Universitatea “ babeş-bolyai” cluj napoca

CAPITOLUL VII

CERCETAREA DOCUMENTELOR SUSPECTE

Problema falsificarii actelor a fost şi ramane la ordinea zilei. Ea a capatat chiar amploare în conditiile societatii moderne, in care notiunea de act  inteleasa ca orice inscris tiparit, dactilografiat, manuscris, desenat, imprimat în alte moduri ( xerox, laser, etc. ) prin intermediul caruia se atesta o stare, identitate, profesie, sau o valoare ( de exemplu cartile de credit, cartelele telefonice, documente bancare, vize turistice, s. a. )  implica uneori tehnici extrem de sofisticate.

Evolutia tehnologiilor de realizare şi protejare a documentelor este impusa, alaturi de progresul tehic şi de utilizarea decatre falsificatori a celor mai noi tehnici şi metode , realizandu se documente false a caror aparenta sa se apropiecâtmai mult de cele autentice.

Secţiunea 1. Noţiunea de document. Documente

suspecte
Deşi, în general noţiunea folosită este cea de act ⁵² sau înscris, considerăm mai adecvată în terminologia examinării criminalistice utilizarea noţiunii de document. Pe de o parte, această noiune este mai cuprinzătoare sub aspect terminologic şi semantic, fiind mai complexă decât cea de act. Termenul de document este mai sugestiv pentru scopul pe care îl serveşte, acela de a fi " expresia grafică a unei manifestări sau declaraţii de voinţă, ori a unei atestări a unui fapt " redând prin conţinut fapte, împrejurări, evenimete, stări, acţiuni de care legea penală leagă anumite consecinţe juridice. ⁵³

În acelaşi timp, noţiunea de document este concordantă şi cu definiţia ei criminalistică prin care se vizează " orice înscris tipărit, dactilografiat, manuscris, schiţă, desen, prin care se atestă starea civilă, identitatea personală, pregătirea şcolară ori profesională, încheierea de diferite contracte, felurite declaraţii, precum şi bilete de călătorie, timbre, etc. ". ⁵⁴ Considerăm util să amintim aici faptul că, în practică, în multe din ordonanţele sau încheierile prin care se cere efectuarea unei expertize criminalistice asupra unor documente contestate se foloseşte expresia ". . . să se examineze actul fals. . . ". Apreciem această formulare ca fiind incorectă având un conţinut de pronunţare prematur, întrucât un act suspectat de a fi fals poate fi autentic, necontrafăcut, nemodificat, poate să fie doar parţial modificat, etc.

Pe cale de consecinţă considerăm ca mult mai adecvată utilizarea termenului de document contestat sau de document suspect.

În domeniul examinării criminalistice a documentelor problemele ce sunt supuse cercetării sunt de o extremă varietate, la fel ca şi actele ce se cer a fi examinate. Gama actelor se întinde de la simple acte sub semnătură privată, până la acte oficiale, de identitate, acte vamale, cărţi de credit, ş. a. Spectrul problemelor ce se cer a fi rezolvate cuprinde modificările aduse documentelor, modul lor de falsificare sau de contrafacere, ajungând până la diferenţele de vechime între anumite menţiuni, sau la stabilirea vechimii actului în întregime. În domeniul documentelor cu origine de oficialitate, sub aspect temporal, întinderea perioadei de redactare, emitere şi folosire curentă a acestora este în general limitată la circa 30-35 de ani ⁵⁵ şi doar în mod excepţional se cere examinarea unor documente având o vechime mai mare de 40-50 de ani.

Secţiunea 2. Unele aspecte teoretice
Pentru domeniul penal prezintă interes numai acele documente care sunt apte de a produce consecinţe juridice. Ele trebuie să aibă deci valoare probatorie, interesând însă şi posibilitatea reconstituirii împrejurărilor în care acestea au fost întocmite, emitentul, persoana îndrituită a face uz de document, s. a. m. d. În asemenea şi tuaţii documentele devin probe materiale, păstrând acest regim şi în cadrul expertizei criminalistice. O dată cu contestarea veridicităţii sale documentul suspect devine -din mijloc de probă- o probă materială, putând servi la dovedirea falsului, la identificarea autorului sau autorilor, ca şi la elucidarea celorlalte împrejurări sub aspect judiciar şi criminalistic, pentru aflarea adevărului în cauză.

