Viaţa lui Ellen White

Capitolul 10 - O mare plagiatoare

Cam prin 1904, s-a alat că Dr. J. H. Kellogg şi asociaţii lui de la Sanatoriu nu acceptau toate scrierile doamnei White ca venind din partea lui Dumnezeu. Găseau multe contradicţii în ele şi credeau că multe erau inspirate de lideri şi atrăgeau atenţia asupra cestor lucruri.

Prin urmare, doamna White le-a scris o "mărturie" în care le cerea să-şi scrie obiecţiile referitoare la scrierile ei şi să i le trimită ei. În această comunicare din 30 martie 1905, nu numai că promitea să răspundă acestor obiecţii dar spune şi că Dumnezeu o va ajuta să facă acest lucru. Spunea:
"Recent, în viziunile din timpul nopţii, eram în compania multor oameni... Domnul mi-a spus să-i întreb pe ei şi pe alţii care au nedumeriri în ceea ce priveşte mărturiile mele să spună care le sunt obiecţiile şi criticile. Domnul mă va ajuta să răspund acestor obiecţii şi să explic ceea ce pare complicat... Totul să fie scris şi trimise acelora care vor să înlăture nedumeririle... Trebuie neapărat să facă acest lucru dacă sunt credincioşi instrucţiunilor date de Dumnezeu.”
Dr. Charles E. Stewart, unul din doctorii de la Sanatoriul din Battle Creek a crezut-o pe cuvânt şi a scris un număr mare de "nedumeriri" pe care le-au întâlnit el şi alţii în scrierile ei şi i le-au trimis.
Ce-a făcut doamna? În loc să-şi respecte promisiunea şi să dea o explicaţie, a avut altă „viziune” în care „un mesager din cer” îi spunea să nu facă acest lucru. Iată cuvintele ei, scrise pe 3 iunie 1906:
"Am avut o viziune în care vorbeam în faţa unei mari mulţimi şi mi se puneau multe întrebări referitoare la lucrarea şi scrierile mele. Un mesager din cer mi-a spus să nu îmi bat capul să răspund tuturor vorbelor şi îndoielilor din multe minţi.”
Observaţi: Mai întâi, în "viziunile din timpul nopţii”, „i-a vorbit Domnul" să ceară acelor care au "nedumeriri şi lucruri care-i apasă pe inimă " referitoare la scrierile ei „să specifice aceste obiecţii şi critici" A spus „oul să fie scris”. Apoi, nu numai că a promis că va răspunde acestor obiecţii şi critici, dar a spus "Domnul mă va ajuta să răspund acestor obiecţii şi să explic ceea ce pare încurcat.” Apoi, după ce fraţii au făcut exact ceea ce le-a spus, a avut ală „viziune” în care „un mesager din cer” i-a spus să nu facă chiar ceea ce a promis şi a spus că Domnul o va ajuta să facă!
Făcând acest lucru, s-a implicat pe sine însăşi şi, pretinzând revelaţie divină pentru ceea ce scrisese în ambele revelaţii, L-a implicat pe Dumnezeu într-o afirmaţie bătătoare la ochi şi plină de laşitate. Ca de obicei, dădea vina pe Dumnezeu pentru eşecul ei. N-o ajutase şi n-o scăpase aşa cum spusese c-o s-o facă aşa că, prin altă „viziune”, L-a făcut pe El vinovat că ea şi-a încălcat promisiunea.
Soluţia simplă la toate acestea este că n-a putut răspunde tuturor acestor obiecţii. Erau prea mult pentru ea. Încercând să-i facă pe acei oameni să-şi exprime obiecţiile în scris, a făcut o promisiune pe care n-a putut s-o împlinească. A căzut în cursa pe care o întinsese pentru alţii. (Ps. 9:15)
Una din nedumeririle menţionate de Dr. Stewart în comunicarea lui a fost:

Acuzaţia de plagiat

Drepturile de autor sunt recunoscute şi protejate de legile de copyright din toată lumea. Orice călcare a acestor drepturi, chiar şi atunci când se recunoaşte meritul autorului, se pedepseşte sever, adesea prin confiscarea lucrărilor respective.

