Universitatea bucureşti facultatea de teologie ortodoxă catedra de teologie istorică

a. Sinodul de la Aquileea

Opoziţiile dintre Apus şi Răsărit făceau cu neputinţă o adunare comună. Dar întrucât în 380 Apusul îşi recuperase Iliricul răsăritean, problema devenise pur apuseană. Ambrozie dorea un sinod la Aquileea, la frontiera dintre Italia şi Iliria.

Sinodul s-a întrunit la Aquileea, în septembrie 381, convocat de împăratul Graţian, după cum subliniază Ambrozie, şi întrunea, în prezenţa prefectului Pretoriului, Syagrius, ceva mai mult de treizeci de episcopi. Dintre cei 24 de episcopi ale căror scaune pot fi identificate, 13 veneau din Italia de Nord, 3 din Iliric, 2 din Africa şi 6 din Galia. Episcopul Romei nu era reprezentat. Sinodul a fost prezidat de episcopul de Aquileea, Valerian, asistat de Sfântul Ambrozie al Milanului şi de Eusebiu de Bolonia.

Ambrozie dorea să reglementeze problema celor doi episcopi din Iliria, dar intenţiona totodată să se opună marelui sinod de la Constantinopol, care reunea tot Răsăritul cu excepţia Egiptului, şi să reglementeze în felul său spinoasa chestiune a schismei antiohiene, căreia Răsăritul îi răspunsese, nesocotind pretenţiile minorităţii aliate cu Apusul. Sinodul său era însă prea local pentru a reglementa o astfel de chestiune.

La propunerea lui Ambrozie, sinodul i-a anatematizat şi caterisit pe Paladius, Secundian şi Atalos, publicînd această decizie într-o scrisoare enciclică Agimus Gratias, adresată tuturor episcopilor Galiei.

După încheierea sinodului, el a redactat o a doua scrisoare, Benedictus Deus, destinată împăraţilor Graţian, Valentinian II şi Teodosie. Împăraţii erau informaţi despre dezbaterile de la Aquileea, solicitându-li-se depunerea din treaptă a episcopilor condamnaţi şi încredinţarea scaunelor lor unor episcopi ortodocşi. Graţian avea să interzică fotinienilor să-şi mai continue întrunirile de la Sirmium.

O altă scrisoare, Provisum est, a fost adresată de asemenea împăraţilor. Ambrozie cerea intervenţia lui Graţian pentru a-l apăra pe Damasius împotriva tulburărilor stârnite de antipapa Ursinus cu arianul Iulianus Valens. Sinodul a expus motivele latinilor de a cere la Aquileea convocarea unui mare sinod în scopul de a resorbi schismele (îndeosebi schisma meletiană) şi de a cerceta erorile lui Apolinarie, audiindu-i chiar pe apolinarişti.

Într-o a patra scrisoare, Quamlibet, adresată împăraţilor, el se referă şi la problemele răsăritene. Sinodul pleda cauza lui Paulin al Antiohiei şi a lui Timotei, împotriva căruia se formase o nouă grupare. Se cerea convocarea unei întruniri sinodale la Alexandria pentru a pune capăt dezbinărilor intervenite între ortodocşi.

Mai sunt încă două scrisori, Sanctum Animum şi Fidei tuae, scrise împăratului Teodosie de către un sinod din Italia, care ar putea fi sinodul de la Aquileea. Este totuşi mai probabil ca ele să provină de la un alt sinod, ţinut la Milan, curînd după cel de la Aquileea. În prima scrisoare, sinodul expune motivele latinilor de a cere la Aquileea convocarea unui mare sinod pentru a contracara schismele (şi în special schisma meletiană) şi a ancheta erorile lui Apolinarie. În cea de-a doua scrisoare, se contestă alegerea lui Flavian la Antiohia, luându-se apărarea lui Paulin, şi alegerea lui Nectarie la Constantinopol, acordându-se sprijin lui Maxim, nefericitul său concurent venit să caute ajutor la Aquileea. Scrisoarea se încheia cerând reaşezarea lui Maxim pe scaunul constantinopolitan şi întrunirea la Roma a unui sinod general alcătuit din episcopii Răsăritului şi Apusului. Era pentru prima oară că un sinod ecumenic era astfel propus chiar la Roma. Sinodul de la Aquileea a reuşit să înfrângă arianismul în provinciile Iliricului.