Valentin Barbu – X c marcela Gabriela Blenche – IX d bianca Bogdana Biriş – IX d andrada Borcovici – X c sabina Chiru – IX c flavia Ignuţa – X c loredana Nechita
«Ce este timpul? Dacă nu mă întreabă nimeni, ştiu. Dacă mă întreabă, atunci nu ştiu.» Acelaşi sentiment îl am eu în privinţa poeziei.” (Jorge Luis Borges, Şarada poeziei)
Valentin Barbu – X C
Marcela Gabriela Blenche – IX D
Bianca Bogdana Biriş – IX D
Andrada Borcovici – X C
Sabina Chiru – IX C
Flavia Ignuţa – X C
Loredana Nechita – X C
Paula Pintilie – XII C
Brigitte Beatrix Schweisthal – X C
Diana Claudia Stoica – IX D
Lorena Stroescu – IX D
Andreea Timiş – X C
Snejana Ung – IX D Exerciţii de creaţie – 2008-2009
Grigore Vieru
Nichita Stănescu
V
A
L
E
N
T
I
N B
A
R
B
U X C
Mărţişor Un curcubeu ascuns după zare,
Pal în alb strălucitor de nor
Aşteaptă, aşteaptă să apară,
Fuior în arc de patimă şi dor,
În vid, spui că e nimic, caută-mă, am să-ţi explic
Sunt eu, pe-un mal prăpăstios de viaţă, spune-mi în faţă
Voi mai trăi?
Îţi voi mai zâmbi?
Început, mă duc undeva, n-aş mai vrea să cunosc pe cineva
Uit, începutul e pierdut, corpul îmi rămâne mut,
Eu mă duc, nu realizez, împotriva mea cedez
Aş fi vrut să plec, dar totuşi nu, nu şi tu
Sfârşesc, sper uşor, îmi voi sfâşia inima-ntr-un nor
Cineva mă pândeşte, vede că nu mă găseşte
Am plecat, am crezut că am scăpat
Nu-i aşa, acum mă cert cu fiinţa mea.
Nu este un rai frumos, e un iad regizat prost.
Moarte clinică Şi mi-e somn
Şi somn îmi e,
Tavanu-i doar o pânză,
Sub ceaţa zilei eu adorm
Şi mi-e somn.
Şi somn îmi e,
Din nou adorm
În patul cel de gheaţă
Şi în gât zilele le-nec
Lag inima cu-o aţă.
Şi mi-e somn,
Ce dulce-ar fi
Eterna fericire,
Mâine în somn eu aş muri
Şi somn mi-ar fi şi mâine.
Şi îmi e somn
Şi nu-i durerea,
Dar tu îmi spui să plec,
Eu vreau din nou s-aud tăcerea
Şi în somn să mă-nec.
A
N
D
R
A
D
A B
O
R
C
O
V
I
C
I X C
Ţigară
Cum am ajuns aici?
Stau pe un pod, în miez de noapte
Şi fumez o ţigară.
Apa şi cerul sunt una,
ambele de un negru înfricoşător.
Nimeni nu e pe drum, nici un glas nu se aude.
Stau şi mă gândesc la tine,
Cum m-ai ranit, cum mi-ai spulberat toate speranţele.
Sentimentele mele pentru tine, speranţa că vom fi din nou împreună sunt ca ţigara asta
Incet, încet se arde, devine scrum
Si mă intoxică pe dinăuntru, mă omoară încetişor, încetişor.
Nu am fumat în viaţa mea
Dar acum o fac pentru că mă pregătesc
Să trec în altă viaţă
Singura lumina este cea a lunii şi a ţigării, iar
Un bec deasupra mea, pâlpâie continuu...
Dar acum s-a ars,
Tigara s-a terminat,
Norii acoperă luna,
E beznă, mă uit la apă...
Cum am ajuns aici?
De ce nu m-ai iubit cum te iubesc eu?
De ce m-ai rănit?
Sunt gata să mă arunc în adâncul necunoscut
Când deodată se auzi un sunet…
Versuri despre mine, gânduri pentru tine
Fără regrete, fără cuvinte,
Fără a şti unde vom ajunge.
Nu mai am zile, doar nopţi singuratice
De când m-ai lăsat în flăcări roşiatice.
Sunt puternică la suprafaţă,
Dar nu şi-n interior
Când a ta faţă
O văd de zor.
Acest oraş n-are dragoste şi pentru mine
Şi eu strig după tine,
Dar tu nu auzi pentru că nu-ţi pasă
Cum mă simt eu când îs singură acasă.
N-am fost niciodată perfectă, dar nici tu.
Te-ai transformat în cel mai mare duşman al meu.
Odată inima mea a bătut pe ritmul ploii,
Acelaşi ritm al ploii ca atunci când ne-am despărţit.
Spune-mi cum te simţi când eşti ultimul în picioare…
Spune-mi cum e să simţi că te doare…
Spune-mi, ţi-e dor de mine?
Suferi că m-ai pierdut? Atunci e bine…
Lumea ta, lumea mea, lumi paralele
Pentru că în ultima vreme, numai rele
Ai adus în viaţa mea.
