Valentin Barbu – X c marcela Gabriela Blenche – IX d bianca Bogdana Biriş – IX d andrada Borcovici – X c sabina Chiru – IX c flavia Ignuţa – X c loredana Nechita

L O R E N A S T R O E S C U IX D

Un vis pierdut Noaptea rece acaparează cerul... un vuiet slab s-aude suspinând şi-n depărtări o altă stea căzând. O calmă neputinţă se-aşează peste văi, o moarte aburindă se-nalţă spre alte căi... Un zbor absent brăzdează ceru-n scrum- e totul calm acum... O ultimă suflare, un ultim vis pierdut... Abandonată-n veci, mereu pe-acelaşi drum- o rază de lumină pe-al nopţii vag portret, o flacară ce moare..., se stinge încet... O privire neagră atinge tragica cădere, Obscură, sufletu-i arde în durere, dar stă tăcută... În gând, o dorinţă arzătoare dăinuieşte într-un ecou... De ce murim noi oare? Trecerea noastră dincolo de noi.. Pierind în aştrii, în neant, Urcând din stea în stea, un roi, pe scara infinitului, Ne topim învelişul trupului pentru devenire ulterioară. Tăcerea ei..., aleanul meu...

A N D R E E A T I M I Ş X C

Curcubeul Pulbere de apă În dimineţi de primăvară Aleargă pe-aici, pe-acolo, Pretutindeni. O firava picătură Aşteaptă să pătrundă O rază cât de mică, Răbdândă. Se chinuie rotind O sferă strălucind, Pe ea prima s-o străpungă Mângâierea. Vântu-ncetişor adie Mireasma florilor de-o-ntinde, Un zâmbet timid se simte vibrând a Copilărie. Şi se apropie o rază Corpul întreg de-i străpunge Alintând-o, mângâind-o doar Privind-o. Pe bolta cerului acum, Raze în mii de fire de apă reflectate Pictează dinspre orizont spre cer un Curcubeu. Iar... Iar stau unde stăteam odată, Crâmpeie din file de mătase pătată Aminte-mi aduc de glasu-ţi vorbind, De-atâta dor şi ură simţind. Vom merge prin parcuri de mână Păşind sub salcâmi înfloriţi până, Pe-o băncuţă de lemn vom şedea Cum repede curge apa vom vedea. Dar ai plecat! O, iubite... Mai dă-mi măcar o clipă, rogu-mi-te... Căci tristă-i viaţa fără tine Timpul de plumb e fără cel iubit. De-aş fi o clipă lângă tine Ceasurile toate oprite le-aş ţine. Aş vrea tot timpul cu mine să fii... Dar ce-s astea?- decât copilării. Lumină şi vânt Ninge... Un fulg de nea căzu Pe obrazul meu cel stâng, Mâna ta-mi alunecă lin Pe obrazu-i degerat de frig. Visez... E doar lacrima lui Ce mi-l mângâie fin, De dorul tău nespus De chin şi de suspin. Plâng... Şi inima-mi plânge De n-ar fi ger Şi cerul ar plânge Căci ce-i mai trist decât... O despărţire... Şi chin, durere, zbucium Se-abat asupra mea Şi vântul bate dinspre est Anunţând iarna grea. Ascult... Glasul plăpând al luminii Ce încercă a-mi trezi Un mesaj neînţeles de demult Ascuns în faldurile uitării. Vântul... Ce uşor adie, apoi aprig bate, Ce nu-l puteam vedea Îi simţi mângâierea - Dragostea mea. Vise ce dispar Iau mâna şi-ţi întorc privirea Spre ochii căprui a-ţi vedea, Căci asta e iubirea Ce din el răsărea. În mişcări moi de mătase trăim, Prin miracole în frig ne-ncălzim. Trec clipe ce rămân amintiri, Amintiri ce acum sunt trăiri. Încerc să schiţez iar imagini: Doar vorbe-au mai rămas între noi. Vorbe ce-acum nu-şi au rost, Căci tot ce-am visat doar a fost.

