Viaţa lui Ellen White

Viaţa lui Ellen White

de D. M. Canright
1919
Aceastã traducere este făcută de Alina Lincan, sub îngrijirea bisericii "Cuvântul Adevărului" din Bucureşti, România.

Cuprins:

Prefaţă

Capitolul 1 - Introducere

Capitolul 2 - Marele test denominaţional

Capitolul 3 - Pretenţii referitoare la scrierile sale

Capitolul 4 - Scurtă biografie

Capitolul 5 - Unde e acum "duhul lor de profeţie"?

Capitolul 6 - Păreri greşite referitoare la sanctuar

Capitolul 7 - Uşa închisă sau încheierea perioadei harului pentru păcătoşi în 22 Oct. 1844

Capitolul 8 - Scrieri compromiţătoare ascunse

Capitolul 9 - Filosofia viziunilor ei

Capitolul 10 - O mare plagiatoare

Capitolul 11 - S-a folosit de darul ei pentru bani

Capitolul 12 - Înaltele ei pretenţii demascate

Capitolul 13 - Primele viziuni copilăreşti

Capitolul 14 - Editorul Smith i-a respins Mărturiile

Capitolul 15 - Profeţiile ei dau greş

Capitolul 16 - A pretins că descoperă păcate secrete

Capitolul 17 - Influenţată să scrie Mărturii

Capitolul 18 - Au călcat Sabatul nouă ani de zile

Capitolul 19 - Reforma îmbrăcămintei

Capitolul 20 - Viziunile ei false despre planete

Capitolul 21 - "Daţi duminica Domnului"

Capitolul 22 - Concluzie

Prefaţă

Doamna E. G. White, profet, lider şi fondator principal al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, a pretins că e divin inspirată de Dumnezeu, la fel ca profeţii Bibliei. Definindu-şi poziţia, ea afirmă: "În vremurile de demult Dumnezeu vorbea oamenilor prin gura prorocilor şi apostolilor. În zilele noastre, El le vorbeşte prin mărturiile Duhului Său" ("Mărturii pentru Biserică” Vol. IV., p.148; Vol. V., p.661; Nr. 88, p.189) cu alte cuvinte, prin scrierile sale.

A pretins că fiecare rând pe care l-a scris, fie în articole, scrisori, mărturii sau cărţi, i-a fost dictat de Duhul Sfânt şi trebuie să fie prin urmare infailibil.
Oamenii ei acceptă şi apără cu putere aceste pretenţii. Scrierile ei sunt citite în bisericile lor, învăţate în şcolile lor şi predicate de pastorii lor la fel ca Sfânta Scriptură. Biserica lor stă sau se prăbuşeşte odată cu ceea ce-a pretins ea. Ei recunosc liber acest lucru. E la el de legată de oamenii ei ca Mahomed de mahomedani, Joseph Smith de mormoni, Ann Lee de Quakeri şi doamna Eddy de adepţii Ştiinţei Creştine.
Prin urmare, aceste pretenţii reprezintă obiectul unei investigaţii îndreptăţite, faţă de care adepţii ei, care i-au criticat fără rezerve pe alţii care au pretins a fi inspiraţi divin, nu pot aduce obiecţii pertinente. Ei au publicat mai multe cărţi despre viaţa şi lucrarea ei, în care s-au adunat şi-au construit un sistem întreg ce pledează în favoarea ei. Citind aceste cărţi nu ţi-ai da niciodată seama că Ellen White ar fi făcut vreodată o greşeală, ar fi plagiat, înşelat, sau ar fi scris lucruri ce se presupuneau a fi inspirate dar care au trebuit să fie ascunse. Atunci când redă viaţa oamenilor inspiraţi, Dumnezeu nu le ascunde eşecurile şi nu închide ochii la greşelile şi defectele lor.
Prin urmare, publicul are dreptul să cunoască şi cealaltă faţă a vieţii doamnei White.
Poate că scriitorul acestor rânduri e cel mai nimerit să ofere informaţii referitoare la acea etapă din viaţa ei, deoarece a făcut parte din adepţii ei aproape chiar de la începutul organizaţiei lor, acum aproape şaizeci de ani, când erau în număr de numai cinci mii. Autorul acestei cărţi are toate scrierile doamnei White din acea perioadă. Unele din cele mai distrugătoare dintre acestea au fost ascunse. Nici publicul, nici proprii lor oameni, cu excepţia câtorva oficialităţi, nu cunosc aceste "revelaţii" timpurii. Relaţia apropiată a acestui autor cu doamna White i-a dat ocazia de-a o cunoaşte şi observa aşa cum n-ar fi putut s-o facă cineva care n-ar fi avut o astfel de relaţie cu ea.

De ce-am crezut odată în inspiraţia doamnei White

Am acceptat odată pretenţia doamnei White de a i inspirată din acelaşi motiv pentru care o ac şi majoritatea adepţilor ei. Mai întâi am acceptat Sabatul, apoi alte puncte din statutul de credinţă, până ce-am ajuns să cred tot.

