Universitatea de Stat din Moldova


Direcţia strategică 05. Nanotehnologii, inginerie industrială, produse şi materiale noi



Yüklə 2,17 Mb.
səhifə2/22
tarix30.01.2018
ölçüsü2,17 Mb.
#41783
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   22

Direcţia strategică 05. Nanotehnologii, inginerie industrială, produse şi materiale noi
Cercetări ştiinţifice aplicate
2. Proiect 06.408.046A „Stereochimia, structura electronică şi mecanisme de asamblare dirijată a combinaţiilor coordinative a unor metale p, şi d cu liganzi organici şi anorganici ca potenţiali agenţi de aplicare în medicină, zootehnie şi biotehnologie”. Conducător – Aurelian Gulea, dr. hab., prof. univ., m.cor. AŞM. Perioada proiectului – 2006-2010. Proiectul a fost realizat în cadrul Laboratorului de Cercetări Ştiinţifice „Chimie coordinativă”.
Obiectivele generale:

– Sinteza şi studiul compuşilor coordinativi ai cobaltului, nichelului, cuprului şi zincului cu saliciliden- şi naftalidentiosemicarbazidele care conţin sulfanilamide, precum şi a compuşilor coordinativi mono- şi heterometalici ai bismutului(III), cromului(III) şi lantanoidelor cu acizii nitrilotriacetic, antranilodiacetic şi etilendiaminotetraacetic şi aşa elemente din blocurile s- şi d- ca Mg, Ca, Sr, Ba, Co, Ni, Cu, Zn şi Ag;

– Testarea activităţii biologice a acestor substanţe pentru stabilirea activităţii lor antimicrobiene şi antifungice.
Impactul ştiinţific, economic şi social:

1. Au fost asamblate molecule noi de provenienţă organică cu proprietăţi performante de inhibitori ai proliferării microorganismelor grampozitive şi gramnegative fapt important în lărgirea arsenalului de medicamente autohtone efective şi accesibile populaţiei.

2. În bază de aceste molecule au fost sintetizaţi noi agenţi moleculari de inhibiţie a microorganismelor şi fungilor cu metale nonplatinice ce pot servi drept precursori ai preparatelor antimicrobiene şi antifungice autohtone eficiente, selective şi cu toxicitate redusă.

3. Au fost propuse spre aprobare clinică noi agenţi antimicrobieni şi antifungici efectivi în baza compuşilor coordinativi ai biometalelor cu liganzi care conţin atomi donori de sulf, azot şi oxigen.


Anul 2006

Echipa de cercetare:

    1. Samusi Nina, dr. hab. în ştiinţe chimice, prof. univ.

    2. Ţapcov Victor, dr. în ştiinţe chimice, conf.

    3. Creţu Larisa, dr. în ştiinţe chimice

    4. Bulimestru Ion, doctorand

    5. Spînu Stela, doctorand

    6. Bejenari Natalia, doctorand

    7. Lazacovici Dumitru, magistrnd

    8. Sambriş Liuba, magistand

    9. Cebotari Ludmila


Rezultatele obţinute:

Au fost elaborate metode optime de sinteză a compuşilor coordinativi noi ai cobaltului, nichelului, cuprului, zincului cu tio- şi semicarbazone, hidrazone şi baze Schiff ale aldehidelor salicilice substituite şi piridin-2-carboxialdehidei, precum şi compuşii coordinativi mono- şi heterometalici ai bismutului(III) şi cromului(III) cu acizii nitrilotriacetic, (-hidroxietil)imino-diacetic, antranilodiacetic şi etilendiamintetraacetic cu elemente din blocurile s- şi d- (Mg, Ca, Sr, Ba, Mn, Co, Ni, Cu, Zn ş. a.). În baza datelor analizei elementale şi cu razele X şi studiului fizico-chimic (magnetochimia, spectroscopia RMN şi IR, termogravimetria) s-a stabilit compoziţia şi structura lor. A fost testată activitatea biologică a acestor substanţe şi s-a stabilit că unii din compuşii sintetizaţi manifestă activitate anticancer (leucemia mieloidă umană, HL-60) şi antimicrobiană selectivă, comparabilă (iar în unele cazuri mai înaltă) cu activitatea chimiopre­paratelor folosite în medicină. Datorită acestor proprietăţi complecşii daţi pot găsi aplicare în practica medicală şi veterinărie în calitate de preparate anticancer sau antimicrobiene. La fel, a fost stabilit că compuşii coordinativi heterometalici ai bismutului(III) au rezistenţa specifică înaltă (1014-1015 Ohmcm) şi pot fi utilizate în tehnica electrică în calitate de materiale dielectrice.


