Victor visinescu jurnalism contemporan

ÎN FATA COLII ALBE

Scrisul jurnalistic are o arie semantica limitata la presa scrisa, în general. Cum însa si emisiunile de radio si

televiziune se desfasoara tot pe baza textelor scrise (a ciornelor macar, a notitelor, cu exceptia transmisiilor în direct), sa

acceptam extinderea semantica a scrisului jurnalistic la întreaga productie mass-media. Sau pentru a ne afla pe un teren

nedilematic, sa acceptam formularea: comunicarea jurnalistica.

Fie ca este vorba despre presa tiparita, fie ca avem în vedere presa audio si audiovizuala, comunicarea jurnalistica

echivaleaza si cu un proces si cu o profesie de un anumit specific, care se învata în scoli si institute de profil jurnalistic

sau în specializari postliceale si post universitare, oricum acesta profesiune se învata. Odata însusita, în compartimentele

ei teoretice si mai cu seama, practice, prin specializari sectoriale – presa, radio, televiziune, agentii de presa,

fotojurnalistica, management, presa asistata pe calculator, stenodactilografie, secretariat de redactie, design jurnalistic,

publicitate, înca altele – profesiunea de jurnalist se afla în fata cu sintagma comunicare jurnalistica. Aceasta înseamna

exercitarea profesiunii deprinse, într- o spirala a experientei dobândite în teren, la birou, în fata calculatorului, în studioul

TV sau cu microfonul sub priviri în studioul de radio.

Referindu-se la scrisul jurnalistic ca meserie si ca proces, un specialist american, Director de proiecte în Comitetul

International pentru Libertatea Presei, Malcolm F. Mallette, sesizeaza câtev a aspecte de ordin psihologic si profesional

care creeaza jurnalistilor începatori, mai ales, un sentiment de nesiguranta. Aflati în fata unei coli albe de hârtie sau a unui

ecran video gol, tinerii gazetari au uneori sentimentul frustrarii, intra în criza de timp, se autointegreaza: cum si cu ce

încep? Oare nu era mai bine sa-mi aleg o alta profesiune?

Interogatiile, starile de suflet contradictorii, criza de inspiratie, orice altceva legat de îndoiala sunt stari de spirit firesti

pentru un gazetar autentic, adica jurnalistul care nu s-a format în timpul studiilor într-un univers didactic de sera, care nu

s-a declarat satisfacut odata cu obtinerea examenului de licenta, fie acesta si de nota maxima si care îsi propune abia

acum, la contactul real cu sursele care îl inspira, sa cunoasca tainele si principiile profesiunii, acelea care îi garanteaza

calitatea procesului de comunicare cu semenii sai.

Specialistul american mentionat considera ca scrisul jurnalistic este o meserie aidoma celei de tâmplar în mobila fina,

iar în cazul ideal scrisul jurnalistic “devine arta”. Se pot face, desigur, multe alte asemanari între profesiunea de jurnalist si

alte profesiuni care solicita simultan si conceptie si metodologie practica si capacitate de concretizare a proiectelor. În

cazul scrisului jurnalistic ca proces, Malcolm F. Malette este de parere ca un mesaj de calitate presupune din partea

emitatorului cel putin doua demonstratii:

1) 1) Sa dovedeasca inteligenta

- - capacitatea de a organiza detaliile,

- - practica în meserie,

- - cunoasterea principiilor de baza ale meseriei,

- - dragostea pentru limba si cunostinte de gramatica

si

2) 2) În procesul conceperii unui text sa respecte 5 etape:

- - gasirea ideii pentru articol

- - pregatirea materialului (culegerea datelor)

- - analizarea datelor si întocmirea planului

- - scrierea ciornei

- - rescrierea sau stilizarea materilalului.

Evident, demonstrarea unor calitati ca cele sus-enumerate si respectarea etapelor elaborarii – nu singurele, am

adauga noi – sunt premize ale calitatii mesajelor mass-media. Realitatile din teren pot pune jurnalistul în mai multe situatii

decât cele enuntate, încarcând profesiunea de jurnalist cu noi atribute intelectuale, profesiunale si estetice.

