Universitatea "petru maior" TÂrgu-mureş

Structura leziunii

Elementele componente ale leziunii sunt în raport de concepţia legiuitorului cu privire la leziune.

Concepţia subiectivă. Potrivit acestei concepţii leziunea are două elemente:

- unul obiectiv, ce constă în disproporţia vădită de valoare între prestaţiile părţilor,

- unul subiectiv, ce constă în dorinţa unei părţi de a profita de starea de nevoie în care se află cealaltă parte, scop în care încheie actul juridic.

Concepţia obiectivă. Potrivit acestei concepţii, leziunea are un singur element şi anume: prejudiciul material suferit de o parte ca urmare a diferenţei valorice între contraprestaţiile părţilor.

Codul civil român a îmbrăţişat concepţia obiectivă privind leziunea.

În ipoteza când una din părţi, la încheierea actului juridic, a profitat de starea de nevoie în care se găsea cealaltă parte, actul juridic încheiat este nul absolut pentru cauză imorală.

Ce trebuie să dovedească minorul care a împlinit 14 ani şi al cărui consimţământ a fost viciat prin leziune?

- paguba materială suferită este urmarea încheierii actului juridic a cărui anulare se cere. Această cerinţă a legii se desprinde din art.1158 Cod civil: “când leziunea rezultă dintr-un eveniment cazual şi neaşteptat minorul nu are acţiune în resciziune”;

- paguba materială să existe în momentul încheierii actului juridic;

- paguba suferită constă în disproporţia vădită de valoarea dintre contraprestaţii.

Comparaţie între viciile de consimţământ

Asemănări:

- împrejurarea din realitate percepută fals de una din părţi a determinat încheierea actului juridic;

- viciul de consimţământ trebuie dovedit;

- sancţiunea juridică pentru actul încheiat printr-un consimţământ viciat este nulitatea relativă a acestuia;

- viciul de consimţământ trebuie să existe în momentul încheierii actului juridic;

- în actele juridice bilaterale, viciul de consimţământ trebuie să afecteze consimţământul unei singure părţi.

Deosebiri:

- probaţiunea judiciară este dificilă la eroare (deoarece se tinde dovedirea unui proces subiectiv) şi uşoară la dol, violenţă, leziune (unde există un element exterior, material)

- eroarea poartă asupra calităţilor substanţiale ale obiectului material exterior raportului juridic sau prestaţiei uneia din părţi sau asupra identităţii sau calităţilor speciale ale cocontractantului (la contractele intuitu personae); dolul poartă asupra oricărui element care a determinat încheierea actului juridic.

- la dol şi violenţă elementul exterior, material fiind faptă ilicită, atrage răspunderea civilă delictuală.

- leziunea, de regulă, se sancţionează cu nulitatea relativă, dar uneori şi cu reducerea unei prestaţii şi sporirea celeilalte.

- numai dolul, violenţa şi leziunea pot fi invocate de regulă, în cazul încheierii actelor juridice bilaterale. În actele juridice unilaterale se pot invoca dolul şi violenţa.

Obiectul actului juridic

a) Definiţia obiectului actului juridic civil

Art.962 Cod civil defineşte obiectul convenţiei – definiţie extinsă la actul juridic în general astfel: “obiectul convenţiilor este acela la care părţile sau numai una din părţi se obligă.”

Textul a suscitat numeroase discuţii în doctrina de drept civil.

Într-o opinie, se neagă existenţa unui obiect distinct al actului juridic, analizându-se doar obiectul obligaţiei ce se naşte din actul juridic.¹

Potrivit unui alt punct de vedere, obiectul actului juridic este crearea, modificarea sau stingerea unui raport juridic. S-a opinat că acestea sunt efecte ale actului juridic şi nicidecum prestaţii la care se obligă una sau cealaltă parte la actul juridic.

Apoi s-a spus că obiectul actului juridic civil constă în interesele reglementate de părţi prin încheierea actului, în limitele şi în baza legii. S-a criticat că interesele ţin de “cauza” actului juridic şi nu de “obiectul” actului juridic.²

Opinia îmbrăţişată de majoritatea autorilor este aceea potrivit căreia obiectul actului juridic este chiar obiectul raportului juridic născut din actul juridic.

Prin obiect al actului juridic se înţelege acţiunea sau inacţiunea pe care o pretinde subiectul activ şi de care este ţinut subiectul pasiv, adică conduita concretă a fiecărei părţi, stabilită de comun acord în momentul încheierii actului juridic. Obiectul actului juridic este sinonim cu obiectul raportului juridic civil. De exemplu, într-un contract de vânzare-cumpărare a unui televizor obiectul îl poate constitui:

- prestaţia cumpărătorului ce constă în predarea a jumătate din preţ la data predării televizorului de către vânzător

- prestaţia cumpărătorului ce constă în predarea restul preţului după 10 zile de la predarea televizorului (după expirarea perioadei de probă)

- prestaţia vânzătorului ce constă în predarea televizorului la data convenită de părţi

- prestaţia vânzătorului de a preda piesele de schimb la expirarea termenului de probă.

Aşadar, conduita concretă a fiecărei părţi a actului juridic constituie obiectul actului juridic. După cum am precizat la “obiectul raportului juridic civil”, conduita subiecţilor se referă, de regulă, la bunuri concrete, ce constituie obiect derivat al raportului juridic. Şi în cazul actelor juridice, bunurile, lucrurile asupra cărora poartă conduita subiecţilor de drept, sunt obiectul derivat al actului juridic.

Conduita concretă a părţilor poate fi:

- pozitivă, comisivă (a da, a face ceva)

- negativă, omisivă (a nu da, a nu face ceva).

De regulă, obiectul actului juridic conţine atât prestaţii pozitive cât şi prestaţii negative.