Universitatea “ babeş-bolyai” cluj napoca

Dinamica existenţei, continua mişcare a realităţii este un fapt de necontestat. Schimbarea se manifestă la nivelul obiectelor, fenomenelor, persoanelor, prin uzuri, alterări, îmbătrânire fizică, etc. , dar aceste schimbări nu sunt fundamentale, altfel procesul identificării nu ar fi posibil.

Stabilitatea trăsăturilor nu este de interpretare simplă, fixistă, în sensul imobilităţii totale. Ea trebuie înţeleasă prin raportare la intervalul de timp dintre descoperire şi examinare, în sensul înţelegerii faptului că trăsăturile caracteristice ale obiectului identificării) fenomen, persoană, lucru) la momentul săvârşirii unei anumite fapte se regăsesc în mod necesar în caracteristicile relevate în cursul cercetării lor din punctul de vedere al criminalisticii.

Revine criminalistului sarcina de a distinge între caracteristicile variabile şi cele stabile ale obiectului de identificat.

3. Examinarea analitică şi sintetică a elementelor caracteristice.

Acesta este un principiu al stabilirii identităţii generat de către caracterul dinamic, unitar dar şi contradictoriu, al realităţii.

Examinarea analitică presupune o abordare atentă, amănunţită (în detaliu şi de profunzime) de natură a duce la o clară surprindere a elementelor caracteristice ale obiectului spus examinării ( de exemplu  toate elementele de relief papilar ale unei urme papilare ridicate de la faţa locului, toate caracteristicile micro-reliefului de pe un tub cartuş, s. a. m. d . ).

Examinarea sinntetică se realizează pentru suprinderea în dinamică a specificităţii elementelor (de exemplu  înţelegerea şi observarea variabilităţii unor scrisuri, semnături, variaţia modelelor de pe suprafaţa de rulare a unei anvelope prin uzură).
4. Interdependenţa cauzală şi dinamicitatea

In activitatea concretă de cercetare a cauzelor, organele judiciare sunt chemate să observe atributul fundametal al existenţei- mişcarea şi să privească realitatea prin prisma existenţei cauzalităţii ca un factor necesar al mişcării. De exemplu trecerea timpului produce distrugerea unei urme, estomparea unor memorizări şi percepţii, uzuri diferite ale unui instrument, alterarea grafismelor la persoane în vârstă, etc.

Secţiunea 3. Fazele procesului de identificare

Prin stabilirea acestora se marchează momentele cheie ale desprinderii caracteristicilor esenţiale ale obiectului scop şi obiectului mijloc. Procesul merge în mod firesc de la general la particular, dar el impune în acelaşi timp minuţiozitate şi rapiditate, precizie şi capacitate de diferenţiere. Aplicarea cerinţei celerităţii nu inseamnă superficialitate, iar prezenţa cât mai multor detalii individualizante este semnul acurateţii cu care a fost indeplinit procesul de identificare. Identificarea criminalistică se realizează în mod treptat, prin trecerea de la general la particular, trăsăturile specifice ale obiectelor, fiinţelor, fenomenelor sunt selectate prin stabilirea genului, speciei, grupei, subgrupei, modelului, etc. încât să se ajungă de la gen la individ, la obiectul scop.

Proces unic, identificarea criminalistică parcurge două faze succesive în care prima se constituie ca premisa logică a celeilalte. Aceste două faze succesive sunt identificarea generică şi identificarea individuală.

Identificarea generică constă în" stabilirea pe baza caracteristicilor generale a ceea ce reprezintă în sine obiectul sau urma sa, adică natura sa, ce loc ocupă în sistemul lucrurilor, cărui gen sau specie, subspecie îi aparţine". ¹⁴

Clasificarea se face pe baza criteriilor care reflectă construcţia, forma, (tipul şi marca armei, tipul şi marca autovehicolului), structura intirnă, insuşirile anatomice, psihice, etc. Atunci când sunt reţinute anumite caracteristici generale, ele constituie baza de definire în măsura în care sunt specifice pentru clasa respectivă, având şi insuşirea constanţei. Deosebirile esenţiale conduc la stabilirea incompatibilităţii, deci la excluderea fenomenului, obiectului, fiinţei din genul respectiv.

