CAPITOLUL 43
Dumnezeu este laudat pentru zidirea tuturor fapturilor; dar decat toata lauda El este mai mare.
l. Marirea inaltimii este curatia cerului, intru aratarea slavei Domnului.
2. Soarele in ivire vesteste, cand se arata, ca un vas minunat, faptura Celui Preainalt.
3. Cand este la amiaza usuca pamantul si inaintea arsitei lui cine va sta?
4. Cuptorul arde pentru lucrurile faurirei, dar de trei ori mai tare este soarele arzand muntii.
5. Sufland abur de foc si stralucind raza, intuneca ochii.
6. Mare este Domnul Cel care l-a facut, si cu porunca Lui grabeste mergerea.
7. Si luna, totdeauna exacta, insemneaza lunile si imparte timpul.
8. Din luna este semnul sarbatorii, lumina care scade pana la sfarsit.
9. Lunile anului sunt dupa mersul ei, minunate schimbari face crescand.
10. Cort taberelor intru inaltime, intru taria cerului stralucind.
11. Frumusetea cerului este multimea stelelor, podoabe luminand intru cele inalte ale Domnului.
12. Dupa pravila Celui Sfant, ele stau in randuiala lor si nu obosesc in strajile lor.
13. Vezi curcubeul si binecuvanteaza pe Cel care l-a facut; ca foarte frumos este in stralucirea sa.
14. A inconjurat cerul imprejur cu marire, mainile Celui Preainalt l-au atins pe el.
15. Cu porunca Lui a grabit zapada si grabeste fulgerele dupa judecata Sa.
16. Pentru aceea se deschid vistieriile si norii zboara ca pasarile.
17. Cu slava Sa intareste norii si sfarama pietrele grindinei
18. Si de privirea Lui se vor cutremura muntii.
19. Cu voia Lui sufla vantul din miazazi; glasul tunetului Lui a facut ca sa mugeasca pamantul,
20. Si viforul de la miazanoapte si volbura vantului;
21. Presara zapada ca pasarile ce zboara si cum poposeste lacusta, asa este pogorarea ei.
22. De frumusetea albinei ei se va mira ochiul si de viscolul ei se va spaimanta inima.
23. Si bruma "a sarea o varsa pe pamant, care, daca ingheata, se face ca varfurile de tepusa.
24. Vant rece va sufla de la miazanoapte si va ingheta apa toata, adunarea apei va acoperi si se va imbraca apa ca si cu o platosa.
25. Puterea Domnului va manca muntii si va arde pustiul si va stinge verdeata ca focul.
26. Leac repede este norul; roua dupa arsita da viata.
27. Cuvantul Sau a facut sa inceteze marea si a sadit in ea insule.
28. Cei care umbla pe mare povestesc primejdiile ei si istorisirile lor ne umplu de uimire.
29. Si acolo sunt lucruri de necrezut si minunate, tot felul de animale si de vietuitoare de mare.
30. Prin El toate ajung la telul lor si in cuvantul Lui s-au asezat toate.
31. Am putea spune multe, fara sa terminam; intr-un cuvant El este toate.
32. Cum vom putea sa-L preaslavim? Ca El este mai mare decat toate lucrurile Sale.
33. De temut este Domnul si mare foarte si minunata este puterea Lui.
34. Slavind pe Domnul, inaltati-L cat veti putea, pentru ca va prisosi inca.
35. Si inaltindu-L pe El, intariti-va si nu va osteniti, pentru ca nu veti ajunge.
36. Cine L-a vazut pe El si va povesti? Si cine-L slaveste pe El, precum este?
37. Multe si mai mari decat acestea sunt ascunse; ca putine am vazut din lucrurile Lui.
38. Ca toate le-a facut Domnul si celor cuviosi le-a dat intelepciune.
CAPITOLUL 44
Lauda barbatilor celor luminati: Enoh, Noe, Avraam si fagaduintele lui Isaac si ale lui Iacov.
l. Sa laudam pe barbatii cei vestiti in neamul lor.
