Viaţa lui Ellen White

Capitolul 8 - Scrieri compromiţătoare ascunse

Am arătat în capitolul despre „uşa închisă” că doamna White, împreună cu alţii adventişti de ziua a şaptea de la început, învăţa că, din 22 Oct. 1844, până la aceeaşi dată în 1851, nu mai era mântuire pentru păcătoşi. La câteva luni înainte să se termine aceşti şapte ani liderul White şi soţia lui s-au convins că trebuie să renunţe la această teorie. Prin urmare, la Saratoga Springs, N. Y., în August, 1851, liderul White şi soţia sa au publicat Experienţă şi viziuni, un mic pamflet de 64 de pagini. În aceasta nu se face nici o referinţă la "Un cuvânt către mica turmă” publicat de James White în 1847, nici la Present Truth, publicat în 1849 şi 1850, deşi toate paginile cu excepţia a şapte pagini din introducere sunt copiate cuvânt cu cuvânt din aceste două publicaţii. De ce au păstrat linişte în ceea ce priveşte aceste două publicaţii? Pentru că amândouă aceste lucrări mai vechi erau pline de teoria "uşii închise". Prin urmare, era necesar să se renunţe la ele în linişte şi să fie date uitării cât mai repede posibil. Aceasta e explicaţia pentru care au fost ascunse de atunci. Nu vor fi văzute niciodată de tânăra generaţie de adventişti de ziua a şaptea fără acordul liderilor care ştiu acum că ele au existat. O cunoştinţă despre ele ar distruge complet credinţa în pretenţiile ei a credincioşilor sinceri şi inteligenţi ai doamnei White, iar aceasta ar însemna distrugerea sufletului şi centrului vieţii denominaţiei.

În 1882 biroul din Battle Creek, Mich., a publicat o mică lucrare intitulată "Scrieri timpurii” a doamnei White. În prefaţă, editorii spun:
"Există un interes tot mai mare faţă de lucrările ei, mai ales faţă de aceste idei de la început şi a devenit imperativă publicarea unei a doua ediţii.”, „N-a fost omisă nici o parte a acestei lucrări. Nu s-a făcut nici o schimbare în ideea sau sentimentul lucrării originale; iar schimbările verbale s-au făcut sub ochii autoarei, cu aprobarea ei.”
În Advent Review din 26 Dec. 1882, apare un articol al liderului G. I. Butler, cu titlul, "O carte mult aşteptată.” În acest articol, el atrage atenţia cititorilor asupra importanţei cumpărării cărţii menţionate mai sus. Cităm din acest articol:
"Acestea erau primele scrieri publicate ale sorei White... Mulţi au dorit să intre în posesia a TOT ce a scris pentru a fi publicat... Dorinţa de a avea aceste scrieri timpuriii era atât de mare încât acum câţiva ani, Conferinţa Generală a recomandat prin vot republicarea lor. Volumul de faţă este rezultatul acestei dorinţe. Vine în întâmpinarea unei dorinţe de mult exprimate.... Mai există un aspect interesant al acestui subiect. Duşmanii acestei cauze, care n-au dat înapoi de la nici un efort pentru a dărâma credinţa oamenilor noştri în mărturiile Duhului lui Dumnezeu şi interesul arătat faţă de scrierile doamnei White, au profitat de faptul că nu puteai avea scrierile ei timpurii. Au scris multe lucruri despre noi că am „ascuns” aceste scrieri ca şi cum ne-ar fi ruşine cu ele. Unii s-au străduit să dea impresia că existau obiecţii în privinţa lor, de care ne temeam că vor ieşi la lumina zilei şi că le păstram cu grijă ascunse. Aceste insinuări mincinoase au servit scopului lor de a înşela unele suflete imprudente. Arătăm acum adevărata lor natură, prin publicarea câtorva mii de copii ale acestei cărţi „ascunse”, despre care duşmanii noştri erau foarte nerăbdători să afirme că vroiam s-o ascundem. Au pretins că de abia aşteaptă să obţină aceste scrieri pentru a arăta presupusa eroare din ele. Au acum această ocazie.”