Ei, bine, atunci eu acum îţi zic „pa”.
Inger strălucitor
În mârâitul tainic al ploii
Îngere strălucitor, eu cred că
Tu erai salvatorul meu.
Ascult tăcerea şi mă opresc.
Toate şoaptele, avertismentele atât de clare.
Am fi putut fi pentru totdeauna împreună,
Dar acum s-a sfârşit.
Zâmbetul tău când mi-ai rupt inima
Nu-l voi uita niciodată.
Mi-ai arătat vise
Şi-mi doream să fie adevărate.
Ai încălcat o promisiune şi m-ai făcut să realizez
Că totul a fost o minciună
Înger strălucitor, n-am putut vedea
Intenţiile tale rele, sentimentele tale pentru mine.
Înger căzut, spune-mi de ce?
Care-s motivele, răutatea din ochii tăi?
Eu ştiu că trebuie să încetez să cred
Eu ştiu că s-a sfârşit...
Eu am aşteptat după cineva ca tine,
Dar acum tu îmi aluneci printre degete
De ce, de ce soarta trebuie să fie aşa crudă?
Este un blestem între noi, între mine şi tine.
Tango
Cel mai frumos tango a fost atunci
Când mă priveai cu ochi dulci...
Pe înserat, eu am aflat
Că ceva mi-a fost furat.
Inima, oare e ea?
Sau a fost doar imaginaţia mea?
Tu mi-ai furat ceva,
Ceva ce nu voi mai avea.
S
A
B
I
N
A C
H
I
R
U IX C
Amintiri... Prin mulţimea de oameni
curcubeul răsare,
lăsând o dâră de culoare
pe cer.
Alunecând aşa încet
simt că mă înec
în mulţimea de nuanţe.
Stau şi mă gândesc,
La râul din vale,
La gărgăriţa ce-mi ieşi în cale
Azi-dimineaţă.
La pasărea cu clonţ de rubin,
s-o vezi în cuşcă e un chin;
la oamenii de pe stradă,
la pasărea din livadă,
la albatrosul ucis de frumuseţea fetei din clasă,
la ce mama pune pe masă
în ziua ei liberă - curcan în sos de casă.
În pădurea de la marginea oraşului
Insecte Zburătoare cu zumzet a două perechi de-aripi
Adesea colorate, urcând dinspre omizi,
Omizi care se arată ca vipere pluşate
Spre-a păcăli cu bun-rău naivii-admiratori,
În raza vie-a zilei de vară luminoase
Dansând sub ochii noştri adâncuri de culori
Îţi mângâie privirea prin fluturii de pleoape
Te alintă, te transformă,
Te fac să vrei să zbori,
Te încălzesc gingaşe cu stropi de frumuseţe,
Te farmecă, te încearcă şi îţi vorbesc cu dor,
Cu mută-ngăduinţă, cu licăr de aripă,
De-un univers de stele şi rouă, depărtat,
Prin zbor şi preţuire a clipei cercetat.
Lumina pădurii Mă cheamă pădurea în al ei vârtej,
Sub lumina lunii încerc să descifrez,
Nuanţele, frunzele, şoapta, culoarea...
Încerc să aud chiar şi vântul, şi marea,
Acea mare care-n lumina-albei luni
Devine oglindă de zare şi sare.
Licuricii în zbor
Spre nemărginire
Topesc, sting în dor
Iubiri peste fire.
D
I
A
N
A C
L
A
U
D
I
A S
T
O
I
C
A IX D
Poveste Spune-mi o poveste în care toţi ne schimbăm,
În care ploaia nu răneşte cu picuri mari şi grei,
Ci doar sărută frunţi şi-mbrăţişează.
Iar eu, ascunsă printre fire proaspete de iarbă
Cu mâna pe sub cap, cu ochii visători,
Să număr umbre trecătoare pe-un limpede cer de câmpie.
Să număr avioane de hârtie.
Timpul grăbit să mă tragă de mână,
Iar noi să-l gonim fără niciun regret.
Ştiu, iarba nu e întotdeauna verde,
Iar avioanele de hârtie se mai şi prăbuşesc...
Şi timpul aleargă, aleargă întruna,
Iar stropi grei de ploaie îmi spun să mă grăbesc.
Dar lasă lumea astăzi, trăieşte-acum un vis!
Măcar o zi, un ceas măcar
Uită de nori, soarbe lumina proaspătă de dimineaţă!
Hai, spune-mi o poveste! Ştii doar că mi-ai promis!
CU OCHII ÎNCHIŞI Oare cum e să cunoşti lumea cu ochii închişi,
Să întinzi braţele şi să descoperi
oamenii doar atingându-i pe obraz? Legaţi la ochi cu panglici albastre de mătase;
Aşa dacă ne-am naşte am fi mai fericiţi,
Căci nu am mai cunoaşte ochi verzi, căprui sau negri,
Doar oameni, doar mâini calde
Care se împletesc. N-am vedea măştile frumoase ale celor ce ne- nconjoară,
Şi i-am cunoaşte deci mai bine,
Căci limba spune mult mai multe decât un chip armonios. Aşa, cu ochii larg deschişi, suntem mai orbi