Odată ce eram printre ei şi de-al lor, am descoperit că toţi susţineau cu putere că doamna White e inspirată de Dumnezeu. Am presupus că ei ştiau mai bine şi i-am crezut pe cuvânt şi asta ac toţi cei ce se convertesc, oricât ar încerca ei să nege.
Curând, mi-am dat seama că revelaţiile ei erau atât de legate de întreaga istorie şi credinţă a bisericii ei, încât nu mai eram în stare să le separ, la fel cum n-ar fi fost în stare un mormon să nu creadă în Joseph Smith, sau un adept al Ştiinţei Creştine în doamna Eddy.
Credeam în celelalte doctrine cu atâta convingere că înghiţeam ce-mi spuneau despre viziuni şi toate celelalte lucruri, şi asta fac toţi ceilalţi.
Când am început să am îndoieli în privinţa viziunilor, mi-am dat seama că presiunea era atât de puternică că-mi era teamă să le exprim sau chiar să mi le admit mie însumi. Toată lumea îmi spunea că aceste îndoieli vin de la Satan şi că mă vor ace să resping adevărul şi mă vor distruge. Aşa că n-am îndrăznit să le păstrez sau să cercetez problema; şi la el se întâmplă cu toţi ceilalţi.
Am văzut că toţi aceia care-şi exprimau îndoielile referitoare la viziuni erau imediat numiţi "rebeli” erau "în întuneric", "conduşi de Satan”, „necredincioşi” etc.
Neavând o altă credinţă într-o altă doctrină sau în alţi oameni, nu ştiam ce să fac sau unde să mă duc. Aşa că am încercat să cred în viziuni şi să trec mai departe aşa cum fac mii de oameni, când de fapt ei nu încetează să se îndoiască nici o clipă. Acest lucru îi face să practice înşelătoria şi să pretindă în public că ei cred lucruri pe care nu le cred în inima lor, sau în cel mai bun caz asupra cărora au îndoieli. Vezi cazul lui Uriah Smith din capitolul care vorbeşte despre punctul său de vedere.
Cam în urmă cu patruzeci de ani, în perioada de început a lucrării mele, când credeam cu multă convingere în doctrinele bisericii adventiste, am scris un articol puternic în apărarea doamnei. În toţi anii care au urmat, nici unul din apărătorii ei n-a mai scris ceva atât de convingător. O dovadă e faptul că l-au copiat în apărarea ei, omiţându-mi numele. De asemenea, citează acest articol în scrierile lor împotriva mea, spunând că acesta contrazice ceea ce afirm acum. Nu-i acuz, ci răspunsul meu este: "Înţeleptul se răzgândeşte adesea, dar nebunul niciodată.”
Atunci când am scris în apărarea doamnei White, în urmă cu patruzeci de ani, nu văzusem nici o copie a primelor ei viziuni incluse în "Un cuvânt către mica turmă” 1847, şi în Adevărul prezent, 1849 şi 1850; nici pamfletele liderului Bates de la aceeaşi dată. Fuseseră ascunse atât de bine că nici măcar nu ştiam de existenţa lor. Acestea conţin cea mai distrugătoare dovadă împotriva inspiraţiei ei. Acestea au ajuns în mâinile mele mult mai târziu. Cu trecerea anilor, se strângeau şi alte dovezi, până când a trebuit să-mi schimb părerea.
În primii ani de activitate în parlament, domnul Gladstone, marele politician al Angliei, ţinea discursuri lungi în care apăra partidul de care aparţinea. Mai târziu, şi-a schimbat punctul de vedere şi s-a alăturat opoziţiei. Atunci, un membru al ostului său partid s-a ridicat şi a citit unul din discursurile domnului Gladstone ce condamna cu vehemenţă vederile pe care acesta le pleda acum cu putere. La sfârşit, toate privirile erau aţintite asupra lui Gladstone. Ce putea spune? S-a ridicat încet şi-a spus: "Asta s-a întâmplat demult şi au avut loc multe lucruri de atunci.” Atât. Camera l-a aclamat din toată inima. Îi răspunsese eficient adversarului său. La fel răspund şi eu adventiştilor: "Asta s-a întâmplat demult şi au avut loc multe lucruri de atunci.”
Faptele prezentate în această carte oferă unele di motivele pentru care am renunţat la credinţa în pretenţiile doamnei White de a fi inspirată. Faptele sunt indisputabile, prin urmare, concluziile bazate pe ele trebuie să fie, chiar prin natura lor inevitabile.
Pentru a duce la îndeplinire această sarcină, autorul, cunoscând slăbiciunile firii umane, a folosit un limbaj blând şi a arătat atâta indulgenţă cât i-au permis faptele în acest caz. Dar, cunoscând greşelile şi înşelătoriile care au fost legate de doamna White şi de lucrarea ei, autorul a simţit că e datoria lui faţă de creştini să spună lucrurilor pe nume.
Autorul.

Poziţia mea în prezent

De când am ieşit din mişcarea adventistă, în urmă cu vreo treizeci de ani, au continuat să spună că mi-a părut rău c-am plecat, c-am încercat să revin, mi-am renegat cartea şi-am mărturisit că sunt pierdut acum. Nimic din toate acestea nu e adevărat. Mă aştept să spună că m-am pocăit pe pat de moarte. Fac toate astea pentru a împiedica impactul cărţilor mele. Reafirm acum tot ce-am scris în cărţile şi tractatele mele împotriva acelei doctrine.

Mai mulţi pastori adventişti mi-au dat un ajutor preţios la scrierea acestor pagini. Odată, au crezu în inspiraţia divină a doamnei White, dar dovezile clare i-au forţat să renunţe la credinţa în visele ei.
D. M. Canright,
Pastor Emeritus a Bisericii baptiste Berea, Grand Rapids, Mich.
Înşelătoria fuge de lumină,
Şi se îngrozeşte de ochiul cercetător;
Dar adevărurile sacre invită testul,
Şi ne spun să căutam şi să punem la încercare.
O, de-am păstra o minte liniştită şi cercetătoare,
Siguri că nu vom cerceta în van,
Ci vom găsi comori ascunse.
Cu o înţelegere binecuvântată,
Creată să fie liberă,
Nu îndrăznim să ne punem încrederea în om,
Ci ne încredem doar în Tine.
--Anonin