Uniunea Europeană: istorie, instituţii, politici

5.Cooperarea regională europeană a Republicii Moldova

Actuala conjunctură internaţională de pe continentul european este puternic influenţată de mai multe procese, printre care se evidenţiază globalizarea şi regionalismul. Cooperarea regională (şi cea subregională) este un proces care se derulează mai rapid şi, în funcţie de domeniu, ca regulă, mai eficient decît cooperarea la nivel mondial. Un exemplu de colaborare regională fructuoasă, către care aspiră toate statele europene este cel al statelor ce fac parte din Uniunea Europeană .

În Europa, cooperarea regională în cadrul structurilor din afara Uniunii Europene ca regulă are drept obiectiv final integrarea în UE. Republica Moldova de asemenea depune eforturi susţinute pentru a fi activă în toate structurile de cooperare europeană. În prezent, ţara noastră este membru cu drepturi depline al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), al Consiliului Europei (CE), Comisiei Economice ONU pentru Europa (CEE-ONU), Iniţiativei Central Europene (ICE), Iniţiativei de Cooperare în Europa de Sud-Est (SECI), Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est, Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), Comisiei Dunării, Comunităţii de Lucru a Statelor Dunărene (CLSD). Cooperarea regională europeană se desfăşoară pe plan multilateral şi în cadrul altor structuri sau programe sub egida Uniunii Europene (programele de asistenţă tehnică PHARE, pentru statele Europei Centrale, CARDS pentru ţările din Balcani şi TACIS - pentru noile state independente, şi altele).

5.1Cooperarea Republicii Moldova în Europa de Sud - est

După cum s-a mai menţionat, lipsa unei perspective de integrare a impus autorităţile moldoveneşti să caute noi modalităţi de a “penetra” în UE. Faptul a devenit posibil odată cu lansarea, la 10 iunie 1999, de către UE, a iniţiativei germane de colaborare regională – Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE).

Odată cu lansarea acestei iniţiative, colaboarea Moldovei şi, mai ales, contactele diplomatice şi politice cu ţările ESE s-au intensificat considerabil. Au fost sporite activităţile în principalele structuri de cooperare regională în Europa de Sud-Est, una dintre primele fiind Iniţiativa de cooperare în Europa de Sud-est.

5.1.1Iniţiativa de Cooperare în Europa de Sud-est (SECI)

Iniţiativa de Cooperare în Europa de Sud-est a fost lansată la sfârşitul anului 1996 cu sprijinul Statelor Unite ale Americii şi al Uniunii Europene. Reprezentanţi ai 11 ţări – Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, fosta Republică Iugoslavă Macedonia, Grecia, Republica Moldova, România, Slovenia, Turcia şi Ungaria au adoptat, la 6 decembrie 1996, Declaraţia de Intenţii SECI.

Obiectivul acestei iniţiative a fost intensificarea cooperării regionale şi, astfel, asigurarea stabilităţii în ESE, facilitarea accesului ţărilor din această regiune la structurile europene. SECI este un for în cadrul căruia reprezentanţii statelor participante identifică problemele regionale comune, în special cele de ordin economic, şi elaborează de comun acord programe ce-şi propun soluţionarea problemelor şi coordonarea acţiunilor întreprinse.

Republica Moldova este prezentă în SECI, activând în cadrul următoarelor proiecte regionale:

1. Facilitarea transporturilor şi comerţului. Sursele de finanţare sunt identificate prin intermediul Pactului de Stabilitate, proiectul fiind coordonat în prezent de structurile Pactului.

2. Centrul de Combatere a Criminalităţii Transfrontaliere. Centrul a fost deschis la Bucureşti, la 1 ianuarie 2001, cu finanţarea parţială identificată în cadrul Pactului de Stabilitate. Conform acordului de creare a Centrului, Republica Moldova a înfiinţat la Chişinău, prin hotărâre de Guvern, Oficiul regional pentru schimbul de informaţii SECI/RILO şi a delegat ofiţerii de legătură de la Serviciul Vamal şi Ministerul Afacerilor Interne.

3. Crearea reţelei energetice în Europa de Sud-est. În baza acestui program, a fost elaborat proiectul de asistenţă tehnică şi investiţională pentru dezvoltarea pieţei energiei electrice din Sud-estul Europei în cadrul Pactului de Stabilitate. Proiectul este finanţat integral de Canada (10 mil. dolari SUA, cu posibilitatea suplimentării cu 3 mil.). Republica Moldova a fost inclusă în acest proiect în primăvara anului 2001.

