20 iunie Ce formidabil instrument de mascare, pentru o grămadă de destine culturale, a fost cenzura! în timp ce scriitorii popriţi păreau că nu există, cei publicaţi îşi făceau iluzia că sînt mari şi că au un public al lor prin chiar faptul că erau publicaţi. "Publicul meu", l-am auzit spunînd, cu pieptul bombat, pe unul dintre ei. Pentru aceştia, apariţia culturii libere a fost un dezastru. S-a dovedit că lumea nu îi voia sau că nu îi voise decît pe timp de secetă spirituală. Cînd, în locul Secţiei ideologice, tirajele au început să fie dictate de impersonala cerere a pieţei, "marile destine culturale" de dinainte de '89 s-au prăbuşit în majoritatea lor, lăsînd să se ridice în urmă uriaşul nor de praf al urii lor pentru orice reuşită nouă. În secret, ei regretă epoca în care propăşiseră într-un climat de foamete culturală şi detestă "cultura pe baze private", făcînd-o responsabilă, prin "noile centre de putere" pe care le-ar crea (în mintea lor pînă şi excelenţa este o variabilă a puterii), pentru spulberarea unei reuşite ce fusese edificată pe un fals al Istoriei.