S N E J A N A U N G IX D

Târziu în noapte Icoana lunii se revarsă în lac Şi-şi îndreaptǎ lumina spre codrul pustiu, E o luna albastrǎ şi stelele-i plac, Stele ce-aşteaptǎ un semn auriu. Intreaga naturǎ doarme visând Şi pomii melancolic se înclinǎ, Şi aruncǎ frunzele încet foşnind Pǎmântului verde ele se-nchinǎ.

Redescoperirea poeziei – Grigore Vieru
Elena-Ligia Jebelean

Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” Timişoara

Exerciţiile de scriere creativă dezvoltă capacitatea receptorului de literatură de a empatiza cu autorul, îi permit să perceapă mai bine raportul real-ficţiune, corelaţia text-context, îl ajută să se orienteze mai uşor în structura textului, să identifice mesaje ale operei şi să nuanţeze interpretarea particularităţilor stilistice specifice. Experimentez uneori asemenea exerciţii la clasele cărora le predau literatură română şi universală, cu efecte benefice asupra intereselor elevilor pentru producerea şi receptarea textului literar.

În genere, realizez un exerciţiu de scriere creativă lunar cu elevii clasei a IX-a, unde numărul de ore este mai generos şi unde indicaţiile metodologice ale programei lasă o mai mare libertate profesorului în a-şi stabili conţinuturile corespunzătoare temelor de studiat. Pe de altă parte, programele, concepute conform criteriului comunicativ-funcţional, permit şi la celelalte clase activităţi la dispoziţia profesorului, având ca obiectiv perfecţionarea capacităţii de comunicare scrisă. Cum literatura este un mod de comunicare, a stimula elevii să scrie literatură înseamnă a-i determina să comunice într-o manieră profund particulară.

O deosebită eficienţă pentru stimularea capacităţii creative şi pentru amplificarea sensibilităţii artistice a unui mare număr dintre elevii cu care lucrez l-a avut exerciţiul de creaţie a poeziei în cascadă, realizat în multiple etape. S-a pornit de la selectarea unor versuri din poemele unui poet contemporan, Grigore Vieru, a cărui zi de naştere s-ar fi sărbătorit în 14 februarie. Moartea sa recentă m-a determinat să încerc să atrag atenţia copiilor asupra poemelor lui. Versurile selectate (anexa 1) surprind teme majore ale creaţiei poetului, precum şi modalităţi particulare de expresie.

Participanţii la exerciţiu au compus poezii într-o oră de scriere creativă, în clasă, alegând ca elemente de sprijin două dintre versurile selectate. Şi-au citit poeziile, apoi cele mai reuşite dintre ele au fost expuse (anexa 2), alături de portretul scriitorului, putând fi citite de elevii din întreaga şcoală.

Am realizat o nouă selecţie de versuri independente, de această dată din poeziile lor (anexa 3). Două dintre aceste versuri au fost inserate de ei în noi poeme, într-o nouă oră de creaţie. Procedura anterioară s-a repetat: cele mai reuşite poeme au fost expuse (anexa 4), iar din celelalte s-au selectat cele mai expresive versuri, spre a servi drept suport unei noi etape a exerciţiului (anexa 5).

Intenţionez ca până la finalul anului şcolar să continuăm exerciţiul astfel, atâta vreme cât rezultatele sunt din ce în ce mai bune. Important este ca poemele compuse de elevi, chiar dacă nu toate remarcabile integralmente, să conţină versuri de un lirism convingător, capabil să genereze sau să catalizeze realizarea altor poeme. La început, e dificilă compunerea unor poeme de reală valoare, dar exerciţiul contribuie la dobândirea încrederii în sinele creator şi la descoperirea unor valenţe poetice latente, reliefate tot mai mult de fiecare nouă etapă creativă. Pe de altă parte, sprijinul pe versuri date contribuie la compunerea unor poezii cu geneză mixtă, inducând ideea eficienţei unei colaborări: deşi elevul compune individual, el integrează alte versuri în poezia sa, deci nu se simte singur în actul creaţiei. Îşi va asuma singurătatea creatoare pe măsură ce va fi tot mai sigur pe sine şi tot mai mulţumit de modalităţile de expresie pe care le va re-inventa, descoperindu-le în propria sensibilitate. În fond, funcţia psihologică a exerciţiului este cel puţin la fel de importantă ca cea estetică.

