1.2. Falimentul organizaţiei: tipurile lui, stadiile, scopul şi consecinţele
Criza - acutizarea extremă a relaţiilor interne de producţie şi social-economice, precum şi a relaţiilor organizaţiei cu mediul economic exterior [30, p 56].
Situaţia de criză poate apărea la orice etapă de activitate a organizaţiei atвt оn perioada formării şi dezvoltării ei, cвt şi оn timpul stabilizării şi extinderii producţiei şi, оn final, la оnceputul declinului etc.
Economia mondială de piaţă nu cunoaşte exemple de organizaţii care să nu treacă оntr-o măsură mai mare sau mai mică prin perioade de criză.
Situaţia de criză se manifestă, оn primul rвnd, prin oscilaţia volumului de producere şi realizare a producţiei, creşterea datoriilor creditoare către furnizori, bănci, organe de gestiune fiscală, prin deficitul de mijloace circulante etc., anume aceste cauze servesc drept premise pentru apariţia stării de insolvabilitate a organizaţiei.
Pоnă la faliment, organizaţia trece o serie de etape – de la incapacitatea temporară de a-şi exercita integral obligaţiile, pвnă la imposibilitatea de lungă durată şi uneori cronică de a onora obligaiile, ajungвnd pвnă la starea de criză şi disperare, adică la faliment financiar.
Examinвnd diverse tipuri de criză, experţii evideniază оn primul rоnd criza financiară a organizaţiei. Finanţele, fluxurile monetare - sunt ca oxigenul pentru un corp sănătos, care asigură activitatea vitală a tuturor organelor sale.
Anume din acste motive, convenţional se poate compara funcţionarea, „оmbolnăvirea” şi „tratarea” organizaţiei - cu dezvoltarea omului, prin următorul model.
Tabelul 1.1.
Etapele activităţii vitale
Etapele activităţii vitaleale companieiale omului1. Оnregistrarea companiei1. Naşterea omului2.Dezvoltarea, creşterea companiei2. Dezvoltarea şi maturizarea omului, formarea lui3. Crearea оntreprinderilor fiice3. Naşterea de către părinţi a copiilor4. Apariţia semnelor de insolvabilitate, de instabilitate financiară4. Apariţia bolilor la om5. Efectuarea analizei, diagnosticului activităţii companiei şi stabilirea măsurilor pentru restabilirea stabilităţii.5. Diagnosticul pe baza analizei stării omului, scrierea medicamentelor pentru prevenirea оmbolnăvirii.6. Procesul de asanare financiară, оn rezultatul măsurilor adoptate6. Procesul de оnsănătoşire a omului de la medicamentele prescrise7. Оnrăutăţirea stării financiare, apariţia instabilităţii cronice a companieiAcutizarea bolii, оnrăutăţirea stării de sănătate, răbdarea nu ajută.8. Reducerea rentabilităţii producţiei8.Efectuarea operaţiei chirurgicale pentru salvarea omului9.Starea de criză a companiei9. Reanimarea omului10. Lichidarea companiei10 Decesul omului
Оn ţările cu economia de piaţă dezvoltată, organizaţiile recunoscute insolvabile, nimeresc оn „lista neagră” – registrul organizaţiilor insolvabile şi al proprietarilor lor, cu toate consecinţele de rigoare: ştirbirea reputaţiei, pierderea partenerilor, imposibilitatea de a obţine credite şi reeşalonări la plata livrărilor etc. Cu neоncredere sunt trataţi şi proprietarii acestor organizaţii la оncercarea lor de a fonda alte afaceri.
Aplicativ organizaţiei crizele se pot clasifica [31, p. 22]:
-
criza tehnologică (de producţie), оn cazul căreia utilajul şi tehnologiile оnvechite nu permit fabricarea unor produse de calitate, competitive, ceea ce conduce la pierderi financiare din partea organizaţiei;
-
criza socială (social-administrativă), apare оn rezultatul conflictelor оntre personalul sau grupuri de lucrători, inclusiv оntre muncitori şi administraţie, conflictelor administrative din aparatul de conducere etc. Conflictele date conduc la adoptarea unor decizii ineficiente şi la pierderi de timp productiv;
-
criza financiară, ce apare din cauza utilizării neraţionale a capitalului propriu şi a mijloacelor оmprumutate, al utilizării neraţionale a profitului obţinut, ceea ce se soldează cu probleme financiare pentru organizaţie;
-
criza organizatorică – apare оn rezultatul imperfecţiunii structurii de gestiune a producţiei şi a structurii aparatului administrativ al organizaţiei, repartizării ineficiente a funcţiilor, drepturilor, obligaţiilor, responsabilităţilor şi оmputernicirilor оntre nivelurile de gestiune, subdiviziunile aparatului şi оn interiorul lor оntre executanţi;
-
criza informaţională, apare ca consecinţă situaţiei оn care informaţia disponibilă nu reflectă schimbările de pe piaţă, nu reflectă suficient starea de lucruri оn organizaţia оnsăşi. Toate acestea conduc la apariţie diverselor tipuri de pierderi;
-
criza de interacţiune оntre proprietarii organizaţiei, sau оntre ei şi putere, apariia intereselor contradictorii ce nu permit promovarea unei politici eficiente şi, drept rezultat, organizaţia se alege cu pierderi substanţiale.
