a) Studii generale :
1. Istorie
Istoria
Naturală
|
Istoria
Popoarelor
|
Istoria religiilor
|
Istoria filosofiei
|
Istoria artelor
|
2. Filosofia şi enciclopedia Istoriei
Istoria pedagogiei
|
Istoria creştinismului
|
Istoria românilor
|
3. Enciclopedia
Filologiei şi artelor
|
Ştiinţelor empirice
|
Dreptului şi filosofiei
|
Enciclopedia Teologică
b) Studii speciale :
1.Introducere în Teologia Ortodoxă
-
Teologia biblică
Arheologia biblică
|
Filologia biblică
|
Ermeneuti-ca biblică
|
Exegeza biblică
|
Istoria biblică
|
Introducere în Testamentul Vechiu şi Nou
Istoria Bisericii Universale
-
Tradiţiunea
Arheologia creştină
|
Patrologia şi Patristica
|
Istoria Canoanelor
|
Filosofia creştină
|
Apologetic a
|
Simbolica
|
Polemica
|
Sectologia
|
-
Teologia Fundamentală
5. Teologia Morală
|
6. Teologia Dogmatică
|
7. Teologia Estetică
|
8. Teologia ascetică-mistică
9.Teologia practică
Dreptul bisericesc
|
Catehetica
|
Liturgica
|
Omiletica
|
Sociologia creştină
|
PASTORALA
2. “Pentru Legionari”. – Când abuzul tiraniei şi panica dezordinei, au întunecat zarea istoriei românismului, târându-l din păcat în păcat şi din sminteală în sminteală – Dumnezeu a poruncit celuice a purtat mai cu osârdie Crucea Neamului, ca să-i dea “cheea vremii” de azi, în cartea: “Pentru Legionari”.
Fiecare român este dator să se adape din spiritul ei, pentru că îi deschide sufletul către ţelul pentru care este rânduit românismul aşa cum fiecare creştin este dator să asculte de Duhul Sfintei Scripturi, care deschide omenirii cerurile prin Biserică.
Sfânta Scriptură, cartea de temelie şi răscruce a lumii, ne învaţă, pe creştini, prin Biserică, să trăim : pentru Dumnezeu, slăvindu-L, ca Treime Sfântă, cu credinţă, cu speranţă şi cu dragoste.
Cartea Căpitanului, dar din darul lui Dumnezeu, ne învaţă, pe români, prin Legiune, să trăim, ca Neam, pentru Biserică : gândind, simţind şi voind româneşte la lumina Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos.
Născut din adevăr, Corneliu Zelea Codreanu, poartă Crucea de ucenic al Mântuitorului. Pentru că a făcut din talanţii primiţi, rod însutit “chemării” Harului, de care ascultă cu nădejde, prin râvna credinţii şi prin munca dragostei – Dumnezeu l-a Ales ca pe un întâi născut al generaţiei harice a Românismului, întărindul Căpitan al Maturităţii Neamului nostru.
Paharul sufletului său, curat înlăuntru, răsfrânge această curăţenie şi în frumuseţea scrisului pe care ni l-a dăruit.
Pentru generaţia satanică a Românismului este temut, fiind Puternic, prin binecuvântarea ce i-a dat-o Bunul Dumnezeu : “Domnul este ajutorul meu şi nu mă voiu teme ! Ce-mi va face mie omul ?” (Evrei 13, 6).
Luptător, Căpitanul este călăuzit şi ocrotit de sabia de foc a Sfântului Arhanghel Mihail, sub ale cărui păzitoare rugăciuni a întărit toată viaţa Legiunii, pe care sufletul său a născut-o.
Vestitor, Preotul se bucură de crinul darului înveselitor al Sfântului Arhanghel Gavriil şi cu a lui străluminare sufletească, binecuvântează pe Căpitan şi Legiunea, în cererile de la Sfântul Altar.