Identificarea individuală. " A individualiza un obiect concret  cel care a produs urma incriminată  inseamnă a determina şi a găsi caracteristicile proprii prin care el diferă de toate celelate obiecte de acelaşi gen, caracteristici care se reflectă în urmă. "¹⁵

Pornind de la categoriile de necesitate şi intâmplare, identificarea individuală valorifică legatura complexă dintre acestea. Rezultată din esenţa lucrurilor, necesitatea desemnează temeiul intern. Intâmplarea este semnul unor insuşiri şi raporturi de natură externă. In mod necesar un anumit corp va produce o anumită urmă, în mod intâmplător, intervenţia unui fenomen va putea genera modificarea manifestărilor unui alt fenomen. De exemplu, uzura unui pneu va putea duce la explozia lui în condiţii de rulare cu viteză şi sub sarcină mare.

Secţiunea 4. Metode folosite în identificare

1. Observarea este utilizată în scopul surpinderii caracteristicilor generale şi specifice şi a reflectării lor în obiectul de identificat. Metoda observării serveşte la diferenţierea pe genuri, subgrupe, categorii, etc, precum şi la pătrunderea în domeniul specificului, al inţelegerii trăsăturilor ce individualizează un anumit obiect, fenomen, fiinţă.

2. Analizele diverse pot fi realizate cu diferite instrumente optice (lupa, microscop), pe cale chimică (cromatografie, şi nteză, precipitare, etc), prin tehnici biologice (analiza urmelor de sânge ) prin examinări traseologice, de balistică, s. a.

Se va avea în vedere la aprecierea rezultatelor variabilitatea clarităţii urmelor în funcţie de natura obiectului mijloc. Realitatea există şi evoluează ca o contopire complexă a variabilităţii şi stabilităţii. Foarte adesea- aşa cum se va vedea la examinarea scrisurilor şi în special a semnăturilor   asemănarea până la perfecta suprapunere trebuie privită cu circumspecţie. In sens contrar, prezenţa unor elemente de relativă variabilitate încadrate în firescul scrierii şi în limitele de variabilitate normală vor fi indicii ale identităţii de autor.

3. Compararea (confruntarea) este aplicată în numeroase cazuri, fiind şi extrem de accesibilă. Ea este un mijloc de lucru atât tehnic cât şi un procedeu tactic frecvent. Sunt utilizate mijloace optice (microscoape comparatoare, fotografiii de examinare, etc) care permit mărirea imaginilor şi examinarea minuţioasă a detaliilor. Apoi are loc un proces de evaluare a importanţei unor elemente, frecvenţa prezenţei ( repetiţiei) lor a concordanţei sau neconcordanţei detaliilor, însuţirilor, s.a.m.d.

4. Juxtapunerea- procedeu de stabilire a continuităţii liniare, utilizată de exemplu la identificarea armelor de foc după striaţiile lăsate de ghinturile ţevii pe proiectile, sau la identificarea obiectului crestor al unei urme ( identficarea unui topor după striaţiile din lemnul arborilor tăiaţi cu acesta). Procedeul este extrem de eficace, dar presupune corecta folosire aaparaturii şi acurateţe în aprecierea detaliilor. In caz contrar putând interveni excluderi eronate sau chiar identificări de continuitate liniară inexistentă. ¹⁶

5. Suprapunerea serveşte la relevarea asemănărilor şi deosebirilor dintre diferite obiecte, prin suprapunerea imaginilor lor. Aprecierea deosebirilor va ţine seama de uzura în timp a obiectelor, modul şi locul de realizare al urmei în litigiu, modul de realizare al urmei de comparaţie. Finalul examinării criminalistice, fundametată pe examinarea comparativă, pe surprinderea şi aprecierea asemănărilor şi deosebirilor îl constituie formularea concluziilor.

