Un început european…
Yüklə 309,62 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- De ce este zapada albǎ
- De ce este noapte
- Şi ei au nevoie de noi! "Voluntariatul
- Şi ei au nevoie de noi! Să-i sprijinim!
- ENGLISH GONE WRONG AROUND THE WORLD
- Why is it called a hamburger although it contains no ham
- Why is a hotdog called a hotdog
- Amusing Childhood Perception
- Across 1.
- Answers to the Christmas crossword Across: 1. Gift, 4.
- Materialele se publică în ordinea necesităţilor redacţionale. Publicate sau nu, materialele nu se restituie.
Prof. Pascariu Claudia CREATIVITATEA Creativitatea reprezintă miraculoasa întâlnire dintre energia neinhibată a copilului cu ceea ce pare a fi opusul şi duşmanul ei, simţul ordinii, impus de disciplinata inteligenţă a adultului. (Norman Podhoretz) Copiii ne surprind mereu cu puritatea sufletelor lor şi felul în care vǎd lumea, într-un mod minunat, atât de profund uneori, încât, noi, adulţii rǎmânem surprinşi. Iatǎ ce au scris elevii clasei a IV- a A, rǎspunzând unor întrebǎri date, într-un mod creativ: De ce este zapada albǎ? Zapada este albǎ fiindcǎ îngerii rup fulgii din aripile lor.(Baicu Dragoş) De ce susurǎ izvorul? Izvorul susurǎ pentru cǎ vrea sǎ-i asculte cineva gândurile…(Jiglǎu Elena) De ce zâmbesc oamenii? Oamenii zâmbesc pentru cǎ gura vrea sǎ facǎ sport.(Munteanu Radu) …pentru cǎ Dumnezeu vrea ca ei sǎ fie fericiţi.(Lupuşoru Vlad) …pentru cǎ n-au cum sǎ fie numai trişti.(Dodan Ovidiu) De ce apune soarele? Soarele apune pentru cǎ i s-a terminat programul de lucru.(Munteanu Radu) …pentru a se bucura oamenii de sfârşitul zilei.(Jiglǎu Elena)
Pomii au frunze pentru a nu simţi vântul singuratic în crengi.(Baicu Dragoş) …deoarece le place verdele.(Lupuşoru Vlad) Fǎrǎ frunze nu ar exista sensibilitate pentru cǎ natura inspirǎ oamenii.( Jiglǎu Elena) De ce este noapte? Este noapte pentru cǎ luna preferǎ sǎ audǎ cântecul greierilor.(Baicu Dragoş) …fiindcǎ doarme soarele.( Munteanu Radu)
Pomii înfloresc datoritǎ primǎverii care le schimbǎ hainele. (Munteanu Radu) Natura încurajeazǎ pomii sǎ infloreascǎ pentru ca oamenilor sǎ li se vadǎ bucuria pe chip. ( Jiglǎu Elena)
Inst.Alina Gheorghiu Şi ei au nevoie de noi! "Voluntariatul este activitatea de interes public desfăşurată din proprie iniţiativă de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o contraprestaţie materială; activitatea de interes public este activitatea desfăşurată în domenii cum sunt: asistenţă şi serviciile sociale, protecţia drepturilor omului, medico-sanitar, cultural, artistic, educativ, de învăţământ, ştiinţific, umanitar, religios, filantropic, sportiv, de protecţie a mediului, social şi comunitar şi altele asemenea." (definiţia din Legea Voluntariatului 2006). Să vedem ce ne mărturisesc voluntarii: "Prins într-o alergatură continuă şi înecat de rutina zilnică uiţi de lucrurile cu adevărat importante, uiţi cât de puţin te "costă" să faci bine şi că nu te simţi niciodată mai împlinit, decât atunci când poţi să ajuţi pe cineva, total dezinteresat. Voluntariatul înseamnă Responsabilitate. Iar simplul fapt că nu eşti remunerat pentru activităţile prestate nu-ţi dă dreptul să fii iresponsabil." (Tiberiu Capudean, Voluntar ARAS) "Voluntariatul se naşte în inimă, a fiecăruia, nu în vreun statut de ONG sau în discuţii elaborate şi mediatizate. Dacă se naşte acolo, cu siguranţă se va dezvolta şi se va traduce şi sub aspectele cele mai pragmatice şi necesare până la urmă." (Ana Gogan, Voluntar Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca). Indiferent de motivele care stau la baza generozităţii, a oferi reprezintă o sursă de bucurie, o împlinire sufletească. Activităţile caritabile şi voluntare aduc fericire celor implicaţi. Cercetările sugerează că actul de a oferi activează un centru al recompensei din creier. Acest centru este responsabil pentru emiterea dopaminei – substanţa care generează euforia, uneori asociată cu banii şi mâncarea . (Bishop & Green 2008). Am conştientizat că ingredientele esenţiale în activităţile de voluntariat nu sunt nici banii, nici numărul de oameni care participă, ci dragostea de semeni şi fervenţa celor implicaţi. Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o, mi-a oferit-o chiar gestul concret de a dărui şi efectul acestuia nu a întârziat să apară: zâmbetul de pe chipul unui copil pe care viaţa l-a antrenat în curse acerbe şi elucubrante, mângâiat fiind doar de frustrare şi neputinţa de a-şi depăşi limita. Se ştie că atunci când se naşte un copil acesta are mintea deschisă şi pregătită pentru a recepţiona informaţiile prin toate simţurile. Cu cât informaţiile asimilate sunt mai numeroase, cu atât copilul poate să înţeleagă lumea înconjurătoare şi să se integreze în societate. Simţurile sunt unelte cu ajutorul cărora învăţăm să comunicăm. Auzul este critic pentru dezvoltarea vorbirii şi a limbajului. Un copil care s-a născut cu o pierdere de auz prezintă o mai mare întârziere în dezvoltarea vorbirii şi a limbajului, decât cel care a fost afectat după însuşirea limbajului. Cunoscând greutăţile şi problemele întâmpinate din cauza deficienţei de auz, ne-am îndreptat atenţia către copii de la Şcoala Specială “P.P.Neveanu” Galaţi