Anul 2007

Echipa de cercetare:

  1. Samusi Nina, dr. hab. în ştiinţe chimice, prof. univ.

  2. Ţapcov Victor, dr. în ştiinţe chimice, conf.

  3. Bârcă Maria, dr. în ştiinţe chimice, conf.

  4. Creţu Larisa, dr. în ştiinţe chimice

  5. Bulimestru Ion, dr. în ştiinţe chimice

  6. Cotovaia Aliona, doctorand

  7. Bejenari Natalia, doctorand

  8. Iachimciuc Natalia, doctorand

  9. Lazacovici Dumitru, magistrand

  10. Sambriş Liuba, magistrand

  11. Cebotari Ludmila

  12. Gaidibadi Ghenadie


Rezultatele obţinute:

S-a realizat sinteză compuşilor coordinativi noi ai biometalelor cu un şir de azometine care conţin ca atomii donori atomii de oxigen azot şi sulf, precum şi compuşii coordinativi mono- şi heterometalici ai bismutului (III) şi lantanidelor cu acizii etilendiamintetraacetic şi ciclohexan-1,2-diamintetraacetic cu elemente din blocurile d- şi f-. În baza datelor analizei elementale şi cu razele X şi studiului fizico-chimic (magnetochimia, spectroscopia RMN şi IR, termogravimetria) s-a stabilit compoziţia, structura şi proprietăţile lor. Complecşii sintetizaţi manifestă activitate anticancer şi antimicrobiană selectivă. Datorită acestor proprietăţi complecşii daţi pot găsi aplicare în practica medicală şi veterinărie în calitate de preparate anticancer sau antimicrobiene. La fel, a fost stabilit că compuşii coordinativi heterometalici ai bismutului(III) au rezistenţa specifică înaltă (1014-1015 Ohmcm) şi pot fi utilizaţi în tehnica electrică în calitate de materiale dielectrice .


Anul 2008

Echipa de cercetare:

        1. Samusi Nina, dr. hab. în ştiinţe chimice, prof. univ.

        2. Ţapcov Victor, dr. în ştiinţe chimice, conf.

        3. Bîrcă Maria, dr. în ştiinţe chimice, conf.

        4. Bulimestru Ion, dr. în ştiinţe chimice

        5. Creţu Larisa, dr. în ştiinţe chimice

        6. Cotovaia Aliona, dr. în ştiinţe chimice

        7. Bejenari Natalia

        8. Ene Dumitru

        9. Cicanci Ludmila

        10. Cebotari Ludmila

        11. Vieru Veaceslav

        12. Draghici Ivan,

        13. Donea Tatiana


Rezultatele obţinute:

Au fost sintetizaţi compuşii coordinativi noi ai unor metale 3d cu tio- şi semicarbazone substituite şi produşii condensării a aminoalcoolilor cu aldehidele salicilice substituite, piridin-2-carboxialdehidei, 2-acetil- şi benzoil-piridinei În baza datelor analizei elementale şi cu cercetării fizico-chimice s-a stabilit compoziţia, structura şi proprietăţile lor. A fost testată activitatea biologică a acestor substanţe şi s-a stabilit că unii din compuşii sintetizaţi manifestă activitate anticancer şi antimicrobiană selectivă, comparabilă (iar în unele cazuri mai înaltă) cu activitatea chimiopreparatelor folosite în medicină. Datorită acestor proprietăţi complecşii daţi pot găsi aplicare în practica medicală şi veterinărie în calitate de preparate anticancer sau antimicrobiene.


Anul 2009

Echipa de cercetare:

1. Samusi Nina, dr. hab. în ştiinţe chimice, prof. univ.

2. Ţapcov Victor, dr. în ştiinţe chimice, conf.