2. Multa marire a facut Domnul, slava Lui este din veci.
3. Stapanind in regatele lor, si fiind barbati vestiti in putere,
4. Ei erau plini de sfat in intelegerea lor, vestiti fiind in proorocii;
5. Povatuitori ai poporului in sfaturi si in intelegerea stiintei.
6. Aveau intelepte cuvinte intru invatatura lor, cercand versurile cantaretilor si cantari scrise graind,
7. Fiind barbati bogati, daruiti cu putere si avand pace in locasurile lor.
8. Toti acestia in neamurile lor s-au marit si in zilele lor au fost de lauda.
9. Sunt dintre ei unii care au lasat nume, ca sa se vesteasca laudele lor.
10. Si sunt altii care nu au pomenire si au pierit ca si cum n-ar fi fost, si s-au nascut ca si cum nu s-ar fi nascut ei si fiii lor dupa ei.
11. Ci numai acestia sunt barbatii milei, ale caror dreptati nu s-au uitat.
12. Cu samanta lor va ramane buna mostenirea urmasilor, in asezaminte de lege a stat samanta lor, si fiii lor in locul lor.
13. Pana in veac va ramane samanta lor si marirea lor nu va pieri.
14. Trupul lor cu pace s-a ingropat, si numele lor traieste intre neamuri.
15. Intelepciunea lor o povestesc popoarele si lauda lor o vesteste adunarea.
16. Enoh, bine-placut Domnului fiind, s-a mutat cu trupul si este pilda de pocainta neamurilor.
17. Noe s-a aflat desavarsit si drept in vremea maniei Domnului si a ajuns sa fie impacarea neamului omenesc.
18. Pentru aceea a ramas ramasita pe pamant, cand s-a facut potopul.
19. Legatura vesnica cu el s-a asezat, ca sa nu se mai piarda de potop tot trupul.
20. Avraam a fost mare parinte al multor neamuri si nu s-a aflat altul asemenea lui intru marire,
21. Ca unul care a pazit legea Celui Preainalt si a facut legatura cu El;
22. Si in trupul sau a pus legatura si in ispita s-a aflat credincios.
23. Pentru aceea cu juramant a statornicit Dumnezeu ca intru samanta lui va binecuvanta neamurile, si va inmulti-o ca tarana pamantului, si ca stelele va inalta samanta lui,
24. Ca sa le dea lor mostenire de la mare pana la mare si de la rau pana la marginea pamantului.
25. De asemenea si intru Isaac a intarit acestea, pentru Avraam, tatal lui.
26. Binecuvantarea tuturor oamenilor si asezamantul de lege a odihnit pe capul lui Iacov.
27. Cunoscutu-l-a pe el intru binecuvantarile sale si i-a dat lui mostenire.
28. Si a osebit partile lui; in douasprezece neamuri le-a impartit.
CAPITOLUL 45
Lauda lui Moise si a lui Aaron; ravna lui Finees.
1. Si a scos Domnul din Iacob barbat cucernic, care a aflat har inaintea ochilor a tot trupul, pe Moise cel iubit de Dumnezeu si de oameni, a carui pomenire este intru binecuvantari.
2. Daruitu-l-a pe el cu marirea sfintilor si l-a marit cu frica asupra vrajmasilor si prin cuvintele lui Domnul a indeplinit minuni grabnice.
3. L-a marit pe el inaintea fetei imparatilor.
4. A dat prin el porunci poporului Sau si i-a aratat lui slava Sa.
5. Pentru credinta si pentru blandetea lui l-a sfintit; l-a ales pe el din toti muritorii, l-a facut sa auda glasul Sau si l-a bagat pe el in norul de pe munte.
6. Si i-a dat lui fata catre fata porunci, legea vietii si a stiintei, ca sa invete pe Iacov asezamantul de lege al Sau si pe Israel judecatile Sale.