Scopul exerciţiului este şi cel de a descoperi talente literare, dar mai ales cel de a forma cititori sensibili ai poeziei. Dintre toate genurile literare, liricul este actualmente cel mai puţin căutat şi gustat, poate tocmai pentru că în discuţiile despre poezie la clasă nu-i ajutăm suficient să se bucure de ambiguitatea acesteia. O doză homeopatică de poezie i-ar ajuta pe elevii noştri să descopere cât de dificilă e căutarea cuvântului „ce exprimă adevărul” (Mihai Eminescu), mai ales când acest adevăr este multiplu, inconsistent, instabil şi relativ, ca noi înşine. Şi tocmai de aceea, mereu frumos.

Anexa 1


Versuri din poeziile lui Grigore Vieru

“Nu am, moarte, cu tine nimic.” „Trebuia să mi se pună în piept altă inimă.” „Încerc să fac cântece cu numai două cuvinte.” „În aceeaşi limbă toată lumea plânge.” „Sunt un fir de iarbă. Mai mult de atât nu pot fi.”

„Când am să mor să mă îngropi în lumina ochilor tăi.” „Trandafirul, Ca şi capul omului, Nu se cuvine tăiat.” „Încotro, globule, Atât de grăbit, Încotro atât de distrat?!” „Mi-au căzut nişte lacrimi În sânge. De aceea sângele meu are gustul sărat.”

Anexa 2

Poezii compuse de elevi

Sunt un fir de iarbă.

Mai mult de atât nu pot fi.

Pe o sferă infinită, dar,

Care totuşi curge în abis

După linia orizontului.

Ecoul unor certuri căzute

Se aude din acea prăpastie

Pe o cuvântare neînvăţată încă.

Dar, în aceeaşi limbă

Toată lumea plânge.

Sunetul difuz se pierde iarăşi. (Vidac Vlad – clasa a IX-a C)

Veşnicie
Acum…

Eu sunt un fir de iarbă

Mai mult de atât nu pot fi

…nu voi fi nicicând…

Dar veşnic vor rămâne

în negura de ceaţă

două cuvinte…

Şi-un fir de iarbă, pe Pământ. (Băbăiţă Andreea – clasa a XII-a C)

Ochilor tăi
În lumina ochilor tăi

să simt că trăiesc

când am să mor.
Să simt că trăiesc

prin tine, prin noi

în lumina ochilor tăi.
Prin tine, prin noi

când am să mor

să rămân lumina ochilor tăi.
Când am să mor

să mă îngropi

în lumina ochilor tăi. (Bercia Alina – clasa a XII-a C)
Încerc să fac cântece

cu numai două cuvinte

Încerc să vorbesc

în numai două versuri

Precum cerul e albastru

se iubeşte cu şi fără limită. (Ienovan Alexandra – clasa a XII-a D)

Încerc să fac cântece

Cu numai două cuvinte,

Şi să înseninez chipuri

Cu numai un surâs,

Să navighez pe mare

Într-un singur vas,

Să râd spre soare

Într-o singură clipă,

Să-l pictez apoi

Într-un singur zâmbet.

I-aş cânta pe coarde

Ca unei singure viori,

Şi aş aduce muzica

Înapoi într-un suflet.

Încerc să fac cântece,

Dar numai două cuvinte

Nu sunt de ajuns. (Jebelean Ela – clasa a XI-a D)
Privind în zare
Sunt un fir de iarbă.

Mai mult de atât nu pot fi.

În zarea albastră zbura pretutindeni

Sufletul meu, cel fluturând ca o frunză.

Privind la cer, zâmbind şi oftând,

De Tine mi-am tot rezemat cuvintele,

zburând. (Baniciu Adina – clasa a XI-a C)
Nedespărţire
Afundat în întunericul unui mare vid,

Sufletul meu, cel fluturând ca o frunză

Caută să se-nalţe printre cei vii

Zbătându-se cu aripile lui străpunse de dorinţă.

