Victor visinescu jurnalism contemporan

CINE L-A PRECEDAT PE GUTENBERG

Numite “cronici” (în Babilon si Egipt), “efemeride” (la greci), “buletine” (Ti Bao, la chinezi), Analele pontifilor” sau “Acta

Diurna” (la romani), primele începuturi ale comunicarii scrise au fost continuate în Evul Mediu cu activitatile “nuvelistilor”,

raspânditori de noutati, “novellanti” (în Italia) si “nouvellistes” (în Franta). Acestia erau organizati în birouri de redactare si

de copiere a stirilor cotidiene, difuzate sub forma unor foi volante, în fapt prime gazete-manuscris. Ele se numeau

“Novelle a mano” (Italia), “Nouvelles à main” (Franta), “News-letters” (Anglia), “Relationi” (Germania), “Kurantî” (Rusia).

Gazetele-manuscris din secolele XVI -XVII si foile ocazionale, unele imprimate în tipografii (“Occasionels” – Franta,

“Zeitungen” – Germania, “Avvisi” – Italia sau “Newsbooks” – Anglia), atunci când difuzau stiri care lezau autoritatile statale

au avut de înfruntat cenzura, iar unii gazetari s-au expus la condamnarea suprema (Nicolo Franco, ucis prin

spânzuratoare din ordin papal pentru comentarii critice la adresa desfrâului familiei Farnese).

TULBURATOAREA INVENTIE A LUI GUTENBERG–TIPARUL, 1438

Un precursor al lui Gutenberg, LAURENS JANSZOON COSTER (Olanda), a folosit caractere mobile de lemn, pentru

a imprima, la 1420, gramatici latine elementare, numite “Donats”. Dupa aproape un deceniu, compune o opera religioasa

“le miroir de notre salut”, folosind caractere matalice. În 1445, la Mayence, Johann Gutenberg îsi începe osteneala de

tipograf, mai întîi singur, apoi din 1452 asociat cu gravorul PETER SCHOEFFER, realizând împreuna, pentru Papa

Nicolas V, o scrisoare “de indulgenta” compusa cu litere latine. Sustinuti de JOHANN FAUST cei doi pun în lucru tiparirea

BIBLIEI, cu caractere latine, opera în 46 de linii, finalizata în 1460.

Însemnatatea descoperirii tiparului este relevata de MARSHALL McLUHAN, în câteva reliefuri peste care nu putem

trece:

Ø Ø Inventarea tipografiei a confirmat si a extins noua accentuare a vizualului, proprie cunoasterii aplicate,

furnizând prima marfa uniform repetabila, prima banda rulanta si prima productie de masa.

Ø Ø O data cu Gutenberg, Europa intra în faza tehnologica a progresului, faza în care schimbarea însasi devine

norma arhetipala a vietii sociale.

Ø Ø Tipografia a tins sa transforme limbajul într-un bun de consum transportabil.

Ø Ø Ruptura provocata de tipar între spirit si inima este trauma de care sufera Europa de la Machiavelli pâna în

ziua de azi.

Ø Ø Tipografia a extins caracteristicile asupra reglementarii si fixarii limbajelor.

Ø Ø Tiparul a creat uniformitatea nationala si centralismul guvernamental, dar totodata si individualismul si

opozitia fata de guvern ca atare.

Ø Ø Tiparul a frânt vocile tacerii.

(cf. Galaxia Gutenberg. Omul si era tiparului, 1975, Bucuresti. Editura Politica, Trad. din lb. engleza de L. si P. Navodaru,

p. 23 si urm.).

DUPA GUTENBERG: ALMANAHURI. PERIODICE

Sub impulsurile revolutiilor industriale din Anglia, Franta si Germania, s-au perfectionat tehnologiile de imprimare, o

data cu producerea hârtiei si cernelii tipografice la scara ampla. Prin organizarea serviciilor de posta – mesageri, bresle

mestesugaresti si companii comerciale – s-a creat un cadru propice aparitiei almanahurilor si periodicelor, primele

calendare fiind tiparite la Mainz.

Calendaristic si geografic, istoricii presei au retinut urmatoarele titluri de periodice mai importante: “Nieuwe

Antwersche Tijdinghe” (Anvers,1605); “Relation” (Strasbourg, 1609); “The Weekly News” (Londra, 1622); “La Gazette”

(Franta, 1631); “I succesi del Mondo” (Torino, 1645). În alte mari orase, Roma, Madrid, Petersburg, Viena îsi facusera

aparitia între 1650- 1700 diferite gazete care cuprindeau stiri colectate din alte tari, sub un sever control al autoritatilor. În

1771 se consemneaza ca la Timisoara se tiparise pubicatia “Temesvarer Nachrichten”.