5.1.2Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-est (PSESE)

La iniţiativa Uniunii Europene, la 10 iunie 1999, la Koln, a fost adoptat documentul de constituire a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. Peste 40 de state şi organizaţii internaţionale au subscris la prevederile acestui document menit să sprijine ţările din Europa de Sud-Est în efortul lor de a asigura pacea, democraţia, respectarea drepturilor omului şi prosperitatea economică. Lansarea sa oficială a avut loc la Sarajevo in cadrul unei reuniuni la nivel înalt, la 30 iulie 1999.

Pactul de Stabilitate a avut, iniţial, forma unei declaraţii politice despre angajamentul de cooperare internaţională în regiune. Ideea Pactului nu era nouă. Ea se bazează, de fapt, pe prevederile Actului Final de la Helsinki al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (1975). La începutul anului 1993, premierul francez Eduard Balladur a lansat iniţiativa creării unui Pact de Stabilitate în Europa, care avea drept obiectiv respectarea frontierelor şi a drepturilor minorităţilor naţionale. Deşi iniţiativa n-a avut mare succes, ea a i-a stimulat pe iniţiatori să lanseze încă un proiect – Procesul Royaumont pentru stabilitate şi bună vecinătate în Europa de Sud-est. Scopul acestei iniţiative, lansate în decembrie 1995 de către miniştrii de externe europeni, a fost de a contribui la implementarea Acordului de pace de la Dayton, la reducerea tensiunilor şi consolidarea stabilităţii în zonă. Cooperarea în cadrul Procesului Royaumont a devenit o precondiţie pentru includerea ţărilor în Pactul de Stabilitate. În această ordine de idei, este important faptul că Moldova a solicitat, la 26 martie 1999, înainte de lansarea Pactului de Stabilitate, includerea ei în lista ţărilor membre ale Procesului Royaumont.

În pofida faptului că este parte integrantă a Europei de Sud-Est şi membră a Iniţiativei de Cooperare în Europa de Sud-est (SECI), precum şi a Planului de acţiuni al SUA pentru Europa de Sud-Est, Moldova n-a reuşit să adere la Procesul Royaumont, fiindcă el practic dispăruse după fuzionarea lui cu Pactul de Stabilitate. Probabil că unul din motive a fost faptul că această cooperare era iniţiată pentru ţările din Balcanii Occidentali, iar Moldova era (şi uneori mai este) privită doar ca o republică ex-sovietică.

De la bun început în cadrul Pactului de Stabilitate accentul s-a pus pe faptul că stabilitatea trebuie asigurată prin cooperare regională. În cazul unei cooperări reuşite, ţărilor recipiente (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Macedonia şi Federaţia Serbia şi Muntenegru) urma să li se deschidă perspectiva de aderare la Uniunea Europeană. Acest aspect important este inclus în art. 9 al documentului de constituire a PSESE, care stipulează că implementarea Pactului va facilita integrarea în structurile euro-atlantice a statelor din regiune care urmăresc obiectivul în cauză. Pactul de Stabilitate nu numai că oferă statelor din Europa de Sud-est şansa de aderare, ci cheamă UE să sprijine statele din Balcani în aspiraţiile lor europene. Astfel, în articolul 20 se menţionează că „UE va atrage regiunea mai aproape de perspectiva unei integrări depline a acestor ţări în structurile sale”. De asemenea, conform prevederilor PSESE, dacă unele ţări încă nu au încheiat acorduri de asociere cu UE, aceasta va fi realizată printr-un nou tip de relaţii contractuale.

Organizaţional, Pactul se sprijină pe Coordonatorul Special, (iniţial Bodo Hombach, în prezent – fostul Vice-cancelar al Austriei Erhard Busek) şi echipa lui compusă din circa 30 de persoane. Sarcina cea mai importantă a Coordonatorului este cea de a avea grijă ca strategiile politice ale participanţilor să fie în concordanţă reciprocă, să coordoneze iniţiativele noi sau cele deja existente în regiune, contribuind la înlăturarea oricăror dublări în activitate. Secretariatul Coordonatorului Special se află la Bruxelles.

Coordonatorul Special prezidă cel mai important instrument politic al Pactului de Stabilitate - Masa Regională. În cadrul Pactului mai activează încă trei Mese de Lucru, dirijate de Masa Regională:

Masa de Lucru nr. I - Democraţie şi drepturile omului;

Masa de Lucru nr. II - Reconstrucţie economică, cooperare şi dezvoltare;

Masa de Lucru nr. III - Probleme de securitate, cu două subdiviziuni (securitate şi apărare; justiţie şi afaceri interne).

O trăsătură specifică a Pactului de Stabilitate este faptul că, pentru prima dată, în cadrul Meselor Regionale şi al Meselor de Lucru, reprezentanţii statelor din Sud-Estul Europei abordează şi decid de la egal la egal cu reprezentanţii organizaţiilor internaţionale şi ai instituţiilor financiare problemele ce ţin de viitorul regiunii şi stabilesc, în comun, priorităţile şi conţinutul acestor domenii prioritare în cadrul tuturor Meselor de Lucru.