Plagiatul sau pirateria literară e cea mai gravă formă a acestei infracţiuni. Înseamnă să-ţi însuşeşti lucrările altcuiva fără să dai citate sau să menţionezi cine a scris acel lucru. Lucrul acesta e practicat de cei needucaţi, pedanţi şi fără scrupule care doresc să ie ceea ce nu sunt sau să facă bani din ceea ce-au gândit alţii.
Lucrările doamnei White sunt pline de infracţiuni de acest gen. Puţini adventişti de ziua a şaptea cunosc acest lucru. Multe din pasajele importante din scrierile ei, pe care adepţii ei le-au crezut a fi dovezi ale inspiraţiei şi puterii ei supranaturale s-au dovedit a fi, atunci când au fost cercetate, copiate verbatim, cu sau fără mici modificări verbale, din scrierile altora. O examinare amănunţită a arătat optsprezece paralele apropiate între scrierile ei şi cartea lui Jasher, o carte menţionată de două ori în Biblie dar care nu face parte din Biblie; totuşi nu ace referire niciodată în scrierile ei la cartea lui Jasher.
Dicţionarul Standard dă următoarea definiţiei plagiatului: "Actul plagierii sau a însuşirii ideilor, scrierilor sau invenţiilor altuia fără să recunoşti acest lucru;în special, furtul unor pasaje, fie cuvânt cu cuvânt sau a ideii, din scrierile altora şi publicarea lor ca şi cum are fi ale tale; furt literar sau artistic"
Una din dovezile distrugătoare ale pretenţiei că a fost inspirată divin în scrierile ei este faptul că a copiat foarte mult de la alţi autori fără să le recunoască dreptul. În textul cărţilor unde a făcut acest lucru, nu face nici măcar o aluzie la aceasta. Pasajele respective nu apar între ghilimele şi nici nu indică în vreun fel că s-a folosit de creaţiile literare ale altora. Această dovadă apare foarte adesea în câteva din lucrările ei.
În 1883 a publicat o lucrare de 334 de pagini intitulată "Schiţe din viaţa lui Pavel.” În prefaţa editorii au declarat că a fost scrisă prin "ajutorul special al Duhului lui Dumnezeu.” În 1855, înainte cu douăzeci şi cinci de ani, "Viaţa şi epistolele apostolului Pavel " fuseseră publicate de Conybeare şi Howson, doi autori englezi. Am ambele cărţi. O comparaţie între ele arată că doamna White a copiat o mare parte din cartea ei direct din această lucrare publicată anterior. Totuşi, nu face nicăieri nici cea mai mică referinţă la acea lucrare nici nu recunoaşte drepturile de autor prin citate sau referinţe la materialul pe care l-a copiat atât de mult. Foarte puţini adventişti ştiu asta; prin urmare îi citesc cartea cu inocenţă ca un material care i-a fost dat prin revelaţia Duhului Sânt, după cum spune afirmaţia înşelătoare din prefaţă, făcută de către editori. În 1907, Dr. Stewart a publicat un pamflet de 89 de pagini în care a aranjat în coloane paralele citate din cartea doamnei White şi din cartea lui Conybeare şi Howson menţionată mai sus. Acestea arată fără nici o îndoială că a copiat materialul direct din această carte. Materialul pentru cartea Dr. Stewart a fost strâns şi pregătit ca răspuns la cererea doamnei White, din 1905, despre care am vorbit deja. Dar n-a încercat niciodată să răspundă obiecţiilor prezentate de el. Liderii lor au copii ale cărţii lui de ani de zile; totuşi n-au dat nici o explicaţie. Dr. Stewart spune: "Ca să fie clar ceea ce spun referitor la asemănarea celor două cărţi voi aranja câteva pasaje în coloane paralele:

"Schiţe din viaţa lui Pavel" de doamna E. G. White, 1883	"Viaţa şi epistolele apostolului Pavel" de Conybeare şi Howson, 1855, a3-a ediţie
"Judecătorii stăteau în aer liber, în scaune săpate în stâncă, pe o platformă situată deasupra unor trepte în stâncă ce urcau din vale " (p. 93)	Judecătorii stăteau în aer liber, în scaune săpate în stâncă, pe o platformă situată deasupra unor trepte în stâncă ce urcau din Agora" (p. 308).