X
Cărturar al Harului Divin, Căpitanul dă la timp, poporului slăbănogit, o rază de încredere în conducătorul trimis ca un atlet al lui Hristos, care trebuie să urce nouă trepte ca Îngerii – scriind :
“Cari sunt liniile spirituale ale unui conducător de mişcare politică ? După părerea mea următoarele : I. O putere lăuntrică de atracţie… II. Capacitate de dragoste… III. Ştiinţă şi simţ al organizării… IV. Cunoaşterea oamenilor… V. Putere de educaţie şi de însufleţire a eroismului… VI. Stăpânirea legilor conducerii… VII. Simţul bătăliei… VII. Curajul… IX. Conştiinţa obiectivelor drepte şi morale şi a mijloacelor loiale. Nu există biruinţă care să dăinuiască în afară de aceste îndreptare”. – (pag.262-263).
Când a pus început mişcării legionare, nu i-a luat nimeni în seamă, cu atât mai mult reprezentanţii oficiali ai Bisericii. Aceştia, de mult şi groaznic, ţin lumina sub obroc şi lasă Creştinătatea-Românească pradă tuturor vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Căpitanul bate la uşa Bisericii şi se aşează sub scutul sfinţilor Ei, apropiind pe cei dintâi legionari de icoană : “Ne-am strâns şi mai mult în jurul icoanei. Şi cu cât greutăţile ne vor asalta şi loviturile lumii vor curge mai grele peste noi, cu atât vom sta mai mult sub scutul Sfântului Mihail şi la umbra sabiei lui. El nu era pentru noi o fotografie pe o icoană, zi şi noapte, cu candela aprinsă”. – (p. 297-298).
La lumina ei, Duhul Sfânt le-a insuflat adevărul cu care trebuie să fie biruită minciuna veacului: “În acest secol, în care materia este atotstăpânitoare, în care nimeni nu porneşte la ceva cât de mic fără să se întrebe mai întâi “câţi bani are”, Dumnezeu a vrut să arate, că, în lupta şi biruinţa legionară materia n-a jucat niciun rol.
“Prin gestul nostru cutezător, ne desolidarizăm de o mentalitate atotstăpânitoare peste veac şi peste lume. Ucidem în noi o lume, pentru a înălţa o alta, înaltă până la cer. Domnia absolută a materiai era răsturnată, pentru a fi înlocuită cu domnia spiritului, a valorilor morale”. (p. 298)
La fel, a întărit cumpănă dreaptă şi faţă de raţiune, pe care lumea o luase drept zeiţă : “Pe aceea pe care o ridicase lumea în contra lui Dumnezeu, noi, fără a o arunca şi dispreţui, von punea-o acolo unde e locul ei, în slujba lui Dumnezeu şi a rosturilor vieţii”. (p. 299).
Aceste lucruri îl feresc pe om de a fi mişel şi-l fac să stârpească mişelia din el şi mişelia altora, ca să nu mai rânjească fiara din om. “Învăţaţi pe copii voştri să nu întrebuinţeze mişelia nici contra prietenului şi nici contra celui mai mare duşman al lor. Căci nu vor învinge, ci vor fi mai mult decât învinşi, vor fi striviţi. Nici în contra mişelului şi a armelor lui mişeleşti să nu întrebuinţeze mişelia, pentru că de vor învinge, nu va fi decât un schimb de persoane. Mişelia va rămâne neschimbată. Mişekia învinsului va fi înlocuită cu mişelia învingătorului. În esenţă, aceeaşi mişelie va stăpâni peste lume. Întunericul mişeliei din lume nu poate fi alungat prin alt întuneric, ci numai prin lumina pe care o aduce sufletul viteazului plin de caracter şi de onoare”. (p. 301).
Sufletul lor de legionari, oglindă clară, bine primind şi reflectând lumina evangheliei, ca după numărul celor patru binevestitori, arată : “Patru linii brăzdează mica noastră viaţă iniţială : 1. Credinţa în Dumnezeu… 2. Încrederea în misiunea noastră… 3. Dragostea dintre noi… 4. Cântecul” (p. 302-303).