Codul penal face însă distincţie între înscrisurile sub semnătură privată şi cele oficiale. În acest sens, potrivit art. 150 al. 2 aşa cum a fost modificat prin Legea 140/1996, înscris oficial " este orice înscris care emană de la o unitate la care se referă art. 145 sau care aparţine unei asemenea unităţi. Art. 145 defineşte termenul de "public" prin tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile sau ale persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public. Art. 288 al. 3 Cod Penal completează conţinutul noţiunii de înscris oficial asimilând acestora " biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecinţe juridice. "

"Per a contrario" se poate deduce că toate celelalte acte ce nu îndeplinesc condiţiile de mai sus sunt sub semnătură privată. Odată autentificat însă, actul sub semnătură privată capătă şi el un caracter de oficialitate, falsificarea lui realizând conţinutul infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale.

O problemă care ar putea fi discutată este cea a documentelor bancare, de expediţie, etc. emise de către unităţile bancare, societăţile comerciale cu capital privat. Interpretarea textelor legii penale actuale şi a practicii ne conduce la concluzia că acestea ar avea poziţia unor acte sub semnătură privată. Opinăm însă că, ele au totuşi un caracter şi un conţinut ce excede unmplu act sub semnătură privată, fiind purtătoare ale unor ştampile, avize, etc. ceea ce le conferă de principiu ( şi până la proba contrarie) o credibilitate superioară. Dacă sub aspectul încadrării faptelor de fals legate de documentele amintite fapta rămăne în domeniul art. 290. C. Penal, din punctul de vedere al terminologiei criminalisticii, credem că nu ar fi deplasată, şi nici neconformă cu conţinutul textelor de lege utilizarea pentru aceste documente a termenului de documente cu sorginte de oficialitate.

Noţiunea de fals în acte nu este precizată în legea penală printr-o definiţie a la lettre, dar art. 288, 289, 290 din Codul Penal fac o enumerare a principalelor forme de manifestare a falsului în acte: - -fals material în înscrisuri oficiale,

-fals intelectual,

-fals în înscrisuri sub semnătură privată.

“Literatura de specialitate, cât şi practica judiciară au relevat elementele esenţiale ale infracţiunii de fals în acte, arătând că aceasta prezintă trei caracteristici principale şi anume “ ⁵⁶:

-alterarea adevărului conţinut într-un document,

-producerea efectivă sau aptitudinea de a produce consecinţe juridice,

-prezenţa elementului intenţie la săvârşirea faptei.

“Alterarea adevărului cuprins într-un document are loc în principal "in faciendo" ⁵⁷ “ putându-se produce însă, aşa cum precizează în mod expres art. 289 C. Penal " prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări ".

Fără o hotărâre şi fără exteriorizarea ei prin acţiune nu poate exista infracţiune, deoarece numai o acţiune (o inacţiune) poate aduce atingere valorii sociale şi deci să producă urmări sociale periculoase ⁵⁸. Oricare ar fi modurile de alterare a adevărului pe care se prezumă că îl exprimă documentul suspect, ele se reduc în principal la două forme: falsul material şi falsul intelectual.

Falsul intelectual se săvârşeşte concomitent cu întocmirea, redactarea documentului şi constă în general din omiterea unor date, inserarea unor date neadevărate, atestarea unor elmente neadevărate, etc.

Falsul material se poate comite atât concomitent cu întocmirea documentului, prin realizarea unui document în întregime contrafăcut, cât şi după redactarea acestuia printr-o modificare (alterare) fizică a sa. Noţiunea de contrafacere are aici sensul de a reproduce ceva în mod fraudulos, de a plăsmui, de a imita, de a alcătui ceva cu scopul de a îi atribui un caracter de autenticitate ⁵⁹. Alterarea unui înscris constă din denaturarea lui, modificarea materială, transformarea conţinutului, ştergerea în orice mod de litere, fraze, cuvinte, semne de punctuaţie, ori folosirea unor procedee de juxtapunere.

Deşi legea penală nu face deosebire între diferitele modalităţi de realizare ale falsurilor, referindu - se doar la efectele acestora - falsificarea - în practică s-a apreciat că un document poate fi :

1. falsificat - prin modificări parţiale aduse unui act autentic,

2. contrafăcut - prin producerea unui document în totalitate fals.