Comisiei Europene şi Băncii Mondiale li s-a atribuit rolul de coordonare a măsurilor de asistenţă economică pentru regiune. Acestea co-prezidează un Grup Director la nivel înalt, din componenţa căruia fac parte miniştrii de finanţe ai statelor G8 şi cei ai ţărilor UE, reprezentanţii instituţiilor financiare şi ai organizaţiilor internaţionale, precum şi Coordonatorul Special. Cooperarea în cadrul PSESE include nu numai state recipiente, dar şi contribuitoare, precum şi mai multe organizaţii internaţionale (lista ţărilor şi structurilor partenere în PSESE este menţionată în tabelul de mai jos).

Pentru a avea susţinerea din partea comunităţii internaţionale, ţările recipiente urmează, întîi de toate, să implementeze reformele corespunzătoare. Guvernele din Europa de Sud-Est trebuie, de exemplu, să efectueze reformele economice, să lupte cu corupţia şi crima organizată.

În schimb, donatorii urmează să sprijine procesele constructive prin asistenţă şi credite. Prima Conferinţă Regională de Finanţare a avut loc în perioada 29-30 martie 2000 la Bruxelles. În cadrul acesteia, Coordonatorul Special a prezentat comunităţii donatorilor aşa-numitul “Pachet cu Demarare Rapidă”. Acesta a constat din 244 de proiecte, din cadrul tuturor celor trei Mese de Lucru, cu o valoare totală de 1.8 mlrd. EURO. Majoritatea au fost propuse de către ţările din Sud-Estul Europei şi implicau mai multe state. Comunitatea donatoare şi-a asumat susţinerea finanţării “Pachetului cu Demarare Rapidă” cu aproximativ 2.4 mlrd. EURO. Un an mai târziu, implementarea Pachetului cu Demarare Rapidă a înregistrat rezultate încurajatoare.

A doua Conferinţă Regională de Finanţare şi-a desfăşurat lucrările în perioada 25-26 octombrie 2001 la Bucureşti. Printre obiectivele principale ale acestei Conferinţe au fost: (i) reafirmarea angajamentului politic al ţărilor din regiunea Europei de Sud-Est în vederea accelerării reformelor economice şi întăririi cooperării regionale, cu sprijinul comunităţii internaţionale; (ii) stabilirea unui acord între ţările-donatoare cu privire la strategiile de finanţare în domeniile prioritare ale Pactului de Stabilitate, precum şi examinarea progresului înregistrat în aplicarea în ţările din regiune a mecanismelor de finanţare. Participanţii la Conferinţă au fost încurajaţi să elaboreze strategii pe termen lung şi mediu în sectoarele-cheie ale infrastructurii – transport, trafic aerian, energie şi alimentare cu apă. Au fost acceptate 27 de proiecte în domeniul dezvoltării infrastructurii, cu o finanţare totală în valoare de 2.4 mlrd. EURO.

În prima fază, în pofida unei veritabile „ofensive diplomatice”, Moldova a reuşit doar să “întredeschidă” uşa Pactului de Stabilitate, fiind invitată să participe la câteva iniţiative, activităţi şi proiecte ale Pactului, în special la cele ce ţineau de mesele de lucru I şi II, precum „Buna guvernare”, „Campania de promovare a unei societăţi multietnice”, (ambele elaborate sub auspiciile Consiliului Europei), Iniţiativa privind Combaterea crimei organizate, Iniţiativa Împotriva Corupţiei, Dimensiunea parlamentară de cooperare. Accesul la proiectele din cadrul Mesei de Lucru “Reconstrucţie economică, dezvoltare si cooperare” rămânea iniţial îngrădit. Doar Canada inclusese Moldova în proiectul său din domeniul energiei electrice.

Republica Moldova a reuşit, totuşi, să se detaşeze de celelalte state admise cu statut de observator în cadrul Pactului de Stabilitate. Este vorba, în primul rând, de Ucraina, care urmărea scopul de a deveni participant cu drepturi depline la acest proces. Şansele ei erau, totuşi, reduse, în special din cauza dimensiunilor ei prea mari. Acest fapt a fost consemnat de Masa Regională a Pactului de Stabilitate din 8 iunie 2000 de la Salonic care “a salutat faptul că Moldova, datorită proximităţii sale geografice şi legăturilor strânse cu alte ţări din Sud-estul Europei, este mai implicată în activităţile, iniţiativele şi proiectele Pactului de Stabilitate şi a încurajat-o să-şi intensifice prezenţa în Pact” .

După lucrările Mesei Regionale de la Salonic, Republica Moldova a început să fie invitată cu regularitate la reuniunile Coordonatorilor naţionali ai ţărilor participante la Pactul de Stabilitate.

