Universitatea petrol gaze din ploieşTI

Stadialitatea morală (L. Kohlberg)

În armonie cu evoluţia cognitivă judecata morală parcurge şi ea o dezvoltare stadială.

În literatura de specialitate se evidenţiază trei componente principale ale moralităţii:

- Componenta cognitivă (reprezentări şi noţiuni morale) se referă la cunoaşterea regulilor etice, precum şi la capacitatea de a deosebi între ele actele şi conduitele “bune” sau “de dorit” de cele “rele”, care trebuie să fie evitate.

- Componenta comportamentală (fapte şi acţiuni morale) presupune actualizarea, în manifestările copilului, a standardelor morale dezirabile într-o anumită cultură.

Unele dintre aceste standarde sunt foarte asemănătoare, dacă nu chiar invariabile, de la o societate la alta: practic, orice comunitate umană acceptă şi promovează comportamente cooperante, altruiste, corecte şi sincere (denumite comportamente prosociale), concomitent cu respingerea celor bazate pe minciună, înşelătorie, incorectitudine.

- Componenta emoţională a moralităţii (convingeri şi sentimente morale) presupune adoptarea de către copil a sentimentelor cele mai adecvate faţă de actele proprii şi ale celorlalţi.

În baza modului de judecare a unor dileme morale (10 întrebări-problemă la care a contat nu atât răspunsul cât argumentaţia subiecţilor), Kohlberg a identificat 3 niveluri mari de evoluţie a judecăţii morale, fiecare dintre ele cu două stadii distincte:

1. nivelul premoral sau convenţional (4 - 10 ani): standardele de judecare sunt etichetele culturale ale anturajului (bun/rău, are dreptate/se înşeală, cuminte/obraznic), iar faptele sunt judecate după consecinţele lor;

• 
  stadiul moralităţii ascultării, în care pedeapsa şi recompensa sunt criterii foarte puternice, implicit, evitarea pedepsei şi supunerea la norme apar ca avantaje personale imediate;
  
• 
  stadiul moralităţii hedonismului instrumental naiv, în care conformarea la normă este considerată sursă de beneficii (ea trebuie realizată pentru că, fiind recompensată, este plăcută prin consecinţele sale).
  

2. nivelul moralităţii convenţionale (10 - 13 ani): nivelul conformării la normă şi al jucării “rolului de copil” aşa cum este el cerut de familie şi alte grupuri de apartenenţă. Conformarea are la bază plăcerea de a i se recunoaşte purtarea, de a avea un statut “ bun”

• 
  stadiul moralităţii bunelor relaţii – copilul respectă normele pentru a fi recunoscut ca “băiat bun/fată bună”;
  
• 
  stadiul moralităţii legii şi ordinei – respectarea autorităţii, a normelor şi a legilor începe să apară ca necesitate ce reglementează conduita tuturor, fapt care acţionează şi în beneficiul personal.
  

3. nivelul autonomiei morale sau al interiorizării şi acceptării personale a principiilor morale (după 13 ani sau niciodată): acceptarea normelor morale apare ca factor de identificare cu grupul de referinţă, prin împărtăşirea aceloraşi drepturi şi îndatoriri dar se manifestă şi un efort de definire a valorilor morale proprii, cu distanţare faţă de stereotipurile existente

• 
  stadiul moralităţii contractuale – al acceptării democratice a legii. Standardele morale sunt înţelese ca rezultat al unor decizii mutuale, legile nu sunt intangibile şi pot fi schimbate pe considerente raţionale, vizând utilitatea generală;
  
• 
  stadiul moralităţii principiilor individuale de conduită – sistem propriu de valori morale obţinut prin semnificaţiile acordate conceptelor de justiţie, reciprocitate, egalitate, demnitate. Judecata de sine este percepută ca fiind mai puternică decât cele venite din exterior.
  

Stadiile dezvoltării psihosexuale (Sigmund Freud)

Viziunea psihanalitică a lui Freud privind dezvoltarea cognitivă a omului a avut un efect profund asupra gândirii psihologice încă de la apariţie, în prima parte a secolului XX.

Freud susţine că personalitatea este constituită din trei structuri importante: Id (Sinele), Ego (Eul) şi Superego (Supraeul). Fiecare parte a personalităţii are propria sa funcţie, iar în personalitatea sănătoasă şi matură, cele trei părţi se află în armonie, ducând la un comportament echilibrat şi bine integrat.

