Viaţa lui Ellen White

Capitolul 20 - Viziunile ei false despre planete

Aşa cum am mai spus, liderul Joseph Bates i-a întâlnit pentru prima oară pe liderul White şi pe soţia lui în 1846. El ţinea Sabatul şi i-a forţat şi pe ei să-l ţină. La început nici unul din ei nu i-a dat o importanţă prea mare dar l-au acceptat ca să-i facă pe plac lui Bates, deoarece era important să câştige influenţa lui. Doamna White avea viziuni despre care Bates nu credea că vin de la Dumnezeu; dar erau nerăbdători să-l convingă că aşa era. Bates fusese căpitan pe mare şi învăţase despre stele; de fapt era pasionat de astronomie. În prezenţa doamnei White şi a altora, vorbea adesea despre diferite planete, poziţiile lor, lunile lor, şi „cerurile care se deschid”. În cartea lui "A doua mare mişcare adventistă" pagina 260, liderul J. N. Loughborough, cel mai mare exponent şi apologet al doamnei White, o citează pe o anume doamnă Truesdale:

"Ştiam cu toţii că căpitanul Bates era un mare iubitor al astronomiei, căci adesea ne învăţa cu privire la poziţia multor corpuri cereşti.”
Se pare că doamna White nu acorda nici o atenţie acestui subiect şi nici nu părea să fie interesată de el. Dar în curând, a avut o viziune despre diferitele planete, dup cum spune Loughborough la pagina 258 a cărţii citate mai sus:
"Într-o seară, la conferinţa menţionată mai sus [Topsham, Maine, 1846], în casa domnului Curtis, şi în prezenţa liderului (Căpitanului) Bates care nu se hotărâse încă în privinţa acestor manifestări, doamna White, în timpul viziunii, a început să vorbească despre stele, oferind o descriere strălucitoare a inelelor rozalii pe care le-a văzut la suprafaţa unei planete şi a adăugat 'Văd patru luni. ' 'O, ' spuse liderul Bates, 'vede Jupiter. ' Apoi, după nişte mişcări ca şi cum ar fi călătorit prin spaţiu, a început să descrie inelele în toată frumuseţea lor atât de deosebită şi a spus 'Văd opt luni. ' 'Îl descrie pe Saturn. ' A urmat o descriere a lui Uranus cu cele şase luni, apoi o descriere minunată a „cerurilor care se deschid”.
Era de ajuns şi şi-a împlinit scopul. Liderul Bates se convinsese şi a început să creadă cu tărie în viziunile ei.
Dar care sunt faptele? Doamna White n-a văzut decât ce credeau şi ce vorbeau însoţitorii ei. Dacă Dumnezeu i-ar fi dat viziunea aceea despre planete şi numărul lunilor fiecăreia, El i-ar fi dat numărul corect în fiecare caz şi astfel ea ar fi arătat ceea ce nu ştiau astronomii de atunci dar au descoperit mai târziu. Acest lucru ar fi dovedit că viziunea ei era de la Dumnezeu. Dar, pentru că s-a înşelat, s-a dovedit că Dumnezeu n-avea nici un rol în această viziune. Această viziune era ca şi restul revelaţiilor ei; pur şi simplu vedea ceea ce studiaseră, ceea ce credeau şi despre ce vorbeau alţii atunci. Fie că a pretins că a văzut toate astea pentru a a-l câştiga pe liderul Bates, fie că într-adevăr şi-a imaginat că le-a văzut, e un fapt dovedit că afirmaţia ei referitoare la numărul lunilor fiecărei planele era incorectă şi nu coincide cu ceea ce ştim despre ele. Fapte clare care nu pot fi negate dovedesc că nu ne putem baza deloc pe revelaţiile ei. Iată aceste fapte adunate de E. E. Frank, din New York City: "Jupiter are nouă luni în loc de patru; Saturn are zece luni în loc de opt şi Uranus are doar patru luni în loc de şase.” Iată cum au fost făcute aceste descoperiri:
Jupiter. În 1892, Bernard, la Observatorul Lick, a descoperită cea de-a cincea lună a lui Jupiter; în 1905, Perrine, la acelaşi observator, le-a descoperit pe a şasea şi a şaptea; în 1908, Melotte a descoperit-o pe a opta la Greenwich; şi în 1914, Nickolson, la observatorul Lick, a descoperit-o pe a noua.
Saturn. În 1899, Prof. W. H. Pickering a descoperit a noua lună a lui Saturn, şi în 1905, pe a zecea.
Uranus. Sir Wm. Herschel a descoperit două din cele mai mari luni ale lui Uranus, şi a presupus că a mai văzut încă patru, lucru care a fost crezut până în 1851, cinci ani după viziunea doamnei White. În 1851, Lassell a dovedit că Uranus are doar patru luni.
Pentru mai multe informaţii şi pentru a vedea numele acestor sateliţi vezi "Manualul de Astronomie" al lui Charles Young, Ph. D., LL. D., fost profesor de astronomie la universitatea Princeton.
[Nota editorului: Descoperiri recente arată că Jupiter are 16 luni, saturn cel puţin 18 şi Uranus 15. Uranus mai are şi inele care nu sunt menţionate de doamna White]
Concluzia e clară – pretenţia doamnei White era falsă. Nu l-a văzut pe Jupiter, căci Jupiter are nouă luni în loc de patru, cum a zis ea. Nu l-a văzut pe Saturn, căci Saturn are zece luni în loc de opt (şapte), după cum a pretins că a văzut ea. Nu l-a văzut pe Uranus căci Uranus are doar patru luni în loc de şase, cum a pretins ea. Şi totuşi ea susţine că Domnul i-a arătat toate aceste lucruri într-o viziune.
Această viziune a lunilor, ce corespunde exact cu ceea ce credea liderul Bates, l-a convins că viziunile veneau de la Dumnezeu. A întrebat-o dacă studiase vreodată astronomia şi ea i-a răspuns că nici măcar nu-şi aminteşte să se fi uitat vreodată într-o carte de astronomie. A fost mulţumit cu acest răspuns. Dar putea foarte bine să fi învăţat toate astea din conversaţiile avute cu el. Descoperiri recente au arătat că atât Jupiter, cât şi Saturn au mai multe luni decât a spus ea. Liderul Loughborough e nevoit să mărturisească acest lucru. Într-o notă de subsol de la pagina 258 din cartea lui deja menţionată, el spune: "Au mai fost descoperite şi alte luni ale lui Jupiter şi Saturn.”
De fapt, chiar doamna White, relatând această viziune, l-a descris pe Saturn având doar şapte luni, numărul specificat atunci de astronomi. Iată propriile ei cuvinte din "Scrieri timpurii" pagina 32: "Am fost dusă apoi într-o lume care avea şapte luni.” Dar până să-şi scrie liderul Loughborough cartea "Înălţarea şi progresul adventiştilor de ziua a şaptea", fusese descoperită altă lună şi editorii au avut curajul să-i schimbe cuvintele ca să sune"Văd opt luni.” (Vezi pagina 126 din acea lucrare) Asta se întâmpla în 1892. Când liderul Loughborough şi-a revizuit cartea în 1905 şi a scos-o cu alt titlu, alte luni ale aceste planete fuseseră descoperite.
Descoperirile progresive din astronomie după ce doamna White a avut acea viziune au dovedit că revelaţia ei era falsă. Dar era o lovitură de maestru să câştige un convertit cu influenţă pentru cauza ei. Şi a reuşit, cu toate că era o fraudă.
Dacă liderul Bates ar fi în viaţă azi, ar fi nevoit să respingă pretinsa ei viziune a planetelor ca fiind falsă, date fiind contradicţiile datelor cunoscute, descoperite de la moartea lui.
Revelaţiile şi viziunile ce pot fi produse la cerere pentru a se potrivi unei ocazii, pot fi puse la îndoială cu uşurinţă, la fel cum pot fi puse la îndoială şoaptele şi ocheadele spiritelor familiare care vin când sunt chemate.

Capitolul 21 - "Daţi duminica Domnului"

De la început, doamna White a învăţat că papa a schimbat sabatul iar ţinerea duminicii era semnul fiarei şi, până la sfârşit, adventiştii de ziua a şaptea aveau să sufere o mare persecuţie pentru că n-aveau să înceteze munca duminica. Un decret avea să-i ucidă şi să-i radă de pe faţa pământului. (Scrieri timpurii p.29, 47, 55, 143, 145, ed. 1882).

După un timp, din pricina comportării lor agresive şi a protestului vehement împotriva celor ce ţineau duminica, câţiva adventişti de ziua a şaptea au fost închişi pentru scurte perioade de timp ici şi colo pentru că au lucrat duminica şi în final, două din editurile lor, una din Londra şi una din Basil, Elveţia, au fost închise pentru că n-au respectat legile duminică şi legile care fixau numărul de ore de lucru pentru femei.
Acest lucru a pus-o pe gânduri pe doamna White şi a avut o revelaţie pentru poporul ei să nu mai muncească duminica atunci când o cerea legea şi când erau ameninţate drepturile altuia. Au ascultat cu toţi imediat. Dar, după aceste instrucţiuni, cum mai pot fi ei persecutaţi că lucrează duminica?
În Australia exista o lege care le cerea să-şi închidă editura din Melbourne duminica. După această revelaţie, timp de trei duminici, n-au ascultat. Au fost apoi ameninţaţi cu arestul. Ce s-a întâmplat Au fost curajoşi în faţa legii şi au suferit pedeapsa aşa cum au spus că o vor face? Doamna White, oracolul lor divin, era din fericire chiar acolo. I-a sfătuit să devină martiri? O, nu! A avut imediat o revelaţie care le spunea să respecte legea, să închidă fabrica duminica şi să dedice ziua Domnului pentru lucrarea religioasă la fel ca şi cei care ţineau duminica.
Iată instrucţiunile ei din "Mărturii pentru biserică" Vol. IX., Nr. 37, publicat în 1909. E o negare pe aţă a tuturor lucrurilor pe care le învăţase înainte. Evită toate posibilităţile de persecuţie pentru lucrul de duminica. Spune: "Lumina pe care mi-a dat-o Domnul într-o vreme când ne aşteptam la o criză asemănătoare cu cea care se apropie de voi, a fost ca atunci când oamenii erau mişcaţi de o putere de jos să ţină duminica, adventiştii de ziua a şaptea trebuiau să se arate înţelepţi încetând munca în acea zi şi s-o dedice lucrării misionare" (p. 232).”Nu le daţi motive să vă numească călcători de lege.”, „Va fi uşor să treceţi de greutatea asta. Daţi duminica Domnului ca zi în care faceţi lucrare misionară.”
Mai departe, spune: "Odată, cei ce răspundeau de şcoala noastră din Avondale [Australia] m-au întrebat 'Ce să facem? Reprezentanţii legii au poruncă să-i aresteze pe cei care lucrează duminica. ' I-am răspuns „Va fi uşor de evitat această problemă. Daţi duminica Domnului ca zi pentru lucrarea misionară. Duceţi studenţi afară pentru a ţine întâlniri în diferite locuri şi faceţi lucrare misionară medicală. Îi vor găsi pe oameni acasă şi vor avea o ocazie grozavă să le vorbească despre adevăr. Acest mod de a petrece duminica Îi este întotdeauna plăcut Domnului" (p. 238).
Vom vedea imediat că acum doamna White îşi învaţă oamenii să ţină duminica la fel toţi cei care o fac cu conştiinciozitate; adică să aibă întâlniri religioase şi să facă lucrare religioasă! Trebuie să "se abţină de la munca obişnuită în acea zi"; trebuie să "dea duminica Domnului ca o zi pentru lucrarea misionară.” Şi pentru a încheia toată povestea, li s-a spus că " acest mod de a petrece duminica Îi e întotdeauna plăcut Domnului.” Perspectiva arestului a făcut-o pe doamna White să se schimbe imediat într-o zeloasă persoană ce respectă duminica.”Daţi duminica Domnului”. Mai observaţi un lucru: " Acest mod de a petrece duminica Îi e întotdeauna plăcut Domnului.” Cât e de adevărat! Acum, dacă Îi e plăcut Domnului din partea adventiştilor, trebuie să-i fie plăcut şi din partea metodiştilor, baptiştilor, prezbiterienilor, congregaţionaliştilor şi a altora.
Dar iată care e problema: Dacă adventiştii iau sfatul ei, cum vor mai fi persecutaţi că lucrează duminica? Ce se întâmplă cu prezicerea că va ieşi un edict care îi va ucide pentru că au călcat legea duminicii? Asta au învăţat mereu adventiştii înainte. Dar în 1909 li s-a spus să înceteze să mai muncească duminica, să dedice ziua lucrării religioase şi să asculte de lege.
Dacă simpla perspectivă a unei amenzi îi face pe adventişti să înceteze lucrul şi să se supună legii, oare ameninţarea cu moartea nu i-ar face să se supună imediat? Cu siguranţă că da. Aceasta e o dovadă că întreaga lor teorie se prăbuşeşte când e pusă la încercare.
În cele din urmă, dacă metodiştii, baptiştii şi alţii au semnul fiarei pentru că „dau duminica Domnului” în serviciile lor religioase, de ce nu l-ar avea şi adventiştii dacă şi ei dau la fel duminica Domnului? Sigur că l-ar avea.
Dacă ţinerea duminicii e atât de îngrozitoare cum spun adventiştii, atunci ceea ce le spune aici doamna White să facă e un păcat – un compromis cu păcatul. E ca şi cum Daniel le-ar fi spus celor trei prieteni ai săi evrei: "Când oamenii sunt împinşi de o forţă de jos să vă oblige să vă plecaţi şi să vă închinaţi idolilor, nu le daţi motive să vă numească călcători de lege. Puteţi evita uşor această problemă. Trebuie să fiţi înţelepţi dedicând acest timp rugăciunii. Plecaţi-vă, dar în timp ce sunteţi plecaţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu din cer. Acest gen de închinare Îi pace întotdeauna lui Dumnezeu.”
Dând aceste instrucţiuni, doamna White a înlăturat ea însăşi posibilitatea persecuţiei pentru legea duminicii pe care o prezisese înainte.
Capitolul 22 - Concluzie
Doamna White avea multe de spus despre cele trei mesaje din Apocalipsa 14:6-10. Ea spune că acestea erau baza mesajului şi mişcării sale.
Susţinea că primul din ele s-a împlinit în timpul mişcării lui William Miller, odată cu fixarea datei de 1843-4.
Timp de vreo şaizeci şi cinci de ani a aplicat al doilea mesaj sau căderea Babilonului bisericilor protestante şi a spus că nu putea fi aplicat bisericii romano-catolice. Dar, aşa cum am văzut, în 1911 şi-a schimbat învăţăturile referitoare la acest mesaj şi l-a aplicat în mod particular bisericii romane. Dacă are dreptate în expunerea ei posterioară, atunci s-a înşelat şi a învăţat o eroare referitoare la al doilea mesaj aproape toată viaţa ei.
Al treilea mesaj avertizează împotriva falsei închinări şi a primirii semnului fiarei. Aproape toată viaţa ei, doamna White a învăţat că semnul fiarei este ţinerea duminicii; dar după cum am văzut în capitolul precedent, spre sfârşitul vieţii şi-a schimbat părerile referitoare la acest lucru şi a spus că „a da duminica Domnului” e un lucru care Îi este mereu plăcut.
Cu alte cuvinte, s-a înşelat şi a învăţat o eroare în ceea ce priveşte toate cele trei mesaje pe care ea şi susţinători ei le-au folosit ca bază a mişcării lor. Dacă era greşită de la bază, cum putem avea încredere în ea în alte probleme?
Pentru a aminti pe scurt unele din cele mai proeminente greşeli ale ei, observaţi următoarele:
A susţinut data fixată de William Miller la 1843-4.
A susţinut data fixată de Căpitan Bates la 1851.
A învăţat că nu mai era salvare pentru păcătoşi după Oct. 22, 1844.
A ascuns unele din viziunile şi scrierile ei de la început şi totuşi, în 1882, a scos o carte ce pretinde că conţine toate scrierile ei de la început.
A prezis că Războiul civil va fi un eşec, că naţiunea va fi ruinată şi că sclavia nu va fi abolită.
A caracterizat proclamările lui Lincoln pentru zile de smerire şi rugăciune ca fiind „insulte aduse lui Iehova”.
A învăţat o reformă a îmbrăcămintei care-i făcea pe adepţii ei de râsul lumii şi pe care a abandonat-o şi ea după ce a încercat s-o bage pe gâtul bisericii timp de opt ani, ca revelaţie divină şi o datorie religioasă.
A scris împotriva consumului de unt şi ouă.
A interzis consumul de carne şi a spus "Putem avea încredere în lideri care, la mese unde e servită carne se alătură celorlalţi şi mănâncă?" (Lake Union Herald, Oct. 4, 1911), şi totuşi, în secret, a mâncat carne mai mult sau mai puţin, toată viaţa ei.
Şi-a învăţat adepţii c n-ar trebui să aplice zeciuiala aşa cum considerau ei ci s-o aplice aşa cum vroia ea.
A negat că a fost influenţată de scrisori şi conversaţii în scrierea mărturiilor ei, când de apt adevărul era chiar opusul.
Şi-a bazat multe din mustrările ei pe rapoarte eretice şi, contrar Scripturii, pe mărturia unui singur martor.
A pretins că a primit o însărcinare divină pentru a demasca păcate secrete dar a eşuat în mod mizerabil. În numeroase cazuri, a mustrat persoana greşită şi adesea acuza oamenii de lucruri pe care nu le făcuseră.
S-a înşelat în viziunea ei referitoare la planete şi numărul sateliţilor lor.
A plagiat atât de mult că una din cărţile ei a trebuit să ie ascunsă în întregime iar alta să ie revizuită, cu o cheltuială de 3 000 de dolari.
În 1905 a promis că explică greşelile şi eşecurile ei şi a spus că Dumnezeu o va ajuta să o facă; dar în 1906 a spus că Dumnezeu i-a zis să nu încerce acest lucru.
Una din cele mai rele trăsături a vieţii şi scrierilor ei e că-L făceau întotdeauna responsabil pe Dumnezeu pentru greşelile şi eşecurile ei.
Cea mai gravă înşelătorie a ei şi a adepţilor ei a fost să creadă că suferinţa pe care i-o aducea epilepsia şi crizele de epilepsie erau revelaţii şi viziuni de la Dumnezeu.
Doamna White nu numai că a pretins că scrierile ei erau "mărturia lui Isus" şi "spiritul profeţiei" pomenit în Apoc. 12:17 şi Apoc. 19:10, dar a susţinut cu putere că ea şi adepţii ei sunt cei 144.000din Apoc. 7:1-4 şi Apoc. 14:5, deşi în prezent numărul membrilor lor adulţi e în jur de 150.000.
Cea mai importantă caracteristică a celor 144.000 descrişi în ultima carte a Scripturii e că „în gura lor nu s-a găsit nici o viclenie”.
Viclenia înseamnă înşelătorie. Nici o viclenie, înseamnă nici o înşelătorie. Dar, aşa cum am arătat de atâtea ori în această carte, pretenţiile doamnei White de a fi un profet inspirat de Dumnezeu au fost menţinute multă vreme prin înşelătorie, atât din partea ei cât şi din partea adepţilor şi apărătorilor ei. Prin urmare, şi ea şi ei nu întrunesc descrierea şi caracteristica pe care inspiraţia divină le-a acordat-o celor 144.000.
Nici un dar adevărat de la Dumnezeu, nici un dar adevărat al Duhului n-a avut nevoie vreodată de viclenie – înşelătorie sau feţe duble pentru a fi apărat şi susţinut.
N-are rost să negăm că a vrut să fie o creştină şi că lucrările ei conţin multe lucruri bune. Îl lăsăm pe Dumnezeu să aprecieze motivaţiile ei. Dar înaltele ei pretenţii nu pot i apărate. Sunt dezaprobate de prea multe fapte de necontestat.