"Dacă acest discurs ar fi fost un atac direct la adresa zeilor lor iar oameni mari ai cetăţii ar fi fost acolo ar fi fost în pericol să aibă soarta lui Socrate.” (p. 97)	"Dacă ar fi început prin a-i ataca pe zeii naţionali în mijlocul sanctuarelor lor, cu cei din Areopag aşezaţi pe scaunele din jurul lui, ar fi fost într-un pericol la el de mare ca Şi Socrate" (p. 310)
"În Efes se dezvoltase o afacere mare şi profitabilă din fabricarea şi vinderea acestor altare şi icoane " (p. 142)	"Din expresiile folosite de Luca, e clar că la Efes se dezvoltase un comerţ profitabil din fabricarea şi vânzarea acestor altare" (p. 432)
"Numai respectul lor pentru templu l-a scăpat pe apostolul Pavel să fie rupt în bucăţi pe loc. Cu lovituri violente şi strigăte de triumf răzbunătoare l-au târât afară din lăcaşul sfânt" (p. 216)	"Doar respectul lor pentru Locul Sfânt l-a scăpat să nu fie rupt în bucăţi pe loc. L-au dat afară din lăcaşul sfânt şi l-au asaltat cu lovituri violente.” (p. 547)
"În acea nebunie, şi-au aruncat hainele cum făcuseră cu ani în urmă la martiriul li Ştefan şi aruncau praf în aer cu o violenţă fanatică. Izbucnirea aceasta l-a uimit peste măsură pe căpitanul roman. Nu înţelesese cuvintele evreieşti ale lui Pavel şi a tras concluzia din entuziasmul general că prizonierul s-a făcut vinovat grav. Cererile vociferate ale poporului ca Pavel să fie dat în mâinile lor l-au făcut pe căpitan să tremure. A ordonat să fie dus imediat la barăci, examinat şi biciuit pentru a-şi mărturisi vina.” (p. 220)	"În furia şi nerăbdarea lor, şi-au aruncat veşmintele (ca şi atunci când şi-au aruncat hainele la picioarele lui Saul) şi aruncau pământ în aer cu o violenţă fanatică. Aceste lucruri l-au umplut de uimire pe Lysias. Nu înţelesese discursul în ebraică al apostolului Pavel şi când i-a văzut rezultatele, a tras concluzia că prizonierul s-a făcut vinovat de ceva grav. A ordonat imediat să fie dus de pe scări la barăci şi să fie examinat prin tortură ca să-şi mărturisească crima" (p. 557)
"Printre ucenicii care-i slujeau lui Pavel la Roma era şi Onisim, un fugar din Colose. Aparţinea unui creştin pe nume Filimon, un membru al bisericii din Colose. Dar îşi furase stăpânul şi fugise la Roma" (p. 284)	"Dar dintre toţi ucenicii care-l slujeau acum pe Pavel al Roma, nici unul nu prezintă mai mult interes pentru noi decât sclavul fugar asiatic Onisim. Aparţinea unui creştin pe nume Filimon, un membru al bisericii din Colose. Dar îşi jefuise stăpânul şi se ascunsese la Roma” (p. 610)

Cartea doamnei White era copiată atât de clar şi de mult din cartea mai veche, încât editorii lui Conybeare şi Howson i-au ameninţat că-i dau în judecată dacă nu ascund lucrarea doamnei White. Aşa că a fost retrasă de la vânzări şi mulţi ani de zile n-a mai fost trecută printre cărţile ei. Oare vreun profet din vechime îşi ascundea cartea pentru că furase atât de mult material din ea de la alt autor? Scriitori Bibliei se citează adesea unul pe altul, dar îşi acordă drepturile de autor (Vezi Dan. 9:1, 2; Mat. 24:15; Fapte 2:25-28; Rom. 9. ) Dar, aşa cum observă Dr. Stewart, acesta nu e un caz izolat. În continuare, face următoarele comparaţii între cartea ei "Tragedia veacurilor" şi "Istoria valdenzilor" de Wylie şi "Istoria reformei" a lui D'Aubigne:

"Tragedia veacurilor" de doamna. E. G. White	"Istoria valdenzilor" de Rev. J. A. Wylie
"Bula îi invita pe toţi catolicii să ia crucea împotriva ereticilor. Pentru a-i stimula în această lucrare crudă, îi absolvea de orice pedepse ecleziastice; îi dezlega de orice jurământ pe care l-au făcut pe toţi cei care se alăturau cruciadei; legaliza dreptul lor asupra oricărei proprietăţi pe care o căpătaseră ilegal şi promitea iertarea tuturor păcatelor lor în aşa fel încât să ucidă toţi ereticii. Anula orice contract făcut în favoarea vreunui Vaudois, le ordona slujitorilor să-i părăsească, interzicea oricui să le dea vreun ajutor şi împuternicea pe toată lumea să le ia proprietăţile " (p. 83)	"Bula îi invita pe toţi catolicii să ia crucea împotriva ereticilor, şi, ca să-i stimuleze în lucrarea lor pioasă, îi absolvea de orice pedepse ecleziastice, generale şi particulare; îi dezlega de orice jurământ pe care l-au făcut pe toţi cei care se alăturau cruciadei; legaliza dreptul lor asupra oricărei proprietăţi pe care o căpătaseră ilegal şi promitea iertarea tuturor păcatelor lor în aşa el încât să ucidă toţi ereticii. Anula orice contract făcut în favoarea vreunui Vaudois, le ordona slujitorilor să-i părăsească, interzicea oricui să le dea vreun ajutor şi împuternicea pe toată lumea să le ia proprietăţile" (p. 28)
"Tragedia veacurilor" de doamna E. G. White	"Istoria reformei" de D'Aubigne
"În întunericul celulei sale, John Huss prevăzuse triumful adevăratei credinţe. Întorcându-se în visele sale în parohia umilă unde predicase Evanghelia, i-a văzut pe papă şi episcopii lui ştergând picturile lui Cristos pe care le pictase pe pereţii capelei. Ceea ce a văzut i-a cauzat o mare durere; dar ziua următoare a fost umplut de bucurie deoarece a văzut mulţi artişti care înlocuiau picturile cu altele mult mai numeroase şi mai colorate. Când şi-au terminat lucrarea, pictorii au exclamat către mulţimile imense care-i înconjurau 'Să vină acum papii şi episcopii! N-o să e mai şteargă niciodată!' Spuse reformatorul în timp ce-şi amintea visul 'Sunt sigur că nu va fi ştearsă niciodată imaginea lui Cristos. Au dorit s-o distrugă dar va fi pictată în toate inimile de predicatori mult mai buni decât mine'" (p. 91, 92)	"Într-o noapte, sfântul martir a văzut în imaginaţie, în adâncimile celulei lui, picturile lui Cristos pe care le pictase pe pereţii oratoriului său, şterse de papi şi episcopii lor.” Viziunea l-a tulburat dar în ziua următoare a văzut mulţi pictori refăcând aceste picturi în număr mult mai mare şi mai viu colorate. De îndată ce au sfârşit treaba, pictorii, care erau înconjuraţi de o mulţime imensă, au exclamat ''Să vină acum papii şi episcopii! N-o să e mai şteargă niciodată!'... 'Nu sunt un visător, ' a răspuns Huss, 'dar ştiu sigur: nu va fi ştearsă niciodată imaginea lui Cristos. Au dorit s-o distrugă dar va fi pictată în toate inimile de predicatori mult mai buni decât mine'" (p. 3)

Iată alte exemple ale plagiatului doamnei White:

Mărturiile nepublicate ale doamnei White, Aug 5, 1896:	„Filosofia sănătăţii” a lui Cole, publicată în 1853, a 26-a ed.