SUBIECTE PREDILECTIE

Se considera ca având o preponderenta informativa, jurnalismul modern trebuie sa-si echilibreze spatiile cu genuri de

opinie, care sa iasa din banalitatea cotidianului. Jurnalismul anglo-saxon, de exemplu pune accent pe subiecte care se

refera la celebritati, personaje neobisnuite, stiluri de viata si tipare exotice, proteste de anvergura, crime notorii, subiecte

ilicite notorii. Un asemenea jurnalism a înflorit cu deosebire în reviste, ceea ce atrage dupa sine o perioada de

documentare iesita din pressing-ul calendaristic la zi si concretizarea acestei documentari fie în presa tematica, fie în editii

speciale.

“DRAMATIZAREA ÎN LOCUL REZUMATULUI”

Rezumat (în naratiunea de presa), înseamna un mod narativ, un mod de a spune prescurtat despre ce este vorba. În

rezumat auzim fie vocea autorului, fie a interlocutorului.

Dramatizarea presupune tensiune, explorare interioara, arta compozitionala.

Dramatizarea ex clude, rezumatul include.

Rezumatul ofera linii generale ale subiectului, detalii considerate de reporteri necesare, prezentare sobra, obiectiva,

cu exceptia unor genuri care intersecteaza naratiunea fictionala, comentarii restrânse sau absente, accesibilitate la

decodare.

Dramatizarea presupune eliminarea unor elemente mentionate la rezumat si apelul cu deosebire la tehnici care pot

interioriza subiectul (ex.: dialoguri, observatii personale referitoare la limajul verbal sau non-verbal, interpretarea unor

elemente ale dialogului neconcretizate {tacerea} si proiectarea subiectului pe un esafod al suspensiilor prin valorificarea

functiilor punctuatiei).

Din punct de vedere al tehnicilor, dramatizarea nu elimina tehnicile traditionale (descriere, naratiune, dialog), dar le

exploreaza pe acestea în plan psihologic, al manifestarii gândurilor personajelor, prin trucuri literare, prin flux interior

simultan, care sa incite intelectul si emotionalul.

PROCEDEE SPECIFICE NARATIUNII MODERNE

- - Portretizarea evenimentului, nu rezumari sau rezumate facile, nu repetitii plictisitoare, nu fapte rutiniere, ci

scene dramatice, relatii inedite, limbaj adecvat.

- - Folosirea cu precadere a dialogului

- - Apel la anumite trucuri fictionale, care tin de imaginatia jurnalistului.

- - Folosirea persoanei întâi în relatarile la care jurnalistul este martor sau participant la eveniment.

- - Prezenta simbolurilor si a altor valori lexicale si stilistice în redactarea unor subiecte care tin de confesiuni,

drame sufletesti, sperante.

- - Folosirea ingenioasa si corecta a punctuatiei.

- - Valorificarea la maximum a limbajelor non-verbale (mai ales a consecintelor acestor trasaturi distinctive în

demersul jurnalistic, de televiziune în primul rând).

Realizarea unei naratiuni jurnalistice semnificative în detalii si în coduri, o naratiune realista. Realismul naratiunii

trebuie validat de modul în care jurnalistul respecta adevarul, acesta chiar cu riscul sa nu foloseasca întregul lant al

comunicarii informative (cine, ce, când, cum, pentru cine).

Procedee specifice naratiunii moderne:

- - Avansarea scena cu scena de la firul introductiv al subiectului la final, într-o viziune graduala, coerenta,

incitativa si autentica.

- - Îmbinarea fiecarei scene, atât din perspectiva personajului dar si din aceea a globalitatii subiectului, a ceea

ce urmareste per-total jurnalistul.

- - Selectia detaliior semnificative din viata celor la care se refera în sens existential si spiritual si închegarea

acestora într-o naratiune jurnalistica, concordanta cu gândirea, exprimarea si comportamentul înterlocutorului respectiv.

- - Acceptarea monololgului interior fara folosirea citatelor sau întreruperea lui, eventualele opinii ale jurnalistilor

fiind exprimate la final.

- Caracterizarea compozita a trasaturilor interlocutorilor si a evenimentelor în care sunt implicati, astfel încât sa se

realizeze cerinta tipizarii unor sentimente, actiuni, gânduri de mare frecventa în societate.