Imediat după publicarea Scrierilor timpurii, liderul A. C. Long a publicat un tractat de 16 pagini intitulat "Comparaţia Scrierilor timpurii ale doamnei White cu publicaţiile de mai târziu.” Prezentăm aici un citat din tractatul domnului Long:
"Din citatele de mai sus, observăm următoarele: Mai întâi, aceste 'Scrieri timpurii' ale doamnei White, au fost publicate sub ochii ei şi cu aprobarea ei. În al doilea rând, conţin TOATE viziunile ei timpurii. În al treilea, cei care au pretins că anumite părţi din viziunile ei de al început au fost „ascunse” sunt mincinoşi, din moment ce sunt republicate acum în întregime.”
Prezentăm acum dovezile pentru a arăta că citatul anterior, în care liderul Butler afirmă că lucrarea despre care vorbeşte conţine TOATE „scrierile timpurii” ale doamnei White, e în întregime adevărată şi neînşelătoare. Cele mai timpurii scrieri ale doamnei White au fost publicate de liderul White în 1847, într-un mic pamflet de numai 24 de pagini intitulat "Un cuvânt către mica turmă.” Lucrarea la care se referă liderul Butler şi spune că conţine toate scrierile ei timpurii, publicată în 1882, pretinde a fi un extras retipărit al viziunilor ei de la început. Observaţi cu atenţie că, la începutul primei ei viziuni, publicate în 1847, citim 33 de rânduri şi descoperim că lucrarea republicată de mai târziu corespunde cu cea veche cuvânt cu cuvânt, doar cu câteva schimbări care schimbă sensul. Dar la sfârşitul rândului 33 descoperim că au fost omise sau „ascunse” patru rânduri. Acestea spun:
"Le era imposibil [celor care renunţaseră la credinţa în mişcarea din 1844] să revină pe cărare şi să se îndrepte spre cetate. La fel era cu TOATĂ LUMEA REA PE CARE A RESPINS-O DUMNEZEU. Cădeau de pe drum, unul după altul.”
Aceste rânduri se găsesc la pagina 14 a ediţiei din 1847. Nu se găsesc în ediţiile de mai târziu ale viziunilor publicate în 1851 şi în 1882. Suntem în posesia tuturor celor trei ediţii. De ce-au fost lăsate deoparte aceste câteva rânduri? Pentru că la data de 1847 doamna White credea în teoria „uşii închise” şi pretindea că prin revelaţie divină Dumnezeu i-a arătat că "toată lumea rea pe care a respins-o Dumnezeu" era pierdută pentru totdeauna. În toamna lui 1851 şi 1882 nu mai credea în această teorie; deci trebuia ca aceste rânduri să fie omise. Aici, presupusul mesager profetic al lui dumnezeu îndrăznea să se atingă de o aşa-zisă revelaţie divină.
Acum, citind cele 72 de rânduri ale viziunii, descoperim alte 22 de rânduri care au fost omise. Iată câteva din ele:
"Într-o clipă, zburam spre cer; şi, intrând, l-am văzut pe părintele Avram, Isaac, Iacov, Noe, Daniel şi mulţi alţii.”
[Nota editorului: În apărarea doamnei White, spunem că contextul acestei viziuni se situează după învierea celor neprihăniţi. Prin urmare, prezenţa lui Avram şi a altor sfinţi nu sprijină afirmaţia domnului Canright că Ellen White credea în conştiinţa după moarte la acest moment. Este singura greşeală pe care cercetările noastre au descoperit-o în această carte]
La acea dată doamna White credea încă în starea de conştienţă a celor morţi; aşa că-i vede pe toţi aceşti patriarhi din cer. Mai târziu a respins această idee şi a sprijinit ideea că morţii sunt inconştienţi în sonul morţii. E clar de ce au fost omise aceste rânduri. Îşi schimbase părerile despre starea celor morţi şi prin urmare, această „revelaţie” pe care i-a dat-o Dumnezeu trebuia să dispară.
Puţin mai încolo, sunt omise alte două rânduri; apoi opt; şi mai încolo alte nouă.