"Legile care guvernează natura fizică sunt la fel de divine în originea şi caracterul lor ca şi natura celor zece porunci.”"Mărturii" Vol. II.”E un păcat la fel de mare să calci legea firii noastre ca şi una din cele zece porunci" (p. 70).	"Legile care guvernează constituţia noastră sunt divine iar călcarea lor atrage o pedeapsă care vine mai curând sau mai târziu. Şi sigur că e un păcat să calci una din aceste legi, la fel cum e un păcat să calci una din cele zece porunci " (p. 8).
"Tragedia veacurilor" de doamna White, ed. 1888	"Cursul vremii" de Robert Pollok', scrisă în 1829
"Crucea lui Cristos va fi cântecul celor răscumpăraţi în toată eternitatea " (p. 651).	"Răscumpărarea e cântecul din toată eternitatea" (p. 55)

Aceste citate din diferite cărţi ale ei arată că doamna White a practicat acest furt literar toată viaţa ei. Mai pot fi date de zece ori mai multe exemple. Tragedia veacurilor e cea mai populară carte printre oamenii ei. Fiecare rând este considerat al ei; toate inspirate de Duhul Sfânt. La u studiu mai atent, vedem că a fost luată în mare parte din Istoria Sabatului a lui Andrews, Istoria valdenzilor a lui Wylie, Istoria reformei a lui D'Aubigne, Sanctuarul lui Smith, Viaţa lui William Miller a liderului White, ea însăşi o carte copiată şi alte lucrări.

Citatele date deja sunt suficiente pentru a arăta că doamna White se inspira din surse omeneşti, deşi declara că lucrările ei sunt inspirate de Duhul Sfânt. Toate faptele citate aici sunt tipărite şi nu pot fi negate cu succes. Din aceste fapte, cititorul poate judeca el însuşi cât credit se poate acorda pretenţiei ei că toate scrierile ei erau inspirate şi dictate de Duhul Sfânt. În comunicarea adresată ei Dr. Stewart spune:
"Sunt informat de o persoană de încredere care ştie că dumneavoastră aţi consultat liber alţi autori în pregătirea diferitelor lucrări; şi că uneori era foarte dificil să aranjaţi materialul pentru propriile cărţi ca să împiedicaţi cititorul să observe că multe idei au fost luate de la alţi autori.”
Amintiţi-vă că doamna White nu a răspuns niciodată comunicării Dr. Stewart, pe care a cerut-o ea însăşi prin pretinsa revelaţie din partea lui Dumnezeu pe 30 martie 1905. Şi, din moment ce n-a fost posibil sau convenabil să răspundă mai mulţi ani de zile la ceea ce nu numai că promisese că va răspunde dar şi spusese că Dumnezeu o va ajuta să răspundă, e evident că e imposibil să răspunzi la aceste obiecţii. Doamna White nu le poate răspunde acum deoarece este moartă; şi după mai mult de 11 ani, nici unul din urmaşii ei n-a încercat să o facă.
O soră adventistă care a fost cu doamna White timp de zece ani, i-a spus acestui autor personal că a văzut-o copiind dintr-o carte din poala ei. Când avea vizitatori ascundea cartea până plecau apoi continua să copieze. Lucrările ei arată că sora spunea adevărul. O asemenea lucrare e considerată o dezonoare pentru oricine. E definită ca "furt literar.” Dicţionarul Webster spune:
"Plagiatorul: Un hoţ în literatură; unul care fură scrierile altuia şi le oferă publicului dându-le drept ale sale.”
Aşa cum am arătat, exact ce a făcut doamna White. Dar a făcut mai mult decât să fure materialul de la alţi autori; l-a lansat în lume ca fiind revelaţia divină dată ei prin Duhul Sfânt de al Dumnezeu.
Din când în când, câte un student la colegiu este prins de către profesor că a luat un eseu de la un alt autor şi pretinde că e lucrarea lui. Când e descoperit, e imediat exmatriculat sau pedepsit pentru purtare proastă.