Pвnă la urmă, aceste crize sunt strвns legate оntre ele şi, de regulă, influenţează asupra finanţelor organizaţiei.
Să examinăm etapele evoluţiei posibile ale crizei şi de depăşire ale acesteia оn cadrul organizaţie.
Faza I – declinul (reducerea indicatorilor ce caracterizează rezultatele economico-financiare ale activităţii) din cauza factorilor externi ai pieţei.
Faza II – оnrăutăţirea оn continuare a rezultatelor activităţii sub acţiunea factorilor interni din organizaţie (fără оnrăutăţirea condiţiilor exterioare pe piaţă).
Faza III – depresia, acomodarea organizaţiei la noile condiţii economice cu un nivel scăzut de venituri (adoptвnd măsurile anticriză primordiale).
Faza IV – restabilirea echilibrului financiar, оnviorarea producţiei – restabilirea volumului producţiei şi atingerea acestuia la nivelul de dinaintea crizei.
Faza V - majorarea producţiei, accelerarea dezvoltării economice a organizaţiei, majorarea volumului vвnzărilor.
Faza VI – menţinerea noului nivel economic de dezvoltare al оntreprinderii, stabilităţii ei оn perspectivă de lungă durată, crearea condiţiilor de autofinanţare.
Crizele se pot provoca una pe alta, deasemenea poate apărea o оntreagă reacţie, cвnd apariia uneia provoacă apariia alteia, iar aceasta pe a treia etc.
Pericolul apariţiei crizei оn organizaţie există оntotdeauna, de aceea trebuie efectuate analize continuu şi control al activităii organizaiei cu scopul depistării, prognozării şi prevenirii situaţiilor de criză.
Unele cauze interne ale apariţiei crizelor оn organizaţie pot fi disproporţiile şi оncălcarea echilibrului dintre:
-
unele grupe de mijloace proprii şi оmprumutate şi amplasarea lor оn fonduri fixe şi mijloace circulante;
-
volumul producţiei fabricate şi volumul producţiei realizate;
-
volumul producţiei realizate şi componenta monetară a оncasărilor;
-
venituri şi оmprumuturile pe termen scurt;
-
calitatea produselor şi preţurile scăzute de pe piaţă;
-
preţul producţiei şi cheltuielile pentru fabricarea ei;
-
nivelul de dotare tehnică a оntreprinderii analizate şi cel al оntreprinderilor concurente;
-
datoriile debitoare şi cele creditoare;
-
volumul investiţiilor şi veniturile de pe urma lor etc.
Unele din aceste disproporţii pot fi demonstrate grafic. Astfel, оn figura 1.1 se demonstrează modificarea оn timp a volumului de fabricare a producţiei (V) şi a volumului de realizare a producţiei (R). Оn cadrul acstui model se poate urmări apariţia simptomelor de criză оn punctul P şi continuarea evoluţiei crizei оn punctul K, ce apar оn rezultatul reducerii volumului de realizare şi a ţinerii produselor finite оn depozite.
Fig. 1.1. Disproporţiile dintre volumul de producţie fabricată şi volumul producţiei realizate şi apariţia crizei [53, p. 40]
Fig. 1.2. Criza şi pвrghia financiară [53, p. 42]
Fig. 1.3. Disproporţiile dintre rentabilitate, datoriile creditare şi apariţia crizei [53, p. 43]
Оn figurile 1.2 şi 1.3 se poate urmări o tendinţă similară de schimbare оn timp:
-
a profitului şi оmprumuturilor pe termen scurt (figura 1.2). La diminuarea pвrghiei financiare apar simptomele de dinaintea crizei şi punctul de intersectare a curbelor examinate vorbeşte despre intervenţia managerilor оn situaia de criză;
-
a rentabilităţii şi ponderii datoriilor creditoare оn bilanţul organizaţiei (vezi figura 1.3).
Scăderea rentabilităţii şi creşterea datoriilor creditoare de asemenea conduc la apariţia situaţiei de criză. După dinamica coraportului dintre alţi indicatori şi simptomele apărute se poate diagnostica posibilitatea apariţiei crizei.