Într-o lucrare pe care o considerăm de importanţă asupra expertizei ştiinţifice a documentelor, se arată că"Desemnăm prin termenul de << contrafacere >> orice imitare frauduloasă( subl. ns. S. A. ). A contraface un obiect constă deci din a fabrica în totalitate o copie, cât mai fidelă posibil, de maniera în care ea să poată fi confundată cu originalul.

În materie de documente, autorul falsului. . . face apel, pentru a-şi atinge scopul, la materiale de înlocuire ( hârtie, cerneală, etc. ) a căror calităţi sunt suficient de apropiate de cele ale materialelor autentice pentru a nu fi distinse la un simplu examen vizual. " ⁶⁰.

Distincţia dintre contrafacere şi falsificare este mult mai clară dacă vom face în acest sens o referire la bancnote. Acestea pot fi falsificate -prin transformarea unei bancnote de 5 dolari (USD) într-una de 50 , adaugând cifra 0, sau pot fi contrafăcute prin tipărire, copierea cu un copiator color, ş. a. m. d.

Rezumând, putem arăta că sub aspect criminalistic un document poate fi supus unor modificări parţiale ( în scopul de a fi folosit ulterior la dovedirea unor calităţi, valori, drepturi neadevărate) sau poate fi produs în afara condiţiilor legale, de către o persoană neautorizată, de către o sursă neoficială, în scopul de a înşela vigilenţa organelor abilitate să controleze documentele respective ( organe vamale, poliţie, etc. ).

Sectiunea 3. Examinarea documentelor.
Examinarea actelor suspecte(a caror autenticitate este contestata)va avea în primul rând în vedere aspectul lor general.

Se vor examina caracteristicile exterioare, dar şi cele intrinseci:

a)greutatea specifica pentru identificarea sorturilor diferite de hartie sau alte materiale.

b)grosimea hartiei  element deosebit de important, deoarece calitatea(finetea)difeitelor prelucrari prin care rezulta o anumita hartie permite distingerea de alte categorii, tipuri sau surse de fabricatie. Ea este important a fi stabilita în special în cazul actelor realizate prin compunerea mai multor parti care

provin din acte autentice, pentru a a realiza un act cu aparenta de autenticitate. De exemplu, un act al carui text provine de la o sursa, iar semnatura şi sigilii le de autentificare de la un act autentic care a avut un cu totul alt continut).

în cazul bancnotelor false, grosimea şi greutatea specificaa hartiei vor fi examinate în mod absolut necesar prin comparaţie cu bancnotele autentice,

c)Culoareaimprimarilor, a scrisului, tusului de stampila, şi hartiei. Invechirea naturala, datorata trecerii timpului va produce în general urme specifice care difera de cele create în mod artificial prin doiferite mijloace cum ar fi plasarea actului fals intre doua straturi textile peste care se aplica un fier de calcat fierbinte, sau tinerea actului pe o plita incinsa un anumit timp.

d)Compozitia chimica a materialului de baza se va examina, ea fiind deosebit de relevnta, de oarece prezenta diferitelor substante de inalbire optica sau lipsa lor permite aprecierea falsului. De exemplu, noul model de marca germana este imprimat pe bumbac tratat special.

Chiar pentru cea mai buna hartie, producatorii folosesc retete diferite de producere. In SUA, in cadrul serviciilor de investigatii exista o" biblioteca de retete"cuprinzand mostre şi retete ale diferitelor cerneluri, vopsele, sarturi de hartie, cu indicarea anului şi firmei de fabricatie, data comercializarii în diferite tari, s. a.

e)Filigranarea şi alte mijloace de protectie

în procesul de fabricatie, colile de hartie cu destinatii mai deosebite(documente de importanta, acte de identitate, etc. )vor fi supuse unui proces de filigranare. Acesta consta în trecerea pastei nefinisate printre cilindri filigranori, care ii confera o textura speciala(filigran multitonal, mat, sau umbrit ca mijloc de protectie speciala impotriva falsificarii.