7. A inaltat pe Aaron sfant asemenea lui Moise, fratele lui din neamul lui Levi.
8. A intarit cu el legatura vesnica si i-a dat preotia poporului.
9. L-a fericit pe el cu buna podoaba si l-a incins cu haina de marire.
10. L-a imbracat cu savarsire de lauda si l-a intarit cu armele virtutii.
11. Si i-a dat lui vesmantul coapselor, si tunica si efodul, si a cusut de vesmant, jur imprejur, rodioare de aur si printre ele clopotei,
12. Ca sa rasune clopoteii la umblarea lui si auzit sa faca sunetul in templul Domnului, amintindu-i de fiii poporului Sau.
13. L-a imbracat in vesmant sfant tesut din aur si din iachint si din porfira, lucru de mester tesator, cu engolpionul in care erau Urim si Tumim,
14. Si care era facut din fir rasucit, lucru de mester, cu pietre scumpe sapate ca pecetea, legate cu aur, lucru de taietor de piatra intru pomenire, cu scrisoare sapata dupa numarul neamurilor lui Israel.
15. Mai avea cununa de aur deasupra mitrei, inchipuirea pecetii sfinteniei, marirea cinstei, lucrul virtutii, desfatarea ochilor, impodobite infrumusetat.
16. Mai inainte de el n-a fost ca acela; pana in veac nu s-a imbracat asa dintr-alt neam, fara numai singuri fiii lui si nepotii lui totdeauna.
17. Jertfele Domnului trebuia aduse in toata ziua de doua ori neincetat.
18. I-a dat Moise dar si l-a uns pe el cu untdelemn sfant.
19. A fost lui spre legatura vesnica, si semintiei lui in toate zilele cerului, ca sa slujeasca si sa preoteasca si sa binecuvinteze pe poporul Lui intru numele Lui.
20. L-a ales pe el din toti cei vii, ca sa aduca jertfa Domnului; tamaie si miros de buna mireasma intru pomenire, ca sa se roage pentru poporul Sau.
21. I-a dat lui poruncile Sale si putere peste asezamintele judecatilor, ca sa invete pe Iacov marturiile si in legea Lui sa lumineze pe Israel.
22. Au stat impotriva lui cei straini, si au avut pizma asupra lui in pustiu
23. Oamenii cei ce erau cu Datan si cu Abiran si adunarea lui Core cu manie si cu urgie.
24. A vazut Domnul si nu I-a placut, si ei s-au mistuit de iutimea maniei Domnului.
25. A facut cu ei minuni, mistuindu-i cu focul vapaii Sale.
26. Si a adaugat lui Aaron marire si i-a dat lui mostenire;
27. Parga roadelor dintai a impartit lor. Paine mai intai le-a gatit sa se sature,
28. Si jertfele Domnului sa manance, pe care le-a dat lui si semintiei lui.
29. Iar in pamantul poporului Aaron mostenire nu va avea si nici stapanire in popor.
30. Ca Dumnezeu este partea mostenirii lui.
31. Si Finees, fiul lui Eleazar, al treilea este intru marire, ravnind el intru frica Domnului.
32. Ca a stat, cand s-a abatut poporul, cu bunatatea si sarguinta sufletului sau si s-a rugat pentru Israel.
33. Pentru aceea i-a pus lui legatura de pace, inainte-statator celor sfinte si poporului Sau, ca sa fie lui si semintiei lui marirea preotiei in veci.
34. A fost si legatura cu David, fiu din semintia lui Iuda, ca sa mosteneasca imparatia fiii lui, unul dupa altul; dar alta este mostenirea data lui Aaron si semintiei lui.
35. Sa dea Domnul voua intelepciune intru inima voastra, ca sa judecati pe poporul Lui cu dreptate, ca sa nu se stinga bunatatile lor si marirea lor in semintiile lor!
CAPITOLUL 46
Lauda lui Iosua, a lui Caleb si a judecatorilor celor drepti.
l. Tare in razboaie a fost Iosua si urmator lui Moise in proorocii.
2. El a fost mare spre izbavirea alesilor Domnului, biruind pe vrajmasii care se sculau asupra-le, ca sa mosteneasca pe Israel.