3. Barba Nicanor, dr. hab. în ştiinţe chimice

4. Creţu Larisa, dr. în ştiinţe chimice

5. Jalbă Angela, doctorand

6. Donea Tatiana

7. Vieru Veaceslav

8. Cebotari Ludmila
Rezultatele obţinute:

S-a realizat sinteză compuşilor coordinativi noi ai cobaltului, nichelului, cuprului, zincului cu tio- şi semicarbazone substituite şi baze Schiff ale aldehidelor salicilice substituite şi derivatelor piridin-2-carboxialdehidei. În baza datelor analizei elementale şi cercetărilor magnetochimice, spectroscopice (RMN şi IR), şi termogravimetrice s-a stabilit compoziţia, structura şi proprietăţile lor. A fost testată activitatea biologică a acestor substanţe şi s-a stabilit că unii din compuşii sintetizaţi manifestă activitate anticancer (leucemia mieloidă umană HL-60, cancerul prostatei, cancerul mamar) şi antimicrobiană selectivă. S-a stabilit că unii din compuşii coordinativi ai cuprului cu salicilideniminoalcoolii substituite stimulează creşterea biomasei Spirulina Platensis mărind în unele cazuri cantitatea de cupru, proteine, glucide şi lipide.


Anul 2010

Echipa de cercetare:

1. Ţapcov Victor, dr. în ştiinţe chimice, conf.

2. Barba Nicanor, dr. hab. în ştiinţe chimice

3. Creţu Larisa, dr. în ştiinţe chimice

4. Ciornea Victor

5. Cebotari Ludmila

6. Jalbă Angela, doctorand

7. Căpăţînă Tatiana, doctorand

8. Vieru Veaceslav, masterand

9. Graur Vasilii, masterand


Rezultatele obţinute:

Au fost elaborate metode optime de sinteză a compuşilor coordinativi noi ai biometalelor cu liganzii polifuncţionali obţinuţi în bază tio- şi semicarbazidelor substituite În rezultatul analizei elementale, cu razele X şi studiului fizico-chimic s-a stabilit compoziţia, structura şi proprietăţile lor. Cercetarea activitatăţii biologice a acestor substanţe a demonstrat, că unii din compuşii sintetizaţi manifestă activitate antimicrobiană selectivă şi anticancer. Datorită acestor proprietăţi complecşii daţi pot găsi aplicare în practica medicală şi veterinărie în calitate de preparate antimicrobiene sau anticancer.



3. Proiectul 06.408.047A „Prepararea, studiul şi valorificarea unor tiocompuşi organici şi coordinativi pentru elaborarea a noi materiale magnetice şi produse cu aplicabilităţi analitice sau bio-medicale”. Conducător – Mihail Revenco, dr. hab., prof.univ. Perioada proiectului – 2006-2010. Proiectul a fost realizat de echipa de cercetători din cadrul CCP „Reanal”.
Obiectivele generale:

  • Elaborarea metodelor de sinteză a unor noi halcogensemicarbazone tridentate fucţio­nali­zate precum şi a compuşilor lor coordinativi cu manganul, fierul, cobaltul,cuprul şi paladiul;

  • Stabilirea structurii, comportamentului în stare solidă şi în soluţii, studiul proprietăţilor optice şi magnetice precum şi a activităţii biologice a compuşilor preparaţi;

  • Elaborarea unor metode noi de determinare spectrofotometrică a cobaltului şi cuprului, selectarea unor agenţi noi cu proprietăţi antibacteriene pronunţate, blocuri pentru asamblarea materialelor magnetice.

Impactul ştiinţific, economic şi social:

Au fost stabilite şi comparate proprietăţile bacteriostatice, antivirale şi antifungice ale reactivilor necoordinaţi şi ai complecşilor, propuse noi substanţe cu proprietăţi biologice relevante, care diversifică arsenalul de compuşi din această grupă. O selecţie de compuşi ai cuprului şi ai paladiului a arătat proprietăţi marcante în calitate de antineoplastici.