DESIGN–UL SI FUNCTIILE SALE

Design înseamna: desen, proiect, plan, schita, model, tot ceea ce reprezinta imagine (indicând litere, cifre, semne de

punctuatie, chenare, ornamente, ilustratii).

Designul de presa s-a perfectionat în decursul a 500 de ani, în mod gradat si în functie de perfectionarea procedeelor

de culegere si tiparire a textelor.

Punctul maxim al designului de presa este atins astazi, în epoca informaticii, a distribuirii ziarelor la distanta, a

transmisiilor în direct prin sateliti si a altor modalitati tehnice moderne, cu apogeul lor, Internetul.

Daca în plan tehnologic designul de presa a urmat o evolutie gradata, în planul pricipiilor tipografice, acestea au

ramas aceleasi, bazându-se pe doi factori invariabili:

1) 1) Liniaritatea alfabetului latin;

2) 2) Fiziologia aparatului uman al citirii.

Din acest punct de vedere designul modern aduce în discutie trei probleme de care depinde buna lui functionalitate:

a) a) Mecanica procesului de citire. Cititul este o abilitate umana însusita si dificila, conditionata de nivelul de

instruire al indivizilor si de vârsta;

b) b) Psihologia citirii. Aduce în prim-plan înlocuirea lecturii cu auditia acesteia, respectiv prin receptarea

mijloacelor de presa electronice;

c) c) Problemele economice ale prezentarii tipografice. Procesul de producere al ziarului trebuie sa permita

vânzarea acestuia la un pret convenabil, în scopul mentinerii publicului cititor si al unui prof it necesar continuarii si

perfectionarii proiectiei jurnalistice.

Factorul restrictiv esential este timpul. În procesul de elaborare si fabricare a unui ziar, timpul nu se poate cumpara,

pentru ca el are legi severe care înseamna termen de aparitie, format si forme, difuzare optima, refuzul ideii de ratare.

Procesul tipografic este un proces al aranjarii elementelor tipografice în pagina, este un proces rutinier, dar si creatorafectiv

în sensul ca textul trebuie ornamentat cu elemente de design.

Studiile de specialitate arata ca cititorii pierd mai mult timp cu lectura ziarelor decât cu auditia evenimentelor,

receptarea audio-TV, de aceea succesul unui ziar depinde în masura determinanta de prezentarea tipografica a textelor si

imaginilor care sa se soldeze cu trei efecte:

a) a) sa fie utile (sa raspunda gamei de asteptari a cititorilor);

b) b) sa fie eficiente si în alte directii decât în acelea strict personale;

c) c) sa fie placute, estetice, sa emotioneze.

Principalul factor care pune în aplicare aceste cerinte este machetatorul, rezultatele conceptiei lui de organizare si

concretizare transpunându-se în macheta la zi a ziarului.

Pentru un bun machetator si o macheta ideala, comunicarea este un proces care are loc între doua persoane

(emitator-receptor) si apare doar atunci când cuvântul vorbit este auzit, când cuvântul scris este citit si când ambele sunt

întelese.

Modalitatile de lectura ale textului tiparit pe orice pagina de lectura:

cititorul are doua arii: aria optica primara (AOP) si aria terminala (AT).

Lectura de la AOP la AT se bazeaza pe

structura liniara a alfabetului latin. Spre deosebire de aceasta structura clasica fundamentala, pentru alte popoare cu alte

alfabete – de ex.: arabii, ebraicii, chinezii – scrierea este de la dreapta la stânga si lectura se inverseaza.

Conceptul “diagonala lecturii” (AOP-AT) mai este numit si concept de gravitate al cititorului. Adica ochiul uman se

plimba de la un capat la altul, în dorinta de a surprinde semnificatia rândurilor si a textului global si în acest proces el

poate fi deviat de asa numitii “magneti optici” (acestia sunt plasati în mod intentionat ca sa suscite un mai mare interes de

lectura). Orice interventie a unui machetator într-un text de presa trebuie facuta în asa fel încât procesul lecturii si al

receptarii sa nu fie perturbat de elemente de design care sa rupa textul, sa îngreuneze decodarea lui. Axioma

machetatorului trebuie sa semnifice: toate rândurile sa fie aliniate la stânga.

TITRAJUL CA VIZUALIZARE

Prin titraj întelegem patru componente care se interconditioneaza si se pot înlocui unele cu altele: supratitlul, titlul,

subtitlul, intertitlul.