O PUBLICATIE–FANION: “LA GAZETTE”

O scurta fisa biografica a unei publicatii-fanion se impune macar sub aspectul profilului. Am ales “La Gazette”, al carei

initiator, medicul THEOPHRASTE RENAUDOT (1586-1653) a fost numit “ parintele ziaristilor francezi si unul al presei

mondiale”. Dupa mai multe proiecte si încercari, Th. Renaudot deschidea la Paris, pe strada Calandre, un Birou de

adrese si intermediari, “Au Grand Coq”, urmat de aparitia foii volante “Feuille du Bureau d’adresse”, demersuri care îsi

defineau finalitatea: publicitate, intermediari cereri-oferte. De aici pâna la constituirea unui cerc de intelectuali, în jurul

Biroului “La Marele Cocos” a fost doar un pas, facut în noaptea de 29/30 mai 1631, când a aparut primul numar din “La

Gazette”.

În PREFATA, publicul era anuntat:

“Bucurati- va deci, dupa voie, de aceasta libertate franceza si fiecare sa poata zice cu îndrazneala ca el ar fi scos asta

si ar fi schimbat pe cealalta, ca ar fi putut - of ace si mai bine, eu sunt de acord. Într-un singur domeniu nu voi ceda în fata

nimanui, în cautarea adevarului, pentru care totusi nu ma constitui garant, fiind greu ca între cinci sute de stiri scrise cu

iuteala si în stari de spirit diferite, sa nu scape corespondentilor nostri vreuna corectata de parintele ei, Timpul”. (apud

Constantin Antip, Contributii la istoria presei românesti, 1964, Uniunea Ziaristilor, p. 21).

Profilul publicatiei s- a pastrat într-o stampa de epoca, o sugestiva alegorie care ne înfatiseaza incinta unui tribunal.

Personajul, “La Gazette”, apare într-o rochie alba pe care sunt brodate perechi de urechi, ochi si limbi omenesti. Acestei

imagini i se alatura reprezentarile “Adevarului nud”, în fata, urmat de “Minciuna, în spate. La o masa anume, pe postul de

“grefier”, însusi Theophraste Renaudot, care-si plimba privirea de colo-colo, în cautarea adevarului. Gravura este

înconjurata de catrene cu înteles simbolic, precum:

“Mii de popoare diferite vorbesc despre meritele mele; eu colind peste tot în acest univers; sceptrul meu face sa

domneasca proza si versurile; si pentru tronul meu pamântul este prea mic”.

PRIMELE COTIDIENE–PRIMA LOR ÎNDATORIRE

“Prima datorie a presei este sa obtina

cele mai noi si mai curente informatii

despre evenimentele vremii si,

dezvaluindu-le deîndata, sa le

împartaseasca întregii natiuni”.

(David Randall, 1998, Jurnalistul

universal, p. 15)

La mijlocul secolului al XVII-lea, prin stradaniile tipografului TIMOTHEUS RITSCH, aparea la Leipzig cotidianul

“Einkommende Zeitung”, considerat primul ziar, tiparit de 6 ori pe saptamâna. Era datat 1 iulie 1650. Dupa un interval

incert în consemnari istoriografice, la 11 martie 1702 londonezii tineau în mâini ziarul “Daily Courant”, din al carui

Avertisment aflau: “Acest <> va aparea zilnic, fiind conceput sa reproduca toate stirile imediat dupa sosirea

lor pe calea postei”. Fara sa înregistram titlurile relativ numeroase ale publicatiilor din secolul al XVIII- lea, amintim pe cele

mai importante: 1777 – “Le Journal de Paris”, urmat la un an de “Journal General de France”; 1784 – în America,

“Pennsylvania Pocket”; Revolutia Franceza de la 1789 prilejuise ivirea unei mici constelatii jurnalistice, în frunte cu “Les

Etats Generaux”, din al carui prospect redam: “Constitutie, Patrie, Libertate, Adevar – iata idolii nostri”, ziar scos la 4 mai

1789 de Mirabeau.

