Ion Eremia, doctor habilitat, profesor universitar
2008-2010
Ion Eremia,
Constantin Solomon,
Svetlana Suveică,
Virgil Pâslariuc,
Gheorghe Palade
Studierea multiperspectivă şi pluridisciplinară a civilizaţiilor din epoca medievală, modernă şi contemporană în spaţiul românesc.
Lucrările conf. univ. dr.Gheorghe Palade au stat la baza raportului Comisiei Prezidenţiale de Studiere a Regimului totalitar comunist (2010)
FILOZOFIE ŞI ANTROPOLOGIE
Denumirea temei
Conducătorul
durata
Participanţii
Obiective generale
impactul ştiinţific, economic, social
Istoria filosofiei naţionale şi universale. Probleme actuale ale filosofiei contemporane. Probleme de filosofie şi metodologie a ştiinţei. Antropologia socială şi culturală
Eudochia Saharneanu, doctor habilitat, profesor universitar
2006-2010
Eudochia Saharneanu,
Vasile Ţapoc,
Dumitru Căldare,
Svetlana Coandă,
Angela Spinei,
Angela Popa
Studierea proceselor civilizaţionale din perspectivă gnoseologică, epistemologică şi ontologică.
Lucrarea Angelei Spinei, Teorii ale categorizării lumi şi practici ale comunicării. Compendiu de hermeneutică a relaţiilor interpersonale, Iaşi, 2006 a constituit una dintre cele mai valoroase contribuţii asupra problemei hermeneuticii relaţiilor interpersonale, deschizând o direcţie de cercetare în cadrul studiilor civilizaţionale.