Consecinţele crizei pot fi diferite. La apariţia situaţiilor de criză trebuie activate rezerve pentru depăşirea acestora, iar managerii оn condiţiile de criză să gestioneze organizaţia cu ”sоnge rece”.
Un management bine organizat poate diminua impactul crizei şi restabili viabilitatea organizaţiei. De asemenea se poate efectua renovarea organizaţiei cu menţinerea proprietarilor şi a conducerii existente sau restructurarea (comasarea, divizarea, fuziunea, separarea) organizaţiei. Оn alte condiţii criza poate conduce la lichidarea completă a organizaţiei sau la schimbarea proprietarului şi restructurarea procesului de funcţionare a organizaţiei. Dar trebuie de avut оn vedere că criza оn organizaţie nu totdeauna se soldează cu consecinţe negative.
Оn tabelul 1.2 sunt clasificate consecinţele pozitive şi negative ce apar оn rezultatul intervenţiei manageriale оn situaţie de criză.
Tabelul 1.2.
Consecinţele posibile după apariţia situaţiei de criză оn organizaţie
PozitiveNegativeAtenuarea crizeiIntensificarea crizeiAsanarea financiară a organizaţiei (depăşirea situaţiei de criză)Оnceperea unei noi crizeMenţinerea organizaţiei ca persoană juridicăLichidarea organizaţiei (vвnzarea patrimoniului organizaţiei)Restructurarea (transformarea) organizaţieiSchimbarea proprietarilor
Un rol important оn atenuarea situaţiilor de criză trebuie să şi-l asume statul. Direcţiile principale ale reglementării de stat оn cazul situaţiilor de criză sunt:
-
perfecţionarea cadrului legislativ cu privire la insolvabilitatea (falimentul) оntreprinderilor. Spre exemplu, оn prezent este оn vigoare deja a treia redacţie al acestei legi [35];
-
susţinerea de către stat a оntreprinderilor insolvabile, оn primul rвnd, din ramurile principale – industrie, agricultură, vinificaie, etc.;
-
adoptarea de către guvern a unor măsuri orientate spre depăşirea crizei оn domeniul neachitării plăţilor de către organele de stat;
-
privatizarea şi lichidarea оntreprinderilor debitoare;
-
perfecţionarea activităţii arbitrajelor;
-
crearea instituţiei administratorilor de arbitraj – a organizaţiilor de arbitraj autoreglabile.
Оn Republica Moldova ar fi binevenit оnfiinarea unei organizaii statale ce s-ar ocupa de promovarea politicii оn domeniul reglementării anticriză, aceasta ar putea fi un Serviciu de stat pentru asanarea financiară, care va avea următoarele atribuţii de bază:
-
analiza stării financiare a organizaţiilor cu semne de insolvabilitate, оntocmirea recomandărilor pentru lichidarea acestei situaţii;
-
formarea regulilor şi criteriilor de evaluare a solvabilităţii organizaţiilor;
-
trecerea organizaţiilor insolvabile оntr-un registru special;
-
exercitarea calităţii de reprezentant al proprietarului оntreprinderii de stat, participarea la procedurile de falimentare a organizaţiilor, prevăzute de lege;
-
analiza activităţii administratorilor de arbitraj şi examinarea plвngerilor referitoare la activitatea lor;
-
analiza activităţii organizaţiilor autoreglabile ale arbitrajului.
Multe оntreprinderi din Republica Moldova se se află оntr-o etapă sau alta a crizei financiare, datorită perturbaiilor economice internaionale i naionale.
Оn orice organizaţie există pericolul de apariţie a situaţiei de criză, chiar şi atunci cвnd criza nu se observă оn activitatea organizaţiei (din sfera antreprenorială, financiară, investiţională). Cauza este faptul că organizaţia există оntr-un sistem social-economic ce se dezvoltă ciclic, оn spirală, sau se schimbă oamenii şi consumul, interesele societăţii, tehnica şi tehnologiile, apar noi produse.
Din aceste considerente apariţia situaţiilor de criză necesită adoptarea de către conducere a unor măsuri radicale pentru a se menţine pe piaţă, оn caz contrar organizaţia poate fi lichidată.
Оn acest context procedurile de falimentare a оntreprinderilor urmăresc asigurarea evoluţiei producţiei, promovarea i acceptarea inovaiilor, debarasarea de idei retrogradate, dezvoltarea оn continuare a economiei. Falimentul organizaţiei este un atribut necesar al economiei de piaţă, cu intenţie pozitivă, de asanare. Оn acelaşi timp instituirea falimentului este un instrument comod pentru redistribuirea proprietăţii.
Оn anii 2000-2001 оn Moldova au fost examinate peste 250 de dosare cu privire la falimentul оntreprinderilor, au fost intentate 180 de acţiuni оn judecată, din care majoritatea s-au soldat cu lichidarea lor [63].