3. Cat de marit s-a facut, ridicand mainile si intinzand sabia asupra cetatilor!
4. Cine mai inainte de el a fost asa? Ca razboaiele Domnului el le-a purtat.
5. Oare nu prin mana lui s-a intors soarele si o zi s-a facut ca doua?
6. A chemat pe Cel Preainalt puternic, atunci cand l-a stramtorat vrajmasii cei de primprejur.
7. Si i-a raspuns lui Domnul cel Mare, trimitand pietre de grindina ale Puterii Sale.
8. A navalit Domnul asupra neamului potrivnic si, cand S-a pogorat, a pierdut pe dusmani.
9. Sa cunoasca neamurile ce le asteapta ca din porunca Domnului este razboiul, iar el se supune poruncii Lui.
10. Si in zilele lui Moise a facut mila el si Caleb, fiul lui Iefoni, a stat impotriva vrajmasului, a oprit poporul de la pacat si a potolit clocotirea rautatii.
11. Si numai ei doi s-au izbavit din sase sute de mii de pedestrasi, ca sa-i bage intru mostenire in pamantul din care curge lapte si miere.
12. Si a dat Domnul lui Caleb tarie si pana la batranete a trait el, sa se suie pe podisurile tarii; si samanta iui a avut mostenirea,
13. Ca sa vada toti fiii lui Israel ca bine este a asculta pe Domnul.
14. Si judecatorii toti, pe numele lor, a caror inima nu s-a desfranat si care nu s-au intors de la Domnul, fie pomenirea lor intru binecuvantare!
15. Oasele lor sa odrasleasca din locul lor si numele lor sa se innoiasca intru fiii lor cei mariti.
16. Iubit de Domnul a fost Samuel, proorocul Domnului; a asezat domnie si a uns domn peste neamul sau.
17. Cu legea Domnului a judecat adunarea si a cercetat Domnul pe Iacov.
18. Intru credinta sa s-a adeverit prooroc si s-a cunoscut intru credinta sa credincios vedeniei.
19. Si a chemat pe Domnul cel Puternic, cand a batut pe vrajmasii sai de primprejur, prin aducerea unui miel de lapte.
20. Si a tunat din cer Domnul si cu sunet mare a facut auzit glasul Sau.
21. Si a infrant pe povatuitorii Tirienilor si pe toate capeteniile Filistenilor.
22. Si Samuel, mai inainte de vremea adormirii sale, a marturisit inaintea Domnului si a unsului Lui: "Nici bani, nici macar incaltaminte de la nimeni n-am luat" si nu l-a invinovatit pe el nici un om.
23. Si dupa ce a adormit, a proorocit si a aratat regelui sfarsitul lui, a inaltat glasul sau din pamant intru proorocie, ca sa piarda faradelegea poporului.
CAPITOLUL 47
Natan proorocul, David, Solomon, Roboam si Ieroboam.
1. Si dupa acesta s-a sculat Natan sa prooroceasca in zilele lui David.
2. Ca seul cel osebit de la jertfa de impacare, asa a fost David osebit dintre fiii lui Israel.
3. Cu leii s-a jucat ca si cu iezii si cu ursii ca si cu mieii oilor.
4. In tineretile sale, oare n-a omorat pe urias? Si n-a sters ocara din neam aruncand cu prastia piatra care a doborat semetia lui Goliat?
5. Ca a chemat pe Domnul cel Preainalt, Cel care a dat putere in dreapta lui sa omoare pe omul cel tare in razboi, ca sa inalte cornul neamului sau.
6. Asa intru zeci de mii l-a marit pe el si l-a laudat intru binecuvantari Domnul, aducand lui stema de marire,
7. Ca a infrant pe vrajmasii de primprejur si a defaimat pe Filistenii cei potrivnici; pana in ziua de astazi a sfaramat fruntea lor.
8. In tot lucrul sau, da marturie Sfantului celui Preainalt, prin cuvinte de marire.
9. Cu toata inima sa a laudat si a iubit pe Cel care l-a facut.
10. Si a pus cantareti inaintea altarului si din glasul lor se indulceau versurile.
11. A dat sarbatorilor bunacuviinta si a impodobit praznicele pana la culme, laudand ei numele cel sfant al Domnului si de dimineata umpland de cantare sfantul locas.