O viziune pe care a avut-o doamna White la Camden, N. Y., pe 29 iunie 1851, lipseşte în întregime din acest volum despre care afirmă că include TOATE scrierile ei timpurii. Iată un citat din această viziune ascunsă:
"Am văzut apoi că Isus se ruga pentru duşmanii Săi; dar asta n-ar trebui să ne facă PE NOI să ne rugăm pentru LUMEA REA PE CARE A RESPINS-O DUMNEZEU. Când Se ruga pentru duşmanii Săi, mai era speranţă pentru ei şi PUTEAU BENEFICIA ŞI FI SALVAŢI DE ACESTE RUGĂCIUNI, ca şi atunci când El era mijlocitor în camera din afară pentru întreaga lume; DAR ACUM DUHUL LUI ŞI MILA LUI S-AU RETRAS DIN LUME; IAR INIMA NOASTRĂ TREBUIE SĂ FIE CU ISUS, RETRASĂ DE LA CEI FĂRĂ DUMNEZEU"
[Nota editorului: White Estate pretinde că itinerariul lui Ellen White arată că nu era în Camden, N. Y. pe29 iunie 1851. Ei pun la îndoială autenticitatea viziunii de la Camden. În apărarea domnului Canright, atât J. N. Andrews cât şi Uriah Smith au încercat să apere viziunea de la Camden ca fiind autentică. ]
Motivul pentru care a fost ascunsă această viziune este limpede. Învăţa doctrina Uşii Închise în termenii cei mai clari.
Atunci de ce i-a acuzat liderul Butler pe aceia care au atras atenţia celor înşelaţi asupra faptului că unele din scrierile şi viziunile doamnei White au fost ascunse, că au făcut "insinuări mincinoase" la adresa ei şi a colaboratorilor ei? Iată faptele. N-au fost şi nici nu pot fi negate cu succes.
E clar de ce au fost ascuns toate aceste afirmaţii şi viziuni "inspirate". Au învăţat doctrina uşii închise şi spuneau că adventiştii nu trebuie să "se roage pentru oamenii răi pe care i-a respins Dumnezeu"; că inima lor "trebuie să nu fie cu cei fără Dumnezeu.” După 1844 nu mai trebuiau să aibă milă pentru cei fără Dumnezeu, nici să se roage pentru ei!
Cea mai importantă lucrare publicată de adventiştii de ziua a şaptea în aceşti ani în care au crezut şi au învăţat că uşa harului pentru păcătoşi s-a închis în 1844, era un ziar intitulat Present Truth. A fost tipărit în 11 numere. Au apărut în diferite locuri din est, din iulie 1849, până în noiembrie, 1850.
În numărul din August, 1849, de la pagina 21 la 24, apare o viziune lungă a doamnei White. Această viziune este reprodusă în "Scrieri timpurii” ediţia din 1882, de la pagina 34 la 37, cu excepţia a opt rânduri de la pagina 22, care relatează reformele din 1844, care sunt omise. Iată aceste rânduri:
"Din ce în ce mai rău, aceia care au pretins o schimbare a inimii doar s-au înfăşurat într-o haină religioasă care acoperea păcatul unei inimi stricate. Unii au lăsat impresia că s-au convertit cu adevărat, pentru a-i înşela pe oamenii lui Dumnezeu; dar dacă inimile lor ar i putut fi văzute, ar fi apărut mai negre ca niciodată.”
Motivul pentru care au fost scoase aceste rânduri e clar. Învaţă cât se poate de clar că n-au mai existat convertiri reale după 1844. În 1882 nu mai credeau asta; aşa că au trebuit să ascundă aceste rânduri.
La paginile 31 şi 32 din Present Truth apare altă viziune lungă a doamnei White. Această viziune e citată la paginile 37- 39 din Scrieri timpurii. Din nou, sunt scoase 35 de rânduri. Omisiunea e atât de mare încât cităm doar o parte din ea pentru a arăta de ce a fost făcută. În ea, spune că mesagerii trimişi de Dumnezeu "nu vor fi atinşi de plăgile existente. Dar dacă erau unii care nu erau trimişi de Dumnezeu, erau în pericol să fie distruşi de boli... ceea ce-am auzit despre aceste plăgi e doar începutul a ceea ce vom mai auzi. În curând vom fi înconjuraţi de morţi şi muribunzi"
Epidemia la care se referă aici era la nivel local, de scurtă durată şi ţinută sub control. Nu s-a întâmplat nimic din ce-a prezis. Pur şi simplu exprima temerile comune tuturor oamenilor în acea vreme. Asta-i tot. Viziunea a dat greş şi prin urmare, aceste rânduri trebuiau ascunse!