Aşa cum reiese din prefaţa sau introducerea oricărei lucrări onorabile sau standard, autorii onorabili se bucură să recunoască ajutorul pe care l-au primit din munca şi producţiile altora. Se pare că doamna White a ascuns acest lucru cât a putut în pregătirea şi publicarea lucrărilor ei. Singur scuză plauzibilă care poate fi oferită este că avea o minte bolnavă şi era monomaniacă în ceea ce priveşte subiectul viziunilor, revelaţiilor şi ideilor ei religioase şi credea că „darul” ei îi dădea dreptul să facă ceea ce ar fi considerat reprehensibil la alţii. Aceasta explică numeroasele ei plagiate şi contradicţii care se pare că n-au deranjat-o niciodată.
Dacă am avea loc, am da date, locuri şi nume ale persoanelor implicate atunci când noi, împreună cu alţii, i-am spus totul despre unele circumstanţe referitoare la alte persoane; pe scurt, avea o „mărturie” pentru ele care respecta ceea ce îi spusesem noi, dar, în loc să spună sursa informaţiilor ei, spunea că e o revelaţie a lui Dumnezeu. Ştia că noi cunoşteam sursa informaţiei ei; dar se pare că n-a deranjat-o deloc.
Toţi aceia de lângă ea au înţeles cum să se folosească de influenţa ei prin mărturii şi mulţi au făcut-o. Mia ales soţul ei liderul White, şi-a asigurat astfel „aprobarea divină” pentru toate planurile sale. L-a ajutat într-un mod remarcabil la el ca şi pe cei doi fii ai ei şi pe alţi lideri mai târziu. Prin urmare, nici el, nici ei nu îngăduiau ca „revelaţiile” doamnei White să fie puse la îndoială. A face acest lucru era cea mai mare erezie şi însemna excomunicarea imediată din biserică, fără drept de apel sau apărare. În 1909, la ultima conferinţă generală a oamenilor ei la care a făcut parte doamna White, a fost descoperit un exemplu bătător la ochi de plagiat. Un anumit lider a fost rugat să citească o selecţie dintr-o colecţie din mărturiile ei nepublicate, într-o dimineaţă, înaintea unui public numeros. Citind-o, a recunoscut că e produsul său personal. Fără citate sau drepturi, doamna White o luase în întregime dintr-o comunicare pe care el i-o trimisese cu câţiva ani în urmă şi şi-o însuşise. Acest bărbat, care fusese învăţat din copilărie să creadă în inspiraţia ei, era mut de uimire şi a început să cerceteze el însuşi pretenţiile ei. Spre surprinderea lui, curând a descoperit că erau nefondate.
Domnişoara Marian Davis, care a avut cel mai important rol în pregătirea cărţilor doamnei White, a fost auzită gemând în camera ei într-o dimineaţă. Intrând în cameră, o altă persoană a întrebat-o de ce suferă. Domnişoara Davis a răspuns:
"Aş vrea să mor! Aş vrea să mor!"
"De ce, ce s-a întâmplat?" a întrebat cealaltă.
"Oh" spuse domnişoara Davis, "plagiatul acesta îngrozitor!"
Se spune că înainte să moară, domnişoara Davis era foarte tulburată datorită legăturii pe care a avut-o cu plagiatul doamnei White căci ştia ce amploare luase. În 1911, cu numai patru ani înainta morţii doamnei White, s-au cheltuit trei mii de dolari pentru revizuirea cărţii ei "Tragedia veacurilor" în principal pentru a scoate plagiatele cele mai bătătoare la ochi. Revizia a început să fie cerută de unii din proprii ei oameni care ajunseseră la cunoştinţa faptelor. Această acuzaţie împotriva ei rămâne prin urmare în picioare. A fost mai degrabă un copist decât un scriitor original şi inspirat. În timp ce pretindea că este gura prin care vorbea Dumnezeu, s-a făcut vinovată de practicarea acestei fraude literare toată viaţa ei. Aceasta anulează pretenţia ei de inspiraţie. Dumnezeu nu-Şi inspiră profeţii să fure. În timp ce doamna White lua cu atâta libertate din scrierile altora fără să le recunoască drepturile, luând asupra ei drepturile lor, insista cu tărie să primească acreditare ea însăşi. Pe 30 ianuarie 1905, Dr. David Paulson, din Chicago, i-a scris, cerându-i permisiunea să extragă din scrierile ei pentru revista lui lunară, Barca de salvare. Pe 15 Feb. 15, 1905, fiul ei, W. C. White, a răspuns:
"Mama îmi spune să vă zic că puteţi alege din scrierile ei scurte articole pentru Barca de salvare. Sau puteţi extrage pasaje din aceste MSS. Şi din scrieri similare pentru articolele dumneavoastră, acordând de fiecare dată drepturile de autor.”