Datorită acestor activităţi, în decembrie 2000, Uniunea Europeană a decis să sprijine admiterea Republicii Moldova în calitate de participant cu drepturi depline în cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. Astfel, Preşedinţia franceză a UE s-a adresat lui Bodo HOMBACH, Coordonatorul special al Pactului, să solicite celorlalte state membre acordul lor în vederea includerii Republicii Moldova în Pactul de Stabilitate.

În urma consultării celorlalţi membri, la 20 februarie 2001, Bodo HOMBACH a informat autorităţile moldoveneşti despre ajungerea la un consens privind includerea Republicii Moldova în PSESE. Materializarea finală a acestui consens s-a produs la reuniunea Mesei Regionale a Pactului, din 28 iunie 2001, la Bruxelles.

Ţările partenere în PSESE Albania Austria Belgia Bosnia şi Herţegovina Marea Britanie Bulgaria Canada Croaţia Republica Cehă Danemarca Elveţia Finlanda Franţa Germania Grecia Irlanda Italia Japonia Luxembourg Macedonia Moldova Muntenegru Norvegia Olanda Polonia Portugalia Romania Federaţia Rusă Serbia Slovacia Slovenia Spania SUA Suedia Turcia Ungaria

Alţi parteneri în PSESE Banca pentru Dezvoltare a Consiliului Europei BEI (Banca Europeană pentru Investiţii) BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare) CEMN (Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre) CFI (Corporaţia Financiară Internaţională) Comisia Europeană Comisia Europeană /Agenţia Europeană pentru Reconstrucţie Comisia Europeană / Banca Mondială (Oficiul comun) Consiliul Europei Consiliul UE FMI (Fondul Monetar Internaţional) ICE (Iniţiativa Central Europeană) ÎCNUR (Înaltul Reprezentant al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi) OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică ) OÎR din Bosnia şi Herţegovina (Oficiul Înaltului Reprezentant) ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite) OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa) OTAN (Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord) Parlamentul UE SECI (Iniţiativa de Cooperare în Europa de Sud-Est) PCESE (Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est) UEO (Uniunea Europei Occidentale) UNMIK (Misiunea Naţiunilor Unite în Kosovo)

Astfel, Moldova a fost acceptată în PSESE, dar cu condiţia să se includă în toate activităţile posibile de cooperare, însă problema conflictului transnistrean să nu fie abordată în acest context.

În urma aderării la Pactul de Stabilitate, Republica Moldova şi-a creat instituţiile de participare la activităţile acestui aranjament regional, prin desemnarea în baza hotărîrii de guvern nr. 1110 din 18.10.2001 a Coordonatorului Naţional pentru Pactului de Stabilitate şi prin crearea unui Comitet interministerial compus din experţii departamentelor şi ministerelor ce se preconiza să fie implicate în monitorizarea pe plan naţional a iniţiativelor şi activităţilor Pactului de Stabilitate. Ulterior, in cadrul MAE a fost instituit Biroul Naţional pentru Pactul de Stabilitate, care face parte în prezent din Departamentul Integrare Europeană al MAE IE.

Chiar de la început, circumstanţele participării Moldovei au fost dificile, atît din cauza lipsei de atunci a unei orientări clare a politicii externe moldoveneşti, cît şi din cauza diferenţei în instrumentele financiare oferite Moldovei şi celorlalte ţări beneficiare. În pofida acestor probleme, Moldova a fost un observator iar, uneori, şi participant activ la Pactul de Stabilitate, deseori datorită unor aranjamente speciale.

Imediat după aderare, Republica Moldova s-a implicat în mai multe iniţiative şi proiecte ale Pactului, ce ţin de toate cele trei mese de lucru.
MASA DE LUCRU Nr. I
Drepturile omului şi minorităţile naţionale. Republica Moldova a fost invitată să participe la iniţiativa „Link Diversity”. În acest context, în vara anului 2001, a fost constituit Comitetul Naţional Organizatoric, cu sarcina să monitorizeze participarea Moldovei la iniţiativa menţionată.

Reprezentanţii Moldovei au participat la mai multe proiecte complimentare Iniţiativei „Link Diversity”, printre care „Studiul privind nediscriminarea”, „Acceptarea şi implementarea standardelor existente”, şi „ Acordurile bilaterale de cooperare”.

Mass-media. Textul Cartei pentru Libertatea Mass-mediei a fost discutat de către societatea civilă din Moldova, în special de către ONG-urile din domeniu, care au susţinut acest document. Republica Moldova a subscris la Carta privind Libertatea Mass-media printr-o declaraţie specială, publicată în Monitorul Oficial. Pentru cooperarea în acest domeniu a fost creat Grupul Naţional de Lucru, care monitorizează legislaţia cu privire la mass-media, elaborează strategii de sprijin a mijloacelor mass-media şi organizează cursuri de instruire.