Secolul al XVIII-lea este puternic infuzat de dezvoltarea presei cotidiene, întâietatea detinând-o , în opinia lui Jean-

Nöel Jeanneney, Anglia. Analizând în ansamblu acest secol, pus în relatie directa cu dezvoltarea Luminilor si spiritului

filozofic, Jeanneney opiniaza ca presa britanica îsi câstigase prin lupta spatiul vital de care avea nevoie, devenise un

model din punct de vedere “moral, politic, economic” pentru toti aceia care, “în Europa se vor lupta pentru a dobândi

încetul cu încetul aceleasi avantaje” (op. cit., p. 33). Sunt citati jurnalistii Richard Steele si Joseph Addison, initiatorii

publicatiilor “Tatler” (“Flecarul”) si “Spectator”, în 1709 si respectiv 1711, cu un tiraj de 3.000 de exemplare, pentru acea

vreme socotit “exceptional”, apoi Daniel Dafoe (autorul lui Robinson Crusoe) si Jonathan Swift (autorul Calatoriile lui

Guliver) care au propulsat presa britanica, mai ales prin ziarul “Examiner”. Ne oprim aici cu exemplficarile, notând doar ca

în 1712 în Londra se tipareau 10 ziare care însumau 44.000 exemplare tiraj zilnic, o cifra considerabila, care nu are

echivalent nicaieri în alta parte”, conchide Jean-Nöel Jeanneney (op. cit., p. 42).

Pentru Europa occidentala, “epoca de aur” a presei scrise cuprinde perioada de la “începutul anilor 1870 pâna la

primul razboi mondial” (idem, p. 101), perioada care se defineste prin :

- - liberatea presei câstigata pretutindeni si repusa în discutie în anii 1920, 1930 de catre dictaturile germane,

italiene, bolsevice;

- - progresele tehnologice (dispozitive mecanice, linotipuri, transmisia cliseelor prin fir electric, inventarea

belinografului etc.);

- - extinderea pietii de stiri, marcata de înfiintarea agentiilor de presa, prin “stramosul“ acestora Charles Havas

(1853), agentie devenita “France Press”, urmata în Germania, de agentia “Wolff”, în Anglia de cea a lui Julius Reuter, în

1849 la Berlin si 1851 la Londra, dupa exemplul carora, în 1848 se ivise si “Associated Press” în Statele Unite.

Se întelege ca în putinele rânduri de mai sus abia am sugerat o imagine partiala a istoriei mijloacelor de comunicare

în lume pâna spre pragul declansarii competitivitatii cu presa electronica.

PE PRIMELE TREPTE ROMÂNESTI

Premergatorii presei române de astazi, în acceptia ei globala de fenomen complex mass-media, nu-si imaginau,

desigur, ca peste mai mult de un secol si jumatate manuscrisele lor, rareori în româna si adeseori în latina si slavona, sau

în alte limbi care napadisera “Mult e dulce si frumoasa limba ce-o vorbim”, vor deveni mesaje ale unor medii autonome

(casete audio, video), medii de difuzare (relee, cablu, sateliti), medii de comunicare (dialogul la distanta prin telefon, Email,

Internet). Nu stiau acestea pentru ca nu aveau, cum avem noi astazi, sofisticate tehnici de redactare, difuzare sau

transmisie a mesajelor mass-media, nu aveau ghiduri, dictionare, sinteze, cercetari ale noii teorii a presei, din care sa afle

ca un produs jurnalistic este “o marfa sau un serviciu vândut unor consumatori potentiali” (Denis McQuail, Mass

Communication Theory, London; 1987, p. 220), ca jurnalele, radioul sau televiziunea se vor numi “medii” în varii acceptii,

functionalitati si derutante ispite pentru un raspuns la întrebarea întrebarilor: tiparul sau unda radiofonica? Tiparul sau

micul ecran? (Francis Balle, Media et Société, Paris Ed. Montcrestien 1990, p. 50).

Multe alte minuni ale comunicarii nu-si vor fi putut imagina primii nostrii reporteri, strabatatori ai Siberiei cu sania

(Nicolae Milescu-Spataru), parcurgatori ai drumurilor europene cu postalionul (Dinicu Golescu), urmati de generatii cu

duhul scrisului la gazete, care s-au zbatut, întâi si întâi sa poata sa astearna sentimentele în limba maicii, a tarii atât de

ne-tara în despartiturile ei de veacuri.

În cartea noastra, catre “istoricii clipei”, ne vom opri, cu recunostinta, la toti aceia care n-au avut parte de culegerea

textelor lor pe mas ini rotative sau de tehnoredactare pe calculatoare, care n-au anticipat ca de la comunicarea prin

telegraful cu sau fara fir se va ajunge la transmisiile prin satelit, ca de la mesajele imprimate pe placi de patefon se va

trece la undele hertiene sau la laser-disc, ca de la limbajele non-verbale se va ajunge la antena parabolica a Satului

Global…

Sa iesim, prin urmare, noi cei de azi, din lumea mass-media în pragul milienului trei si sa ne întoarcem cu evlavie la

truditorii care i-au pus temeliile, care i-au recuperat, în sol românesc, distante tehnologice, profesionale si vizionare prin

care se legitimeaza presa de autentica vocatie.