12. Domnul a sters pacatele lui si a inaltat in veci cornul lui si i-a dat lui fagaduinta regilor si scaunul maririi in Israel.
13. Dupa aceasta s-a sculat fiul cel intelept, care dupa razboaiele lui David, a odihnit intru largime.
14. Solomon a domnit in zilele pacii, si Dumnezeu i-a dat odihna primprejur, ca sa inalte templu intru numele Lui si sa gateasca loc sfant in veci.
15. Cat de intelept ai fost in tineretile tale si te-ai umplut ca un rau de intelegere!
16. A acoperit sufletul tau pamantul si l-ai umplut cu pildele tale adanci la talc.
17. La ostroave, departe, a ajuns numele tau si ai fost iubit intru pacea ta.
18. Pentru cantece, pentru pilde, pentru parimii si pentru talmaciri s-au mirat de tine tarile,
19. Intru numele Domnului Dumnezeu, Cel care S-a numit Dumnezeul lui Israel.
20. Ai adunat ca si cositorul aurul si ca plumbul ai inmultit argintul.
21. Dar ai plecat sanurile tale femeilor si le-ai facut stapane pe trupul tau.
22. Ai dat ocara intru marirea ta si ai pangarit samanta ta, ca sa aduci manie peste fiii tai si greu suspin peste neamul tau si sa se imparta regatul in doua si de la Efraim sa inceapa domnia razvratita.
23. Iar Domnul nu va parasi mila Sa si nu Se va departa de la lucrurile Sale.
24. Nici va pierde pe urmasii celui ales si samanta celui care L-a iubit pe El nu o va stinge.
25. Si a lasat ramasita lui Iacov si lui David radacina din el.
26. Si s-a odihnit Solomon cu parintii sai.
27. Si a lasat dupa sine din samanta sa nebunie poporului, adica pe Roboam cel cu putina intelepciune, care cu sfatul sau a abatut poporul.
28. Si pe Ieroboam, feciorul lui Nabat, care a facut pe Israel sa pacatuiasca si a dat lui Efraim calea pacatului.
29. Si s-au inmultit pacatele lor foarte, incat i-a mutat pe ei din pamantul lor.
30. Si au savarsit toata rautatea pana ce a venit pedeapsa peste ei.
CAPITOLUL 48
Ilie, Elisei, Iezechia; Isaia prooroc mare, prin a carui povata s-au izbavit Evreii de Asirieni.
1. Si s-a sculat proorocul Ilie ca focul si cuvantul lui ca faclia ardea.
2. El a adus peste ei foamete si cu ravna sa i-a imputinat.
3. Cu cuvantul Domnului a oprit cerul si de trei ori a pogorat foc.
4. Cat te-ai marit, Ilie, intru minunile tale! Si cine este asemenea tie, ca sa se laude?
5. Cel care ai inviat pe mort din morti si din locasul mortilor cu cuvantul Celui Preainalt.
6. Cel care ai rasturnat regi in pierzare si pe cei mareti de pe scaunul lor.
7. Cel care ai auzit in Sinai mustrare si in Horeb judecatile razbunarii.
8. Cel care ai uns regi spre rasplatire si prooroci urmatori dupa tine.
9. Cel care te-ai inaltat prin vifor de foc si cu car de cai de flacara.
10. Cel care esti, precum este scris, hotarat pentru vremuri viitoare, ca sa potolesti mania mai inainte de manie, sa intorci inima tatalui catre fiu si sa asezi semintiile lui Iacov.
11. Fericiti cei care au vazut si cei care intru dragoste au adormit, dar si noi vom fi vii.
12. Cand Ilie a fost rapit la cer, in vijelie, Elisei s-a umplut de duhul lui.
13. in zilele sale nu s-a temut de biruitori si nimeni nu l-a supus.
