Uşa interzisă Gabriel Liiceanu Ce mai e şi cartea asta? Jurnal, de fapt, nu e, eseu nu e, tratat nu e, roman nu e. Cel mai corect ar fi să spun că este explozia (neîncadrabilă) a fiinţei mele pe parcursul unui an

2 octombrie
Specia umană este din capul locului ameninţată, ca în filmele proaste americane, de "invadatori" ca­muflaţi sub aparenţe umane. Eroarea acestor filme este că răpesc invaziei imanenţa ei. Ele îi fac pe in­vadatori să vină dintr-un altundeva misterios, din­tr-o spaţialitate exotică. În plus, camuflajul este for­mal, aparent şi superficial, la o privire mai atentă "ceva" palpabil denunţînd apartenenţa de fond la altă specie: fie ochii care încep să "clignoteze", fie o mînă care devine gheară, fie o bucată de craniu detaşabilă, care lasă să apară dedesubt cipuri, rotiţe, membrane şi scanere. Or, adevărul este că acest ca­muflaj este un dat al speciei umane, că ea conţine în ea omul şi anti-omul în indistincţia lor aproape ca un secret de construcţie. Abel şi Cain sînt "fraţi" prin camuflaj ― Cain are aparenţele fizice ale lui Abel, exterior şi "interior"-visceral el este construit la fel. Dar pentru că îl poate ucide pe Abel, pentru că poate suprima viaţa, creaţia şi opera lui Dumnezeu, el nu poate face parte din aceeaşi specie cu Abel. Ca anihi­lator, el este anti-omul, strămoşul "celeilalte" specii care poate integra crima în modul ei de a fi, în vreme ce acest lucru nu este imaginabil pentru specia de oameni care descinde din Abel. (Pentru că Abel, ucis, continuă să existe ca om şi să aibă urmaşi. Cel puţin deocamdată.)

Problema umanismului este: cum poate Abel supravieţui în condiţiile în care Cain este etern activ? Cu alte cuvinte: cum poate Abel să se apere? Aceasta este "încurcătura" din care umanismul nu poate ieşi: el trebuie să se apere aşa zicînd "cu arma în mînă" de agresiunea permanentă a anti-umanismului şi astfel, la limită, el trebuie să recurgă ― în această apărare ― la lucrul care îi repugnă cel mai tare: crima. El trebuie să accepte că din recuzita umanis­mului face parte uciderea bestiei, a balaurului, pe scurt, a întruchipării Răului. Toţi eroii eponimi de la Teseu şi Heracles la Făt-Frumos şi Sfîntul Gheorghe sînt ucigători ai Răului şi, tocmai de aceea, ga­ranţi ai perpetuării vieţii şi apărători ai libertăţii. Pentru a se apăra ca omenire, omenirea trebuie să omoare periodic monstrul ― să îl judece, să îl con­damne, să îl înfrunte şi să-l execute, indiferent că el se numeşte zmeu, Hydra din Lerna, balaur, Mino­taur sau, precum în secolul care a trecut, Hitler, Sta­lin, Miloşevici sau, iată, Bin Laden. Şi aceasta se întîmplă de fiecare dată în numele idealului celui mai abstract şi concret deopotrivă care este viaţa şi valorile legate de ea. Anti-oamenii, în schimb, au crima în programul lor, o au "în dotare": ei au iniţia­tiva crimei şi omoară în numele unui ideal din care crima face parte ca o condiţie a realizării lui. Spre deosebire de toate celelalte idealuri (politice, etnice, religioase), viaţa ca ideal nu are nevoie de crimă pentru a se realiza, ci doar pentru a se apăra.