Rezultatele studiului proprietăţilor optice şi electroanalitice au stat la baza elaborării unor metode performante de analiză optică şi potenţiometrice. Au fost găsite condiţiile de asamblare a speciilor dimere cu interacţiune feromagnetică, care pot servi în calitate de blocuri de perspectivă pentru obţinerea materialelor cu proprietăţi de magneţi moleculari.
Anul 2006

Echipa de cercetare:


  1. Nosov Alexei

  2. Codreanu Diana

  3. Revenco Mihail

  4. Corja Ion

  5. Bulmaga Petru

  6. Cozlenco Alexandr

  7. Cupcinenco Victor

  8. Martin Mariana

  9. Stratulat Elena

  10. Popov Boris

  11. Bucşan Tatiana


Rezultatele obţinute:

Au fost preparate şi studiate noi tiosemicarbazone ale 8-chinolinaldehidei substituite în poziţia 3 şi 4 a fragmentului tiosemicarbazidic, sintetizaţi noi compuşi coordinativi cu cupru şi paladiu, determinate structurile şi proprietăţile lor antimicrobiene şi antineoplastice, evaluată influenţa substituenţilor asupra proprietăţilor optice ale complecşilor cuprului. A fost interpretat comportamentul magnetic al compuşilor binucleari ai cuprului; stabilită amplificarea proprietăţilor antibacteriene ale tiosemicarbazonelor studiate de către procesul de complexare cu ioni de cupru(II), palladiu(II), dar nu cu ionii de cobalt(II) sau (III); demonstrat că compuşii cuprului cu liganzii sintetizaţi manifestă proprietăţi antineoplastice în cancerul mamar în concentraţii de ordinul 10-7 M; arătat că introducerea substituentului fenil în poziţia 4 măreşte sensibilitatea reacţiei de determinare spectrofotometrică a cuprului; confecţionate membrane pentru senzori potenţiometrici pentru determinarea percloraţilor şi nitraţilor.


Anul 2007

Echipa de cercetare:

1. Bunescu Andrei, dr. în chimie,

2. Codreanu Diana, masterand

3. Rusu Viorica, masterand

4. Revenco Mihail, dr.hab.

5. Corja Ion, dr.

6. Bulmaga Petru, dr.

7. Cupcinenco Victor

8. Martin Mariana

9. Stratulat Elena

10.Ioniţă Maria

11.Rotari Snejana

12.Bucşan Tatiana

13.Artiomenco Liubovi

14.Stahii Tatiana

Rezultatele obţinute:

Au fost preparaţi noi compuşi coordinativi ai cuprului şi paladiului cu tiosemicarbazonele substituite ale 8-chinolinaldehidei, stabilită structura lor, studiate proprietăţile fizico-chimice, analitice şi biomedicale, confecţionate membrane pentru senzori potenţiometrici cu răspuns selectiv la prezenţa salicilaţilor.



A fost demonstrat că:

- introducerea inelului benzenic în poziţia 4 a fragmentului tiosemicarbazidic aprofundează proprietăţile acide ale reactivului, care după coordinare în sfera cuprului pierde proprietatea de a se comporta ca un ligand neutru, dar păstrează modul de coordinare al formei predecesoare;

- proprietăţile acido-bazice ale ligandului studiat sunt dependente atât se substituent, cât şi de natura metalului;

- natura substituentului modifică atât comportamentul reactivului organic cât şi compatibilitatea lui cu alţi liganzi, modul de coordinare al acestora în sfera internă;

- proprietăţile antitumorale ale compuşilor complecşi ai cuprului cu tiosemicarbazona
8-chinolinaldehidei contra cancerului mamar sunt dependente de natura anionului;

- senzorii potenţiometrici pentru determinarea salicilaţilor sunt mai performanţi în cazul când materialul electroactiv polimeric se prepară în situ în membrana de tip film.



A fost propus:

- metodă chimică de dirijare a proprietrălţilor acido bazice ale complecşilor cuprului cu scopul de a obţine forme solubile în apă cu proprietăţi antibacteriene;

- un mod de mărire a duratei de exploatare a senzorilor potenţiometrici pentru determinarea salicilaţilor prin asamblarea materialului electroactiv din blocuri cu nuclearitate redusă;

- o metodă spectrofotometruică de determinare a cobaltului în compuşi complecşi disponibili în cantităţi mici.