Continuând la pagina 64 din Present Truth, găsim altă viziune care a fost omisă în întregime din "Scrieri timpurii.” Motivul aceste omiteri va deveni limpede pentru toată lumea. Iată o parte a viziunii:
"Entuziasmul şi falsele reforme din ziua de azi nu ne mişcă căci noi ştim că Stăpânul casei S-a înălţat în 1844 şi a închis uşa primei camere a cortului ceresc; iar acum ne aşteptăm să meargă cu turmele lor să-L caute pe Domnul; dar nu-L vor găsi căci El s-a retras (în spatele celei de-a doua perdea) dinaintea lor. Domnul mi-a arătat că puterea care este cu ei e doar o influenţă omenească, nu puterea lui Dumnezeu.”
Doamna White citează aici Osea 5:6, 7 pentru a dovedi că nu mai erau convertiri reale după 1844. Toţi liderii lor au făcut atunci acest lucru, după cum am mai văzut.”Vedea” doar ceea vedeau şi ceilalţi.
Din nou, în Present Truth din noiembrie 1850, la paginile 86 şi 87, există aproape trei coloane tipărite cu altă viziune a doamnei White. Aproape două coloane întregi ale acestei viziuni sunt omise în "Scrieri timpurii.” (Vezi p.63-65. )
Toate pasajele omise citate aici sau la care s-a făcut referire apar în primele scrieri ale doamnei White.
Scrieri timpurii, publicată în 1882, pretinde că conţine toate scrierile de al început ale doamnei White, fără "Nici un cuvânt omis.” Dacă această pretenţie este adevărată, toate pasajele omise citate aici sau la care s-a făcut referinţă ar fi incluse. Dar nu sunt. De ce erau surprinşi? Am dat deja răspunsul. Ce vom spune atunci despre afirmaţia editorilor? Nu e o interpretate greşită deliberată a faptelor, făcută pentru a ascunde unele din învăţăturile greşite „inspirate” ale doamnei White?
În Scrieri timpurii, ediţia din 1882, citim: "Prefaţă la PRIMA ediţie, James White, August, 1851.” Prima ediţie a fost aceea din 1851? Nicidecum! PRIMA ediţie a primelor ei scrieri a apărut în 1847.
Apoi iar, în această ediţie din 1882, citim: "Această A DOUA ediţie” etc. Şi această afirmaţie este falsă deoarece era A TREIA ediţie a primelor ei scrieri. A fost făcută de liderul şi doamna. White, pentru a păstra ascunsă prima ediţie periculoasă din 1847.
Deoarece totul a fost făcut cu aprobarea doamnei White şi ea a dat drepturi de autor oare nu ştia ea că erau false aceste afirmaţii? Sigur că ştia. Dar liderul Butler nu cunoştea acest lucru. Până în 1882, ediţia din 1851 a fost singura de care a ştiut aşa că normal că a copiat din acea ediţie, cuvânt cu cuvânt, exact aşa cum a spus.
Totuşi, de îndată ce a fost publicată ediţia din 1882, liderul A. C. a scos pamfletul său, în care oferea toate pasajele omise în ediţia din 1847. Butler l-a citit. Şi doamna White ştia de el. Cinstea cerea ca amândoi să-şi ceară scuze şi să publice pasajele omise ca anexă şi să le trimită cu restul copiilor sau cel puţin să fie tipărite în următoarea ediţie.
Dar ce s-a întâmplat? Au trecut 35 de ani, au fost tipărite 11 ediţii, mii de copii sunt încă vândute persoanelor neinformate şi nu s-a făcut încă nici o referire la aceste cunoscute pasaje ascunse, nici n-a fost introdus nici un cuvânt din partea lor în ediţiile de mai târziu. Fiecare copie trimisă afirmă ceea ce ştiu acum editori că este fals. Toate acestea justifică acuzaţia noastră că există o încercare de înşelătorie în toată lucrarea adventiştilor de ziua a şaptea, de la început până la sfârşit.