Un bun titlu de presa este acela care se caracterizeaza prin concizie, trasaturi de design vizibile (dimensiunea

literelor, coloristica, punctuatia), el având urmatoarele functii:

1) 1) Esentealizeaza subiec tul, rezumându-l în 1-2-3 propozitii.

2) 2) Marcheaza semnificatia subiectului.

3) 3) Este însotit de elemente de design corespunzatoare (printr-o vizualizare expresiva).

4) 4) Îl determina pe cititor fie sa citesaca, fie sa ramâna indiferent.

Din punctul de vedere al formei lor, titlurile trebuie exprimate simplu, prin cuvinte accesibile, (dar care sa fie culese cu

litere de dimensiuni mari concordante cu semnificatia subiectului) si când este posibil, însotite de iconografie.

Titlul propriu-zis se distinge atât prin fontul literei, cât si prin fondul coloristic. Celelalte unitati circumscrise lui

(supratitlu, subtitlu etc.) se culeg cu litere mai mici si se plaseaza în jurul titlului astfel încât si ele sa corespunda functiilor

mentionate. Un titlu bun are maximum 45 de litere.

Fiecare redactie trebuie sa aiba o lista cu genuri de titluri, întelegându-se prin acestea titluri lungi, scurte, care trebuie

culese cu anumite litere, unele pentru evenimente, altele pentru evenimente de exceptie, pentru editii speciale etc.

Marimea acestor titluri se proportioneaza întotdeauna în functie de coloanele ziarului respectiv si de formatul acestuia.

Titlurile de continuare = fie titlurile lansate în pagina I sau în oricare pagina, dar care pot fi reluate, continuate în

pagina unde suntem trimisi sa continuam lectura unui text, fie titlurile care se dau din nou pe marginea aceluiasi text, dar

într-o forma deosebita de primele formulari.

CONSTANTELE UNUI ZIAR

ü ü Frontispiciul – emblema: titlul, detalii despre profilul ziarului, caracteristici constante care-l fac inconfundabil

cu altele, culorile specifice etc.

ü ü Motto-ul – ales de patron (de obicei, este o maxima). Ex: New York Times: “Toate informatiile care merita a fi

publicate”. Este format din elemente de recomandare a profilului ziarului/element de propaganda.

ü ü Coloncifrul – data, ziua, numarul curent, anul aparitiei, numarul editiei, pretul etc.

ü ü Cartusele

ü ü Casetele redactionale

ü ü Marginalele

ü ü Elemente care individualizeaza “stilul casei”.

LEGENDA DE PRESA

Ce este ? Un text concis, autentic, plastic, însotitor al unei imagini. Are urmatoarele functii:

- - prezinta, prin intermediul imaginii pe care o însoteste, subiectul: om, peisaj, fenomen etc.

- - prezinta în lapidaritatea (concizia) ei semnificatia subiectului însotitor, în dubla intentie a limbajului:

tranzitiva/reflexiva.

- - Atentioneza cititorul asupra unor elemente-cheie din imagine.

Din punctul de vedere al caracterelor, legenda poate folosi aldinele sau o combinatie de litere “grotesti” (de

mâna/tipar) etc.

CULORILE

Culorile reprezinta elementul fundamental în arta designului. Ele pot fi fundal de text, complementare la text,

purtatoare de simboluri.

“AIDA” ÎN PUBLICITATE

1) 1) Unica publicitate – publicitatea stereotipa (tip vânzare/cumparare), cu un continut restrâns, cu o topica

gramaticala aproximativ aceeasi si cu clasificarea tematica. Acesta publicitate e specifica tuturor ziarelor si are un grad de

eficienta diferentiat, în functie de publcul-tinta si de cunoasterea acestuia de catre redactie.

2) 2) Publicitatea de prezentare = reclama publicitara; ea este amanuntita, se dau detalii descriptive depre obiectul

popularizat, texte însotite mai întotdeuna de imagini, care au darul sa convinga o parte a cititorilor, de obicei pe cei

“înzestrati financiar”.

Cele doua tipuri de publicitate au puncte comune: pornesc de la adevaruri, prezinta aceste adevaruri în diverse forme,

încearca prin elemente de design sa atraga clientii si sa-I determine sa cumpere respectivele obiecte dupa formula AIDA:

captarea Atentiei/concentrarea Interesului/cristalizarea Dorintei /motivarea Actiunii.