Sectiunea 5. Formularea concluziilor de identificare

Modul în care criminalistul îşi formulează concluziile trebuie să fie clar, decurgând în succesiune logică din rezultatele examinărilor făcute. Concluziile formulate pot fi: certe (categorice) şi probabile. Practica expertizei criminalistice şi literatura de specialitate cunosc şi situaţia în care nu poate fi formulată nici una dintre aceste concluzii.

Concluziile certe pot fi: pozitive şi negative. Concluziile certe pozitive sunt concluzii de identificare (de exemplu : semnatura în litigiu a fost executata de către titularul. . . )in timp ce concluziile certe negative au sensul de excludere (semnătura în litigiu nu a fost executată de către . . . ).

Ambele tipuri de concluzii certe au o deosebită relevanţă pentru organul judiciar, ele indicând atât autorul unei anumite acţiuni, cât şi disculpând un anumit autor (obiect, fenomen), excluzând ul din lista (cercul de suspecţi) de cercetat.

Concluziile de probabilitate. Această categorie de concluzii a fost şi încă este subiectul unor discuţii îndelungate intre specialişti. Dacă în ţara noastră concluzia probabilă este în general în forma"probabil da", în alte state, probabilitatea este atât pozitivă cât şi negativă. In Romania, concluzii probabile negative sunt mai rar formulate. unul dintre promotorii acestor concluzii a fost dr. Ladislau Mocsy . Din păcate, mulţi dintre cei chemati să uzeze în procesul infaptuirii actului de justitie de concluzii de probabilitate, acceptă varianta "probabil ‘‘ ca pe un da, deşi uneori expertul, formulând concluzia probabilă inclină către "probabil nu".

Formularea unei concluzii de probabilitate este în general rezultatul insuficienţei materialului de examinare, dar mai ales al insuficienţei cantitative şi calitative a materialului de comparaţie. Obiectul, fenomenul căutat nu oferă suficiente elemente cu potenţial identificator pentru formularea unei concluzii categorice, iar"pe de altă parte, caracteristicile descoperite mai pot fi intâlnite şi la alte obiecte"¹⁷. Concluziile de probilitate au darul de a permite orientarea muncii de elaborare a versiunilor. Fără a confirma sau infirma o anumită împrejurare, concluziile de probabilitate oferă o opinie ştiinţifică cu caracter de presupunere.

Concluziile de imposibilitate a identificării constituie o situatie parte în identificare criminalistica , dar ele nu trebuie respinse sau desconsiderate în planul probator. Pot rezulta din doua motive:insuficienta caracteristicilor la obiectul scop, şi lipsa mijloacelor tehnice, metodice sau stiintifice de realizare a examinărilor necesare cauzei în speta. De exemplu atunci când se cere a se stabili data unui act, situat intr o perioada de timp foarte apropiata sau dacă anumite adaugiri au fost făcute în aceeasi zi sau la intervale diferite. De asemenea, când se cere identificarea armei care a tras un anumit proiectil , iar camasa acestuia este foarte deformata, exfoliata de pe miez, inapta examinării microscopice. Uneori, in practica concluzia de imposibilitate este apreciata ca o concluzie de excludere, conducând la aprecieri gresite. Ea este însă expresia unei imposibilitati generale, nu numai faţă de obiectul prezentat, dar şi faţă de orice alt obiect, fenomen, fiinţă.

Concluzia "nu se poate stabili" păstrează în conţinutul său însă o concluzie de probabilitate, faptul ramânând posibil, producerea lui intr un anumit mod nefiind exclusă (de exemplu datorită deformării şî ruperii cămaşîi metalice nu se poate stabili dacă glonţul a fost tras de arma în litigiu, dar nu este exclus să fi fost aşa). Aceste concluzii pot avea o valoare probantă mai redusa, atestând faptul că o anumită ipoteză este posibilă.

Secţiunea 8. IDENTIFICREA PRIN CONSTATARE TEHNICO STIINTIFICĂ ŞI