Universitatea “ babeş-bolyai” cluj napoca

Secţiunea 1. Cercetarea locului faptei

SOLUŢIONAREA IMPREJURĂRILOR CONTROVERSATE DE LA FAŢA LOCULUI
Cu ocazia cercetărilor locului faptei se pot constata situaţii în care schimbrile prezente în câmpul supus cercetării nu sunt consecinţa unei infracţiuni ci constituie rezultatul acţiunii deliberate prin care se încearcă să indrume pe o pist greşit cercetrile, in scopul de a se sustrage de la rspundere.

Organele judiciare trebuie s se conving dac urmele, obiectele respectiv modificrile aduse configuraţiei locului faptei sunt consecinţa unei fapte real svârşite sau, dimpotriv constituie rezultatul unei incercri de inducere in eroare a organelor judiciare.

Existenţa unor neconcordanţe sau nepotriviri in ceea ce priveşte modul de formare şi de dispunere a urmelor, constituie imprejurări de natură a furniza organelor judiciare criterii de distincţie intre infracţiunea real comisă şi fapta simulată.

Incercarea de disimulare are adeseori un caracter demonstrativ, ostentativ, faţa locului dobândeşte de multe ori aspectul de cadru inscenat, regizat, ireal. Aspectul inutil complicat a locului faptei, prezenţa unui număr mare de urme, neorânduială, o dezoldine nejustificată, toate acestea contravin tendinţei fireşti a făptuitorului de a produce cât mai puţine modificări şi de a părăsi cât mai repede locul faptei.

Un alt indiciu il constituie prezenţa sau absenţa la locul faptei a unor urme sau obiecte. Cu nimic justificat de modul de svârşire a faptei, constatarea unor neconcordanţe, a unor nepotriviri in modul de dispunere a urmelor şi obiectelor, situaţii cunoscute sub denumirea de imprejurări negative 2¹⁰¹.

Noţiunea “imprejurri negative” nu reflect in ansamblu problematica ridicat de intenţiile disimulative ale autorilor unor infracţiuni, noţiunea de “imprejurri controversate” consacrat de unii autori de specialitate apreciem c este mult mai adecvat 3.

În practica instrumentrii cauzelor privind infracţiunile comise cu arme de foc, putem intâlni mai multe situaţii de pild: la disimularea unui omor comis prin impuşcare, in sinucidere, autorul infracţiunii pune arma corp delict in mâna victimei. Absenţa de pe mâinile victimei a depozitelor de funingine care in mod normal apar pe mâinile trgtorului in urma impuşcrii, urme care se evidenţiaz la examinarea in spectru ultraviolet, demonstreaz faptul c tragerea nu a fost executat de ctre victim. Pentru concretizre se vor aduga şi alte probe: poziţia tubului cartuş in raport cu poziţia victimei, poziţia pe crose armei a unor urme papilare stapice in contextul in care, ca urmare a reculului armei de foc urmele trebuiau s fie dinamice. Toate aceste aspecte evidenţiaz intenţia de a disimula o infracţiune de omor intr-o sinucidere.

Separat de aceste aspecte, in cazul actelor suicidare, dup impuşctur, de obicei, victima scap arma din mân. Exist puţine cazuri când arma rmâne in mâna victimei, fie când tragerea s-a executat din poziţia culcat pe spate şi urma rmâne flectat in poziţia in care s-a executat tragerea fie când in urma autoimpuşcrii, intervine starea de catalepsie (rigiditate) care blocheaz musculatura corpului in poziţia in care a survenit decesul.

Pentru lămurirea acestor imprejurri este necesar s se constate starea cadavrului şi poziţia in care acesta a fost descoperit.

Starea de catalepsie explică şi prezenţa pe crosa armei şi in cazul sinuciderilor a unor urme papilare statice, care se suprapun peste cele dinamice, rezultate in urma reculului armei de foc, ca urmare a “blocării” mâinii victimei in poziţia in care a executat focul.

De asemenea absenţa urmelor secundare relevă faptul că s-a tras de la o distanţă care exclude posibilitatea autoimpuşcării. Lipsa de la locul faptei sau prezenţa dar in cantităţi foarte mici a urmelor de sânge in cazul reacţiilor violente rezultat al acţiunii armelor de foc demonstrează că decesul victimei a survenit in alt loc iar cadavrul a fost transportat ulterior in locul in care a fost descoperit.

Direcţia de tragere nefirească, indicând poziţii ale armei care de obicei nu sunt abordate de către sinucigaşi evidenţiază de asemenea, situaţii controversate care trebuiesc lămurite cu ocazia unor experimente vizând măsurtori autopsimetrice ale segmentelor anatomice ale victimei şi verificarea dacă acesta putea să se autoimpuşte din poziţia respectivă.

Mai putem nota aici găsirea unor note cu conţinut de “bilet de adio “ cu un scris foarte ordonat, cu un scris diferit de al victimei, simularea unei efracţii dar cu acţiunea de forţare din interiorul încăperii, etc.