Review and Herald, din 17 Aug. 1916, spune: "Nici o grupare religioasă n-a urcat pe scena acţiunii ci a fost nevoită să-şi analizeze ascensiunea şi progresul.” Două din publicaţiile de la început ale adventiştilor de ziua a şaptea – şi anume, "Un cuvânt către mica turmă” 1847, şi Present Truth, 1849-1850 – sunt ascunse oamenilor lor de către lideri. De ce? Pentru a ascunde învăţăturile false ale doamnei White cuprinse în ele, ceea ce dovedeşte că scrierile ei sunt neinspirate. Iată de ce.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, acest autor ştie faptele petrecute înăuntru referitoare la publicarea „Scrierilor timpurii” în 1882. Timp de ani de zile a fost legat de liderul White şi soţia lui, de liderii Butler, Smith şi alţii. Pe atunci Butler era preşedinte al conferinţei generale, preşedinte al Asociaţiei de publicare, etc. Într-o zi în 1880 a intrat în biroul unde eram eu şi liderul Smith. Ne-a spus plin de bucurie: "Aceşti rebeli din vest spun că am ascuns unele din primele viziuni ale sorei White. O să le închid gura căci voi republica tot ce a scris vreodată în acele prime viziuni.” Liderul White s-a aplecat şi a spus cu o voce scăzută: "Butler, ia-o mai uşor.” Doar atât. N-am înţeles ce însemna acest avertisment şi Butler la fel.
Curând, liderul White a murit - în August, 1881. Butler a continuat şi, în 1882, a scos ediţia prezentă a "Scrierilor timpurii.” În prefaţă nu spunea nimic despre faptul că o parte din primele ei scrieri au fost omise. Spunea că cartea conţine tot ce scrisese ea. Apoi, aşa acum am mai spus, a venit demascarea acelei afirmaţii false din partea liderului Long, în care dădea numeroase pasaje din "Cuvânt către mica turmă” care fuseseră scoase. Acest lucru l-a pus pe Butler într-o lumină proastă.
Pe atunci, eram cu liderul U. Smith în relaţiile cele mai bune. Amândoi eram de acord că trebuie să avem doar puţină încredere în inspiraţia doamnei White. Aşa că Smith a fost bucuros să-l prindă pe Butler cu această problemă şi să arunce îndoială asupra viziunilor. Pe data de 22 marite1883, liderul Smith, mai înainte un apărător vehement ale doamnei. White, îmi scria:
"Mă interesează întrebările tale către Unchiul George [Butler] referitoare la omisiunile din „Scrieri timpurii”. În schimb avem ziarul Marion şi am observat articolul. În aceste circumstanţe, cred că l-a surprins ca o avalanşă. nu mă îndoiesc că citatele sunt corecte. Îmi amintesc că am dat peste tractatul 'Cuvânt către mica turmă, ' pe când eram în Rochester, dar n-am mai văzut de atunci nici o copie şi n-am ştiut decât că 'Experienţă şi viziuni' [1851] conţinea întregul text al primelor viziuni... După tratamentul nedrept pe care l-am primit [din partea doamnei White] în ultimul an, nu mai simt nici o povară în acest sens [adică să apere viziunile].”
Observaţie: Smith şi-a început lucrarea la biroul revistei Review din Rochester, N. Y., în 1855. acolo, a văzut o copie a cărţii"Cuvânt către mica turmă.” În 1883 nu mai văzuse nici una; adică timp de 28 de ani. Şi ţineţi cont de faptul că era în biroul de la Review, principala lor editură, ca şi editor şef în toţi aceşti ani. A doua ediţie a „scrierilor timpurii” ale doamnei White a fost publicată de liderul şi doamna White în 1851. Smith a presupus ca şi toţi ceilalţi că aceasta conţinea tot ce scrisese în 1847. Dar nu era aşa.
Dacă liderul Smith n-a văzut acea carte timp de 28 de ani, atunci ce şanse aveau Butler şi toţi ceilalţi s-o vadă? Fusesem foarte legat de acea lucrare timp de 25 de ani. Adunam fiecare carte, fiecare pamflet şi tractat pe care-l publicau şi pe care-l puteam găsi. Aveam lucrările nelegate legate în volume care sunt acum în număr de cinci, printre acestea şi cele mai vechi publicaţii pe care le-am putut găsi. Dar n-am văzut niciodată o copie din "Cuvânt către mica turmă" sau Present Truth, primele lor publicaţii, decât mai târziu – nici măcar nu ştiam de existenţa lor.