Id-ul este determinat biologic şi este partea primitivă a personalităţii, înglobând toate pulsiunile instinctuale: sexuale, agresive şi cele care interesează satisfacerea nevoilor corporale. El acţionează după principiul plăcerii, căutând plăcerea şi evitând durerea. Id-ul este iraţional, impulsiv şi nu este afectat de restricţiile sociale. La copiii nou-născuţi toate procesele mentale sunt procese ale Id-ului, în accepţiunea freudiană.

Eul se dezvoltă odată cu creşterea copilului în încercarea acestuia de a se adapta cerinţelor lumii exterioare, fiind, deci, un construct social. Eul operează după principiul realităţii, adică satisfacerea nevoilor este amânată până în momentul şi locul oportun. De exemplu, copilul învaţă că foamea îi va fi satisfăcută atunci când cineva va fi disponibil sa-i prepare mâncarea. Prin dezvoltarea acestei structuri de personalitate individul învaţă sa ia în considerare constrângerile şi restricţiile lumii înconjurătoare. Eul încearcă să realizeze echilibrul dintre pulsiunile iraţionale ale Sinelui şi realităţile lumii exterioare.

Supraeul este echivalentul aproximativ al conştiinţei de sine şi apare în perioada 4 - 6 ani. Supraeul este instanţa morală internă a individului, evaluarea a ceea ce este „drept” şi „nedrept”, în funcţie de reprezentarea fiecărei culturi. Orice încălcare a standardelor înalte stabilite la nivelul Supraeului, deseori nerealiste, are ca rezultat sentimentul de vinovăţie şi anxietatea.

Teoria stadiilor dezvoltării psihosexuale elaborată de Freud a apărut în urma investigaţiilor clinice, autorul ajungând la concluzia că primii cinci ani de viaţă au un efect permanent asupra dezvoltării ulterioare a personalităţii individului. Freud s-a referit la instincte sexuale, având în vedere conceptul de plăcere fizică mai degrabă decât conceptul de sexualitate aşa cum este înţeles astăzi.

Stadiul oral

Primul stadiu se desfaşoară în primul an de viaţă, sursa principală de plăcere a copilului fiind gura. Copilul gaseşte o plăcere deosebită în activităţi orale, precum suptul şi apucarea cu gura, lucru important, dupa Freud, în definirea tipului de personalitate care se dezvoltă.

Stadiul anal

Al doilea stadiu are loc de la unu la trei ani. În timpul lui energia sexuală a individului se concentrează asupra anusului şi copilul găseşte multă plăcere în acţiunea de defecare. Aceasta este vârsta la care copilul va fi deprins cu oliţa, iar Freud consideră că această deprindere ar putea influenţa personalitatea ulterioară.

Stadiul falic

În stadiul falic, de la trei la şase ani, are loc identificarea sexuală a copilului. Pentru prima dată, zonele genitale devin zone erogene principale, dar nu în legătură cu reproducerea, ci în maniera specifică sexualităţii infantile, urmărind doar obţinerea de plăcere. În timpul acestui stadiu Freud presupune că băieţii încep să se confrunte cu ceea ce el a numit complexul Oedip, iar fetele resimt complexul Electra. Acesta îi produce copilului conflicte interioare, care trebuie rezolvate prin identificarea copilului cu părintele de acelaşi sex. În această perioadă se conturează diferenţa între sexe

Perioada de latenţă

Al patrulea stadiu psihosexual este cunoscut sub denumirea de perioadă de latenţă şi se desfaşoară de la şase ani până la pubertate. Caracteristicile principale ale acestei perioade sunt determinate de declinul sexualităţii infantile. Se formează şi se consolidează sentimente esenţiale pentru om ca fiinţă culturală şi morală: pudoarea şi dezgustul.

Stadiul genital

Când copilul ajunge la pubertate libidoul (energia psihică) se focalizează asupra organelor genitale şi atenţia tânărului adult se concentrează acum asupra sexului opus. Acest stadiu aduce cu sine transformările definitive ale sexualităţii umane. În timp ce sexualitatea infantilă este predominant autoerotică, sexualitatea adultă este predominant obiectuală. Se trece de la conştientizarea zonelor erogene la activitatea sexuală specifică, orientată spre reproducere.