14. Tot cuvantul n-a fost ascuns inaintea lui si intru adormire a proorocit trupul lui.
15. Si in viata sa a facut semne si la moarte minunate au fost lucrurile lui.
16. Cu toate acestea nu s-a pocait poporul si n-a incetat de la pacate, pana ce a fost scos din tara sa si s-a risipit in tot pamantul.
17. Si a ramas popor putin si domn din casa lui David.
18. Unii dintre ei au facut ce este placut; iar unii au inmultit pacatele.
19. Iezechia a intarit cetatea sa si a adus in mijlocul ei apa.
20. A sapat cu fier piatra cea colturata si a zidit izvoare de apa.
21. In zilele lui s-a suit Sanherib si a trimis pe Rabsache si a ridicat mana sa asupra Sionului si s-a semetit cu trufia sa,
22. Atunci au tremurat inimile si mainile lor si s-au chinuit, ca acele care nasc si au chemat pe Domnul cel Milostiv, intinzand mainile lor catre El.
23. Si Cel Sfant din cer degraba i-a auzit si i-a izbavit prin mana lui Isaia.
24. A lovit tabara Asirienilor ti i-a omorat pe ei ingerul Lui,
25. Pentru ca Iezechia a facut ce era placut Domnului si s-a intarit in caile lui David, tatal sau, pe care le-a poruncit in vedenia sa Isaia proorocul cel mare si credincios.
26. In zilele lui s-a intors soarele si a inmultit regelui viata.
27. Cu duh mare a vazut cele de pe urma si a mangaiat pe cei care plangeau in Sion.
28. Pana in veci s-au aratat cele ce vor sa fie si cele ascunse mai inainte de a veni ele.
CAPITOLUL 49
Despre Iosia si regii din Iuda. Despre proorocii mari si mici si despre alti barbati si patriarhi vestiti.
l. Pomenirea lui Iosia este binemirositoare ca tocmirea tamaiei, mestesugita de facatorul de miresme.
2. In toata gura, ca mierea se va indulci si ca muzica la ospatul vinului.
3. Acesta a indreptat si a intors poporul si a stricat uraciunile faradelegii.
4. A indreptat catre Domnul inima sa, in zilele celor fara de lege, a intarit dreapta credinta.
5. Afara de David si de Iezechia si de Iosia, toti au pacatuit.
6. Pentru ca au parasit legea Celui Preainalt, regii lui Iuda au incetat, pentru ca au dat puterea lor altora si marirea lor neamului strain.
7. Au ars cetatea cea aleasa a sfintirii si au pustiit caile ei, din pricina lui Ieremia,
8. Ca l-au chinuit pe el, care din pantece s-a sfintit prooroc, ca sa dezradacineze si sa necajeasca si sa piarda si asemenea sa zideasca si sa sadeasca.
9. Iezechiel a vazut vedenia maririi, care i s-a aratat lui prin carul heruvimilor.
10. Si mi-aduc aminte si de Iov, care a tinut bine toate caile dreptatii.
11. si oasele celor doisprezece prooroci sa odrasleasca din locul lor!
12. Si a mangaiat pe Iacov si i-a mantuit pe ei cu credinta nadejdii.
13. Cum vom mari pe Zorobabel? Ca si el este ca o pecete in mana dreapta.
14. Tot asa Iosua, fiul lui Iosedec; caci in zilele lor au zidit iarasi locasul Domnului si au inaltat templu sfintit Domnului, spre marire vesnica.
15. Si pomenirea lui Neemia este intru multa vreme, cel ce ne-a ridicat noua zidurile cele cazute si a intarit porti si izvoare si a ridicat casele noastre.
16. Nici unul nu s-a facut ca Enoh pe pamant, pentru ca si el a fost rapit de pe pamant.
17. Nici ca Iosif care s-a facut barbat povatuitor fratilor, intarire poporului, iar oasele lui s-au ascuns cu grija.
18. Set si Sem intre oameni s-au marit si mai mult decat toata suflarea intru zidirea lui Adam.
CAPITOLUL 50
Lauda lui Simon, fiul lui Onie si hula impotriva celor de alt neam; cei din Sichem si Samaria.