Aşa cum am arătat în capitolul"Uşa închisă” liderul Bates i-a făcut pe liderul White şi pe soţia lui să creadă că Isus Îşi va termina lucrarea din sanctuarul ceresc în şapte ani, de la data de 22 Oct. 1844. Această perioadă se termina în 1851. Pe la sfârşitul acestei perioade, se pare că liderul White şi soţia lui au înţeles că această teorie trebuie abandonată. Dar e se întâmpla cu cele două publicaţii de la început pline de acea doctrină? Un studiu al situaţiei arată că au căzut de acord să scoată din scrierile ei toate pasajele care susţineau cu putere acea idee, să publice restul scrierilor ei cu un nou titlu şi să renunţe la primele lor două publicaţii, "Cuvânt către mica turmă” şi Present Truth. Au scos o nouă publicaţie cu un nou nume, Revista adventistă şi Mesagerul sabatului. În August, 1851, cu 2 luni înainte de sfârşitul celor 7 ani, doamna White a revizuit ea însăşi ceea ce scrisese în " Cuvânt către mica turmă" în 1847, şi în Present Truth în 1849-50 şi a lăsat afară pasajele şi viziunile ce ridicau obiecţii deja menţionate.
Iată propriile ei cuvinte referitoare la acest lucru: "Voi enunţa aici părerea publicată prima oară în 1846. În această părere, vedeam numai câteva din evenimentele din viitor. Recent, am primit vederi mult mai complete. Prin urmare, voi lăsa deoparte o parte pentru a evita repetiţia.” (Experienţă şi vederi, August, 1851, p.9). Vedem aici cine „a lăsat deoparte”. Însăşi doamna White. Apoi, liderul White a supravegheat publicarea, după cum vedem în prefaţă. Amândoi ştiau şi au fost de acord cu omisiunile. Orice referinţă la ediţia din 1847, sau la Present Truth, publicat în 1849 şi 1850, e evitată cu atenţie.
O dovadă a faptului că aceste prime două publicaţii au fost ascunse foarte eficient este faptul că liderul Smith n-o văzuse pe prima timp de 28 de ani şi n-a avut o copie a celei de-a doua până în 1868.
În acel an (1868) liderul Smith a scris o carte de 144 de pagini în care încerca să apere viziunile doamnei White. Cartea se intitulează: "Viziunile doamnei E. G. White.” Referindu-se la aceste publicaţii vechi, spune: "Există vreo lege care ne obligă să ţinem la îndemână o ediţie a fiecărei viziuni care a fost publicată? Ne-am dori într-adevăr să le avem şi să le putem vinde " (p. 123).
Acest lucru arată că la acea dată nu existau şi nici editorul nu ştia de unde să le ia. Ea spune că le-ar vinde bucuroşi dacă le-ar avea. Ei bine, timp de 50 de ani au avut această ocazie da au refuzat să le publice şi să le vândă. Liderul Smith mai mărturiseşte că n-au republicat toate viziunile doamnei White căci legea nu-i obliga să facă acest lucru!! Aici Smith şi Butler se contrazic reciproc.
Din nou, la pagina 125, referindu-se la pasajele scoase, el spune: "Deoarece nu avem dovada contrară luăm drept bună obiecţia că aceste afirmaţii au fost publicate în Present Truth, August, 1849.” Aici, mărturiseşte din nou că biroul lui Review n-avea nici o copie a acelui prim volum important sau a primului ziar publicat vreodată. Acesta e un lucru semnificativ. Cât de atent păstrează editorii fiecare număr al ziarelor lor. De ce s-a îngăduit să se piardă acel valoros prim volum? Da, de ce?
Acele documente vechi din 1847 până în 850 ar trebui să aibă o valoare inestimabilă pentru adventiştii de ziua a şaptea pentru că conţin o istorie a primelor zile ale bisericii, primele scrieri ale doamnei White şi ale tuturor pionierilor lor. Cât de nerăbdători le-ar cumpăra şi le-ar citi oamenii lor dacă ar avea ocazia! Da nu le vor vedea niciodată dacă totul depinde de liderii lor.
Recent, liderul Butler a spus că la o întâlnire a vândut cam 50 de seturi a câte 9 volume din „Mărturiile „ doamnei White. Le vând cam cu 2 dolari de volum legat frumos – 18 dolari pe set pentru fiecare familie. Acest lucru arată cât de bine sunt vândute scrierile ei de către adepţii ei. De ce nu li se dă şansa să cumpere şi să citească primele ei scrieri aşa cum au fost scrise şi publicate? Am spus deja motivul. Liderii ştiu că reproducerea lor ar pune în mâinile oamenilor lor materiale care ar discredita-o imediat pe doamna White şi pretenţiile ei că a fost inspirată. Ar descoperi nu numai că a învăţat o eroare dar şi că a pretins a fi inspirată divin pentru a o scrie. Dar aceste scrieri au fost atât de bine ascunse că numai câţiva din liderii lor ştiu de existenţa lor. Trupul de credincioşi habar nu are de ele.