Pot călători cu gândul de eşec, de umilinţă,

Cu gândul că oamenii nu se mai întorc,

Cu gândul că acele cuvinte de despărţire

au fost, de fapt, de revedere,

Nu am, moarte, cu tine nimic. (Tutunariu Răzvan – clasa a IX-a C)

Am să încerc să fac cântece

Cu numai două cuvinte,

Unul de foc şi unul de apă…

Iar peste ele am să suflu speranţa

Ca tu să-nţelegi tot ceea ce simt, ce trăiesc.

Ştiu…în aceeaşi limbă

Toată lumea plânge.

În limba inimii care bate nervos. (Găinaru Graţiela – clasa a XII-a D)

Sufletul
Sufletul meu, cel fluturând,

Ca o pală de vânt, el adiând.

Sufletul meu, sfânt, ce plânge,

Uşor, cu mâna l-aş atinge.

Rănile profunde iară,

Încet, încet le-aş mângâiară.

Şi focul ce-nlăutru se-aprinde,

Cu cenuşiul lacrimii l-aş stinge. (Dunca Ioan – clasa a IX-a C)

Trebuia să ni se pună în piept altă inimă.

Nu una de carne, ci una de fier,

Pentru a putea uita dorul de ieri.

Pentru a putea privi doar înainte,

Fără regrete, fără cuvinte...

Fără a şti unde vom ajunge,

Totuşi,

În aceeaşi limbă

Toată lumea plânge. (Ursoiu Andrei – clasa a XII-a D)

Trandafirul,

Ca şi capul omului,

Nu se cuvine tăiat.

Sufletul,

Ca şi petalele florilor,

Nu merită sfâşiat.
În aceeaşi limbă

Toată lumea plânge.

În aceeaşi lume

Inima se frânge.

Lacrima se-adună,

Lin alunecând,

Durerea se revarsă

Din suflet răspândind. (Arsene Laura – clasa a XII-a D)

Anexa 3


Versuri din poeziile elevilor

„Lumea ta, lumea mea – lumi paralele.” (Cubaş Lavinia – XII D) „Ar fi fost bine să am lacrimi ciudate.” (Pintilie Paula – XI C) „Omul de lacrimi răsărise.” (Alexin Zoran – IX C) „În mârâitul tainic al ploii” (Ignuţa Flavia – IX C) „Îţi ascult tăcerea şi mă opresc.” (Mocuţa Cristiana – XI D) „Afară luna de gheaţă amară” (Comloşan Cristina – XII D) „Îmi lovesc gândurile şi mai clar în cărnurile topitelor visuri” (Blidar Ionuţ – XII D)

„Păşind spre abisul mintal Îmi doresc ceva nonficţional.” (Crăciunescu Mariela – XII C) „În astă lume unde visare e tot” (Popa Anca – XII D) „O să îmbrăţişez soarta” (Cuc Adina – XII D) „Lumea unde două cuvinte spun totul” (Purdelea Ioana – XII D) „Precum cerul e albastru Se iubeşte cu sau fără limită.” (Ienovan Alexandra – XII D) „În limba inimii care bate nervos” (Găinaru Graţiela – XII D) „Fără regrete, fără cuvinte, Fără a şti unde vom ajunge” (Ursoiu Andrei – XII D)

Anexa 4

Poezii compuse de elevi (etapa a doua)
Fără regrete, fără cuvinte,

Fără a şti unde vom ajunge,

Ne dorim o lume unde

Ploaia topeşte visele

Vântul sfarmă ideile,

Dar inimile noastre cresc împreună.

Ne împiedicăm

Cădeam, ne ridicăm,

Îţi ascult tăcerea

Şi mă opresc...

Vom mai ajunge, oare? (Boji Roxana, cls. a XII-a C)
EA
Afară luna de gheţă amară

Te împiedică sau nu să pleci în visare

Îţi veghează fiecare pas

Până te scoate din impas

Fără regrete, fără cuvinte

Îţi spune tot ce are în minte

Noapte de noapte rămâne aceeaşi

Un lagăr de confesiuni

Pe veci sigilate.