Tehnicile moderne de protectie impotriva falsificarii constaudin introducerea în textura materialelor pe care se vor imprima documente importante (cecuri, acte de identitate, bancnote)a unor fibre textile de 1 2mm care reactioneaza la razele ultravioletecu o luminescenta specifica, sau crearea unor retele speciale(caroiaje, şi nuozitati)a caror alterare prin radiere, razuire, , tacare chimica, duc la extinderea pe suprafata actului în zona afectata a unor pete de culoare(de exemplu cecuri FujiBank).

Firele de şi guranta sunt inglobate în materialul bancnotelor moderne(marca germana 1990, lei 1990, dolari 1990 )cuprinzand uneori inscriptii transparente, sau marcaje magnetice, imposibil de imitat fara o tehnologie extrem de costîşi toare.

Examinarea criminalistica se extinde şi asupra calitatii substantelor utilizate la scriere, marcare, cum sunt:grafit, caolin, vopsea.

Pentru investigarea cernelurilor, a pastei de scris, a vopselurilor tipografice se vor utiliza analize chimice complexe cromatografice, spectografice, radiatii Uv şi IR, examinare neutronica şi laser.

Secţiunea 4. Metodele “clasice” de falsificare
Înainte de a aborda tehnicile şi metodele utilizate de infractori în ultima vreme pentru realizarea unor documente false, vom face mai întiâi o succintă trecere în revistă a tehnicilor falsului în acte despre se poate spune că sunt deja “ tehnici clasice”. Faptul că au aparut tehnici noi , nu înseamnă că celelalte au fost abandonate. Mai mult, am putea chiar spune că cele moderne sunt doar reluări de pe o altă treaptă de tehnicizare a celor clasice Ca urmare cunoaşterea lor este necesară şi constituie, credem noi, ABC-ul oricărui viitor expert în tehnica documentelor.

Intr- o lucrare de referinţă pentru cercetarea criminalistică a falsului în acte din România, republicată recent, se arată că “ Procedeele cele mai frecvente de alterare a actelor sunt ştersăturile şi adăugirile. Aceste forme de modificare a unui act adevărat se pot întâlni separat sau împreună, pe acelaşi act şi chiar la acelaşi cuvânt sau semn grafic; de asemenea ele pot însoţi şi alte forme de modificare ale actului” ⁶¹. şi gur că metodele de falsificare, alterare a conţinutului unui document nu se opresc aici. La cele pe care autorul - mai - sus - citat le aminteşte ca fiind mai frecvente , se adaugă şi falsul prin acoperire de text, falsul prin compunere din parţi disparate a unui act nou, precum şi falsul realizat prin spălare chimică (corodare) care precede de obicei audăugirile sau rescrierea integrala a unui act ⁶².

EXaminarea criminalistică va fi mai întâi îndreptată asupra elementelor de conţinut, topografie a elememtelor de text şi imprimare, precum şi asupra realizării, pe temeiul căror examinări se vor putea face primele aprecieri în legătură cu posibilul autor şi metodele folosite de acesta. “ Actele falsificate în întregime de aceeaşi persoană au unitate de structură, atât logică cât şi grafică, ceea ce lipseşte în majoritatea cazurilor de falsuri parţiale.

Metodele de examinare a falsului se aleg şi se aplică în funcţie de procedeul utilizat la falsificare , de natura hârtiei, şi a substanţei de scris folosite la întocmirea actului. ” ⁶³

Falsul prin înlăturare de text are loc în principal prin folosirea metodelor de înlăturare fizică : răzuirea şi radierea . Gradul în care acestea sunt vizibile este determinat de substanţele folosite la scrierea, imprimarea textului, menţiunilor ori semnelor ce se doresc a se înlătura, de intensitatea imprimării şi de tipul de suport material pe care s-a operat. Pe de altă parte, are importanţă şi priceperea celui care a înlăturat inscripţiile anterioare, precum şi fineţea instrumentelor folosite - corpuri ascuţite, lame metalice, sticlă, ace, radiere, pulberi abrazive. Cu acestea sunt înlăturate texte, litere, cuvinte, cifre, impresiune de ştampile, etc.