Оn Germania оn aceeaşi perioadă au fost intentate circa 50000 de dosare, concomitent unui număr de 40000 de оntreprinderi li s-a acordat asistenţă pentru a-şi restabili solvabilitatea şi a trece la alte afaceri. Оn SUA оn aceeaşi perioadă de timp au fost оntocmite 220000 de dosare (numărul lor mare se explică prin dezvoltarea intensă a businessului mic şi mediu). O jumătate din оntreprinderi şi-a sistat activitatea din proprie iniţiativă.
Din datele de mai sus se vede că оn Moldova, оn comparaţie cu ţările occidentale, calea principală de soluţionare a situaţiilor de criză оn organizaţiile falimentare este lichidarea lor, această realitate s-a menţinut şi оn prezent. Astfel, оn anul 2009, 3274 de оntreprinderi moldoveneşti au dispărut din viaţa economică a ării. Numărul intreprinderilor care falimentează sau ii sistează activitatea din iniţiativă proprie este оn creştere cu cоteva sute, de la an la an. Experţii explică această situaţie prin lipsa managerilor buni, dar şi a creditarii adecvate din partea sectorului bancar.Din numărul total de 3274 de оntreprinderi radiate оn anul 2009 din registrul de stat, 50 la sută activau оn domeniul comerţului, 15 la sută оn domeniul transportului, 9 procente оn domeniul hotelurilor şi restaurantelor iar alte 6 procente оn domeniul industriei prelucrătoare. După forma de organizare, 79 la sută erau оntreprinzători individuali, 13 la sută -societăţi pe acţiuni, 1,3 procente -cooperative şi restul de 4,4 procente - filiale şi reprezentane [57].
O altă cauză care a influenat falimentarea оntreprinderilor a fost restrвngerea activităii de creditare din partea băncilor comerciale. Potrivit expertului, companiile se mai confruntă şi cu un management defectuos. Potrivit datelor oficiale.
Astfel, falimentul organizaiei este un proces binecunoscut оn activitatea оntreprinderilor naionale i internaionale, оn literatura tiinifică se delimitează următoarele tipuri ale acestuia [41, p. 59].
1. Falimentul real al organizaţiei – se caracterizează prin incapacitatea оntreprinderii de a-şi restabili solvabilitatea din cauza pierderii reale a capitalului propriu şi оmprumutat. Nivelul оnalt al pierderilor de capital, datoriile mari nu-i permit organizaţiei să-şi desfăşoare оn mod normal activitatea economică de producţie, din care cauză ea este declarată falimentară juridic. Оn acest caz se efectuează lichidarea organizaţiei sau reorganizarea persoanei juridice оn urma analizei stării concrete a activelor şi pasivelor organizaţiei.
2. Faliment provizoriu, convenţional – se caracterizează printr-o asemenea stare de insolvabilitate a organizaţiei, care e provocată de neachitarea datoriilor creditoare, precum şi existenţei unor datorii debitoare substanţiale şi a stocurilor mari de produse finite оn depozite, iar suma activelor organizaţiei depăşeşte suma datoriilor. Un asemenea tip de faliment, оn cazul reglementării anticriză prin asanare şi măsuri financiare nu conduce la lichidarea organizaţiei. Оn condiţiile de efectuare a procedurilor de arbitraj pentru asanarea financiară cu gestiune din exterior apare posibilitatea reală de a restabili solvabilitatea organizaţiei, a reorienta producţia, ţinвnd cont de cerinţele pieţei, şi a-i asigura ulterior funcţionarea normală pe piaţă.
3. Faliment premeditat – se caracterizează prin crearea premeditată de către conducătorii şi proprietarii organizaţiei a stării de insolvabilitate, aducвndu-i prejudicii economice serioase (prin diferite modalităţi de delapidare a mijloacelor) оn interese personale şi interesele altor persoane. Faptele de falimentare premeditată, depistate de administratorii numiţi de arbitraj se оnaintează judecăţii pentru ca persoanelor vinovate să li se intenteze dosare penale.
4. Faliment fictiv – declararea falsă a organizaţiei ca fiind insolvabilă pentru a duce оn eroare creditorii, avоnd ca scopul reeşalonarea plăţilor obligatorii, obţinerea unor facilităi la datoriile existente, sau pentru a transmite producţia finită ce nu se bucură de cerere pe piaţă creditorilor оn contul datoriilor. Vinovaţi de declararea insolvabilităţii false a organizaţiei, de tăinuirea activelor pentru stingerea datoriilor creditoare pot fi trai la răspundere оn cazul demonstrării acestui fapt.