Pe 12 Aug. 1915, autorul i-a scris liderului F. M. Wilcox, editor la Review and Herald, principala lor revistă denominaţională, în care-l îndemna să republice aceste vechi lucrări, oferindu-i în împrumut copii pentru aceasta. Iată răspunsul lui:
"Washington, D. C., Aug. 17, 1915.
"Domnului D. M. Canright, Grand Rapids, Mich.
"Draga frate: Doresc sa te anunt ca am primit scrisoarea ta din 12 August. Majoritatea fratilor sunt plecaţi la întâlnirea din tabără. Se întorc abia peste 2 sau 3 saptamâni. De îndată ce vom putea face o şedinţă a consiliului, voi menţiona scrisoarea ta si-ti voi scrie mai multe detalii referitoare la aceasta problema.
Cu sinceritate,
(semnat) Francis M. Wilcox.”
De atunci n-am mai auzit nimic de el. Evident, consiliul a decis că era mai înţelept să păstreze tăcerea asupra acestor vechi documente. Ştiam foarte bine că nu vor îndrăzni să facă altceva.
După ce am aşteptat câteva luni, i-am scris iar liderului Wilcox dar n-am primit nici un răspuns de la el. Evident, oficialii deciseseră să trimită aceste publicaţii în "întunericul de afară” în ceea ce-i priveşte pe adventiştii de ziua a şaptea. Refuzul lor de a aduce la lumină aceste scrieri timpurii este cea mai bună dovadă că se temeau de ele. Capitolul despre "Uşa închisă” din această lucrare explică de ce.

O înşelătorie deliberată

În cartea sa „A doua mare mişcare adventistă”, la pagina 263, ediţia din 1905, a dorit să redea mărturia liderului Joseph Bates referitoare la lucrarea doamnei White, aşa cum apare la pagina 21 a "Cuvântului către mica turmă” tipărit în 1847. Citatul următor ilustrează modul în care el foloseşte materialul din această publicaţie de la început. Citează:

"Cred că lucrarea [doamnei White] este de la Dumnezeu şi este dată pentru a mângâia şi încuraja poporul Său împrăştiat şi sfâşiat, de la încheierea lucrării noastre în... Octombrie, 1844.”
Observaţi aceste puncte de suspensie? Înseamnă că ceva a fost lăsat deoparte din pasajul citat. Ce era? Dar TREI CUVINŢELE. Vom introduce acele cuvinte omise din rândurile citate şi le vom arăta [prin majuscule]. Iată-le:
"De la terminarea lucrării noastre PENTRU LUME în octombrie 1844.” Aceste trei cuvinte arată că Bates şi liderul White, care au publicat tractatul în 1847, credeau că lucrarea lor pentru lume s-a terminat în octombrie, 1844.
Liderul Loughborough a dorit să folosească aceste rânduri şi totuşi să ascundă ceea ce credeau aceşti lideri la început. Pentru aceasta, a omis - ascuns – doar trei cuvinte şi a pus trei puncte în locul lor în citatul său!N-a făcut acest lucru pentru a economisi spaţiu într-o lucrare mare de şase sute de pagini. A făcut-o ca să ascundă, să elimine şi să omită o doctrină despre care ştia foarte bine că a fost promovată de Bates, liderul şi doamna White în 1847. E o înşelătorie deliberată, prea făţişă ca să mai fie negată. Arată cât de dispus era să falsifice ca să o protejeze pe doamna White şi pe şi pionierii acestei mişcări care au susţinut-o şi au declarat-o profet.