Într-o cutie a Pandorei drogată

De sentimente pe rând eutanasiate. (Crăciunescu Mariela, cls. a XII-a C)

O să îmbrăţişez soarta

Cu tot ce ştie ea, cu tot ce nu ştiu eu.

O să îmbrăţişez viaţa

Cu susurul apei, cu ţipătul furtunii.

O să îmbrăţişez iubirea...

Pe tine fără mine, pe mine fără nimeni.

O să îmbrăţişez lumina

Cu stălucirea verii, cu melancolicul toamnei.

Ultima îmbrăţişare ţi-o voi da ţie,

Moarte cu chip de gheaţă. (Ilin Amalia, cls. a XII-a C)

Păşind spre abisul mintal

Mă îndrept nervos spre un salt mortal.

Credinţa se pierde umbrită de sete

Lăcomia se întăreşte cu regrete.

Fără a şti unde vom ajunge

Ne avântăm doar înainte.

Privirea pierdută, gândurile departe

Devenim încet păpuşi mecanizate

Gândurile se pierd prin monotonie

Iar sufletele prin prostie.
Ar fi fost bine să am lacrimi ciudate

Formate din vise furate

Izbite de suflete metamorfozate. (Sara Suciu, cls. a XII-a C)
Paralelism
Lumea ta - lume plină de necunoscut

Lumea mea - lumea tuturor visurilor

Aş vrea a fi dincolo

În cealaltă lume

În lumea de întrepătrundere

A celor două

Lumi paralele.

Lumile noastre-

Lumi cu aceiaşi poli-

Se resping.

Lumile noastre-

Două şine de cale ferată-

Nu se întâlnesc niciodată.

Lumea ta, lumea mea,

Lumi paralele.
Tăcerea
Mă plimbam pe norii de catifea,

Când mi-ai apărut în cale.

Eram orbit de frumuseţea ta,

Ce-mi sfâşia cămaşa de zale.

În mârâitul tainic al ploii

Îţi urmăream privirea.

Fără regrete, fără cuvinte,

Fără a şti unde vom ajunge. (Pătraşcu Mihai, cls. a IX-a C)

La început am simţit...

Cuvintele erau prea multe

Şi, fără farmec, umbreau sentimente

Într-o lume atât de mică...

Şi am inventat cuvinte,

Dar tot nu pot spune

Ce simt cu adevărat.

Vorbesc mult, simt puţin,

Arunc tot mai multe cuvinte, dar ştiu

Cuvintele pe care nu le spun... se pierd.

De ce am inventat atâtea cuvinte?...

Trăim în lumea unde două cuvinte spun totul.

O să mă chinui o viaţă

Să învăţ

Să tac. (Costea Ioan, cls. a XI-a C)

Păşind spre abisul mintal

Îmi doresc ceva nonficţional

Ceva fraged şi clar

Deloc distorsionat

De lumină-ncărcat. (Dalea Marius, cls. a XI-a C)

O să îmbrăţişez soarta

Ce va fi, va fi!

La sfârşitul zilei

Nu suntem decât nişte umbre vii. (Ursica Dan, cls. a XI-a C)

Sfârşit
Sufocă-mă blând cu vorbe de gheaţă

Priviri negre, seci,

Fără rost.

De ce îmi săruţi şi acum buzele reci?

Zac lângă tine, lipsită de viaţă

Aş vrea să-nţeleg ce va fi...

...ce a fost.
Şi te apleci acum deasupra mea

Cu rânjetu-ţi crud,

Criminal.

De ce îţi aud acum plânsetul surd?

Un suflet care odată te adora

A rămas acum rece,

Mort şi banal.
Îşi ascult tăcerea şi mă opresc

Lumea ta, lumea mea-

Fără scăpare.

Un demon fără suflet care acum mă vrea,

Ce n-a ştiut să rostească „te iubesc”...

De ce te-ai schimbat acum? Aşa?

Sunt moartă...nepăsătoare. (Bărbulescu Laura, cls. a XI-a C)

Lumea: unde două cuvinte spun totul,

O propoziţie nu spune nimic,

Iar noi numărăm planetele,

Pentru ca universul să ne pară mai larg.

Suntem atât de mărunţi,

Dar lumea întreagă e tot prea strâmtă.

