24 aprilie
Merg să văd, montată, emisiunea făcută în chinuri, cu Eugenia Vodă, în urmă cu două luni. A reţinut 50 de minute din cele trei ore de discuţie de atunci. "Am vrut să vă umanizez, să scot deasupra chipul dumneavoastră ascuns, să vă trag jos de pe podiumul social." Nu ştiu dacă a reuşit. Poate în mai mare măsură aş reuşi eu, în paginile astea, aici, la mine, unde "nu mă vede nimeni". Exact ca atunci cînd eram copil: afară din casă eram ţeapăn, monosilabic şi inexpresiv. Seara, după ce mi se făcea baie (să fi avut 3 ani? 4 ani?), ieşeam din cadă, îmi puneam în jurul gîtului blana de vulpe de la mantoul mamei atîrnat în cuier ― capul vulpii cu ochii de sticlă şi labele cu ghearele intacte îmi atîrnau pe burtă ― şi ţopăiam, gol, în faţa oglinzii, ţipînd de fericire şi libertate.
Ceea ce mă uimeşte, în caseta montată de Eugenia Vodă, este că nimic din disconfortul meu interior, din furiile care m-au traversat şi din oboseala maratonului de trei ore, nu se lasă întrevăzut. Nu ştiam că pot să mă conţin atît de bine.
Dostları ilə paylaş: |