Iată alt caz în care acelaşi scriitor, liderul Loughborough, a ascuns în mod deliberat câteva rânduri din prima viziune a doamnei White, publicată în 1847. Din nou, a făcut-o pentru a o proteja şi pentru a ascunde faptul că ea a învăţat că uşa harului pentru lume s-a închis în 1844. Vom da acest citat, găsit la pagina 204 din lucrarea lui şi vom include [cu majuscule] rândurile pe care le-a scos. Referitor la adventiştii care dădeau înapoi după 1844, Loughborough o citează pe doamna White care scria: Ei "cădeau de pe cărare în lumea întunecată şi rea de jos. ERA LA EL DE IMPOSIBIL SĂ REVINĂ PE DRUM ŞI SĂ SE ÎNDREPTE SPRE CETATE CA ŞI PENTRU LUMEA REA PE CARE A RESPINS-O DUMNEZEU. În curând, am auzit vocea lui Dumnezeu ca nişte ape mari" etc.
Era cinstit să ascundă aceste rânduri? Sigur că nu. Urmând exemplul liderului Loughborough, liderul G. I. Butler, în Review and Herald, din 17 Aug. 1916, ascundea acelaşi pasaj. Dădea acelaşi citat, scotea aceleaşi rânduri, cu acelaşi scop. Butler ştia că înşeală căci numai cu câţiva ani înainte avea aceste materiale în faţă. Ştia foarte bine întregul pasaj, aşa cum apăruse în prima viziune a doamnei White.
Ţinând cont de faptul că omisiunile au fost descoperite, cum poate pretinde că n-a ştiut? Cât de mult ne putem baza pe afirmaţiile doamnei White şi ale acestor bărbaţi când ei încearcă să apere istoria trecută a adventismului de ziua a şaptea? Absolut deloc. Îi cunoaştem foarte bine pe aceşti doi bărbaţi. În treburi de afaceri, i-am considera demni de încredere şi sinceri. Le-am încredinţa orice sumă de bani doar pe cuvântul lor de onoare. Dar oferă un exemplu trist al unei experienţe întâlnite adesea; şi anume, câteodată cei care sunt de încredere în orice alt domeniu, vor trage sfori, vor ezita şi adesea vor nega pe faţă cele mai clare fapte din istoria lor pentru a salva cauza pe care au îndrăgit-o. Înşelătoriile doamnei White sunt la fel.
Oare Baptiştii, metodiştii, ucenicii sau altă biserică evanghelică trebuie să aplice asemenea metode pentru a ascunde greşeli din trecut? Nici una. Toţi sunt mândri de trecutul lor. Dar adventiştilor de ziua a şaptea le e ruşine cu al lor şi au dreptate.
În încercarea de a apăra viziunile doamnei White ca revelaţii divine şi prin faptul că au permis ca scrierile ei să ocupe un loc aşa de important în lucrarea lor, pur şi simplu au iscat greutăţi din care e imposibil să iasă fără să expună falsitatea pretenţiilor ei şi greşelile ei. Ca să-i ascundă greşelile se împietresc şi-şi adorm propria conştiinţă. Devin iezuiţi practici.

Încă o practică

În camera Conferinţei Generale din biroul sediului lor din Washington, D. C., există multe mii de pagini din scrierile nepublicate ale doamnei White. Acestea sunt păzite bine de ochii propriilor lor oameni. Totuşi, se pretinde că fiecare rând din aceste scrieri a fost inspirat de Duhul Sfânt pentru a-i conduce acum pe aceşti oameni. Totuşi, oficialii le ascund de ei. De ce? Ce drept au să reţină aceste scrieri dacă sunt cuvintele inspirate ale lui Dumnezeu?

Recent, unii din lucrătorii din tipografie au primit permisiunea să intre în cameră. Au descoperit aceste scrieri ascunse, au copiat sute de pagini din ele. Când oficialii au aflat acest lucru, au cerut să li se dea copiile, cu ameninţarea că dacă aceşti fraţi refuză îşi vor pierde slujbele. Trei din ei au cedat dar doi - Claude E. Holmes şi Frank Hayes – au refuzat.. Holmes, un expert în tipografie, a fost concediat imediat, iar Hayes, un inginer electrician e ameninţat cu acelaşi lucru dacă nu cedează.
Acest lucru ilustrează cum oficialii manipulează încă şi ascund scrierile „inspirate” ale doamnei White pentru a-şi atinge scopurile. Şi mai fac încă un test de apartenenţă la biserica lor din credinţa în inspiraţia acestor scrieri!
În final, oare ce profet a lui Dumnezeu a ascuns vreodată propriile lui scrieri inspirate? Acest test este suficient pentru a nega pretenţiile doamnei White că a fost inspirată divin.