Anul 2008

Echipa de cercetare în:

  1. Bunescu Andrei

  2. Sireţanu Diana

  3. Revenco Mihail, dr. hab.

  4. Corja Ion

  5. Bulmaga Petru

  6. Martin Mariana

  7. Stratulat Elena

  8. Saroievsky Oxana

  9. Palamarciuc O.

  10. Bucşan Tatiana


Rezultatele obţinute:

A fost cercetat rolul metalului şi al substituentului asupra activităţii biologice a derivaţilor tiosemicarbazonei 8-chinolinaldehidei. Pentru aceasta au fost preparaţi compuşi complecşi ai diferitelor metale (Cu, Sn, Pd, Fe, Co) cu tiosemicarbazona 8-chinolinaldehidei şi ai derivaţilor ei, individualizaţi cu metode fizico-chimice şi supuşi testărlor biologice. Din numărul metalelor studiate mai activi s-au dovedit a fi compuşii cuprului. La etapa actuală se poate trage concluzia că activitatea biologică a acestor sisteme depinde de flexibilitatea sferei de coordinare, fapt care invocă legarea speciei complexe, care conţine tiosemicarbazona coordinată, de un suport coordinator penetrabil pentru pereţii celulei şi asigură trecerea complexului în interiorul celulei. A fost stabilită structura compuşilor solizi a cuprului care conţin ligandul în stare molculară şi deprotonizată. A fost stabilit impactul deprotonizării asupra structurii şi corelat cu variaţia proprietăţilor antibacteriene. Au fost preparaţi noi pivalaţi polinucleari ai cromului combinaţi cu ioni de substanţe tensioactive pentru prepararea materialelor electroactive în membranele senzorilor potenţiometrici.

A fost propus:

- un nou senzor potenţiometic pentru determinarea concentraţiei sulfocianaţiolor în soluţii;

- o metodă potenţiometrică de determinare a conţinutului substanţelor tensioactive de origine anionică.

Anul 2009

Echipa de cercetare:


  1. Revenco Mihail, dr.hab., prof. univ.

  2. Bulmaga Petru, dr., conf.univ.

  3. Corja Ion, dr., conf.univ.

  4. Bunescu Andrei

  5. Codreanu Diana

  6. Stratulat Elena

  7. Martin Mariana

  8. Palamarciuc Oleg, doctorand

  9. Şaroevsky Oxana, doctorand


Rezultatele obţinute:

A fost preparat un şir de substanţe complexe noi pe baza Mn(III) cu bis(saliciliden) S-alchilizotiosemicarbazide cu structură tetragonal piramidală sau octaedrică. Din masurători magnetochimice a fost stabilit numărul de electroni din atomul Mn şi starea lui de oxidare. Pentru prima dată au fost identificate produsele interacţiunii tiosemicarbazonei aldehidei saliciulice şi derivaţilor tioalchilaţi cu sărurile de mangan în mediu alcalin şi neutru. A fost stabilită tendinţa de asociere în sisteme polimere finite (dimeri, heptameri, decameri) şi lanţuri polimerice infinite. A fost pusă în evidenţă o nouă transformare redox a fragmentului tiosemicarbazidic insoţită de dimerizarea agentului iniţial sub acţiunea ionului de mangan şi formarea lanţurilor polimerice cu proprietăţi de magneţi moleculari. A fost determinată structura produşilor, modul de coordinare a liganzilor asamblaţi şi interacţiunile magnetice într-un interval larg de temperaturi. Metodele de sinteză elaborate pot servi ca prototip pentru exitendere în alte sisteme, folosite pentru sinteza magneţilor moleculari, iar compuşii sintetizaţi pot fi folosiţi pentru asamblarea materialelor noi cu proprietăţi magnetice dirijate.