Оn secolul XIX, оnceputul secolului XX оn Republica Moldova, ca i оn Rusia insolvabilitatea organizaţiei conform legislaţiei se clasifica оn felul următor [52, p. 77]:
-
nefericită sau din neatenţie – insolvabilitatea care nu este din vina proprietarilor;
-
răufăcătoare sau cu intenţie rea - insolvabilitatea din vina proprietarilor;
-
insolvabilitatea risipitoare sau falimentul simplu – insolvabilitatea din cauza promovării unei politici financiare neraţionale, a utilizării incorecte a veniturilor;
-
falimentul hrăpăreţ sau grav – insolvabilitatea оn rezultatul ascunderii premeditate de către debitor a bunurilor sale pentru a obţine foloase personale.
Organizaţia (оntreprinderea) cu statut de persoană juridică, оncepвnd cu data оnregistrării ei de stat, are obligaţiuni, responsabilităţi şi drepturi оn raport cu subiecţii de drept externi. Obligaţiunile şi responsabilităţile din punctul de vedere al procedurilor de faliment constituie executarea la timp a obligaţiunilor, stingerea integrală a datoriilor, precum şi răspunderea pentru neachitarea la timp a plăţilor obligatorii şi neоndeplinirea obligaţiunilor faţă de creditori.
Din punctul de vedere al procedurilor de faliment, drepturile creditorilor constituie posibilitatea de a cere debitorului o restituirea mijloacelor proprii, stingerea datoriilor şi plata compensaţiilor pentru neachitarea lor la timp, pвnă la adresare către instanţele de judecată.
Оnceperea procedurii de falimentare a organizaţiei are drept scop, оn primul rвnd restituirea datoriilor persoanelor juridice şi fizice şi, оn al doilea rвnd restabilirea activităii antreprenoriale a оntreprinderii. Concomitent pe prim plan se situează restabilirea solvabilităţii organizaţiei, iar pe al doilea – stingerea datoriilor creditoare.
După cum am menţionat mai sus, falimentul are atвt aspecte pozitive, cвt şi negative. Părţile pozitive posibile ale procedurilor de faliment sunt:
-
оnchiderea organizaţiei debitorului (organizaţiei „bolnave”) şi restituirea datoriilor către creditori prin metode civilizate, prin intentarea acţiunii оn judecată;
-
оnceperea unei noi afaceri;
-
оnlocuirea managerilor necompetenţi, proprietarilor provizorii ai organizaţiilor cu conducători profesionali, transmiterea businessului оn mвini ”mai de nădejde”;
-
curăţirea activelor organizaţiei, revenirea la stabilitatea ei financiară şi restructurarea оn scopul promovării unui business eficient;
-
transmiterea afacerilor organizaţiei de la stat persoanelor private şi invers.
Оn acelaşi timp falimentul organizaţiei (lichidarea ei) are şi aspecte negative, deoarece atinge drepturile şi interesele unui cerc larg de persoane juridice şi fizice (lucrătorilor organizaţiei, partenerilor de afaceri, creditorilor etc.) şi are impact social.
De aceea оn ţările cu economie de piaţă dezvoltată, de regulă sunt prevăzute un complex de măsuri pentru restabilirea solvabilităţii companiei debitoare, iar falimentul ei (lichidarea) sau restrвngerea businessului este considerată o măsură extrem de nepopulară.
Astfel, la partea negativă a falimentului se atribuie:
-
pierderea de către creditori a unei părţi din capitalul propriu;
-
posibilitatea apariţiei unei serii de noi falimente – aşa numitul efect domino;
-
оnrăutăţirea situaţiei materiale a personalului оntreprinderii din cauza reţinerii salariilor, indemnizaţiilor etc.;
-
reducerea locurilor de muncă, apariţia tensiunilor sociale şi, drept rezultat – scăderea solvabilităţii, iar, prin urmare, şi a capacităţii de cumpărare a populaţiei;
-
micorarea pieţei de consum;
-
posibilitatea оmpărţirii criminale a proprietăţii organizaţiei şi furtul bunurilor ei, inclusiv organizaţiile cu o cotă considerabilă de proprietate de stat şi municipală.
Un avвnt deosebit de mare a luat оn ţară falimentul cu caracter criminal, semicriminal, corupt. Dacă оn străinătate odată cu tranziţia la economia de piaţă, acumularea capitalului s-a făcut o perioadă оndelungată , treptat, „de jos”, de către anumite grupe de populaţie, beneficiind de conjunctura favorabilă, apoi оn ţara noastră acesta s-a acumulat prin оmpărţirea gratuită a unei mari cantităţi de bunuri, a aşa numitei proprietăţi obşteşti, pe calea privatizării rapide, adesea frauduloase (cu folosirea unor cecuri fără acoperire). Оn rezultatul unei asemenea privatizări cea mai mare parte a averii statului a nimerit practic fără plată оn mвinile unui mic de populaţie (mai puţin de 0,3%), оnsă la momentul actual reexaminarea rezultatelor privatizării poate conduce la o catastrofă economică globală.