Pentru a exemplifica aspectele de mai sus vom reda o speţă:

La data de 12 dec. 1991 in postul de santinel nr. 4 de pe perimetrul pzit al U.M. in foişor a fost descoperit cadavrul sold. M.A.

Santinela B.F. motiva c, victima s-a deplasat la postul său şi intrucât erau din aceeaşi localitate i-a permis să intre in zona interzisă. M.A. a profitat de faptul că B.F. ar fi lăsat câteva clipe arma in foişor, interval de timp in care a coborât pentru a-şi satisface necesităţile fiziologice şi luând arma santinelei s-a autoimpuşcat.

Din cele relatate de B.F. rezulta că acesta se făcea vinovat de comiterea infracţiunii de clcare de consemn, neexistând nici o legtură de cauzalitate intre acţiunile lui şi decesul lui M.A.

Examinându-se cu atenţie poziţia victimei şi urmele existente la locul faptei, organele de urmrire penală au constatat următoarele: victima se afla in poziţia “in şezut” cu spatele rezemat de peretele din partea dreaptă a foişorului, acesta prezenta in zona hemitoracică dreapta la o distanţ de 10 cm de mamelon şi 15 cm de claviculă un orificiu de intrare in jurul căruia se evidenţiau urmele secundare determinate de factorii suplimentari ai impuşcturii. Urmele o dispersie ovală pe 3x4 cm. Orificiul de ieşire a fost localizat in zona dorsal a hemitoracelui stâng la o distanţă de nivel de 20 cm faţă de orificiul de intrare.

Făcându-se analiză atentă a probelor s-a apreciat ca puţin probabilă autoimpuşcarea in poziţia respectivă. In urma msăurtorilor antropometrice ale cadavrului s-a stabilit că acesta avea o inălţime de 168 cm şi lungimea braţelor de 69 cm. Efectuându-se trageri pe un manechin cu aceeaşi inălţime cu victima s-a stabilit că mrimea dispersiei urmelor factorilor secundari de 3x4 cm la arma in litigiu, (pistol mitralier AK 47 cal. 7,62 mm) apare la o tragere sub un unghi de 45° la distanţă de 7 cm a armei de ţintă- adică de corpul vicitmei.S-a relevat faptul că victima nu putea să se autoimpuşte in condiţiile date, unghiul de tragere şi poziţia armei raportate la lungimea mâinilor victimei au evidenţiat neveridicitatea versiunii lui B.F.

Cu ocazia audierilor amănunţite, pus in faţa probelor care-l inculpau B.F. a mrturisit că l-a impuşcat pe M.A.

Pentru realizarea unei interpretări ştiinţifice a cauzelor obiective care au determinat apariţia “imprejurarilor controversate”, organele judiciare trebuie să desfăşoare o activitate complexă, pe baza principiilor generale de tactică criminalistică şi a celor specifice infracţiunii simulate, cu menţiunea că metodele şi mijloacele de lucru vor fi aplicate in funcţie de particularităţile locului comiterii faptei şi de natura urmelor descoperite¹⁰².

Intreaga examjnare cât şi soluţionarea împrejurărilor controversate trebuie făcută cu maximum de circumspecţie, numai după obţinerea unui tablou corect şi complex al locului faptei. Oride câte ori se consideră necesar se recomandă a se cere ajutorul specialiştilor- medici legisti, experti criminalişti, etc-pentru corecta evaluare şi interpretare a anumitor aspecte cu un conţinut controversat, neconconrdante cu restul tabloului de la locul faptei.

Secţiunea 2. PLANIFICAREA URMARIRII PENALE

Fundamentala în descoperirea şi cercetarea infractiunilor, planificarea urmaririi penale constituie o metoda tactica ce asigura legatura dintre scopul şi sarcinile urmaririi penale pe de o parte şi modul efectiv de realizare a acestora pe de alta parte.

Pe drumul spinos al aflarii adevarului, anchetatorul trece pe plan subiectiv, prin planificarea activitatii de urmarire, de la gandirea practica la ancheta propriu zisa.

Proces dinamic, de evolutie de la general la particular, planificarea urmaririi penale se supune unor reguli clare de meticulozitate şi rigoare, fiind în acelasi timp o structura flexibila. Acest caracter aparent contradictoriu este dat de faptul ca, in cursul anchetei pot apare elemente noi, care pot schimba imaginea de pana atunci asupra cauzei. Planificarea urmaririi penale este guvernata de urmatoarele principii:

1)Individualitatea urmaririi penale generata de faptul ca fiecare cauza în parte are individualitatea sa , impunand tratarea în functie de particularitatile sale concrete.

2)Principiul dinamismului care se prezinta sub doua aspecte:

a necesitatea operativitatii în cercetare şi descoperire;

b cpacitatea de adaptare permanenta a  planului de urmarire penala la situatiile care apar în cursul anchetei(versiunile de ancheta se pot modifica pe masura administrarii probatoriului. ).