Universitatea „babeş-bolyai” cluj-napoca

MODULUL 1
Organizarea contabilităţii financiare

CONCEPTE DE BAZĂ	Contabilitate financiară, Contabilitate de gestiune, armonizarea contabilităţii financiare, patrimoniu, plan de conturi, forme de înregistrare contabilă, Situaţii financiare anuale
OBIECTIVE	a) Definirea contabilităţii financiare şi a contabilităţii de gestiune, a obiectului de studiu şi a relaţiei între cele două contabilităţi; b)Necesitatea şi semnificaţiile armonizării contabilităţii (financiare) româneşti cu normele internaţionale în contextul globalizării economiei mondiale care cere, printre altele, asigurarea prin Situaţiile financiare anuale a unor informaţii relevante, semnificative, comparabile în timp şi spaţiu; c) Sfera de cuprindere şi etapele armonizării contabilităţii la normele internaţionale; d) Prezentarea formelor de înregistrare contabilă;
RECOMANDĂRI PRIVIND STUDIUL	Se recomandă o abordare a studiului pornind de la cele două concepte de bază – contabilitatea financiară şi cea de gestiune – şi evidenţierea relaţiei dintre ele. Următorul pas îl constituie încadrarea contabilităţii, în general, în cadrul normelor internaţionale de contabilitate. De asemenea trebuie reţinute modalităţile de ţinere a contabilităţii în ţara noastră.
REZULTATE AŞTEPTATE	a) Înţelegerea rolului celor două contabilităţi în cadrul întreprinderii şi în relaţiile acesteia cu terţii; b) Considerarea armonizării normelor contabile naţionale cu cele internaţionale ca un proces normal în care trebuie să se încadreze şi contabilitatea românească ţinând seama de contextul economic actual în care asistăm la interdependenţe tot mai puternice între economiile ţărilor lumii.

UNITATEA 1. Necesitatea contabilităţii financiare şi a armonizării acesteia cu normele contabile internaţionale

OBIECTIVE	a) Definirea contabilităţii financiare şi rolul ei în cadrul întreprinderii şi în relaţiile cu terţii; b) Necesitatea armonizării contabilităţii financiare cu normele internaţionale de profil; c) Patrimoniul – obiect de studiu al contabilităţii
NOŢIUNI CHEIE	contabilitate financiară, armonizare contabilă, convergenţa contabilă, patrimoniu, active, pasive, rezultate financiare, elemente extrapatrimoniale

CONŢINUTUL UNITĂŢII

În condiţiile actuale, cu toate progresele făcute în domeniul calculatoarelor electronice, economia unei ţări nu se poate lipsi de contabilitate. Ea rămâne, pe mai departe cea mai exactă formă de evidenţă.

Până în prezent nu s-a găsit, şi nici în viitorul apropiat nu se preconizează un alt mijloc de înlocuire a contabilităţii la nivelul agenţilor economici.

Numai contabilitatea poate oferi informaţii precise pe care să se sprijine deciziile managerului. El trebuie să dispună de acest „tablou de bord” cu multiple cadrane care este contabilitatea modernă.

În condiţiile actuale ale României, sfera şi funcţiile contabilităţii suferă modificări succesive şi adânci impuse, pe de o parte de necesităţile sporite de informaţii la nivelul agenţilor economici, iar pe de altă parte de evoluţia procedeelor tehnicii de înregistrare şi de prelucrare a informaţiei.

Dezvoltarea contabilităţii a fost şi este continuu impulsionată de cerinţele mereu crescânde ale activităţii economice în funcţie de care a trebuit şi trebuie să se perfecţioneze neîncetat.

România se află astăzi în plin proces de armonizare a sistemului său contabil cu normele contabile internaţionale.

Armonizarea sau convergenţa contabilă este considerată un proces ireversibil, fiind determinată de nevoia de comparabilitate a situaţiilor financiare, impusă de mondializarea economiilor, cu predilecţie a pieţelor financiare.

Nevoia de armonizare în contabilitate presupune adaptarea şi desfăşurarea unor activităţi riguros organizate ce pot fi asimilate dreptului contabil internaţional, concretizate în obiective de „normare a contabilităţii” şi respectiv, de „normalizare a contabilităţii”.

Obiectul contabilităţii întreprinderii îl formează patrimoniul acesteia, rezultatele financiare şi elementele extrapatrimoniale.

a) Patrimoniul-obiect al contabilităţii

Sub aspect juridic, patrimoniul poate fi definit ca fiind totalitatea drepturilor şi obligaţiilor în expresie bănească aparţinând unei persoane fizice sau juridice.

Sub aspect economic, patrimoniul poate fi definit ca reprezentând totalitatea, respectiv, universalitatea valorilor corporale şi necorporale, contabilizate sub formă de bunuri materiale, nemateriale ori financiare. Ele trebuie să aparţină subiectului de drept care este întreprinderea.

Patrimoniul poate deveni obiect de studiu al contabilităţii numai în cazul în care el este investit, adică utilizat în activitatea economică în vederea obţinerii de bunuri şi servicii destinate vânzării, cumpărării, ori în activităţi administrative şi social – culturale prin care se satisfac necesităţi reale ale societăţii.

Literatura de specialitate prezintă numeroase interpretări şi variante în definirea şi analiza patrimoniului ca obiect al contabilităţii.

Ne vom referi în continuare la concepţia economico – juridică a patrimoniului potrivit căreia acesta, în contabilitate, se dedublează ca patrimoniu economic şi respectiv patrimoniu juridic.

Forma de prezentare a patrimoniului în contabilitate este aceea a unei balanţe cu două părţi egale. În mod convenţional, parte din stânga egalităţii poate fi denumită patrimoniu economic, iar cea din dreapta egalităţii, patrimoniu juridic. Deci, egalitatea generalizatoare este:

Patrimoniul economic = Patrimoniul juridic