Când răzuirea ori radierea au fost realizate neglijent, rămân vizibile porţiuni din traseele scrise sau tipărite anterior. Fibrele hârtiei sunt rupte şi deteriorate în acel loc. Examinând suportul actului prin transparenţă se observă în locurile unde au fost îndepărtate unele inscripţii, o mai mare transparenţă a hârtiei. Alături de aceste aspecte, intervenţiile de natură mecanică asupra hârtiei se manifestă şi prin : estomparea luciului hârtiei, deteliorarea fondurilor de protecţie, a liniaturii, întinderea cernelii, pătarea şi mătuirea hârtiei, modificarea gradului de presiune al imprimarii, scrisului, dactilografiere repetată a unor caractere, repasarea scrisului. “Scrierea cu cerneală în zona alterată produce o difuzie mare, o îmbibare a fibrelor deranjateşi, în consecinţă o întindere a colorantului , care se materializează în calibrul mare al trăsăturilor şi în conturul lor neuniform. ” ⁶⁴

Atunci când au fost îndepărtate porţiuni de ale unor texte manuscrise, asupra locurilor răzuite sau radiate, se poate face o observare sub iluminare oblică şi fotografii de umbre cu scopul de a demonstra eventuale diferenţe de presiune ale scrisului. “Observaţia microscopică , combinată cu dirijarea luminii, permite localizarea ştersăturii prin evidenţierea umbrelor pe care le formează fibrele de hârtie descleiate şi scămoşate. ” ⁶⁵

Relevarea scrisului preexistent poate fi făcută şi prin folosirea convertizorului de raze infraroşii, a unei soluţii pe bază de iod activ, sau a fotografiei sub raze ultraviolete. ⁶⁶

O metodă mai precisă de depistare a îndepărtării mecanice a unor porţiuni de pe acte o constituie betagrafia prin contact. Imaginea clişeu obţinută prin radiaţii beta este suprapusă pe un cliseu diapozitiv al actului realizat în lumină normală, apoi se realizează o fotografie color cu cele două clişee suprapuse. Locul ştergerii va deveni astfel vizibil

O modalitate foarte precisă, dar mai puţin accesibilă este cea holografică. Utilizând două fascicule Laser ce interferează la trecerea prin documentul suspect se va obţine pe o placă fotosensibilă o imagine care va permite o rezoluţie deosebită, iar pe cale de consecinţă să se discearnă dacă elmentele de modificare “aparţin hârtiei ca atare sau au fost create ca urmare a procesului de falsificare”⁶⁷

Evidenţierea locurilor atacate mecanic de pe acte se poate realiza şi printr-o metodă relativ mai simplă. Documentul suspect se presară cu o pulbere metalică, se poate folosi chiar pulbere toner pentru copiator. Actul este apoi introdus între două plăci metalice între care există o sarcină de electricitate statică. Pulberea se va aglomera în locurile unde fibrele hârtiei au fost deranjate, şi aceasta este mai subţire, sarcina electrică fiind mai sensibilă în aceste zone.

Actele pot fi alterate şi prin metode chimice de corodare ori spălare. Mijloacele de evidenţiere sunt în general cele ce permit şi depistarea ştergerii mecanice. La acestea se mai poate adăuga şi examinarea în radiaţie ultravioletă. Zonele atacate chimic vor avea o flurescenţă diferită de restul actului. Trebuie amintit aici faptul că această metodă nu dă rezultate atunci când substanţa folosită la spălare chimică nu produce reacţia de fluorescenţă.

Prin menţinerea actului în contact cu o placă fotografică un anumit timp în întuneric se va produce o reacţie emulsiei fotografice cu reactivii ce pot fi întrebuinţaţi la corodare sau spălare chimică. De asemenea, tot prin contact, cu hârtie de turnesol se pot evidenţia manoprele de ştergere chimică. O altă metodă este măsurarea conductibilităţii electrice a hârtiei, aceasta fiind modificată în zonele atacate chimic. Metoda necesită aparate de mare sensibilitate.

