16 aprilie
Faptul că Andrei, Paleologu şi chiar Djuvara, la un moment dat, au pus umărul ca să meargă revista Plai cu boi e o dovadă a relativismului şi a superficialităţii, ca să zic aşa "civice", care îi caracterizează pe intelectualii români în zilele noastre. Andrei a mers pînă acolo încît o vreme a acceptat ca numele lui să apară în caseta onorifică a redacţiei.
Şi asta "din prietenie pentru Dinescu"! Ca şi cum prietenia cere sacrificii dezonorante. Ironia e că Andrei scrie despre "obscenitatea publică" într-o revistă care o ilustrează din plin. Grav e nu că revista există (de vreme ce supravieţuieşte, ea e necesară), ci că există şi cu girul acestor oameni.
Cînd scriu despre Andrei în aceste pagini (cînd mă cert cu el, cînd sînt rău cu el, cînd mă supără şi îl bombăn), scriu ştiind că fac recurs la un capital inepuizabil. Cred că asta este o prietenie: o provizie care a evadat din regnul cantităţii şi care, părăsind devenirea, înmărmureşte la un moment dat, învinsă de propria ei acumulare.
Sînt un "întîrziat", un postcoce (opusul unui precoce), mă "coc", adică, în toate privinţele, cam cu zece ani mai tîrziu. De aceea sînt mereu în urma vîrstei pe care o am, adică sînt mereu tînăr.
Dostları ilə paylaş: |