-“De aceea, voi, legionari de azi sau de mâine, de câte ori veţi avea nevoie de a vă orienta în spiritul legionar, să vă reîntoarceţi la aceste patru linii de început, care stau la baza vieţii noastre. Iar cântecul vă va fi un îndreptar. De nu veţi putea cânta, să ştiţi că este o boală care vă roade în adâncul fiinţei voastre sufleteşti sau că vremea v’a turnat păcate peste sufletul curat ; iar dacă nu le veţi putea vindeca, să vă daţi de o parte şi să lăsaţi locul vostru, celor ce vor putea cânta” (p. 303).
X
Punctul în care Căpitanul, ridică Românismul deadreptul la momentul de înfiere la binecuvântarea Teologiei – ceeace ne aduce aminte de adopţiunea “ucenicului iubit” către Maica lui Dumnezeu, Alma Mater a lumii, pe care o înoeşte prin rodul pântecului Său : Trupul şi Sângele Hristos'>Domnului nostru Iisus Hristos – sunt paginile pline de revărsarea duhovnicească a unei ambianţe sufleteşti, de care, în societatea românească, încă nu ne făcuseră parte “cărturarii şi fariseii” lumii noastre vechi. Sunt paginile pe care le-am citat la punctul 1. “Legionarii”, din Capitolul III : “Acuzaţii !”. Sunt paginile care fixează în scris ceeace de fapt se trăeşte în Legiunea Sfântului Arhanghel Mihail… Mişcarea faţă de care Arhiereii Bisericii Ortodoxe Române s’au solidarizat prin tăcere cu grozăviile teroarei acuzatorilor !
Dar, faptul că Legiunea, aceasta este o trăire (p. 320) şi se întemeează pe Dragoste, care împacă principiul autorităţii cu principiul libertăţii (p. 321), pe dragostea care “este cheia păcii pe care Mântuitorul a aruncat-o turor neamurilor din lume”, fiind o “sinteză a tuturor însuşirilor omeneşti” (pag. 322)… Adevereşte că este o Chemare a Providenţei Divine, pentru Neamul nostru şi pentru Vremea noastră, ca să se regăsească în aceeaşi “stare de spirit” generaţia harică a maturităţii Românismului, fiindcă această stare de spirit “s’a născut din contopirea următoarelor elemente : 1. Aportul nostru de simţire (al Căpitanului şi al celor dintâi Legionari). 2. Aportul de simţire al altor Români. 3. Prezenţa în conştiinţa tuturor a morţilor neamului. 4. Îndemnul pământului patriei şi 5. Binecuvântarea lui Dumnezeu”. (pag. 332).
Ca untdelemnul din candelele celor cinci fecioare înţelepte, aceste elemente pregătesc toată suflarea românească pentru ceasul în care va trebui să întâmpine pe Mirele învierii Neamului nostru din mormântul în care l-au pecetluit acum iudeo-masonii.
Cuvântul “Stare de spirit”, este din visteria învăţăturii Bisericii Ortodoxe, care prosterne conştiinţa oamenilor în faţa unui Dar al Duhului Sfânt. Principiul Ortodoxiei se bazează pe Conlucrarea liberă şi plină de dragoste dintre Om şi Dumnezeu, atât individual, cât şi colectiv. Ortodoxia exclude ca diabolică şi uzurparea tiranică a unui vicar al lui Dumnezeu, de care trebue să asculte toată lumea în mod absolutist, ca în catolicismul papal dela Roma – precum şi desmăţul individualist şi democratizant al protestantismului, care face din fiecare ins un vicar şi chiar un autodumnezeu.
De aceea, când vorbeşte căpitanul despre “Mişcările naţionale şi dictatura” – şi se întreabă privitor la Mişcarea Legionară “dacă nu-i nici dictatură şi nici democraţie, atunci ce este ?” (pag. 334), el răspunde în aşa fel, încât îngemănează, identifică perfect, naţionalismul cu Ortodoxia :
“Este o formă nouă conducere a statelor. Neîntâlnită până acum. Nu ştiu ce denumire va căpăta, dar este o formă nouă.
“Cred că are la bază acea stare de spirit, acea stare de înaltă conştiinţă naţională, care, mai de vreme sau mai târziu, se întinde până la periferiile organismului naţional.