Anul 2010

Echipa de cercetare:

1. Revenco Mihail, dr.hab., prof. univ.

2. Corja Ion, dr.

3. Bulmaga Petru, dr.

4. Martin Mariana, magistru

5. Stratulat Elena

6. Zagurskaia-Saraevscaia Oxana

7. Sîrbu Angela

8. Palamarciuc Oleg, doctorand

9. Secu Mihail, doctorand,

10. Olaraşu Nicolai, masterand

11.Onica Eleonora, masterand

12. Lisnic Diana, student

13. Stimkovskaia Anna, student

14. Oloi Feodora, student
Rezultatele obţinute:

Au fost elaborate metode de sinteză şi preparat un şir de compuşi noi ai Mn(III) cu bis(R-saliciliden)-S-metil-izotiosemicarbazida (H2L) cu formula generală MnLX∙nA unde R = 5CH3, 5H, X = Cl, SCN, ClO4, ReO4, B(C6H5)4, N3, A = CH3OH, H2O, CH3CN, n = 0, 1, 2. Pentru toţi produşii a fost stabilită structura şi studiate proprietăţile magnetice în funcţie de temperatură. Structura cristalină, numărul de coordinare şi forma poliedrului este funcţie de natura anionului şi a solventului folosit A. În compuşii cu X = Cl, SCN, N3 a fost găsit fragmentul molecular cu structură tetragonal piramidală [MLX], iar pentru X = ClO4 este caracteristică formarea speciilor octaedrice cationice de tipul MnL(H2O)2]ClO4 iar pentru X = ReO4, Cl, B(C6H5)4 au fost depistate structuri octaedrice moleculare [MnLX(CH3OH)]. Au fost studiate proprietăţile magnetice ale substanţelor. Compuşii octaedrici manifestă proprietăţi magnetice obişnuite determinate de centrele paramagnetice izolate de Mn(III) cu 4 electroni necuplaţi. Proprietăţi magnetice similare au fost înregistrate la temperatura camerei şi pentru unii compuşi tetragonali piramidali cu aranjarea în straturi cu deplasarea lineară a centrilor paramagnetici. Excepţie este compusul [MnLCl] structura căruia reprezintă un asociat dimeric cu completarea numărului de coordinare a manganului până la 6 prin implicarea coordinării atomului de oxigen de la stratul vecin. Astfel distanţa dintre atomii vecini atinge 3, 453 A, iar unghiurile OMnO şi MnOMn respectgiv 79,80 şi 100, 2˚, situaţie care plasează unitatea [MnLCl]2 în categoria blocurilor de perspectivă pentru asamblarea magneţilor moleculari lineari.



4. Proiectul 06.408.048A „Obţinerea unor sorbanţi-catalizatori selectivi, cercetarea şi aplicarea lor. Conducător – Vasile Guţanu, dr.hab., prof.univ. Perioada proiectului 2006-2010. Proiectul a fost realizat de echipă de cercetători din CCP „Sorbantul”.
Obiectivele generale:

  1. Obţinerea sorbenţilor selectivi în baza modificării cu compuşi metalici de Bi(III), Ft(III), Cr(III) a polimerilor ionici reticulaţi comerciali AV-17, Varion AD, Purolite A-400 care conţin grupe puternic bazice R4NCl.

  2. Cercetarea comportarii (stabilităţii) sorbenţilor obţinuţi în diferite medii (la fierberea în apă termică în mediul de gaz inert, în soluţii de HCl, HNO3 şi H2SO4 la diferite temperaturi).

  3. Aplicarea sorbenţilor obţinuţi în procese de eliminare selectivă a unor substanţe nocive (NO2-. H2S) din soluţii.

 

Impactul ştiinţific, economic şi social:

1. Crearea bazei ştiinţifice pentru elaborarea tehnologiilor de purificare a diferitelor categorii de ape inclusiv potabile.

2. Utilizarea rezultatelor obţinute în cursurile speciale pentru studenţi, masteranzi, doctoranzi.

 

Anul 2006



Echipa de cercetare:

1. Guţanu Vasile, dr. hab., prof. univ.

2. Puşneac Anatolie, dr. conf.

3. Tutovan Elena, dr.

4. Cojocaru Ludmila, doctorand

5. Schiţco Cristina, student

6. Cinic Ecaterina

7. Darie Emilia

8. Pleşca Valentina
Rezultatele obţinute:

A fost obţinut un sorbant în baza modificării cu compuşi de Bi(III) a polimerilor ionici reticulaţi care conţin grupe puternic bazice. Sorbantul este selectiv faţă ionii de HS-(S2-), I-, Br- şi alţii. Poate fi utilizat în procesele de purificare a apelor. Au fost cercetate stabilitatea sorbanţilor care conţin Bi(III), şi Fe(III) în diferite condiţii şi determinate condiţiile de regenerare a polimerilor. Valoarea teoretică şi practică a cercetărilor constă în faptul, că s-a deschis o direcţie nouă de cercetare a unor procese imprevizibile de formare a unor compuşi metalici în faza polimerilor. După modificarea cu compuşi metalici polimerii devin sorbanţi şi catalizatori selectivi care pot fi utilizaţi la purificarea lichidelor şi gazelor.



Anul 2007

Echipa de cercetare:

    1. Guţanu Vasile, dr.hab., prof.univ.

    2. Puşneac Anatolie, dr.conf.

    3. Tutovan Elena, dr.

    4. Cojocaru Ludmila, doctorand

    5. Schiţco Cristina, student

    6. Cinic Ecaterina

    7. Darie Emilia

    8. Pleşca Valentina


Rezultatele obţinute:

A fost eleborat procedeul de obţinere a sorbantului pentru sorbţia selectivă a ionilor AsO43-, AsO33-. A fost cercetată stabilitatea sorbanţilor care conţin ioni de Bi(III), Fe(III) în diferite medii acide. Deasemenea a fost cercetată sorbţia ionilor Ga(III) şi In(III) pe polimerul AV-17 şi AsO43-, AsO33-, PO43- pe polimerii modificaţi cu compuşi de Fe(III) şi Cr(III).


Anul 2008

Echipa de cercetare:

  1. Puşneac Anatolie, dr., conf.

  2. Tutovan Elena, dr. conf.

  3. Cojocaru Ludmila,

  4. Schitco Cristina,

  5. Plesca Valentina


Rezultatele obţinute:

A fost cercetata sorbtia ionilor CrO42- (Cr2O72-), NO2- , PO43-( H2PO42-) pe polimeriil AV-17 şi Purolite A-400 nemodificat şi modificat cu compuşi de Cr(III) funcţie de concentraţie, pH, temperatură. Izotermele de sorbţie a ionilor pe polimerii nemodificaţi se descriu cu modelul sorbtional Langmuir, air pe polimerii modificaţi cu compuşi de Cr(III) au forma caracteristică izotermelo de tipu BET.


Anul 2009

Echipa de cercetare:

1. Tutovan Elena, dr, conf.univ.

2. Isac Tatiana, dr.

3. Cojocaru Ludmila, doctorand

4. Schitco Cristina, masterand

5. Paholnitcaia Anastasia, masterand

6. Puşneac Anatolie, dr, conf. univ.
Rezultatele obţinute:

Au fost testate proprietăţile de sorbţie din soluţii model a ionilor de fluorură de către polimerul AV-17 modificat cu compuşi de Fe(III) şi Bi(III). A fost cercetată sorbţia nitpiţilor şi nitraţilor de către polimerul AV-17 nemodificat şi modificat cu compuşi de Cr(III). A fost cercetat procesul de formare a ionilor de nitraţi în sistemele AV-17 – Soluţie de sulfat de fier(III) şi AV-17 – soluţie de sulfat de galiu(III).


Anul 2010

Echipa de cercetare:

    1. Gutanu Vasile, dr.hab., prof. univ.

    2. Tutovan Elena, dr. conf.univ.

    3. Pusneac Anatolie, dr., conf.univ.

    4. Isac Tatiana, dr.

    5. Cojocaru Ludmila, doctorand

    6. Scitco Cristina, masterand

    7. Paholnitcaia Anastasia, masterand


Rezultatele obţinute:

A fost cercetată interacţiunea polimerului AV-17 cu soluţiile de Fe2(SO4)3 si Ga2(SO4)3 . Au fost depistate procese redox în aceste sisteme. Natura acestor procese încă nu a fost elucidată. A fost demonstrat faptul, ca în unele sisteme polimer-soluţie au loc procese de poluare cu compuşi de NO2- si NO3- .



Yüklə 2,17 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   22




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin