Viaţa lui Ellen White

Capitolul 19 - Reforma îmbrăcămintei

O rochie scurtă cu pantaloni

Una din cele mai evidente greşeli pe care le-a făcut doamna White se referea la "Reforma îmbrăcămintei.” La scurt timp înaintea războiului civil din 1861-65 puţine femei purtau sau erau adeptele unei îmbrăcăminte reformate, croite scurt – cam până la genunchi. La aceste rochii, purtau un fel de pantaloni largi pe picior, pe sub fustă. Unele surori adventiste erau adeptele acestei îmbrăcăminte, deoarece li se părea sănătoasă şi confortabilă; dar doamna White le-a condamnat pe bună dreptate după cum urmează:

"Dumnezeu nu vrea ca poporul lui să accepte aşa-numita reformă a îmbrăcămintei. Nu e un veşmânt deloc modest, în întregime nepotrivit pentru urmaşii umili şi modeşti ai lui Cristos. Acelea care se simt chemate să se alăture mişcării în favoarea drepturilor femeii şi aşa-numitei reforme a îmbrăcămintei pot să se separe de orice legătură cu mesajul celui de-al treilea înger... Lăsaţi-le să adopte acest veşmânt şi a murit influenţa lor... Ele [surorile] vor distruge influenţa lor şi pe cea a soţilor lor. Vor ajunge de râsul lumii... Dumnezeu nu vrea ca noi să adoptăm un obicei care să ne slăbească sau să ne distrugă influenţa în lume " (Mărturii pentru biserică, Vol. I., p.421, 422).
Observaţi că-L numeşte pe Dumnezeu autoritate în acest caz.”Dumnezeu nu vrea ca poporul Lui să adopte aşa-zisa reformă a îmbrăcămintei”. Aşa gândea Dumnezeu atunci. Apoi adaugă:
"Dacă femeile ar purta rochii cu care să măture praful străzii cu un inch sau doi, rochiile lor ar fi modeste şi ar putea fi păstrate curate mai uşor, rezistând astfel mai mult. O astfel de rochie ar fi în concordanţă cu credinţa noastră.” (p. 424).
Observaţi lungimea rochiei - "să măture praful străzii cu un inch sau doi.”
Ţineţi minte acest lucru. Adaugă apoi acelaşi lucru:
"Creştinii ar trebui să se străduiască să nu fie în centrul atenţiei, îmbrăcându-se diferit faţă de lume" (p. 458).
Ţineţi minte şi acest lucru.
Asta se întâmpla în1863 şi totul era accentuat foarte clar. Dar, un an mai târziu, în Septembrie 1864, liderul şi doamna White au petrecut trei săptămâni în sanatoriul doctorului Jackson din Dansville, N. Y. Au fost captivaţi amândoi de noua „reformă a sănătăţii” învăţată acolo. Liderul White a scris un raport măgulitor despre instituţie şi despre acest sistem de îngrijire.
Domnişoara Austin, una din doctoriţele de acolo, purta o „rochie reformată” cu pantaloni bărbăteşti pe dedesubt. Puţin modificată dar era aceeaşi rochie pe care o condamnase doamna White în urmă cu doar un an. Dar au fost amândoi încântaţi de ea. A adoptat-o şi ea imediat şi a început să scrie revelaţii şi mărturii către surori, spunând că Dumnezeu vrea acum să se poarte această rochie. Se va vedea că după vizita ei la domnişoara Austin "Domnul” a făcut-o să se răzgândească în privinţa rochiei, căci, spune ea:
"Dumnezeu vrea acum ca poporul lui să adopte reforma îmbrăcămintei, nu numai pentru a de distinge de lume ca popor al Său, ci şi pentru că reforma rochiei e esenţială pentru sănătatea fizică şi mentală " (p. 525).
Aici, Îl numeşte iar pe Dumnezeu autoritatea pentru reforma îmbrăcămintei. Rochia trebuia adoptată de surori nu numai pentru sănătate ci şi pentru a le distinge de lume, ca făcând parte din poporul lui Dumnezeu. Citează Num. 15:38-41, unde Dumnezeu poruncea izraeliţilor să poarte "o panglică albastră" pe veşmântul lor, pentru a se distinge de alte neamuri. Aşa că acum femeile adventiste trebuiau să poarte rochia reformată pentru a se distinge de lume. E chiar lucrul pe care-l condamnase la început. Dă chiar şi lungimea rochiei. Spune: "Aş zice că nouă inci sunt de ajuns, după părerea mea.” (p. 521). În mărturia dinaintea vizitei la domnişoare Austin a spus clar "un inch dau doi" deasupra străzii; dar a ajuns acum la "nouă" inci. Măsuraţi nouă inci de al podea şi vezi ajunge la genunchiul unei femei de talie normală. Aceasta era lungimea rochiei domnişoarei Austin.
Doamna White avea tipare ale rochiei, hainei şi pantalonilor, făcute din hârtie. Le-a făcut reclamă în Review, le lua cu ea oriunde mergea şi le vindea cu un dolar bucata! A făcut astfel o sumă destul de frumuşică, fără eforturi prea mari. Pretindea ca aceste tipare de hârtie să ie cumpărate de toată lumea. Spune:
"În timpul călătoriei, iau tiparele cu mine pentru a le da surorilor pe care le întâlnim sau ca să le trimitem prin poştă tuturor celor care le comandă. Adresa noastră va apărea în Review... Veşmintele vechi pot fi croite după tiparul corect... Vă rog surorilor să nu vă croiţi tiparele după mintea voastră " (p. 522).
Singurul tipar corect era al ei, şi-i făcea reclamă în revista bisericii, cărându-l cu ea oriunde mergea, un tipar din hârtie ieftină, vândut surorilor pe un dolar bucata! Eram acolo şi am văzut că le vindea cu un dolar bucata. Multe surori sărace care nu-şi puteau permite, cumpărau totuşi tiparul şi-şi puneau pantalonii.
Mă căsătorisem în Battle Creek în 1867, cu o tânără soră de nouăsprezece ani. Chiar în perioada nebuniei cu rochiile scurte. Desigur, ca soţie de lider, şi-a pus rochia fără plăcere şi a purtat-o timp de opt ani. Aşa că ştiu totul despre asta. Era ceva ruşinos şi atrăgea pretutindeni ridiculizarea. Pe stradă, oameni se opreau, se uitau lung la ea şi-şi băteau joc de ea. Am văzut grupuri de băieţi luându-se după ea, bătându-şi joc de ea până când intra într-un magazin ca să se ascundă. Ne era ruşine la amândoi; dar poetul lui Dumnezeu spusese că era voia Sa aşa că trebuia să purtăm crucea! Iată avertizarea dată de doamna White:
"Eu mi-am făcut datoria; mi-am depus mărturia iar aceia care m-au auzit şi au citit ceea ce am scris trebuie să-şi asume responsabilitatea de a primi sau de a respinge lumina dată. Dacă aleg să fie ascultători uituci şi nu împlinitori cu fapta îşi asumă singuri riscul şi vor răspunde înaintea lui dumnezeu.” (p. 523).
Problema era clară. Cumpăraţi un tipar, tăiaţi-vă rochia, puneţi-vă pantaloni, deveniţi ciudaţi sau respingeţi lumina şi întâlniţi mânia lui dumnezeu! Aşa că, în număr mare, credincioasele îşi puneau rochia. Dar a fost un eşec. Era cald în pantaloni vara iar iarna gleznele li se udau de zăpadă. Soţii erau furioşi, fraţii nu mai ieşeau cu surorile lor iar cei din afară îşi băteau joc de ei şi-i numeau ciudaţi. Fetele care purtau rochia aceasta la şcoală erau ridiculizeze şi evitate. Dar doamna White a purtat-o şi a impus-o timp de opt ani. Adesea, stăteam la birou cu ea când scria despre ea, ca parte a datoriei sale creştine. Dacă Dumnezeu îi dăduse vreodată o revelaţie atunci îi dăduse despre aceasta căci aşa spunea mereu. Dar în timp, a văzut că era o greşeală şi un eşec. Aşa că a plecat în California şi şi-a dat-o jos în tăcere şi n-a mai purtat-o de atunci. Sigur că i s-au cerut explicaţii dar pur şi simplu a refuzat să le dea. Spunea că dăduse lumina. Puteau s-o primească sau s-o respingă. Doar atât! De fapt, fusese dusă în eroare de domnişoara Austin şi nu îndrăznea s-o recunoască deoarece spusese că primise lumină din cer şi-L făcuse pe Dumnezeu răspunzător pentru tot.
În loc să-şi asume responsabilitatea că a indus toată denominaţia în eroare, aşa cum era normal, a aruncat toată responsabilitatea asupra lui Dumnezeu şi le-a acuzat pe surori că au renunţat la veşmântul dizgraţios şi nesuferit, făcând necesară introducerea unui „alt stil faţă de care nu se făceau atâtea obiecţii” Iată ce a scris în 1875:
"Pentru că surorile noastre nu vor toate să accepte rochia reformată, prezentăm un stil faţă de care nu se pot aduce atâtea obiecţii " (Mărturii, Vol. IV., p.640).
Aceasta e calea pe care a ales-o, aruncând asupra altcuiva responsabilitatea unui veşmânt care a ridicat obiecţii şi pe care ea însăşi l-a introdus şi a încercat să-l impună poporului ei ca o datorie creştină.
Dar dacă alţii nu-L ascultau pe Dumnezeu respingând această rochie reformată, atunci nici ea n-a ascultat. Când soţia mea a renunţat la ea, a respirat uşurată şi mi-a spus cât o detestase. Nimeni n-o mai poartă acum deşi a rămas acolo, în "mărturiile inspirate" ca şi cuvânt şi voie a lui Dumnezeu. Acesta e alt exemplu al faptului că prin revelaţiile ei, doamna White urma conducerea altcuiva şi era predispusă să fie influenţată să adopte păreri fanatice şi extreme, susţinându-le apoi ca fiind revelaţii din partea lui Dumnezeu.