Uşa interzisă Gabriel Liiceanu Ce mai e şi cartea asta? Jurnal, de fapt, nu e, eseu nu e, tratat nu e, roman nu e. Cel mai corect ar fi să spun că este explozia (neîncadrabilă) a fiinţei mele pe parcursul unui an

7 noiembrie
Am instituit un cod de manifestare pentru solu­ţii deosebite găsite în timp ce revizuim textul. Uimi­rea şi stupoarea încîntată în faţa unei soluţii inspi­rate sînt marcate de o lovitură cu palma peste frunte şi lăsarea pe speteaza scaunului, paralel cu scoaterea lentă a ochelarilor, pentru a-l fixa pe celălalt şi a citi pe faţa lui admiraţia în faţa geniului propriu. Cel mai frumos este cînd palma dată peste frunte nu e însoţită de mima admirativă a celuilalt şi cînd ges­tul cade astfel în gol. Cel care, auto-admirativ, şi-a tras o palmă peste frunte începe atunci, enervat, să-i explice celuilalt cît de rafinată e soluţia propusă şi de ce anume ea trebuie împărtăşită pe loc.

Cînd acordul celuilalt e smuls şi el consimte la ingeniozitatea formulării, se pretinde în mod sim­bolic o bere, care provine din lada de pe terasă şi care oricum va fi băută la masa de seară (neapărat o Hefeweizen). Distincţia omologată în felul acesta în final se numeşte "bere cu palmă".

Pentru a ieşi de pe terenul gratuităţii şi a da un sens real expresiei "a da o bere" s-a instituit, ca dis­tincţie supremă, "bere cu palme la restaurant". Celă­lalt, o dată ce a acceptat că soluţia este genială şi dis­tincţia trebuie acordată, trebuie să dea Hefe-le la o bodegă din apropiere, cîndva seara sau a doua zi.

"Bere cu palme la restaurant" a fost acordată o singură dată: cînd, pentru propoziţia de la p. 374 ― Das faktische Dasein existiert gebiirtig, und gebϋrtig stirbt es anch schön im Sinne des Seins zum Tode ― am propus: "Dasein-ul factic există născîndu-se me­reu şi născîndu-se el deopotrivă moare deja, în sen­sul că fiinţa sa este fiinţă întru moarte."

Mai există şi o distincţie "de parcurs", cînd celă­lalt întăreşte formularea propusă în traducerea exis­tentă prin exclamaţia "sculptură!". În acest caz se recunoaşte că fraza germană a lui Heidegger a fost impecabil turnată în română, că nu mai e nimic de discutat şi că se poate trece mai departe.

Înaintăm tîrîş-grăpiş în textul lui Heidegger, prin­tre "sculpturi" şi "beri cu palme".