“Este o stare de lumină interioară. Aceea ce odinioară era zăcământ instinctiv al neamului, în aceste momente se reflectează în conştiinţe, creind o stare de unanimă iluminaţie, întâlnită numai în marile experienţe religioase. Această stare de drept s’ar putea numi : o stare de Ecumenicitate naţională”. (pag. 334).
Că această străfulgerare a conştiinţei Creştinătăţii-Româneşti, este inspirată Căpitanului de Duhul Sfânt, o probează smerenia impresionantă a acestui Om :
“Am fost întrebat dacă activitatea noastră de până acum se află pe linia Bisericii Creştine. Răspund :
“Facem o mare deosebire între linia pe care mergem noi şi linia Bisericii Creştine. Linia Bisericii este cu mii de metri deasupra noastră. Ea atinge perfecţia şi sublimul. Nu putem coborî această linie pentru a explica faptele noastre.
Noi, prin acţiunea noastră, prin toate faptele şi gândurile noastre, Tindem către această linie, ne ridicăm spre ea, atât cât ne permite greutatea păcatelor cărnii şi condamnarea la care am fost sortiţi prin păcatul originar. Rămâne de văzut cât am putut, prin sforţările noastre pământeşti, a ne înălţa către această linie”. (pag. 420-4221)
X
Mă gândesc la cuvintele Sfântului Apostol Iacov : “Smeriţi-vă înaintea Domnului şi El vă va înălţa”. (Iacov 4,10). Cât de mult ar trebui să se fericească Neamul acesta, pentru că i-a trimis Dumnezeu un Căpitan al maturităţii atât de înţelept. El se jertfeşte pentru Neam şi se pleacă plin de bunăvoinţă şi podoabă înlăcrimată înaintea Bisericii lui Hristos, pe Care-L roagă să facă vrednic a se apropia şi Românismul de El, de Hristos-Dumnezeu. Şi “darul revărsându-se din belşug”. (2 Cor. 4, 15) asupra lui, a arătat Neamului care este patrimoniul lui (p. 424), pe acest pământ, după al cărui fel de rodire se face vrednic şi de Ţelul final, care este :
“Învierea. Învierea neamurilor în numele Mântuitorului Iisus Hristos. Creaţia, cultura, nu-i decât un mijloc, nu un scop, cum s’a crezut, pentru a obţine această înviere. Este rodul talantului, pe care Dumnezeu l-a sădit în neamul nostru, de care trebue să răspundem. Va veni o vreme când toate neamurile pământului vor învia, cu toţi morţii şi cu toţi regii şi împăraţii lor. Având fiecare neam locul său înaintea tronului lui Dumnezeu. Acest Moment final, “învierea din morţi”, este ţelul cel mai înalt şi mai sublim către care se poate înălţa un neam” (p. 425).
Pentru acest Om inspirat, Biserica oficială, nu numai că nu a aflat niciun cuvânt de lămurire, în faţa Cezarului asupritor şi anticrist ; nu numai că nu a avut niciun cuvânt de laudă pentru el în faţa poporului pe care îl păstoreşte; nu numai că nu a avut nici un cuvânt de apărare faţă de acuzatorii – generaţie satanică şi de afurisire a acesteia – dar, de necrezut !, s’a solidarizat cel puţin prin tăcere (dacă nu şi altfel, cum lumea încă nu ştie) cu această generaţie satanică a acuzatorilor şi ucigaşilor celui mai mare Creştin şi Român contemporan : Corneliu Zelea Codreanu, Căpitanul Legionarilor Generaţiei harice a Creştinătăţii-Româneşti, martiri Ortodocşi pentru Hristos şi eroi Naţionalişti pentru Românism, în secolul al XX-lea !
Cartea Căpitanului “Pentru Legionari” a apărut, însă, mai de mult, încât a fost timp suficient pentru citirea ei, aşa că nu se poate scuza nimeni că nu a ştiut cu ce Om şi cu ce fel de Mişcare au deaface !
Dostları ilə paylaş: |