Înlăturarea textului scris are însă ca variante şi cele în care textul este acoperit cu diferite substanţe ( cerneală, vopsea, etc), fie prin haşurare, fie prin repasare(rescrierea) unor caractere, litere, cifre, fie prin rebaterea unor caractere dactilografiate. Pentru aceste şi tuaţii metodele de abordare pot fi diverse. Ele vor fi alese atât în funcţie de modul de inlăturare al textului, cât şi de substanţa de acoperire. Procesul examinării va fi orientat mai întâi spre conţinutul textului ce a fost alterat. Se vor avea în vedere atât întreruperile nefireşti ale unor fraze, cuvinte, şi mboluri grafice, cât şi prezenţa unor “corecturi” nejustificate de conţinutul şi aspectul general al textului . De asemenea prezenţa unor menţiuni făcute cu alte instrumente ori materiale de scris decât cele iniţiale, trebuie să fie examinată cu cea mai mare atenţie. Într-un act de înmatriculare auto au fost realizate moficări ale tipului, capacităţii cilindrice şi anului de fabricaţie al autovehicolului ⁶⁸. Examinarea în radiaţie ultravioletă, lumnină polarizată şi microscopie în înfraroşu au permis să se stabilească care au fost inscripţiile anterioare, aceste din urmă concordând cu cele existente în evidenţele organelor de poliţie privind respectivul certificat de înmatriculare şi pemitând stabilirea fără dubii a unui fals prin înlăturare de text urmat de adăugarea unor menţiuni noi.

Înlăturarea mecanică, chimică sau prin acoperire a textelor de pe acte trebuie să fie abordată cu atenţie procedând la examinări prealabile vizând mai ales aspectul hârtiei în locurile unde s-au efectuat răzuiri, radieri, spălări, etc. În special la paşapoarte , datorită hârtiei speciale folosite la confecţionare falsul poate fi realtiv repede observat. Având în masa sa substanţă de încleiere din abundenţă, suprafaţa este lucioasă. Menţiunile iniţiale, indiferent dacă sunt imprimate prin dactilografire, sau prin scriere nu vor pătrunde adânc în fibre datorită stratului superficial de încleiere. În schimb, după atacarea fizică, suprafaţa lucioasă este lezată, având loc o rupere a legăturii fibrelor din hârtie, iar particulele fine de fibre şi cerneală iniţiale sunt înlăturate. Acum însă, fibrele rămase devin absorbante ale cernelii, stratul neimpregnat cu lianţi devenind descoperit. Locul răzuit sau radiat are un aspect mai mat sub iluminare polarizată cu unghi mic de incidenţă, iar scrisul devine difuz, lăţit în masa hârtiei.

În cazul textelor înlăturate prin acoperire cu diferite substanţe solubile în apă( cerneală) se poate aplica o metodă simplă constând din folosirea hârtiei de filtru sau a hârtei fotografice a cărei gelatină a fost umezită. Acestea se aşează peste textul acoperit şi se lasă câteva minute. Prin înmuiere cerneala se va depune pe gelatină, iar inscripţia iniţială va apărea inversată pe hârtia fotografică. Acestă operaţie trebuie realizată în condiţii de întuneric, sub un filtru de lumină roşie sau verde, pentru a preveni înnegrirea hârtiei foto în contact cu lumina zilei.

În cazul adăugirii sau intercalării de text, datorită introducerii de noi cuvinte, cifre, sau litere are loc o înghesuire a semnelor între cele existente. Când pentru adăugire se folosesc instrumente, substanţe, maşini de scris diferite scrisul adăugat va apărea diferit prin nuanţe, culoare, aspect, caractere grafie. În cazul textelor ascrise de mână se va putea apela la analiza grafoscopică pentru identificarea autorului iniţial şi al adăugirii. Aceste şi tuaţii pun în evidenţă prescurtări nefireşti, defăşurări nefiresc de largi- având ca scop să acoepre unele spaţii goale-ori ingrămădiri de litere sau cifre, îngroşarea unor trasee în mod nefiresc, diferenţe de oxidare ale trăsăturilor de cerneală .

Considerăm adecvată pentru mai multă acurateţe şi examinarea microscopică a intersecţiei trăsăturilor dintre cele două texte. Vor putea fi observate astfel pe trseul realizat ulterior a unor particule fine desprinse din materialul uscat al primului traseu. De asemenea, studierea continuităţii liniare a striaţiilor lăsate pe traseu de muchiile active ale instrumentelor de scris sau de literele maşinii de scris, poate oferi informaţii cu privire la utilizarea unor alte instrumente sau maşini de scris. După formarea unor liste de instrumente sau maşini suspecte, se va putea face o examinare comparativă de identificare traseologică.