Cooperarea statului cu ONG. Guvernul Republicii Moldova a susţinut Declaraţia privind Parteneriatul Stat-ONG în Europa de Sud-Est. Textul acestui document a fost dat publicităţii prin intermediul buletinului electronic al centrului „Contact” şi buletinului „Forum” al Fundaţiei „Viitorul”.

Buna guvernare şi cooperarea transfrontalieră. La acest capitol, Republica Moldova a înaintat Consiliului Europei o serie de proiecte în cadrul Pactului de Stabilitate: „Reabilitarea Euroregiunii Dunărea de Jos”; „Promovarea democraţiei locale prin intermediul educaţiei şi informării în Moldova”; „Explorarea potenţialului pentru cooperarea transfrontalieră dintre România şi Moldova”; „Promovarea turismului rural ca mijloc de dezvoltare regională”; „Consolidarea democraţiei locale”. Reprezentanţii Moldovei participă la toate reuniunile din cadrul iniţiativei, iar prin intermediul Congresului autorităţilor locale şi regionale, două asociaţii ale municipalităţilor din Moldova participă cu regularitate la instruirile referitor la cooperarea regională.

Egalitatea şanselor. Republica Moldova a fost inclusă în proiectul „The Women can do it” (Femeile pot obţine aceasta), care presupune încurajarea femeilor pentru participarea la campaniile electorale. În urma eforturilor întreprinse, a crescut considerabil numărul femeilor deputaţi. În parlamentul actual 19 % din deputaţi sunt femei, ceea ce plasează Moldova la acest capitol pe al doilea loc în ESE (după Bulgaria).

Cooperarea parlamentară. Această iniţiativă are drept scop promovarea cooperării bilaterale şi multilaterale între parlamentele din ESE şi sporirea eficienţei structurilor parlamentare. În măsura posibilităţilor, Moldova participă la reuniunile respective şi la training.

În iunie 2001, avocatul parlamentar din Moldova a participat, la Strasbourg, la conferinţa „Priorităţile de activitate a ombudsman-ilor în Sud-estul Europei”, desfăşurată sub egida Pactului de Stabilitate. În perioada 27-29 iulie 2001, la Chişinău, cu ajutorul Pactului a avut loc simpozionul „ Ombudsmanii şi relaţiile cu mass-media”.

Educaţia şi tineretul. Moldova şi-a asumat, în 2003, un şir de obligaţiuni, semnând Memorandumul de înţelegere cu privire la reforma educaţională.

MASA DE LUCRU Nr. II

Comerţul şi investiţiile. Moldova este membru cu drepturi depline al Grupului de lucru pentru comerţ. În iunie 2001, a semnat Memorandumul de înţelegere cu privire la liberalizarea şi facilitarea comerţului.

Unul dintre cele mai importante proiecte este proiectul regional “Facilitarea Comerţului şi Transportului în Europa de Sud Est”, care îşi propune drept obiectiv de bază micşorarea cheltuielilor legate de transport şi vamă şi reducerea nivelului corupţiei la trecerea frontierelor. Proiectul prevede dezvoltarea infrastructurii regionale în domeniul vamal, îmbunătăţirea schimbului de informaţii între autorităţile vamale, introducerea reţelelor moderne de comunicaţie (accesul la internet, poşta electronică.), computerizarea procedurilor de trecere vamală.

În prezent, Moldova are acorduri de liber schimb cu toate statele recipiente ale Pactului de Stabilitate. Aceste acorduri stabilesc un program de liberalizare a 90% din comerţul bilateral, pe parcursul unei perioade de tranziţie de 6 ani. Implementarea acestor acorduri este facilitată şi monitorizată de Grupul de lucru pentru comerţ, care elaborează şi un program de reducere şi eliminare a barierelor netarifare în regiune.

Moldova participă şi la Carta investiţiilor, care încurajează reformele structurale din economiile naţionale, pentru a le face atractive pentru investitorilor străini. Consiliul Consultativ de Business şi Carta de investiţii au organizat o misiune comună în Moldova în octombrie 2004, confirmînd faptul că climatul de afaceri din Moldova este sub nivelul mediu din ESE. Un semn pozitiv a apărut odată cu înregistrarea Consiliului Investitorilor Străini, care are drept scop promovarea dialogului dintre guvern şi sectorul privat.

Energia şi infrastructura regională. Moldova are mai multe proiecte rutiere, cel mai important fiind proiectul naţional “Modernizarea şi reabilitarea drumului M3 Chişinău - Cimişlia - Comrat - Vulcăneşti - Giurgiuleşti”, care prevede reconstrucţia şi renovarea porţiunii de drum menţionate.