Cuvintele sunt atât de măreţe,

Dar tot nu însemnă nimic. (Jebelean Elena, cls. a XI-a D)

Îţi ascult tăcerea şi mă opresc...

Mugetul căprioarei se aude în noapte

Şi luna e părtaşă la aceste fapte...

Şi simt adierea vântului în trup

Adiere uşoară, moleşitoare

Râul zâmbeşte-n întuneric

Ocrotindu-şi diamantele la fundul apei...

Şi impunătorul strigăt al tunetului

Te sperie

Iar în mârâitul tainic al ploii

Tu...tu înveţi cum e să iubeşti. (Ardelian Iasmina, cls. a XI-a D)

În mârâitul tainic al ploii,

Zăreşte o poartă spre nicăieri

Îndoială, Teamă, Neîncredere

Ştie,

O vor însoţi mereu.

Cu toate acestea,

Un glas

Înăuntru-i se aude

Înainte păşeşte!

Fără regrete, fără cuvinte

Fără să ştii unde vei ajunge. (Bătineanu Miruna, cls. a XI-a D)

O să îmbrăţişez soarta,

O să o iau de umeri, cadenţat,

Ca stropii tăi de ceai ce au udat

Podeaua astăzi dimineaţă.

Ai să te întrebi ce vreau să spun prin „soartă”.

Nu e în niciun caz o poartă spre tărâmuri de nedescifrat.

Nu e un zbor, un petec de fereastră.

E chiar stopul tău de ceai ce a udat

Podeaua astăzi dimineaţă.

Din unul s-au făcut vreo cinci,

Şi pe măsură ce îi stingi

Cu zgomote de catifea,

Se şterg iluziile din podea

Şi ghemele de aţă.

Ai să te întrebi ce vreau să spun prin „soartă”.

Întreabă-te.

Eu până atunci o-mbrăţişez,

O iau de umeri cadenţat.

Şi dansăm, dansăm, dansez, cu paşi largi.

Au înviat din stropii tăi de ceai de pe podea.
E dansul ei preferat. (Gaiţă Amalia, cls. a XI-a D)

Gândurile-mi sunt descătuşate

În mârâitul tainic al ploii,

Îţi ascult tăcerea şi mă opun,

Tornadei ce-n visare te afundă,

Te adoarme şi te foloseşte,

Te chinuie şi iar şi iar şi iar...

Precum veninul se revarsă asupra propriului venin... (Vicol Maria, cls. a XI-a D)

Eu...copacul tău
Am vrut să fiu copacul tău

Să dansez pe ritm de vânt,

Să te ascult printre şoapte,

Să-ţi amintesc de ce ai uitat?

Să-ţi fiu sprijin când lacrimile-ţi înlătură cuvintele,

Să mă vezi când ochii-ţi sunt închişi,

Să mă asculţi atunci când gândul-ţi este mut.

Să mă simţi când sigurătatea te adorme,

Să mă laşi uitat lângă tine.

Am vrut să fiu copacul tău,

Dar îţi ascult liniştea şi tac.

Lumea ta, lumea mea- lumi paralele. (Bercia Alina, cls. a XII-a C)

Abisul mintal
Sub licăritul unui colţ de stea,

În noaptea abisală te visez:

Fantasma de piatră şi de scrum

Mi-ai răpit cel din urmă surâs,

Cea de pe urmă lacrimă...ultimă iluzie.

Îmi lovesc gândurile şi mai clar

În cărnurile unor vise pierdute

Căci nu mai ştiu ce-i etern sau abisal...

Mă pierd într-un univers mult prea ficţional.

În lumina eternă te visez

Şi din iluzie-n iluzie

Aş vrea să cad pe un tărâm real.

Te aştept în noapte de pe urmă

... noaptea sfântului apus...

În întunericul de taină

Un ochi sfios priveşte

Eternul fără margini te-a răpus.
Îmi voi îmbrăţişa meschina soartă...

Reneg acum a ta visare,

Aleg o viaţă efemeră, c-un singur ţel

...a ta uitare. (Băbăiţă Andreea, cls. a XII-a C)