De ce n-a făcut doamna White cum dorea să i se facă ei şi de ce n-a acordat drepturile de autor în fiecare caz în care s-a folosit de scrierile altora? Din ceea ce am prezentat, răspunsul e limpede. Era atât de nerăbdătoare să facă cărţi, atât de posedată de ideea importanţei personale şi atât de doritoare să pară cineva care nu era de fapt, încât a ignorat drepturile altora, a furat din scrierile lor şi a devenit o vestită cleptomană literară.
Capitolul 11 - S-a folosit de darul ei pentru bani
În Biblie nu există nici un exemplu în care un profet să profite de inspiraţia lui pentru a se îmbogăţi. Profeţii Bibliei în general munceau din greu, aveau puţin şi mureau săraci. Doamna White şi soţul ei au fost săraci la început. Ea spune: "Am intrat în lucrare fără nici un ban.” (Mărturii, Vol. I., p.75). Dar, de îndată ce au devenit lideri, şi-au comercializat lucrarea şi au reuşit să se întreţină bine. În curând trăiau abundent şi foloseau mijloacele pe care le aveau cu multă generozitate pentru ei înşişi. Aveau mereu cele mai bune lucruri din belşug. Oriunde mergeau, cereau să fie slujiţi cât mai bine. La o tabără de la început din Michigan l-au trimis pe fiul lor Edson prin tabără să strige: "Cine are un pui pentru mama? Mama vrea un pui.” Doamna White se îmbrăca elegant şi avea în general un număr de slujitori care s-o servească.
Când a murit liderul White, se spune că a lăsat cam $15.000 sau $20.000. A profitat de poziţia lui pentru a obţine beneficii financiare pentru el şi familia lui iar ea l-a ajutat prin revelaţiile ei. Ea primea un salariu mai mare decât majoritatea liderilor din denominaţie; primea bani pentru toate articolele apărute în ziarele importante ale denominaţiei (în timp ce alţii contribuiau cu articole pe gratis); şi pe deasupra, primea un venit mare ce creştea mereu din drepturile de autor ale cărţilor ei. Timp de câţiva ani înainte de moartea ei, datorită „poziţiei privilegiate” pe care o ocupa în biserică, primea o sumă mai mare pentru drepturile de autor decât primeau alţi autori din denominaţie.
Iată un exemplu al modului în care s-a folosit de revelaţiile ei pentru a face bani: În 1868, liderul White a avut pe mână cărţi vechi în valoare de câteva mii de dolari, care erau bunuri fără valoare, deoarece nu se mai vindeau şi erau depăşite. A improvizat un plan pentru a strânge „fonduri de cărţi” pentru a distribui gratis cărţi şi tractate. A folosit acest fond pentru a cumpăra vechile cărţi ale lui şi ale soţiei sale. Când banii nu veneau destul de repede, ea a avut o revelaţie cu privire la acest lucru:
"De ce nu-şi trimit fraţii noştri partea pentru fondul de cărţi şi tractate? Şi de ce nu iau în serios liderii noştri această lucrare?... Nu vom avea pace în această privinţă. Oamenii noştri ni se vor alătura în lucrare. Vor veni fondurile. Şi vom spune acelor ce sunt săraci şi vor cărţi să-şi trimită comanda... Vă vom trimite un pachet ce conţine patru volume din 'Daruri spirituale' 'Cum să trăieşti' 'Apel către cei tineri' 'Apel către mame' 'Scrieri pentru Sabat' şi două tabele mari cu cheia explicaţiilor... şi vom lua patru dolari din fond"
(Mărturii Vol. I., p.689).
Toate aceste cărţi erau ale lor. Au venit banii şi ei i-au luat pe toţi. Am fost acolo şi ştiu.