1. Simon, fiul lui Onie, preotul cel mare, in viata sa a sprijinit templul Domnului si in zilele sale a intarit locasul cel sfant.
2. Si de el a fost ridicat zidul indoit de mare, turnurile de la colturi si zidul din jurul altarului.
3. In zilele lui s-a sapat casa apelor, un strangator larg ca marea;
4. El a pazit pe poporul sau de cadere si a intarit cetatea impotriva navalirilor dusmane.
5. Cat de maret era el in suvoiul poporului, cand iesea din templul Domnului!
6. Ca luceafarul de dimineata in mijlocul norului; ca luna plina in zilele ei;
7. Ca soarele stralucind peste locasul Celui Preainalt si ca arcul curcubeului luminand in norii slavei;
8. Ca floarea trandafirului in zilele primaverii, ca floarea crinului la curgerea apelor;
9. Ca odrasla Libanului in zilele verii, ca focul si ca tamaia pe catuie;
10. Ca vasul cel de aur, batut si impodobit cu tot felul de piatra scumpa;
11. Ca maslinul ce odrasleste roade si ca chiparosul ce se inalta in nori.
12. Cand lua el haina maririi si se imbraca in toata podoaba,
13. Cand se suia el la altarul cel sfant, se umplea de slava sfantul locas, iar cand primea partile din mainile preotilor si el statea langa focul de pe altar,
14. Imprejurul lui fiind cununa fratilor; el parea atunci ca odrasla cedrului in Liban, si ei il inconjurau pe el ca stalparile de finic.
15. Si toti fiii lui Aaron erau intru marirea lor si jertfele Domnului erau in mainile lor, inaintea a toata adunarea lui Israel.
16. Si slujind la altar, sa impodobeasca jertfa Celui Preainalt Atottiitorului,
17. Intindea la cupa mana sa si luand din sangele strugurelui,
18. Varsa la temeliile jertfelnicului miros de buna mireasma Celui Preainalt, Imparatului tuturor; atunci strigau fiii lui Aaron din trambitele lor de arama.
19. Au facut auzit glas mare intru pomenire inaintea Celui Preainalt.
20. Atunci tot poporul impreuna s-a grabit si a cazut cu fata la pamant, ea sa se inchine Domnului sau atottiitorul, Dumnezeului Celui Preainalt.
21. Si au laudat cantaretii cu glasurile lor in casa cea mare, s-a indulcit viersul si s-a rugat poporul Domnului Celui Preainalt cu rugaciune inaintea Celui milostiv, pana ce s-a savarsit podoaba Domnului si slujba Lui s-a incheiat.
22. Atunci, coborandu-se, a ridicat mainile sale peste toata adunarea fiilor lui Israel ca sa dea binecuvantarea Domnului cu buzele sale si, rostind numele Domnului, intru numele Lui sa fie laudat.
23. Si ei se inchinau inca o data, ca sa primeasca binecuvantare de la Cel Preainalt.
24. Si acum, binecuvantati pe Dumnezeu, toti, pe Cel care face lucruri mari pretutindeni.
25. Cel care inalta zilele noastre din sanul mamei si face cu noi dupa mila Sa
26. Sa ne dea noua veselia inimii si sa fie pace in zilele noastre intru Israel, pana ce vor fi zilele veacului, ca sa intareasca la noi credinta milei Sale si in zilele Lui sa ne izbaveasca.
27. Doua neamuri a urat sufletul meu si al treilea nu este neam:
28. Cei care sed in muntele Samariei, Filistenii si poporul cel nelegiuit care locuieste in Sichem.
29. Invatatura intelegerii si a stiintei am scris in cartea aceasta eu, Isus, fiul lui Sirah din Ierusalim, care a varsat ploaie de intelepciune din inima sa.
30. Fericit este cel care va petrece intru acestea; si cel care va pune acestea in inima sa intelept va fi.
31. Ca de va face acestea, la toate va birui, ca lumina Domnului este poteca lui si da celor credinciosi intelepciune. Bine este cuvantat Domnul in veac. Fie! Fie!
Dostları ilə paylaş: |