Moldova şi-a declarat intenţia de a implementa principiile noii iniţiative ale UE pentru gaze şi energie electrică şi de a urma evoluţiile creării pieţei energetice regionale, sau ale aşa-numitului Proces de la Atena, destinat iniţial ţărilor candidate pentru aderare la UE şi celor din PSA. În această ordine de idei, Moldova a semnat memorandumurile de înţelegere din 2002 şi 2003 şi a declarat intenţia de a deveni membru cu drepturi depline al Pieţei Energetice din Europa de Sud-Est.

Societatea Informaţională. Moldova este membru al Grupului de lucru electronic pentru Europa de Sud-Est şi a înregistrat progrese în onorarea responsabilităţilor care-i revin.

Iniţiativa pentru coeziune socială. Guvernul Moldovei, mai ales ministerele vizate, au fost foarte active în cinci domenii de bază - dialogul social, angajarea în cîmpul muncii, protecţia socială, sănătatea şi locuinţele sociale, participînd la toate proiectele regionale şi organizînd diverse reuniuni, precum şi alte acţiuni relevante.
MASA DE LUCRU Nr. III
Moldova a deţinut din iulie 2002 pînă în iunie 2003 co-preşedinţia regională a Mesei de lucru pe problemele securităţii.
Combaterea corupţiei şi a criminalităţii organizate. Republica Moldova a aderat la Iniţativa Anti-corupţie (SPAI) în iunie 2001. În iunie 2001, MAE şi Institutul de Politici Publice din Chişinău au organizat o conferinţă internaţională cu genericul „Pactul de Stabilitate - paşi concreţi de combatere a corupţiei şi crimei organizate în Europa de Sud Est. Prezentarea Iniţiativelor SPOC şi SPAI în Moldova”. La această conferinţă au fost identificate priorităţile Republicii Moldova în procesul de implementare la nivel naţional a ambelor iniţiative.

Republica Moldova se numără printre primele state care au remis în adresa Oficiului Pactului de Stabilitate raportul referitor la priorităţile şi necesităţile ţării în procesul de combatere a crimei organizate. Imediat după crearea grupului interdepartamental de implementare a iniţiativei SPOC la nivel naţional, a fost elaborată Strategia Naţională şi Planul de Acţiuni privind combaterea crimei organizate în Moldova.

Moldova este membru al Centrului Regional SECI de la Bucureşti pentru combaterea criminalităţii transnaţionale.

Traficul de fiinţe umane. La Forul Ministerial Regional din Palermo, în decembrie 2000, ministrul afacerilor interne al Republicii Moldova, de rând cu miniştrii din ţările Pactului, a semnat o declaraţie anti-trafic în care s-a recunoscut importanţa problemei în regiune şi s-a convenit asupra realizării activităţilor comune anti-trafic.

Republica Moldova a fost acceptată, împreună cu România şi Bulgaria, la implementarea proiectului „Reforma legislaţiei penale în domeniul traficului cu fiinţe umane în Sud-estul Europei”. În februarie 2005, parlamentul a ratificat Convenţia ONU pentru combaterea traficului de fiinţe umane.

Azil şi migraţiune. Odată cu crearea parteneriatelor pentru cele 5 state care participă la implementarea iniţiativei, Republica Moldova a solicitat acordul României de a deveni ţară-partener-junior, precum şi susţinerea Germaniei, Franţei şi SUA în vederea identificării unui partener care s-ar angaja să fie ţară-lider. În 2004, Moldova şi-a exprimat intenţia de a deveni participant cu drepturi depline la activităţile Centrului Regional MARRI (Iniţiativa regională pentru migraţie, azil şi refugiaţi) de la Skopje.

Iniţiativa de prevenire şi pregătire pentru dezastre. Reprezentantul Republicii Moldova a participat la Reuniunea Şefilor Departamentelor pentru Situaţii Excepţionale, în iunie a.c. la Geneva, unde a fost stabilită Strategia de implementare a iniţiativei. Moldova participă cu regularitate la activităţile de instruire în domeniu, iar în 2004 a găzduit una din aceste activităţi.

5.1.3Procesul de Cooperare în Europa de Sud-est (PCESE)

După lansarea PSESE Procesul Royaumont practic a dispărut, în schimb a fost revigorat Procesul de Cooperare în Europa de Sud-est, lansat în 1996 de Bulgaria, în cadrul unei reuniuni la care statele sud-est-europene s-au angajat să creeze o structură regională, axată pe instaurarea unui climat de încredere, stabilitate şi relaţii de bună vecinătate. Această structură de cooperare regională a devenit extrem de importantă, întrucât anume ei i s-a transmis “conducerea politică” a Pactului.

