sîmbătă, 7 septembrie
"Uşa interzisă" păstrează în ea întreaga ambiguitate pe care o provoacă tensiunea dintre ceea ce este "închis" (şi trebuie să rămînă aşa) şi ceea ce, în ciuda interdicţiei, se întredeschide, descoperind ― cu consecinţe nebănuite ― un spaţiu care se structurase în chiar misterul splendorii sau promiscuităţii sale. Nu am, totuşi, pretenţia că în aceste pagini îmi propun să scald în lumină ungherele ultime ale odăii care este viaţa mea. Sînt convins că fiecare om trebuie să plece de aici ducînd cu el o taină, fie că aceasta ţine de înălţarea sau de căderea lui. De aceea, cînd e vorba de "cădere", nu cred în jocul de societate pe care Dostoievski îl propune în Idiotul: fiecare dintre cei de faţă le povesteşte celorlalţi lucrul pe care îl consideră cel mai mîrşav din viaţa lui. Cred, dimpotrivă, că fiecare trebuie să-şi poarte pînă la capăt în tăcere povara dup licitaţilor sale. Înclinaţia esenţială a omului, în măsura în care el poartă şi răul în sine, este de a se ascunde pînă la capăt şi de a muri asfixiat în propriul lui păcat. Ceea ce înseamnă deopotrivă: în propria lui remuşcare.
De ce oare sîntem în aşa fel alcătuiţi încît murim de ruşine nu cînd facem un lucru reprobabil, ci cînd îl retrăim în memorie sau cînd ajungem să-l mărturisim? Răspuns: pentru că fiinţa noastră morală e întemeiată nu pe virtute, ci pe remuşcare.
Aşa cum orice trup aşezat în lumină îşi proiectează umbra pe pămînt, la fel păcatul pus în lumina conştiinţei face să se desprindă din el umbra remuşcării. Orice viaţă morală este aşezată pe secvenţa "păcat-remuşcare" şi miracolul alcătuirii acestei vieţi este că nimeni, în afara subiectului moral, nu trebuie să intervină pentru ca ea să existe: autorul păcatului este de fiecare dată propriul său pedepsitor. Cain este blestemat şi izgonit de Dumnezeu nu pentru că a ucis, ci pentru că fapta lui nu e însoţită de umbra morală a căinţei. Orice individ moral îşi administrează singur pedeapsa, iar remuşcarea este una atît de cumplită încît, în faţa lui Dumnezeu, ea face superfluă orice altă pedeapsă.
Dostları ilə paylaş: |