Universitatea „ovidius constanţa facultatea de psihologie

Întrebări şi sarcini recapitulative

• 
  Explicaţi sensul termenului de etiologie. Găsiţi un sinonim al acestui termen.
  

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

• 
  Copiaţi în «glosarul» individual (precizând şi sursa bibliografică) definiţiile următorilor termeni:
  

Ereditate:……………………………………………………………

Mediu:………………………………………………………………

Educaţie:…………………………………………………………….

Factori endogeni:…………………………………………………….

Factori exogeni:…………………………………………………….

Prenatale:……………………………………………………

Cauze Perinatale:………………………………………………….

Postnatale:…………………………………………………

Psihoafective:………………………………………………

• 
  În ce constau împrejurările, care fac dificilă precizarea factorilor etiologici ai deficienţei mintale? (Căutaţi răspunsul la 2.1.1.).
  

Condiţii:

• 
  Enumeraţi câteva sindroame specifice deficienţei mintale, indicând şi sub-categoria de tulburări genetice din care fac parte.
  

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

• 
  Întocmiţi, în scris, o caracterizare succintă a sindromului Down (sau a altui sindrom). Indicaţi şi sursele de informaţie.
  

• 
  Explicaţi raportul între fenomenul prematurităţii, fenomenul gemelarităţii şi etiologia deficienţei mintale.
  

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

• 
  În ce constă diferenţa dintre deficienţa mintală endogenă şi cea exogenă, sub aspectul etiologiei? De ce este importantă, pentru psihopedagog cunoaşterea temeinică a factorilor etiologici ai deficienţei mintale?
  

DEFICIENŢA MINTALĂ ENDOGENĂ

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

DEFICIENŢA MINTALĂ EXOGENĂ

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Capitolul III. CARACTERISTICI SI CLASIFICĂRI ALE DEFICIENTEI MINTALE. ELEMENTE DE EVALUARE A ACESTEIA.

În lucrarea «Psihopedagogia dezvoltării şcolarilor cu handicap» (Bucureşti, EDP - RA, 1999) arătam că întârzierile în dezvoltare - adi­că una dintre cele mai generale şi mai cunoscute caracteristici ale copiilor cu deficienţă mintală - se manifestă din primii ani de viaţă, implicând o serie de fenomene aparte. Printre aceste fenomene, se numără şi întârzierea debuturilor specifice micii copilării: apariţia gânguritului, a primelor cuvinte, a primilor paşi etc.

Foarte adesea, asemenea întârzieri ale debuturilor în dezvoltarea biopsihică a copiilor cu deficienţă mintală sunt menţionate în fişele lor de anamneză întocmite la comisia de specialitate, unde copiii sunt aduşi pentru expertiza diagnostică.

1. Întârzierea în dezvoltarea limbajului

Apariţia şi dezvoltarea, cu întârziere, a limbajului, precum şi dificultăţile mai mult sau mai puţin accentuate în procesul comunicării verbale, reprezintă fenomene caracteristice pentru marea majoritate a deficienţilor mintal, cele mai multe dintre definiţiile sau descrierile acestei deficienţe făcând referiri exprese la fenomenele de întârziere şi afectare ale limbajului.

Reamintim, spre exemplu, cunoscuta afirmaţie pe care o fă­ceau, încă la începutul secolului al XX-lea, A. Binet şi Th. Simon (1908), după care «idiotul» (deficientul mintal profund) nu poate comu­nica prin limbaj verbal, în timp ce «imbecilul» (deficientul sever) comunică la nivel elementar prin vorbire orală, dar este incapabil să comunice prin limbaj scris.

Reluând, mai târziu, această idee şi prezentând-o în perspec­tiva piagetiană, B. Inhelder (1963) considera că, deoarece nu depă­şeşte, nici la maturitate, nivelul senzorio-motor al inteligenţei, «idiotul» nu poate comunica cu cei din jurul său prin limbaj oral, pe când «im­becilul» reuşeşte comunicarea orală elementară, nu însă şi comu­nicarea prin scris.

La rândul său, J.B. Carrol (1979) arăta că întârzierea în dez­voltarea limbajului la deficienţii mintal este direct proporţională cu gra­vitatea deficitului intelectual şi se manifestă de timpuriu. Invocând rezultatele unor investigaţii în care au fost cuprinşi copii cu debilitate mintală, autorul menţionează apariţia la aceştia a gânguritului abia în jurul vârstei de 20 de luni (faţă de numai 4 luni, în mod obişnuit), a primelor cuvinte în jurul vârstei de 34 de luni (faţă de 12 luni la copilul normal), iar folosirea primelor propoziţii legate, în jurul vârstei de 89 de luni, deci la 7 ani şi jumătate (faţă de numai 20 de luni în mod obişnuit).

Întârzierile în dezvoltarea limbajului, la deficienţii mintal, se vor manifesta, desigur, şi mai evident la nivelul vârstei şcolare, dacă între timp nu va fi fost iniţiat un program adecvat de terapie logopedică. De asemenea, aceste întârzieri vor fi însoţite şi de altele, cum sunt întârzierile în dezvoltarea psihomotorie, în dezvoltarea capacităţii de orientare etc. Dar faptul că, printre celelalte fenomene de întârziere ale copiilor cu deficienţă mintală, sunt amintite mai ales întârzierile în dezvoltarea limbajului îşi găseşte explicaţia «în legătura indisolubilă dintre vorbire, ca mijloc de comunicare uşor accesibil observaţiei nemijlocite a cercetătorilor, şi celelalte procese psihice, în primul rând procesele gândirii, ale căror calităţi şi defecte le exteriorizează» (86, p.64).

În literatura psihopedagogică se subliniază, însă, şi fenomenul invers, adică cel normal, când, în procesul dezvoltării marii majorităţi a copiilor obişnuiţi nu se constată întârzieri semnificative. De exemplu, G. Heuyer (1961) consideră că un copil care începe să meargă la un an şi pronunţă primele cuvinte tot cam la aceeaşi vârstă, iar pe la 18 luni începe să lege propoziţii, va fi, fără îndoială - dacă un accident nu va interveni pe parcurs - un copil cu dezvoltare mintală normală (după 67, p.93).