În special în cazul documentelor de identitate ( legitimaţii, paşapoarte, etc. ) metodele clasice de falsificare includ şi decuparea şi reconstituirea unor file ori introducerea unor file contrafăcute pentru a înlocui anumite părţi ale unor documente . De regulă se procedează la detaşarea unor porţiuni din act ce conţine datele de identitate, inclusiv ştampila şi semnătura organului emitent. Porţiunile vor fi introduse într-un nou act de pe care de asemenea au fost detaşate elementele respective, sau care vor fi acoperite de cele noi. Uneori, se procedează la subţierea hârtiei cu glasspapier fin de pe actul ce va fi modificat prin compunere, iar porţiunile detaşate de pe alt act sunt şi ele subţiate prin abraziune pe verso, apoi umezite şi uscate prin presare peste actul modificat, adăugând uneori şi adeziv. Aceste manopere sunt realtiv uşor vizibile cu ochiul liber, grosimea hârtiei fiind mai mare în locurile unde s-a operat. Aspectul zonelor respective este de uzură mai pronunţată, uneori doar pagina afecttată fiind mai uzată. Este utilă şi observarea atentă a versoului paginii recompuse, putându-se vedea unele denivelări nejustificate ale hărtieri, boţiri datorate uscării inegale a adezivului, chiar scrugeri ale surplusului de adeziv pe la marginile porţiunii adăugate. Examinarea sub radiaţiile ultraviolete va putea pune în evidenţă prezenţa substanţei de lipit, care va avea o fluorescenţă deosebită de restul suprafeţei. Adeseori, datorită uzurii, sau chiar compoziţiei diferite a hârtiei actului modificat şi a hârtiei proveninte de la alt document, chiar şi acestea vor avea nuanţe diferite sub radiaţia ultravioletă. O altă variantă de compunere a unor documente din porţiuni provenite din alte documente este cea în care se procedează la înlocuirea fotografiei pe diverse documente de identitate. Pentru a preveni aceste falsuri, majoritatea documentelor moderne de identitate ( mai ales paşapoarte) au fie fotografia acoperită cu folii adezive, fie fotografia scanată şi incorporată actului care apoi este laminat în plastic. În acest fel s-a pututu renunţă la folosirea şi giliului sec pe fotografie. În România, sistemul este folosit la permisele moderne de conducere, preconizându-se folosirea sa şi pentru cărţile de identitate. În toate aceste cazuri, dacă actele nu au fotografia scanată, atenţia va trebui mai întâi îndreptată spre integritatea timbrului sec ce însoţeşte fixarea fotografiei pe document, sau a liniei de termosudare a foliei protective.

Fotografia poate fi înlocuită prin mai multe procedee:

-desprinderea fotografiei originale şi lipirea uneia noi în loc, situaţie în care se înlocuiesc şi capsele de prindere;

-aplicarea unei foitografii noi peste ce iniţailă. În acest caz uneori sunt vizibile marginile imaginii acoperite, iar grosimea este foarte mare, ieşind imediat în evidenţă;

-desprinderea stratului fotosensibil de pe o fotografie şi aplicarea lui pe actul de modificat;

-aplicarea pe folia transparentă a unei fotografii şi aplicarea apoi a unei noi folii protectoare.

Unii falsificatori decupează fotografia în zona capselor de prindere şi o lipesc peste actul falsificat. Apar atunci vizibile scrugeri ale substanţei adezive sau pătări ale fotografiei.

Aceste manopere sunt frecvent însoţite de prezenţa unor urme de capsare dublă pe pagina următoare celei falsificate, de urme de tăiere sau înţepături lăsate pe hârtie de instrumentele folosite. Prin desprinderea fotografiei originale hârtia este scămoşată, fonta de şi guranţă este deteriorată. Uneori, prin introducerea unor fotografii provenite de pe alte documente semnăturile, ştampilele, menţiunile sunt întrerupte sau incomplete. Când noua fotografie este mai mare, ea poate acopri unele porţiuni sau menţiuni în mod anormal, nejustificat.

Aşa cum vom arăta în cele ce urmează, fără ca metodele clasice de imprimare şi realizare a documentelor să - şi fi pierdut valabilitatea, au apărut mijloace tehnice noi de realizare a unor elmente grafice, iagini etc. şi de transpunere a acestora pe suporturi din cele mai diferite. Odată cu ele s-a manifestat şi folosirea lor frauduloasă. Metodele descrise mai sus, sunt în zilele noastre folosite alături de tehnici noi, uneori chiar în combinaţie cu acestea.