Obiectivele de cooperare regională în cadrul PCESE ţin de întărirea cooperării politice pe planul securităţii, precum şi de intensificarea relaţiilor economice şi cooperarea în domeniul drepturilor omului, democraţiei, justiţiei. PCESE îşi propune, de asemenea, apropierea membrilor de structurile euroatlantice prin transformarea regiunii într-un areal de pace şi stabilitate.

Spre deosebire de multe alte structuri regionale, PCESE reprezintă un proces lansat la iniţiativa statelor sud-est-europene, nu a anumitor organizaţii internaţionale sau a altor state. Această iniţiativă este deosebit de apreciată, în special de Comisia Europeană, şi reprezintă un semnal pozitiv pentru comunitatea internaţională în ceea ce priveşte consolidarea colaborării regionale. Ambiţia Procesului este de a concreşte într-o cooperare complementară Pactului de Stabilitate, SECI sau Procesului de Stabilizare şi Asociere pentru statele din regiune.

Relaţiile Republicii Moldova cu PCESE au început în iulie 1999, când Ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova a adresat un demers omologului său din România, care deţinea atunci preşedinţia, cu rugămintea de a examina cererea ţării noastre de a fi primită cu statut de observator în SEECP. Acelaşi mesaj a fost exprimat în cadrul reuniunii ministeriale de la 1 decembrie 1999. În cadrul vizitei sale din 6–7 decembrie 2001 la Chişinău Coordonatorul Special al Pactului de Stabilitate pentru ESE, Bodo Hombach, a sugerat autorităţilor Moldovei, ca prim pas în direcţia accederii la PSA, asocierea la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-est. Dar abia la 4 mai 2006 Moldova a devenit membru cu drepturi depline al PCESE, alături de Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Grecia, Macedonia, România, Serbia, Muntenegru şi Turcia.

PCESE, preluând dimensiunea politică a cooperării din Europa de Sud-est, a devenit o structură foarte importantă pentru ţările ce au intenţionat să fie incluse în Procesul de Stabilizare şi Asociere (PSA). Acest proces a avut ca bază ideologică aşa-numita abordare regională, adoptată la 29 aprilie 1997 de Consiliul UE pentru Afaceri Generale. Această abordare a fost percepută drept un cadru politic pentru dezvoltarea relaţiilor şi pentru colaborarea cu statele sud-est-europene. În vederea instituţionalizării acestei colaborări cu statele respective (la momentul dat era vorba de Albania, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Republica Federală Iugoslavia şi Macedonia), Uniunea Europeană a elaborat aşa-numita politică a condiţionalităţii, care presupune anumite condiţii pentru toate aceste state luate împreună şi pentru fiecare din ele în parte, solicitându-le înlăturarea tuturor consecinţelor conflictelor din regiune şi stabilirea unei bune cooperări regionale.

În mai 1999, abordarea regională a primit şi o formă instituţională - Procesul de Stabilizare şi Asociere pentru statele Europei de Sud-est (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Macedonia şi Republica Federală Iugoslavia), a cărui menire era de a revizui în sens pozitiv politica UE vizavi de ţările din regiune. Procesul presupune semnarea Acordului de Stabilizare şi Asociere – un nou tip de relaţii contractuale ale UE adaptate la particularităţile fiecărei ţări, destinate să stabilizeze situaţia din regiune prin apropierea lor graduală de Uniunea Europeană.

La reuniunea Consiliului European de la Köln (3–4 iulie 1999), UE şi-a reconfirmat disponibilitatea de a acorda o şansă ţărilor ESE de a se integra plenar în structurile sale, precum şi o şansă privind aderarea la UE bazată pe Tratatul de la Amsterdam şi pe gradul de întrunire a criteriilor definite la reuniunea Consiliului European de la Copenhaga din iunie 1993. La 19–20 iunie 2000 la Santa Maria da Feira, Consiliul European a avansat în această direcţie, ajungând la concluzia că toate statele implicate în Procesul de Stabilizare şi Asociere sunt potenţiali candidaţi pentru aderarea la UE şi că UE va depune toate eforturile pentru integrarea cât mai largă a statelor din regiune în sfera politică şi economică a Europei. Lansarea oficială a PSA a avut loc la summit-ul de la Zagreb din 24 noiembrie 2000, când a fost semnat şi primul Acord de Stabilizare şi Asociere (ASA) dintre UE şi Macedonia.

Principalele elemente ale ASA sunt următoarele:

• 
  dialogul politic;
  
• 
  liberalizarea asimetrică a comerţului în favoarea ţărilor Europei de Sud-Est, cu perspectiva stabilirii graduale a unei zone de liber schimb cu UE;
  
• 
  cooperarea regională;
  
• 
  armonizarea legislativă, mai ales în domeniile esenţiale ale pieţei interne ale UE ;
  
• 
  cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor externe ;
  
• 
  asistenţa financiară (bugetară) şi umanitară pentru refugiaţi şi persoanele revenite acasă.
  