De asemenea, procedura falimentului organizaţiei trebuie examinată din punct de vedere economic şi juridic.
Din punct de vedere economic falimentul este consecinţa evidenţei insuficiente a riscurilor economice şi antreprenoriale оn activitatea organizaţiei, condiţionate оn primul rвnd de deciziile şi acţiunile necompetente din partea conducerii organizaţiei, adică de riscurile din partea conducătorilor şi proprietarilor organizaţiei (fiindcă proprietarii оşi aleg conducătorii).
Din punct de vedere juridic falimentul este posibilitatea de a lichida conflictele acute pe cale juridică оn cazul nerestituirii de către organizaţie a mijloacelor băneşti оmprumutate. Legislaţia apără interesele creditorilor, oferindu-le şansa de a-şi recupera mijloacele investite prin vвnzarea bunurilor debitorului, sau оn rezultatul оnlocuirii conducerii şi proprietarilor organizaţiei prin implementarea şi realizarea unor diverse măsuri de reorganizare.
Concomitent trebuie menţionat faptul că neobţinerea de către creditori a unei părţi din mijloacele lor constituie şi de data aceasta o urmare a riscului la care s-au supus aceştia atunci cвnd au livrat producţie sau au acordat serviciile respective organizaţiilor fără o analiză prealabilă a solvabilităţii lor.
Cauza falimentului оntreprinderilor naţionale оn perioada crizei generale au fost condiţiile macroeconomice extrem de nefavorabile: destrămarea relaţiilor economice tradiţionale, scăderea cererii, schimbarea bruscă imprevizibilă a politicii guvernului, hiperinflaţia, instabilitatea politică, dezechilibrarea pieţei financiare.
Dacă apariia falimentului a fost cauzată de influiena factorilor externi analiza dovedeşte că erorile antreprenorilor au complicat şi mai mult acţiunea factorilor externi nefavorabili.
Studierea retrospectivă a оntreprinderilor falimentare, de regulă, arată că falimentul a evoluat treptat, pe neobservate. Dacă, să zicem, la un moment dat оntreprinderea parcă оntвmplător n-a putut să-şi achite creanele, apoi cauzele оndepărtate ale acestei situaţii au putut fi: alegerea neadecvată, necorespunzătoare a direciei de activitate, estimarea eronată a capacităţii pieţei, selectarea nejustificată a furnizorilor şi producătorilor, gestiunea neraţională a companiei. Divizarea strictă a cauzelor interne şi externe a falimentului este o problemă dificilă, totui doar evidenţierea greşelilor din trecut poate ajuta la atingerea unei mici stabilităţi financiare оn diverse circumstanţe exterioare nefavorabile.
Dacă nu se analizează оn permanenă activitatea companiei pentru depistarea şi neutralizarea tendinţelor negative ascunse, atunci falimentul poate оncepe i оn perioada cоnd compania are o situaie financiară favorabilă. Metodele de analiză se schimbă оn funcţie de condiţiile concrete ale fiecărei companii.
La оntreprinderile cu capital autohton sistemul de management financiar se află la etapă incipientă. Circumstanţele nefavorabile, cerinţele necoordonate ale serviciilor fiscale, băncilor, acţionarilor exercită un impact negativ asupra acestui proces. Deobicei, managerii оntreprinderilor se preocupă, оn primul rвnd de minimizarea impozitelor şi micorarea pierderilor cauzate de inflaţie, iar оntreprinderile insolvabile se preocupă, оn primul rвnd, de căutarea investitorilor. Astfel, analiza financiară –element obligatoriu al managementului financiar - de asemenea este insuficientă, lipsită de sistem şi făcută оn grabă.
Оn prezent mai mult de 80% din оntreprinderile mici şi mijlocii din Republica Moldova se află оn situaţie de criză sau оn ajunul crizei, adică la diverse etape de faliment.
Exemplu
Оn urma managementului insuficient al fostei conduceri, pe parcursul anului 2008 intreprinderea vinicolă Aroma (societatea, оn care statul deţine 100% din acţiun) avea datorii la trei bănci din Moldova. Suma totală a acestora era de aproximativ 130 milioane de lei, dintre care 90 mln. lei constituie banii care urmau a fi rambursai altor creditori. Astfel, оntreprinderea a fost nevoita, la 17 noiembrie 2009, sa depuna la Judecatoria Economica o cerere de initiere a procedurii de insolvabilitate.
Datorită intervenţiei Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, оn urma negocierilor cu creditorii, creditele faţă de bănci au fost restructurate prin prelungirea cu 7 ani a termenilor de rambursare a datoriilor acumulate de оntreprindere.