încercând să identificăm acţiuni care să-i poată ajuta într-un fel sau altul. Este o şcoală în care se încearcă stimularea şi formarea capacităţii de comunicare, prin mijloace verbale şi auxiliare. De asemenea, copilul este ajutat să-şi coreleze complexul sonor cu pipăitul, cu particularităţile suflului de aer în emisia vocală, etc. Se lucrează şi la dezvoltarea capacităţilor de imitare a mişcărilor corpului, ale feţei, ale gurii, precum şi la lărgirea percepţiilor auditive, prin antrenament şi exerciţii. Aici lucrează o echipă de profesori harnici şi cu suflet mare, care încearcă prin tot ceea ce fac să-i ajute pe aceşti copii care nu au o copilărie prea veselă, pentru că acolo învaţă, acolo dorm, departe de grija şi afecţiunea părintească sau chiar lipsiţi total de acestea. De cum intri te uimeşte creativitatea şi te înspăimântă totodată liniştea care domneşte peste tot. Este impresionant cum au reuşit sa creeze lucruri frumoase cu foarte puţine mijloace. În acest sens, am propus un proiect de colaborare între Şcoala Gimnazială Nr. 11 “M. Sadoveanu” Galaţi cu Şcoala “P.P.Neveanu”, Galaţi, proiect primit cu mult entuziasm şi căldură de doamna directoare Irina Petrea de la Şcoala “P.P.Neveanu”. Acest proiect presupune realizarea unor activităţi creative, a unor jocuri, concursuri, diverse expoziţii cu licitaţie care să ajute la dezvoltarea capacităţii acestor copii cu deficienţe de auz de a înţelege textele scrise, de a face deducţii, conexiuni între diferite evenimente din textele pe care le parcurg. Pe de altă parte, elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 11”Mihail Sadoveanu” Galaţi vor beneficia de o experienţă inedită, vor fi iniţiaţi în limbajul dactil şi mimico-gestual, vor învăţa că a dărui înseamnă să fii OM, vor înţelege că fiecare fiinţă ce trece pe lângă noi nu e decât o altă expresie a noastră. Împreună cu doamnele prof. Diaconu Vasilica şi Mîndru Mariana am implicat cât mai mulţi elevi în diverse acţiuni care să-i stimuleze şi să-i facă pe cei care au deficienţe de auz să se simtă ”normali”, acceptaţi şi să le dea ocazia să socializeze, să-şi pună în valoare calităţile şi totodată să-şi dezvolte atenţia, memoria, reproducerea prin intermediul jocului şi a imaginaţiei. Şi ceea ce este foarte important ne-am străduit să le cultivăm încrederea în sine. Astfel de activităţi puteţi face cu toţii, iar în numărul următor al revistei voi oferi un model de astfel de proiect. Să încercăm să conştientizăm că boala şi privaţiunile de orice fel nu sunt stigmate, ci doar repercusiunile unei gândiri rudimentare şi primitive a unor specimene ignorante şi insensibile. Deşi au nevoie de foarte multe, cum ar fi materiale, unelte, susţinere, încredere şi acceptare, ei se mulţumesc cu puţin. Şi ei sunt ca noi, poate puţin mai altfel. Ajutorul direct din partea semenilor, atenţia directă oferită creste nivelul de încredere în sine pentru că îl face să nu se simtă singur în aceasta provocare educaţională. Şi ei au nevoie de noi! Să-i sprijinim! Profesor Buzoianu Loredana 
E greu să decizi ce subiect să abordezi . Şi aceasta deoarece sunt multe problemele cu care ne confruntăm, dar ceea ce a început să doară cel mai tare este deteriorarea relaţiilor interumane. Pretenţios spus, însă nu-mi propun să abordez un limbaj academic, să tratez mai ştiu eu ce teme savante pe care le puteţi oricând accesa pe internet sau le puteţi căuta în cărţi, tratate sau în alte surse. Ceea ce vreau, este să fac apel la faptul că, preocuparea psihologului şcolar fiind aceea de a veghea la starea de bine a elevilor ca beneficiari direcţi, se observă tot mai mult creşterea incidenţei tulburărilor de sănătate mintală la copii. Mi-am permis să selectez doar două cauze pe care le-am considerat eu ca fiind mai importante: lipsa comunicării şi teama. De ce acestea? Pentru că am observat că nu ne mai dăm timp sau voie să fim deschişi, să ne privim în ochi chiar dacă avem o mască pe figură. Pentru că ne simţim vulnerabili, pentru că dacă ne permitem să ne afişăm şi cu sensibilităţile noastre, pe care alţii le-ar numi puncte slabe, am cădea de pe soclu sau nu am mai fi atât de perfecţi precum consideră unii că ar trebui să fim. Şi asta pentru că scrie undeva că noi, adulţii, părinţi sau profesori, trebuie să avem o aureolă în jurul capului? Iată şi efectul nu tocmai imediat pentru că şi acesta necesită ceva timp şi să ne pese să-l vedem: elevii noştri, copiii noştri care SUFERĂ. Încorsetaţi în standarde de performanţă tot mai înalte, legaţi de scaunele de la pupitru pe care le schimbă apoi cu cele de la birou în care-şi petrec foarte multe ore (faceţi vă rog un calcul), loviţi şi de modelele rigide de educaţie căci aşa trebuie, dezvoltă tot mai multe stări nu tocmai plăcute: de la neascultare, refuz, furie, agresivitate, atacuri de panică, la coşmaruri pe timpul nopţii, stări de rău fără cauză medicală şi lista ar putea continua. Vă invit aşadar, totuşi să ne detensionăm, să încercăm să facem schimbarea la noi pentru a ne face de fapt tot nouă un serviciu. Haideţi să şlefuim relaţia cu noi şi cu ei, împreună, să le oferim repere de autenticitate şi valori, ca puncte de plecare spre o stare mai bună!
