miercuri, 31 iulie Cuvintele au cel mai mic efect tocmai acolo unde sînt cel mai bine spuse: în scris. Adevărul este că în scris nu se poate ţipa. Orice scriitor este condamnat la cordonul de tăcere al propriilor sale cuvinte. Cele mai sublime, mai dramatice, mai cutremurătoare vorbe se împotmolesc din capul locului în tăcerea apriorică a paginii. În scris, pînă şi urletul rămîne confidenţial. El circulă între muţenia celui care l-a pus în pagină şi a celui care, de partea cealaltă, îl percepe în solitudinea lecturii. Pentru că se adresează de fiecare dată unui singur cititor, scrisul poate aspira cel mult la un scandal în intimitate. Oamenii se vor mobiliza oricînd în jurul unui cîntec, al unei lozinci, al unui discurs, dar niciodată al unei pagini scrise. Marii mărturisitori sfîrşesc prin a fi îngropaţi de înseşi cuvintele care trebuiau să-i exprime. Poţi să scrii pagini care ar face pînă şi pietrele să plîngă; contemporanii tăi se vor uita la televizor.