Doamna White avea cam douăzeci de cărţi inspirate. Au fost făcute toate eforturile posibile ca să se vândă toate. Prin toată autoritatea ei inspirată, obliga persoanele să cumpere toate aceste cărţi. Ascultaţi ce spune:
"Volumul 'Spiritul profeţiei şi „Mărturiile” trebuie să fie introduse în fiecare familie care ţine Sabatul... Uzaţi-le citindu-le împreună cu toţi vecinii... Îndemnaţi-i să cumpere copii. Lumina atât de preţioasă ce vine de la tronul lui Dumnezeu e ascunsă sub un obroc. Dumnezeu îşi va trage poporul la răspundere pentru această neglijenţă.”
(Mărturii Vol. IV., p.390, 391).
Vedeţi cum îşi laudă propriile cărţi! Aşa că normal că s-au vândut în cantităţi mari iar ea a avut mari câştiguri financiare. Drepturile de autor ale unei singure edituri (cea situată în Washington, D. C. ) se ridicau la vreo $8.000 sau mai mult decât profitul net al editurii pe anul 1911. Pentru o singură carte primea un drept de autor de vreo $4.000 iar pentru toate cărţile ei vreo $100.000. [Nota editorului: În valoarea din 1998, ceea ce se ridică la multe milioane de dolari]
În cartea sa "Trecut, prezent şi viitor" la pagina 367, ediţia din 909, fiul ei, Edson White, o acuză pe doamna Eddy de "simonie" deoarece a profitat de sistemul ei pentru a face bani. Aceeaşi acuzaţie poate fi adusă şi doamnei White. Dacă una a practicat simonia, la fel a făcut şi cealaltă.
Totuşi, doamna White nu era ea însăşi un bun manager de afaceri. I-a sfătuit pe fraţi să înceapă câteva proiecte de afaceri care s-au dovedit a fi mari pierderi financiare. Pe 8 iunie 1905, i-a scris liderului W. J. Fitzgerald, preşedintele conferinţei din Pennsylvania de est, să "meargă înainte" şi să cumpere o anumită clădire din Philadelphia pentru un sanatoriu; "strânge orice bănuţ.” Aşa a făcut. Instituţia s-a dovedit a fi un eşec, a fost închisă şi clădirea s-a vândut cu o pierdere de $60.000 pentru denominaţie.
Cam în acelaşi timp, a dat instrucţiuni asemănătoare pentru cumpărarea unei alte clădiri pentru un sanatoriu în Nashville, Tenn. Şi acesta a fost un eşec şi a adus o pierdere de $30.000.
Puţin mai târziu, la sfatul ei, denominaţia era înglodată într-o datorie de vreo $400.000 la Loma Linda, Cal., deşi în 1901 le spusese adepţilor ei să "alunge atragerea datoriilor ca şi cum ar alunga boala" şi că "trebuie să alungăm datoriile cum alungăm lepra" ("Mărturii" Vol. VI., p.211, 217). Instrucţiunile ei în conflict i-au aruncat pe lideri într-o mare perplexitate.
Nu după multă vreme de la moartea soţului ei, a început să fie strâmtorată din punct de vedere financiar, în ciuda venitului ei mare. Ani de zile a avut o grămadă de slujitori încât numai cheltuielile familiei se ridicau foarte mult. Se spune că a murit înglodată în datorii, deşi avea o casă mare şi o fermă în California, în valoare probabil de $20.000 [Editorul: Acea fermă probabil că valorează azi o jumătate de milion de dolari], pe lângă drepturile de autor pentru numeroasele ei cărţi, care valorau alte mii de dolari. Pentru a-i slava imaginea, conferinţa generală şi-a asumat datoriile ei.
Doamna. White a dat instrucţiuni foarte precise referitoare al datoria editurilor de a plăti dreptul de autor (vezi Mărturii, Vol. V., p.563-566). În ciuda instrucţiunilor ei clare, liderii denominaţiei intenţionează să întrerupă de tot pe cât este posibil, plata drepturilor de autor. Exemplul pe care l-a dat în acest caz se pare că i-a întors împotriva plăţii şi i-a făcut să treacă cu vederea atât instrucţiunile ei cât şi drepturile de autor.