DINSPRE ROMAN SPRE JURNALISTICA

Revolutiile culturale succesive care au precedat apogeul tehnologic atins de mass-media, au semnificat, între altele:

a) a) diminuarea (sau abandonarea) lecturii în favoarea microfonului;

b) b) abandonarea partiala (sau totala) a microfonului în favoarea micului ecran;

c) c) convergenta cititului, auditivului, si vizualului, într-o competitivitate acuta, catre ceea ce Marshal McLuhan a

sintetizat în formula “Satul Global” informational. Astfel exprimat, într-un timp în care cosmosul este luat în stapânire de

reteaua satelitilor si de Internet, mesajele mass-media n-au putut si nu pot ramâne în afara unor consecinte vizibile în

structura lor lingvistica si stilistica

Se vorbeste tot mai insistent în teoria informarii si comunicarii despre un nou jurnalism întemeiat pe pluralismul

orientarilor si pe tehnici si procedee diferite de redactare, modalitati care sa corespunda exigentelor publicului receptor

contemporan, atât de divers în interese si în nivele culturale si atât de presat în bugetul timpului liber. În marile lui

ramificatii:

- - jurnalism de dezbateri, de informare, de investigare, de serviciu etc.

- - noul concept de jurnalism modern se concretizeaza si ca produs si ca proces creator. Slujitorii canalelor

mass-media, începând cu marii comentatori, olimpienii din “corul catedralei comunitatii”, cum se exprima metaforic Peter

Ackroyd, completati de “aducatorii de stiri” sau de “scriitorii de reportaje”, dupa opinia aceluiasi, ar trebui sa consimta la

un imperativ al actualitatii: nu un subiect este important în sine, ci reactia jurnalistului fata de respectivul subiect poate fi

importanta.

Admitând un asemenea punct de vedere, evident interpretabil, putem lua în consideratie si unele din opiniile

profesorului australian Maurice Dunlevy care face o descriere a procedeelor narative dinspre roman spre jurnalistica.

Înlocuirea termenului relatare cu naratiune si a sintagmei relatarea de presa cu naratiunea de presa reprezinta o operatie

mai complicata decât ni se poate recomanda, dat fiind faptul ca jurnalistica, dintotdeauna, s-a supus unor legi scrise si

nescrise, specifice actului comunicarii si în cele mai multe cazuri indispensabile. Ori unii dintre adeptii noului jurnalism

sustin ca originalitatea actului jurnalistic este data de ignorarea verigilor care- i asigura, în fond, existenta si anume: Cine?

Ce? De ce? Când? Unde? Cu ce efect?

Respingerea rigorilor clasice ale comunicarii poate fi benefica, evident, în anumite genuri publicistice “de granita” dar

nici în acestea prin respingere totala, caci într- o atare situatie fictiunea ar lua locul realitatii si nu am mai avea de-a face

cu un produs jurnalistic. Asa zisul “lead narativ” izvorât dintr-o tema generala si materializat în scurte naratiuni este de luat

în seama si în acest sens ni se par rationale consideratiile lui Robert Scholes si Robert Kellog care se însumeaza în

concluzia ca exista doua tipuri opuse de naratiuni:

a) a) tipul empiric

b) b) tipul fictional

În naratiunea empirica autorii mentionati include teme care privesc istoria, biografiile, proza documentara si

jurnalismul, toate raportate la “mimesis”, în timp ce în “naratiunea fictionala” sunt integrate feeria, fabula, alegoria si mitul.

Si aceasta împartire poate fi interpretata, desigur, nuntat a si raportata la cele doua zone specifice de inspiratie, delimitate

ca cerinte si modalitati de exprimare. Pentru a încheia acesta sumara conturare a temei în discutie subscriem parerii lui

Tom Wolfe, dupa care noul jurnalism se deosebeste de jurnalismul conventional în doua privinte:

a) a) relatia jurnalistului cu oamenii si evenimentele care îl inspira reflectata în atitudinile subiectiv-obiective si în

valorile puse în evidenta;

b) b) forma si stilul textelor de acualitate ca elemente ale structurilor narative moderne.