Galaţiul la înălţime Ultima zi a toamnei s-a arătat a fi o zi frumoasă , însă norii păreau că se pregătesc să ne aducă primii fulgi de nea. Calendaristic sărbătorim Sfântul Andrei , iar locuitorii oraşului Galaţi sărbătoresc sărbătorile oraşului. Împreună cu doamna dirigintă şi doamna profesoară de limba română am hotărât să facem o plimbare în oraş şi anume să vizităm turnul de televiziune. Eram plină de entuziasm. Pentru prima dată am avut ocazia de a vedea oraşul de la înălţime. Totul părea miraculos. Multitudinea clădirilor, a maşinilor păreau nişte mici corpuri. Dunărea în toată splendoarea ei nu părea decât o baltă. Am fost plăcut impresionată de peisajul multicolor văzut de la înălţime. Întregul colectiv am fost fericiţi şi comunicativi . După un timp petrecut la înălţime ne-am hotărât să ne despărţim unii de ceilalţi, plecând fiecare la casele lor plăcut surprinşi şi fericiţi.
Inchinăciune lui Mihail Sadoveanu Este mare şi tare. A scris poezii mereu În ordinea în care eu Le-am citit pe fiecare. E incredibil, fabulos. A creat mult şi frumos Şi romane de folos.
Cu dragoste şi cu talent, A aşternut pe un papir, Poveşti frumoase cu umor Cu dulce grai de-ţi dǎ fior, Iar noi, acum, citim cu drag De Sadoveanu un roman. Alexandru Pǎduraru, clasa a- V-a B Frumusețea unui anotimp Primăvara încolțește de sub straturile de zăpadă. Ghiocelul își scoate căciulița cea firavă. Toporași și viorele se închină zeițelor lăcrămioare. Soarele timid și palid începe să prindă culoare în obrajii lui roșii de foc. Din belșugul de verdeață sare câte un greieraș, cântând Doina primăverii. Cea dintâi rândunică taie albastrul cerului cu o săgeată grațioasă. Păsările cântă Imnul bucuriei. Mărțișoarele sunt vedete, iar florile se mândresc cu eleganța lor. O buburuză face baie de soare în firele subțiri de iarbă. Copacii în floare admiră peisajul cel vrăjit. Natura a reînviat și primăvara este prințesă peste întreg pământul. Ostafie Elena, clasa a VI-a C Cu mantia ei de un verde deschis, a sosit primăvara. A adus cu ea gingaşii toporaşi, ce se închina lăcrămioarelor, gândăcei în hlamide smălţuite şi cărăbuşii de aramă. De departe, se aude mierla fluierând în zăvoi. Zboară gândăcei de tot neamul. Cea dintâi rândunică, venită de departe taie albastrul cerului ca o săgeată. Prin norii cenuşii trec razele aurii ale mândrului soare. De sub frunzele moarte se ivesc mici firicele subţiri de verdeaţă . Delicatul clopoţel de argint se iveşte de sub pământul de catifea. În poiană încă mai vin elegantele floricele. O buburuză face baie de soare în potirul unei flori. În a nopţii linişte se iveşte o divină melodie a greierilor . Primăvara e un adevărat doctor al naturii.
Primăvara este un anotimp blând care trezeşte toată natura la viaţă. De sub frunze moarte se iveşte clopoţelul de argint al ghiocelului. Din belşugul de verdeaţă se văd toporaşii ce se închină gingaşelor lăcrămioare. Firicelele subţiri de iarbă se bucură că a venit şi primăvara. Pe un camp stă un mac singur şi roşu. În poiană încă mai vin elegantele floricele. Un vânt lin se aude. Acum primăvara revine şi mingea de aur. Păsările se întorc din ţările calde. O rândunică taie albastrul cerului cu o săgeată. Pe cer zboară gândăcei de tot neamul. Zumzutul harnicelor albine se aude din poiană. Căldura soarelui dezmiardă muguraşii copacilor. În zăvoi se aude mierla. Doctorul naturii pleacă tristă, dar ştie că se va mai întoarce. Dobre Daniel,clasa a VI -C Dragă jurnalule, Aş vrea să plec departe. Să închid ochii, Şi să las azurul să-mi umple inima de bucurie! Iar ei, cei dragi, să-mprăştie pe-o foaie de hârtie, Tot ce ştiu că aş fi vrut să se întâmple, În viaţa…propria-mi carte! Aş vrea să uit pentru o noapte: Că am urât şi am greşit, Că nu am fost acolo la timpul potrivit, Că i-am rănit de multe ori pe toţi şi toate. Mi-e tare dor de-un zâmbet , de paiaţă. Dar eu le-am rătăcit demult, Într-un codru de gheaţă. Un chip angelic de-ar veni, Şi de m-ar înălţa la ceruri,ca pe-un zmeu, Măcar odata… Eu m-aş întoarce fericită, în universul meu! Boris Alexandra, clasa a VII-a B Doar o clipă E prea greu pentru mine! Cad de prea multe ori. Mi-am consumat elixirul, Ce-ţi dă puteri sa zbori. Îmi las privirile să se piardă într-un joc, Şi tac acum… Văd cenuşa-nvingând, simt miros de fum. Mi-au ars speranţe, puteri si visurile-mi Toate la un loc! Dar neatinsa clipă, mă face să trăiesc Şi mă salvează! Nu e iluzia nopţii E încrederea în tot ce mai iubesc! Mă-mbrac cu catifeaua cerului senin, Şi alerg desculţă printre flori albastre… Să fiu eu oare-acum muză, pentru ingerii ce vin?! Mă ridic, şi strâng la piept Caldura zâmbetelor voastre! Am strâns în cărţi de buzunar, Şi frunzele uscate. Dar cu atâtea zambete în dar… Cum să nu scriu o nouă carte?! Boris Alexandra, clasa a VII-a B Şcoala Mă trezesc de dimineaţă Şi mă spăl pe dinţi, pe faţă. Temele mi le-am făcut Şi de şcoală-s pregătit. Doamna în carnet îmi trece O notă ce dovedeşte Cât sunt de activ la ore Şi răspund fără probleme. Astăzi am avut o zi grea. Mă uitam întruna prin perdea Şi vedeam fulgii căzând, Cerul plumburiu brăzdând. Baicu Cosmin, clasa a IV-a D Rândunica Sus, pe cerul cald, senin, Multe păsări zboară lin. Rândunica cea frumoasa Este cea mai graţioasă. Soarele de sus din cer Le zâmbeşte cu mister. Rândunicii, mai ales, Ii şopteşte cu-nţeles. Parcă-i spune-ncetişor Să vestească tuturor Că de-acum şi toată vara, Va fi cald în toată ţara. Ligia Gabriela Boazu,clasa a IV-a D Scrisoare către învăţătoare Draga mea învăţătoare, M-am gândit să-ţi mulţumesc, Sincer, cald, cum e firesc, Printr-un gest copilăresc. Un desen am inventat, Flori şi soare am pictat. Florile să îţi zâmbească, Soarele să te-ncălzească. Şi din inima te bună, Să ne laşi doar o fărâmă. Ca-ntr-o bună zi, de poţi,
Ligia Gabriela Boazu, clasa a IV-a D Între vis şi realitate Într-o seară toridă de vară stăteam la fereastra deschisă, în speranţa că o adiere răcoroasă îmi va mângâia faţa. Cerul senin era dominat de mii de stele, una mai strălucitoare decât cealaltă. Uitându-mă la ele am zărit Luceafărul, Carul mare şi Carul mic, şi o stea care se mişca. Aceasta se apropia, si se făcea din ce în ce mai mare. La un moment dat, era doar la câteva blocuri distanţă, unde a stat câteva momente, iar apoi, din senin s-a făcut din ce în ce mai mică, până nu s-a mai vazut deloc. Rămăsesem încremenită până ce aceasta dispăruse, pentru că eram speriată de gândul că această stea putea fi defapt un OZN. Când am mers şi le-am povestit părinţilor, ei nu m-au crezut şi au zis că mi s-a părut. Această întrebare m-a chinuit până seară, până m-am culcat neliniştită. Fiindcă era foarte cald, am dormit cu fereastra deschisă. Liniştea adâncă mă făcea să mă simt nesigură, aşa că am deschis televitorul, pentru a-mi lua gândul de la extratereştrii. După ce am realizat că nu era nimic interesant la televizor, l-am lăsat totuşi să meargă şi am reuşit să adorm. O adiere rece m-a făcut să mă trezesc din senin, să îmi caut ceva să mă învelesc. Televizorul era stins, probabil trecuse mama pe la mine prin cameră să vadă dacă am adormit. Cu toate astea, o lumină bogată îmi inunda camera. Am crezut că nu văd bine, că mi se pare, am închis ochii, si am căutat să aprind veioza. După ce am apăsat întrerupătorul, am îndrăznit să deschid ochii, dar era acelaşi lucru. Lumina gălbuie de la veioză nici nu se zărea. Camera era dominată de o lumină albastru-verzuie, a cărei sursă nu o puteam percepe. Tot felul de gânduri mă atacau. Mă gândeam că un extraterestu se putea afa la mine în cameră, când am văzut un obiect mic precum o muscă ce se învârtea în jurul capului meu. Avea o culoare asemăbătoare cu cea din cameră, doar că mai intensă. S-a învârtit de zeci de ori în jurul meu, şi deodată m-am trezit în întuneric total. Speram să mă aflu la mine în dormitor, doar că fără acea lumină puternică să mi se pară întuneric, dar ar fi trebuit să văd stelele şi felinarele de afară. Acum eram total confuză. Acea luminiţă care mă ameţise a apărut şi m-a împins, nu ştiu cum, spre o uşă luminoasă. De acolo am ajuns în altă cameră, de această dată albă şi calmă. Oricăt ar fi fost camera de liniştitoare, eu nu puteam şi aşa, deorece nu ştiam ce se întâmpla. Am observat că stăteam pe un suport din metal, care s-a ridicat, iar eu am ajuns cu picioarele în sus. După câteva secunde, totul mi se părea normal la poziţia mea, care era acum comodă. Mă simţeam ca un pacient ce aştepta să intre la consult la doctor. „Doctorul” a ventit. Era o creatură roşie, cu ochii albi, ce nu avea picioare, pentru că plutea, iar în loc de mâini avea un fel de tentacule. Pe capul cu doi ochi imenşi şi o gură, avea o cască, care probabil îl ajuta să perceapă şi să vorbească aceeaşi limba cu mine, pentru că altfel era imposibil să îmi spună: - Tu pământean esti? Nu am răspuns, pentru că nu ştiam ce ar trebui să spun, fiind încă în stare de şoc. Îmi doream să nu mă atingă, îmi era frică şi vroiam acasă, vroiam să fiu în patul meu şi să dorm mai mult ca niciodată. Mă îndoiam că acest lucru se întâmplă cu adevărat şi speram să fie doar un vis, chiar dacă părea destul de real. Deodată au apărut din camera întunecată foarte multe maşinării, care s-au oprit lângă „doctor”. Aşteptând comanda acestuia. El a spus ceva ce nu am înţeles prea bine, dar din ce a urmat cred că le-a ordonat să mă măsoare în înălţime, să mă cântărească, să îmi testeze vederea şi să îmi măsoare capul. După ce maşinăriile au făcut aceste operaţiuni au plecat toate în camera întunecată, împreună cu „doctorul” şi luminiţa. Am simţit că mă întorc din nou, şi am închis ochii, sperând că nu va fi atât de dureroasă căzătura în cap. Am simţit o durere puternică, iar când am deschis ochii ma aflam într-o cameră întunecată, dar cu toate acestea, se vedeau stelele si multe alte lumini, unele mai mari, şi altele mai mici. Simţeam cum mă înţepa ceva. Era covorul de lână de pe podea. Am încercat să mă ridic, sprijinindu-mă de ceva dur. Am reuşit să găsesc ceva ce semăna cu un întrerupător. Am apăsat. O lumină gălbuie a cuprins încăperea, ceea ce m-a făcut să realizez că eram acasă, în camera mea. Probabil că totul fusese doar un vis, care mă făcuse să cad din pat. Dar dacă totul fusese un vis, atunci e ce pe cred încă se mai vede o stea roşie ce se măreşte şi se micşorează, şi care acum a dispărut? Cu siguranţă că oricui îi voi povesti, voi primi aceeaşi replică, „A fost doar un vis, calmează-te”. Cu toate acestea, eu nu pot uita ceea ce s-a întamplat în acea noapte, fie vis sau realitate.
Serafim Înger negru, fulg de smoală, Lasă-n urma astă boală. Lasă totul în uitare. Chiar şi dragostea cea mare.
Mai multe nu poţi să iei. Să rămâi cu aripi frânte Cu şuviţe cărunte şi să uiţi acuma tot La al vieţii tale cot Tu să fugi tot mai departe Să-ţi rămână rana parte, A trupului de vlagă rupt, Bătut,pus la pământ, Alungat de muritori La îngerii răzbunători! Florea Dana, clasa a VIII-a E Iluzie Am crezut ce tu ai vrut, Ieri, deja erai pierdut, Cu priviri negre,vinovate, Cu hainele sfâşiate, în inima cu un spin, Am primit numai al tău venin... Sufletu-mi rămas surcele Cu cenuşa peste ele A plâns şi a tot plâns, Dar lacrimile le-a strâns Făcând din ele ghemotoc Să le-arunce peste foc Ca să-i stingă patima Să-i spargă iluzia. Florea Dana, clasa a VIII-a E Viitorul anului 3500 Cu ajutorul profesorului Thompson, NASA a inventat prima maşină a timpului, denumită “Timpus 200”, în anul 2180. Maşina timpului trebuia să fie testată, astfel să se observe dacă aceasta chiar funcţionează. Eu, un nou student al NASA, m-am oferit voluntar pentru această mare descoperire. Profesorul setase maşina pentru ca eu să ajung cu cinci ore în viitor întrucât, dupa spusele profesorului, cu această invenţie puteau fi văzute rezultatele pe termen scurt ale unor decizii sau cercetări şi dacă ne-am fi transportat chiar şi până la un an diferenţă, viitorul omenirii risca foarte mult nişte schimbări radicale. Ziua cea mare a venit. Am urcat în capsulă aşteptând semnalul de start. Când mi-a fost făcut semnul, am apăsat pe butonul de start. S-a produs o explozie şi în următoarea secundă am disparut de acolo şi am apărut pe o clădire. Ma dau jos din capsulă şi văd un dispozitiv pe jos, asemănător unei brichete. Îl iau în mână şi deodată emană o lumină verde pe care scria ceva; mai exact, era un ziar electronic. De acolo am vazut data din care era ziarul şi mai exact din anul 3500. Când am văzut acest lucru am rămas în acel loc, cercetând împrejurimile cu ochii. Nu era nimic ce puteam recunoaşte. Prin aer erau nişte maşinării care se deplasau foarte rapid, dar care nu semănau deloc cu maşinile timpurilor mele. Am mers câţiva paşi în spate, urcându-mă pe un lucru. Imediat, m-am trezit pe trotuar, dându-mi seama că acela defapt era un dispozitiv de teleportare. Ştiind că maşina timpului, după acest drum costisitor, trebuia să stea vreo patru ore să se încarce, m-am gândit să explorez împrejurimile. Pe străzi erau nişte roboţi imenşi, care după câte am văzut, se asigurau ca pacea şi ordinea să se menţină. Oamenii din acei ani nu erau deloc asemenea nouă. Aveau în medie trei metri înălţime, tenul verde, urechile lungi asemănătoare unui iepure şi mâinile şi picioarele foarte scurte. După câte am observat, dialectul era unul necunoscut pentru mine. Forma clădirilor era foarte ciudată, asemenea mai multor figuri geometrie îmbinate. Totuşi, am fost foarte surprins de prezenţa roboţilor. Aceştia semănau perfect la structura cu fiinţele de acolo, doar că erau computerizaţi, fiind prezenţi într-un număr foarte mare. Toată lumea se uita la mine şi toţi vorbeau despre mine arătându-mă cu degetul când mă vedeau. Deveneam deja foarte speriat şi am hotărât să mă întorc la maşina timpului să pot pleca din acest viitor care pe mine m-a speriat destul de mult. Din fericire, maşina timpului se încărcase şi am putut pleca de acolo. Ajuns în timpul meu, am început sa le povestesc cele întâmplate celorlalţi. Dându-şi seama de greşeală, profesorul a considerat că nu a venit timpul ca omenirea să-şi cunoască viitorul şi nici să călătorească în acesta, de aceea a hotărât ca maşina timpului să fie distrusă şi ne-a cerut să nu divulgăm aceste informaţii preţioase nimănui de acum încolo.
clasa a VIII-a E Un nou început În curând în sistemul solar vor fi doar opt planete. Planeta Langara va dispărea după ultimul atac al pământenilor. Langara este o planetă strategic aşezată cu toate tipurile de relief aşezate paralel.Populaţia acelei planete era exact ca cea a oamenilor.Langaniezii erau iubitori de natură, sau cel puţin aşa erau înainte ca Richard să pornească războiul.Richard este conducătorul pământenilor. Are o inimă de gheaţă de când soţia lui a murit şi i-a lăsat-o pe fiica lor, Melody în grijă. Richard vroia să disturgă Langara după o dispută cu Sara, căpetenia planetei.De cinci ani se duelează, iar Langara pierde teren. Interesant însă ca Melody şi fiul Sarei, David, sunt împreună de cand s-au văzut prima oară. În timpul războaielor aceştia se ascund după soare, fără ca nimeni să ştie, aceştia urând duşmănia planetelor şi parinţii lor. Într-o zi, când Melody a venit în Langara David o aştepta trist. Melody observând comportamentul ciudat l-a întrebat: -S-a întâmplat ceva? -Langara va fi distrusă la următorul atac al tatălui tău cu ajutorul unor radiaţii. Mama mea planuieşte un contra atac cu alte radiaţii care poat proteja oamenii de pe Langara dar nu şi planeta. Radiaţiile vor transforma toţi oamenii în maimuţe şi pe cei din lupa îi vor nimici. - O nu! O să ne ascundem în spatele soarelui şi totul va fi bine. În navă vom lua zece langari. Păcat de această planeta şi că nu putem face nimic să o salvăm. Te reprezintă total. Este numai vina mea. Dacă nu aş fi fost eu, tata nu ar fi stresat şi nu ar întoarce totul asupra voastră. -Nu este vina ta! Cu ce ai greşit tu? Da ţin la această planet, dar mai mult ţin la tine. Tu mă reprezinţi nu ea. Dintre această planeta si tu, pe tine te-aş alege. Nu ştiu dacă sunt egoist şi nici nu îmi… Nu a avut timp sa termina porpoziţia căci buzele lui Melody se aflau acum pe ale lui şi cuvintele au fost de prisos. Iubirea lor era sinceră şi pură şi mai puternică decât orice război. O îmbrăţişare şi un schimb de priviri şi planul a fost făcut. În timpul războiului ei împreună cu alţi zece locuitori o sa fie ascunşi după soare într-o navă. Melody a conceput un antidot pentru ea şi David prin care puteau fi oameni dupa terminarea războiului. După o săptămână s-au urcat în navă şi au pornit în spatele soarelui.Războiul a durat 3 zile si s-a terminat exact cum au prevestit. Navele au fost nimicite şi populaţia pământului la fel. Langara a fost distrusă şi totul împreună cu ea. Oamenii din navă şi fericitul cuplu au fost transformaţi în maimuţe. Melody şi David au luat antidotul şi s-au îndreptat spre Pământ. Ca efect secundar le-a fost afectată mintea, uitând cum îi cheamă sau cum se prepară antidotul, dar dragostea nu a putut fi atinsă de nimic. Ei şi-au dat numele de Adam şi Eva, iar efectul radiaţiilor a dispărut cu timpul acesta fiind procesul prin care omul a evoluat. Adam şi Eva au fost începutul unei noi civilizaţii. de Roxana Coman, clasa a VIII-A E Vreau să… de Roxana Coman Vreau să mă simt protejată sub umbra ochilor tăi Să mă pierd în a ta mare albastră Să stau sa ma uit la stele pe casa Şi sa simt îmbraţişarea ta. Vreau să stau la marginea unui lac Şi în unduiri de apă a ta reflexie să o văd Să stau in vârf de munte Şi ale tale şoapte să le aud. Vreau la un bal mascat fară maşti sa venim Doar masca dragostei să se vadă În al tău suflet numai eu sa pătrund Şi să descopăr a ta adevarată dragoste.
Jocul timpului -Jack!Ryan!Marley! Nimic. Toţi muriseră, întregul regiment. Germanii se auzeau de la mică distanţă cum se apropiau. Eram terifiat, un nor de fum si praf mă înconjura. Stăteam lipit de un ziduleţ şi aşteptam cu sufletul la gură acei paşi ce se apropiau. Dar dintr-o dată s-au oprit -Yankeule, poţi să ieşi! Nu mă joc cu tine. Ieşi acum sau n-o să mai apuci să le mai vezi vreodată pe Mary şi Elizabeth. Când am auzit aceste nume am încremenit. De unde ştia acest neamţ numele soţiei şi fiicei mele? -Bill Tyler Jameson, ieşi de unde oi fi sau nu vrei să afli că primul cuvânt al fetei tale a fost şi ultimul? Am ieşit după ziduleţ, am aruncat armamentul şi m-am uitat direct la neamţul care vorbise. Era un german în adevăratul sens al cuvântului. Era blond, avea o statură impresionantă şi o privire dominantă. Restul grupului era cam ciudat. Toţi semănau al naibii de bine şi nici măcar unul nu schiţa vreun gest. - Voi Yankeii credeţi că ne puteţi înfrânge aşa uşor doar pentru ca aţi atacat prin România? Ei bine, nu,dragul meu. - ai să mă ţii aici doar ca să afli de ce am atacat prin România? - Ai tupeu să mă întrebi asta. în momentul acela îmi dădu un pumn. Tu chiar crezi că nu ştiu de planul generalului Jeffrey ,,Operaţiunea the Cutdown” ? - Dar cum? Am fost informaţi că acest loc e liber. -AAAA! te referi la puştiul ăla Laurenţiu? Nu ştii cât de bine pot minţi copiii pentru mâncare în aceste vremuri de război. Dar gata cu vorbăria.
Mă trezii într-o peşteră imensă, plină de televizoare ciudate pe care erau prezentate statistici şi calcule. Lângă mine mai erau încă cinci paturi la fel, în care erau oameni. O persoană îmbrăcată în general discuta cu un fel de doctor. Unul dintre ei observă că m-am trezit apoi amândoi se îndreptară spre mine. - Subiectul 39, bănuiesc, Bill Tyler. bine ai venit în noua ta casă! Eu sunt Oscar, cred că ultimul nume pe care l-ai ţine minte. După faţa ta, nu pari deloc promiţător. Nu-i aşa generale? - Aşa sunt toţi americanii doctore, neinstruiţi. Daca mă scuzi trebuie să mă întorc la munca mea. - în regula. Bill în ce an suntem? -1944.
- Câţi ani ai? - 30.
- Aşa. Reţine, de acum te cheamă Fritz şi codul este ,,Heil Hitler”. Mult noroc! Luna de miere, primul meci de baseball cu tata, nunta mea, naşterea fiicei mele, război, moarte şi …….Heil Hitler. Trăiam viaţa pe scurt în fata ochilor, îmi venea să plâng şi să râd pentru lucrurile pe care le-am făcut şi pentru cele pe care nu le-am făcut. Eram confuz. Până am ajuns la luminiţa ce m-a scos afară. New York-ul nu mai era la fel, blocurile erau gigantice, maşinile erau diferite, unele fiind cât două tancuri, oamenii erau în agitaţie, unii erau îmbrăcaţi extravagant, tinerii erau destrăbălaţi. acesta nu era oraşul pe care îl lăsasem eu. Singurul lucru neschimbat era New York Times, ziarul meu preferat. M-am uitat la dată şi nu-mi venea să cred. M-am trântit în genunchi şi am strigat la cer. Oamenii se uitau la mine până când câţiva indivizi m-au tras deoparte. Era acelaşi soldat ce mă capturase. - Cum te cheamă? spuse el cu pistolul la tâmpla mea. - Bbb.. Fritz - Codul repede! - Nu ştiu. - Vrei să mori? - Nu-mi amintesc! - Subiectul acesta e şi el compromis trebuie să-l lichi.. - Heil Hitler! am strigat eu -Aha, deci în final un produs de calitate. Ia aceste haine şi îmbracă-te repede. -Fritz de acum mă vei cunoaşte drept Hauf, restul prietenilor mei nu trebuie să le ştii numele. După cum vezi suntem în 2005, planeta n-a fost distrusă, asa cum era prezis în anul 2000 dar nu e nici departe. -Stai! spune-mi ce-i cu fiica şi soţia mea, de ce sunt în viitor şi cum am ajuns aici? -Fără întrebări. Din 50 de oameni ai fost ales pentru această misiune. Asta e tot ce trebuie să ştii, dacă nu respecţi ce ţi se spune îţi vom aranja familia într-un mod cât mai neplăcut. -Înţeles. -Te afli aici cu scopul de a rezolva un o cerinţă foarte uşoară. Trebuie doar să-ţi foloseşti imginaţia. -Cum adică? Dintr-o dată m-am trezit într-un fel de capsulă iar în faţa mea apăru un film. Mai întâi aparu un discurs al lui Hitler despre dominarea lumii apoi imaginile Berlinului distrus. Apăru Napoleon, apoi oraşul Paris distrus, de asemenea şi Stalin, iar apoi Moscova distrusă, şi alţi mari cuceritori împreună cu imperiile lor distruse. După aceea apăru un obiect, o relicvă dintr-un templu Mayaş, iar mai apoi cum Hitler îmbătrânit foloseşte obiectul pentru a îngropa pământul în întuneric. -Gata! Acum ştii ce ai de făcut. -Dar suntem în mijlocul metropolei, cum să ajungem tocmai în Mexic? -Aici intervii tu. Înainte de război ai fost psiholog şi din sursele noastre ai studiat subconştientul uman. Acum teoretic suntem pe o treaptă pe care templul n-a fost descoperit. Tu trebuie să ne duci într-un an în care ar putea fi descoperit. -Dar eu nu….. -Nu că nu! şi îndreptă pistolul spre mine -Bine! voi gasi o cale… Ticăloşii erau trădătorii lui Hitler.Vroiau să pună mâna pe artifact pentru a conduce lumea. Ei găsiseră metoda nonviolentă. După cunoştinţele mele subconştientul avea două trepte. Cea reală şi că ea e fantastică. Cea în care eram noi bănuiesc că era cea reală, acum trebuia să găsesc o metodă de a ajunge în cea fantastică. -Calea este simplă, dar grea! -Ascult domnule Fritz. -Noi fiind într-un fel de vis combinat cu realitatea ar trebui doar să ne imaginăm că vrem la acel templu. Problema este că nu dispunem de tehnologia necesară. -Te rog imaginează-ţi! Dintr-o dată m-am trezit exact în locul în care mi-l imaginasem. Un templu Mayas înconjurat de savanna. -Dar cum? -Prietenii mei nu sunt ce par a fi. Au avut tehnologia de a mă ajuta. Dar din păcate a fost nevoie de ajutorul unuia ca tine pentru această meserie. Pănă şi cea mai neînsemnată vietate are rolul ei. -Corect. Am urcat în templu. Un obiect lucitor se vedea de la distanţă, dar până acolo era un culoar lung şi îngust. -În sfârşit! Daţi-vă din calea mea, strigă Hauf. Primul pas fu şi el greşit. El activă un sistem de capcane creat de subconştientul meu. Săgeţile zburau peste tot. Hauf murise pe loc, eu eram intact şi ce era ciudat era că şi acei indivizi ciudaţi erau la fel. După scurt timp luaseră înfăţişări fantomatice. Era clar că erau extratereştrii. -Pământene mergi înainte! -Nu mai are cine să mă conducă, Hauf e mort! Un sentiment de greaţă şi durere m-a cuprins după ce am zis aceste cuvinte. Trebuia să merg după bunul lor plac. Am mers pe coridor înainte până în faţa obiectului. Lansarea celorlalte capcane ar fi fost inutilă. -Ia-l, spus extraterestrul. Dar când să pun mâna pe el se porni un cutremur, obiectul căzu în hău, iar templul începu să se distrugă uşor, uşor. Mă trezisem, eram din nou pe acel pat doar că erau focuri de armă iar gardienii peşterii căzuseră ca seceraţi. Pe restul paturilor se vedea că Hauf era mort, iar extratereştrii fuseseră prinşi în subconştientul meu şi omorâţi acolo. -Aha, Oscar, deci tu şi generalul Maurice m-aţi trădat. -Nu, te rog, îndurare, am făcut-o pentru poporul german. -Nu Oscar, ai făcut-o pentru tine, ai vrut să conduci lumea. -Exact ca tine, deşi ar trebui să fii mort. Berlinul a fost distrus de ruşi iar Eva ar fi trebuit să te închidă în acel buncăr şi să muriţi amândoi. -Eva s-a închis cu persoana care seamănă exact ca mine. A fost de aşteptat ca bătălia să fie pierdută aşa că am plecat. -Germania a fost distrusă, tiranule. Ai pierdut. -Din contra Oscar. -Nu.Te rog. Nu trage….Poc! -Nu mi-ai plăcut niciodată. După această scenă oribilă însuşi Hitler veni spre mine.- -Cât ai dormit un an,doi? -Nu ştiu. -Ai o informaţie nepreţuită, yankeule! -Nu o vei primi. -Hai să o luăm altfel. De ce crezi că a început războiul? La această întrebare deşi aveam o grămadă de răspunsuri logice nu puteam să-i dau de capăt. -Naţiunile lumii s-au războit lăsând extratereştrii să se stabilească între noi, ei au adus tehnologie pentru a mă ajuta să iau artefactul şi să cuceresc lumea. Dar nici ei singuri n-au reuşit, a fost nevoie de tine şi tot ce ai făcut tu în subconştientul tău se află exact pe această dischetă. -Nu se poate. Nişte forme de viaţă aşa inteligentă nu ar fi făcut aşa ceva pe nimic. -Războiul a fost o distracţie pentru ei. Cum romanii făceau bani pe lupte între gladiatori aşa şi eu am obţinut tehnologie pentru un război. -Ai ucis adulţi, copii, ai lăsat oameni fără casă doar pentru putere? În acest univers puterea a fost este şi va fi cel mai important lucru pentru orice fiinţă. -Eşti bolnav. -Îţi înţeleg îngrijorarea. Cred că e timpul să-ţi îţi găseşti şi tu liniştea în sfârşit. -Nu. Nu mă adormi din nou! E o zi frumoasă de primăvară. Mai am puţin până acasă. Tata văd că repară gardul, iar mama croşetează. -Tati, tati! ai venit acasă. -Ce faci draga mea Elizabeth? Uite ţi-am adus ciocolata. -Bill dragule, plăcinta e gata, nu trebuia să iei ciocolată. -Lasă, mănânc eu plăcinta Mary. -Dragule, am aflat ceva îngrijorător. -Ce este? -Ai primit această scrisoare de la general. -Ce scrie? -Eşti cerut să te prezinţi pentru un asalt al munţilor Bucegi din România Lupoae Alexandru, clasa a VIII-a E Răspuns pentru PACIENT 
Ai fi făcut altundeva avere De nu aveai suflet naţional De nu aveai cuvântul o plăcere Să îl aduni în vers raţional. Ai fost bolnav de unica ta ţară, Ai fost bolnav de noi, ca unic neam! Ai împuşcat, ca Lennon, c-o chitară Pe cei ce ţara-au dat-o cu aslam. Şi ai rămas bolnav de-o boală rară Care te-a măcinat pân’ la sfârşit O boală cardiacă numită simplu ŢARĂ Şi astăzi cardiac tu ai murit! ( Elena Pruteanu, 07.11.2010) 
ENGLISH GONE WRONG AROUND THE WORLD
Why is it called a hamburger although it contains no ham? During a trip to Asia in the early 1800s, a German merchant – it is said – noticed that the nomadic Tartars softened their meat by keeping it under their saddles. The motion of the horse pounded the meat to bits. The Tartars would then scrape it together and season it for eating. The idea of pounded beef found its way back to the merchant’s home town of Hamburg where cooks broiled the meat and referred to it as it as Hamburg meat. Hamburger meat usually is made of 70-80% beef and fat and spices. The honor of producing the first proper hamburger goes to Charlie Nagreen of Seymour, Wisconsin, USA. In 1885 Nagreen introduced the American hamburger at the Outgamie County Fair in Seymour. (Seymour is recognized as the hamburger capital of the world.) Why is a hotdog called a hotdog? In 1987, Frankfurt, Germany celebrated the 500th birthday of the frankfurter, the hot dog sausage. Although, the people of Vienna (Wien), Austria will point out that their wiener sausages are proofs of origin for the hot dog. (By the way, ham, being pork meat, is found in hotdogs.) In “Every wonder why?” Douglas B. Smith explains that the hotdog was given its name by a cartoonist. In the meantime, frankfurters – and wieners – were sold as hot food by sausage sellers. In 1901, New York Times cartoonist T.A. Dargan noticed that one sausage seller used bread buns to handle the hot sausages after he burnt his fingers and decided to illustrate the incident. He wasn’t sure of the spelling of dachshund and simply called it “hot dog.” DID YOU KNOW THAT …
[Strange, but true, letter 'a' comes for the first time in thousand]?
[Letter 'b' comes for the first time in Billion]?
Amusing Childhood Perception Young Mia, only four years old, returned home from Wicor Nursery School complaining, 'Mummy, I've got a stomach ache.' 'That's because your stomach is empty,' Sarah, her mother replied kindly. 'You'll feel better when you have something in it.' She made Mia a small snack and sure enough, Mia felt better immediately. Later that afternoon Mia's class tutor dropped by to see Sarah. While she was chatting with Mia's mum, she mentioned she'd had a bad headache all day long. Mia perked up straightaway and announced to her teacher, 'That's because it's empty. You'd feel better if you had something in it!' Profesor Madălina Modiga 
Pagini realizate de profesor Moga Aniela ECHIPA DE REDACŢIE Redactor-şef: prof. Aura Nicoară Redactor-şef adjunct: prof. Jane-Mary Scarlat
prof. Adrian Corcăcel înv. Maria Manolache înv. Carmen Pintilie înv. Gabriela Cristian înv. Gabriela Dima Tehnoredactare şi corectură: prof. Aura Nicoară Coperta: prof. Adrian Corcăcel Materialele se publică în ordinea necesităţilor redacţionale. Publicate sau nu, materialele nu se restituie. Răspunderea pentru informaţiile furnizate şi opiniile exprimate în articolele publicate aparţin în exclusivitate autorilor. Yüklə 309,62 Kb. Dostları ilə paylaş:
| |||||||||||||||||||||||||||||