Astfel, compania Aroma a оncheiat anul 2008 cu un profit de 2,7 milioane de lei, după ce un an mai devreme suportase pierderi de 1,2 mil de lei. Оn portofoliul fabricii se numără mărci renumite de divin ca „Ambasador" (cu vвrsta de 40 de ani), „Dacia" (25 ani), „Basarabia" (15 ani), „Chişinău" (10 ani). Aproape 40% din producţia companiei este livrată оn CSI şi Ţările Baltice.
Оntreprinderea vinicolă „Aroma”, care se afla оn prag de faliment оn 2009, a livrat pe piaţa rusească, de la оnceputul anului 2010, peste 300 de mii de sticle de divin „Belвi Aist”, оn sumă de 7,7 milioane de lei. Această cantitate depăşeşte volumul exportului total оn această ţară pe parcursul anului 2009.
Conform unui contract оncheiat la sfвrşitul 2009 cu o companie din Fedraţia Rusă, „MoRo”, aceasta are dreptul exclusiv de livrare pe piaţa Rusiei a divinului „Belвi Aist”, fabricat de „Aroma”. Compania garantează, оn schimb, achiziţionarea, pe parcursul anului curent, a unei cantităţi de 2,45 milioane de sticle de divin.
Оn continuare vom examina fazele falimentului mai detaliat.
Faza I. Оnceputul instabilităţii financiare, apariţia fenomenelor negative оn activitatea economică a оntreprinderii.
La această etapă se diminuează veniturile, cresc pierderile etc.
Conducerea оntreprinde măsuri cosmetice: continuă să plătească dividende mari (pentru a linişti acţionarii şi alte părţi interesate), majorează capitalul оmprumutat, vinde o parte a activelor pentru a atenua suspiciunile creditorilor privind оnrăutăţirea situaţiei оntreprinderii.
Această fază reprezintă o formă deschisă de оncepere a falimentului. Aici оncepe reducerea pe neobservate a „preţului” оntreprinderii sub acţiunea diverşilor factori exteriori şi interni.
Valoarea оntreprinderii (preul acesteia) se calculează după formula:
V = P/K,
unde P - profitul preconizat pвnă la plata impozitelor, dobвnzilor la credite şi a dividendelor; K – procentul mediu al dobвnzilor şi dividendelor plătite datorate dificultăţilor de pe piaţă оn privinţa оmprumuturilor şi a capitalului acţionar; de asemenea poate fi folosită cota de refinanţare a Băncii Naţionale, stabilită pentru perioada respectivă de timp; V – valoarea preconizată al оntreprinderii.
Reducerea valorii оntreprinderii оnseamnă reducerea profitului ei, majorarea costului mediu al obligaţiunilor ei.
Este raţional să se calculeze „valoarea” оntreprinderii pe termen scurt şi pe termen lung.
Condiţiile de reducere оn viitor a valorii оntrepinderii se formează la momentul curent şi pot fi, cu o anumită doză de probabilitate, deoarece оn economie totdeauna mai rămвne loc pentru anumite salturi eventuale.
Indicatorul menţionat al valorii оntreprinderii nu are nimic comun cu preţurile de vвnzare a оntreprinderii. Dincolo de cifrele evidenei contabile rămвn cele mai importante elemente ale potenţialului оntreprinderii – resursele umane, posibilităţile tehnico-ştiinţifice, utilajul unic şi altele, ce trebuie să devină pвrghia principală a asanării.
Reducerea profitului are loc sub acţiunea diverselor cauze – interne şi externe. O mare parte din cauzele interne apar din cauza diminuării calităţii deciziilor administrative, iar o parte considerabilă a celor externe –оnrăutăţirea conjuncturii de activitate.
Faza II. Apariţia instabilităţii financiare (etapa iniţială a instabilităţii financiare).
Faza III şi IV. Instabilitatea financiară de lungă durată şi cronică.
Diferenţa dintre faza doi şi trei rezidă оn faptul că la faza trei are loc оnrăutăţirea continuu a indicatorilor оntreprinderii, modificarea bruscă a articolelor activelor şi pasivelor din bilanţ, оnrăutăţirea rezultatelor financiare.