Pornind de la asemenea repere se impun a fi reevaluate conceptual si practic câteva din elementele care definesc

naratiunea jurnalistica: mesajul, ca produs si ca act creator, raportul adevar -fictiune în dubla intentie a limbajului; literatura

jurnalistica-literara document, stilul jurnalistic si conexiunile sale interdisciplinare.

MESAJUL CA DEFINITIE GENERALA SI MESAJUL DE PRESA

Orice tip de comunicare presupune existenta unui mesaj. Sociologii culturii de masa, printre ai carei reprezentanti îl

retinem pe primul loc pe Abraham Moles, au întreprins demersuri în tentativa de a aplica teoria comunicarii –

INFORMATICA – la studiul operei de arta si al celei jurnalistice. Potrivit definitiei care i s-a dat în teoria comunicarii,

MESAJUL, ca suport fizic si psihofizic al transmisiei, se înfatiseaza “… ca o secventa de elemente luate de la sursa, întrun

repertoriu de semne, de catre emitator, cel care asambleaza dupa anumite legi inerente mesajul care trebuie transmis

receptorului” (Abraham Moles, Claude Zeitman, La communication…, Paris, Denöel, 1971, p. 114). Comunicarea nu are

loc decât în conditiile în care respectivele elemente constitutive ale mesajului, “atomi ai cunoasterii”, sunt comune cuplului

emitator-receptor. Completam aceasta definitie generala a mesajului cu alte doua opinii: mesajul vazut ca o combinatie

mai mult sau mai putin originala de elemente cunoscute la pornire (Claude Shanon) si “the message is the medium”,

adica identificarea mesajului cu medium (McLuhan). Aceasta din urma evaluare, prin care mesajul este identificat cu

mediumul, respectiv canalul de transmitere, dobândeste pentru McLuhan o semnificatie aparte, aceea a influentei

formative a canalului asupra receptorilor. De exemplu, imprimeria (într -un plan) si presa electronica (în alt plan) au

exercitat si exercita influente specifice în modul de a gândi, a reactiona si a actiona al receptorilor. Parerile lui McLuhan îsi

demonstreaza utilitatea nu numai în directia cercetarii structurilor narat ive potrivit canalelor pe care se transmit – tipar,

unde radiofonice, imagini de televiziune – ci si deopotriva, în directia contributiei specifice a mesajelor, diferentiate, în

procesul eficientei lor, ca mesaje totale, partiale, sau nule.

Fara sa intram aici detalii care sa clarifice pozitii si opozitii ale unei probleme teoretice controversate: MEDIUMMESAJ

sau MESAJUL-MEDIUM? Ne rezumam în a constata ca marea diversitate a mesajelor mass-media astazi solicita

disocieri valorice din mai multe puncte de v edere: ale codurilor, ale temelor, ale genurilor (speciilor), ale stilului (stilurilor),

ale profesionalitatii emitatorilor, ale intereselor receptorilor. În functie de acesti factori trebuie gândite, la masa de lucru a

emitatorilor, formulele scrisului de calitate, urmatoarele etape: 1) gasirea ideii; 2) culegerea datelor; 3) analizarea datelor

si întocmirea planului; 4) scrierea ciornei; 5) rescrierea sau stilizarea textului (Malcolm F. Mallette, Manual pentru ziaristii

din Europa Centrala si de Est, Bucuresti, 1992, p. 16 si urm.).

Tehnicile de redactare, narative, descriptive, portretistice si diferitele figuri de stil la care se apeleaza (epitet,

comparatii, metafore, personificari, antiteze, interogatii), în proportii judicioase si în concordanta cu subiectul abordat

confera mesajelor de presa atributele unor structuri narative moderne. Purtând amprenta cerintelor exprese ale

comunicarii jurnalistice, ca si amprenta cerintelor de ordin estetic, respectivele structuri candideaza la titlul de mesaje

mass-media competitive.

În concluzie o posibila definitie a mesajului mass-media în viziune de structura narativa moderna credem ca ar putea

fi aceasta:

Orice comunicare mass-media codata într-un anume fel si transmisa publicului pe un anume canal, reprezentând un

fragment al realitatii cotidiene, care suscita interesul receptorilor prin actualitate, oportunitate, autenticitate, corectitudine

literara si emotie artistica.