În cazul Macedoniei şi al Croaţiei, în aşteptarea ratificării ASA de către statele membre ale UE au fost aplicate acorduri interimare comerciale valide între semnarea ASA şi intrarea lor în vigoare. În afară de aceasta, s-a convenit că UE va crea o zonă de liber schimb cu Macedonia în decurs de zece ani de la semnarea ASA, iar cu Croaţia – în 6 ani. Concomitent, UE introduce regimul de preferinţe comerciale cu ambele state, abolind toate taxele vamale şi restricţiile cantitative la produse industriale chiar de la începutul perioadei de creare a zonelor de liber schimb. În ceea ce priveşte domeniile sensibile (cum ar fi textilele, industria metalurgică, vinul şi agricultura), relaţiile vor fi supuse unor aranjamente speciale.

O condiţie obligatorie pentru toate statele participante la PSA este încheierea acordurilor regionale de liber schimb. Aceste acorduri trebuie încheiate nu mai tîrziu de doi ani de la intrarea ASA respectiv în vigoare.

Revenind la ASA, vom menţiona că obiectivele principale ale lor sunt:

- aderarea în perspectivă la UE, în baza prevederilor Tratatului de la Amsterdam, imediat ce criteriile de la Copenhaga vor fi atinse;

- consolidarea democraţiei, a statului de drept, sprijinirea dezvoltării economice şi promovarea reformei, stabilirea structurilor administrative adecvate şi a cooperării regionale;

- crearea unui cadru formal pentru dialogul politic la nivel bilateral şi regional;

- promovarea relaţiilor economice, comerţului, investiţiilor, politicii antreprenoriale, transportului, cooperarea în domeniul vamal, cu perspectiva unei integrări mai strânse în sistemul mondial de comerţ;

- stabilirea unei sau unor zone de liber schimb, cu condiţia unui progres suficient în reforma economică;

- dezvoltarea cooperării în domeniul justiţiei şi afacerilor interne;

- promovarea cooperării economice, sociale, în probleme de educaţie, ştiinţă, tehnologie, energie, mediu şi cultură.

Pentru a atinge aceste obiective, ASA au fost structurate în modul următor:

Preambul

Titlul I: Principii generale

Titlul II: Dialogul politic

Titlul III: Cooperarea regională

Titlul IV: Libera circulaţie a bunurilor

Titlul V: Circulaţia lucrătorilor, stabilirea, prestarea serviciilor, capitalul

Titlul VI: Armonizarea şi implementarea legislaţiei

Titlul VII: Justiţia şi afacerile interne

Titlul VIII: Politici de cooperare

Titlul IX: Cooperarea financiară

Titlul X: Prevederi instituţionale, generale şi finale

Protocoale

ASA nu cer adoptarea imediată şi completă a acquis-ului comunitar. Accentul se pune mai curînd pe principiile democratice de bază şi elementele principale ale legislaţiei ce se referă la funcţionarea pieţei interne. În alte domenii sunt formulate prevederi detaliate de cooperare cu UE. Comisia Europeană dispune de pîrghii pentru stabilirea priorităţilor de cooperare cu fiecare ţară, şi acest lucru este realizat de obicei în cadrul Consiliului de Asociere cu fiecare ţară care a semnat deja ASA.

Implementarea eficientă a ASA este o precondiţie pentru evaluarea de către UE a perspectivelor aderării fiecărei ţări. Această evaluare se efectuează în cadrul „mecanismului de revizuire periodică”, conform reperelor stabilite în ASA şi PSA.

5.1.4Parteneriatele europene

Un pas important în consolidarea cooperării în Europa de Sud-est l-au constituit aşa-numitele parteneriate europene. Ideea acestor parteneriate a fost formulată în Comunicarea Comisiei Europene către Consiliu şi Parlament “Balcanii occidentali şi integrarea europeană” din mai 2003. În această comunicare Comisia propunea complementarea PSA cu elemente inspirate de procesul de aderare a statelor din Europa Centrală şi de Est. 

De fapt parteneriatele europene au fost instituite pentru a reduce efectele negative, mai ales pe cele ale deficienţelor ce ţin de implementarea supremaţiei legii şi combaterii corupţiei şi crimei organizate. Instrumentele principale ale parteneriatelor europene sunt:

• 
  scimbul intens de informaţii şi opinii între ţările Europei de Sud-est (ESE) şi Europei Centrale şi de Est (ECE);
  
• 
  suportul pentru consolidarea instituţională, prin intermediul programelor “Twinning” şi oficiilor TAIEX;
  
• 
  accesul statelor ESE la programe comunitare selectate, cum ar fi Erasmus.