O mare nelinişte la manageri apare din cauza:
-
reducerii drastice a resurselor financiare;
-
creşterii datoriilor debitoare (reducerea bruscă a оncasărilor de asemenea vorbeşte despre dificultăţile de realizare a produselor, dacă aceasta e оnsoţită de creşterea stocurilor de produse finite);
-
apariţiei aşa numitelor datorii compromise;
-
dezechilibrării datoriilor debitoare şi creditoare оn volum şi termene de achitare;
-
majorării datoriilor creditoare (sau reducerea bruscă a lor, cu toate că оn conturile оntreprinderii există suficiente resurse - de asemenea vorbeşte despre diminuarea activităţii);
-
reducerii volumului de vвnzări (poate fi nefavorabilă şi majorarea bruscă a volumului de vвnzări, deoarece оn acest caz falimentul poate interveni оn rezultatul dezechilibrării ulterioare a datoriilor; оn afară de aceasta, creşterea volumului de vвnzări poate vorbi despre realizarea producţiei оnainte de lichidarea оntreprinderii);
-
dificultăţii de numerar;
-
оntвrzierii stingerii datoriilor (datoriilor compromise);
-
оntвrzierii plăii salariilor lucrătorilor;
-
majorarării pierderilor;
-
conflicte la оntreprindere, disponibilizarea aparatului administrativ.
Conducerea оntreprinderii la această etapă adesea optează la aplicarea modalităţilor aventuroase de obţinere a banilor şi uneori recurge chiar la escrocherii.
Faza V. Falimentul propriul zis al organizaţiei.
Organizaţia nu poate să-şi achite la timp, parţial sau integral, datoriile şi falimentul devine juridic evident.
Falimentul se manifestă prin neconcordanţă fluxurilor monetare (afluxul şi refluxul banilor). Оntreprinderea poate da faliment atвt оn timpul prosperării ramurii, cвt şi la declinul acesteia. Оn cazul majorării performanţelor ramurii se amplifică i concurenţa, iar оn condiţii de frвnare şi declin scade ritmul de creştere. Astfel fiecare оntreprindere luată оn parte trebuie să lupte pentru sporirea ritmului de creştere. Оn general cauza falimentului este aprecierea eronată de către conducători a ritmului de creştere preconizat la оntreprinderea lor, pentru care din timp se găsesc surse suplimentare, de regulă, creditare pentru finanţare.
Dispariia de pe piaă a оntreprinderii nu este o ieşire obiectivă din situaţia creată. Ar fi bine să se efecueze, pe cвt e posibil, reprofilarea fie integrală sau parţială a оntreprinderii, care poate fi benefică pentru aceasta.
Оn condiţiile actuale nu e suficient de efectuat doar controlul fluxurilor monetare şi de mărfuri, organizaţiile au acumulat o experienţă specifică de falimentare falsă. Ele оşi realizează producţia prin companiile fiice şi offshor astfel, оncвt partea principală a оncasărilor rămвn оn conturile acestor companii, iar prin contracte false transferă banii оn băncile din străinătate etc.
Fiecare din fazele examinate mai sus se caracterizează prin starea procesului de producţie şi a finanţelor, precum şi prin starea funcţionării aparatului administrativ. Astfel:
Оn faza I, procesul de producţie se efectuează оn acelaşi ritm fără soluţii calitative şi cantitative. Se adoptă decizii greşite. Există unele оntвrzieri la plata datoriilor.
Оn faza II. Procesul de producţie indică neregularităi, reducоndu-se volumul de realizare a producţiei, cresc datoriile şi se amвnă termenele de achitare a plăţilor). Apar conflicte оn rвndurile personalului. Apare rebut la producţie din cauză că nu se respectă tehnologia.
Faza III, se caracterizează prin existena lacunelor serioase оn procesul de producţie. O parte a personalului se află оn concediu liber. Pleacă personalul calificat. Se reţine sau se reduce salariul, cresc datoriile compromise la efectuarea plăţilor.
Faza IV şi V, se caracterizează prin suspendarea parţială, sau aproape totală al activităţii оntreprinderii. Salariul nu se plăteşte. Creditorii atacă оntreprinderea. Personalul este concediat. Indicii de solvabilitate lipsesc.
Caracteristicile sus-menionate sunt provocate de factorii interni de dezvoltare a оntreprinderii. Dacă nu se iau măsurile adecvate la fiecare etapă sau sub-etapă, criza se aprofundează şi оntreprinderea alunecă оn faza următoare, cu toate consecinţele inerente.
Оntr-o serie de cazuri оntreprindere se poate considera falimentară оn faza II, sau III dacă influena factorilor externi se amplifică – intrarea оn vigoare a unor legi din sfera de referină a companiei, decizii guvernamentale neateptate, sistarea activităţii băncilor, creterea galopantă a preţurilor la materiale, majorarea bruscă impozitele sau tarifele, mai rar după apariie dar mai grave ca consecină este influena factorilor naturali, etc.
Оn aceste cazuri, caracteristica fazelor ia o altă оntorsătură. Spre exemplu, оn faza II şi III procesul de producţie continuă din inerţie, personalul administrativ nu e pregătit să activeze situaţia nou creată, nu se adoptă decizii promte i calitative, au loc conflicte şi pleacă personalul calificat, se reţine sau nu se plăteşte salariul, se fac оntreruperi la plata datoriilor.
Dostları ilə paylaş: |