UN AN MEMORABIL: 1731

“1731. Au început a face tipografie

PETCU SOANUL, dascalul, lucru care

el nu vazuse nicaieri si au tiparit niste

calendare”, marturiseste Radu Tempea.

(Istoria besericei Scheilor Brasovului,

Brasov, 1899).

Emotionanta marturie a lui Radu Tempea ne-a fost furnizata de o lucrare de anvergura si de tinuta stiintifica

exceptionala, semnata de Georgeta Raduica si Nicolin Raduica: Dictionarul presei românesti, 1995, Editura Stiintifica.

Prin osârdia lor nobila si încarcata de semnificatii, sotii Raduica, distinsi profesori, cercetatori si împatimati cautatori de

valori de minte si de suflet, refixeaza în istoria presei reperele de vârsta, de continut si de generatii, în teritoriu românesc

si în provincii românesti sub ocupatie straina.

Astfel CALENDARUL dintâi, de la 1731, tiparit cu o suta de ani înaintea “Curierului românesc” al lui I. H. Radulescu si

“Albinei Românesti”, a lui Gh. Asachi, ambele în 1829, considerate momentul de ctitorie, confera presei o vârsta de doua

veacuri si jumatate.

În cele peste 550 de pagini, cuprinzând 7500 de publicatii pe rastimpul 1731-1918, Dictionarul presei românesti

repertorizeaza aproximativ 8.000 de titluri scoase de românii de pretutindeni, unii din provinciile de sub stapânire straina,

altii emigranti în exil, alaturi de confrati apartinând minoritatilor etnice din vechile granite ale statului Român sau din

România Mare de dupa Decembrie 1918.

Adaugam înca un fapt de lauda: Dictionarul presei românesti confirma, pentru prima oara, calendarele si almanahurile

ca organe de presa cu îndelungata traditie, circa o mie de publicatii, a caror descriere deschide noi perspective cercetarii

de presa, completeaza lacunele din bibliografiile de profil anterioare, clarifica interpretari confuze sau eronate din unele

sinteze si istorii literare.

CALENDARELE NECUNOSCUTE

Componenta a presei românesti, calendarele au constituit în lungul timpului o inepuizabila sursa de lectura instructiva,

placuta tuturor vârstelor, dat fiind faptul ca în paginile lor au fost tiparite teme dintre cele mai diverse, de obicei tratate de

ziaristi-scriitori, carturari, astrologi, medici, prelati.

Cel dintâi Calendar, consemnat la 1731 de cronicarul ecleziastic transilvanean, protopopul Radu Tempea, fixeaza

începuturile presei românesti. El a fost elaborat de dascalul Petcu Soanul, în tipografia proprie din Scheii Brasovului, cu

caractere chirilice si a circulat si în variante manuscrise românesti si grecesti. Continutul acestui Calendar cuprindea

informatii astrologice, cronologice, îndrumari practice.

Dupa exemplul acestuia, la începutul secolului al XIX-lea apar la Bucuresti si în alte orase publicatii cu acelasi titlu,

Calendar, mult timp imprimate cu litere chirilice. Ele relatau evenimente de pe parcursul anului respectiv, cum indica si

titlul Calendar pe anul…Premergatori ai presei (Zaharia Carcalechi) sau ctitori (I. H. Radulescu, Gh. Asachi, G. Baritiu, M.

Kogalniceanu) îsi leaga numele de calendare independente sau calendare-supliment, unele fiind imprimate sub antetul

ziarelor (revistelor) care au marcat geneza presei, “Curierul românesc”, “Albina româneasca”, ziarul “Românul”.

Zecile de calendare se tipareau atât în tinuturile românesti propriu-zise cât si în orase sub ocupatie: la Buda, în

Craiasa Tipografie a Universitatii Unguresti din Pesta; la Cernauti (cel mai vechi calendar din Bucovina, în 1814); la Viena

(1794, calendar alcatuit de Paul Iorgovici); la Chisinau (cu caractere slave, “Calendarul Basarabiei”).

În momentul când editorii acestor numeroase calendare au renuntat la titulatura lor comuna si au orientat continutul

lor spre o anume arie de informatii si interese asteptate de cititori, s-a produs o dirijare tematica oglindita în chiar noile

titluri. Astfel au aparut:

Calendarul astronomicesc, Calendarul antic, Calendarul armatei, Calendarul babelor, Calendarul basmelor,

Calendarul bisericesc ortodox (acesta în multe variante), Calendarul Bunul econom, Calendarul comercial, Calendarul

copiilor, Calendarul cultivatorului, Calendarul cultural al învatatorilor, Calendar de casa, Calendar de mâna, Calendarul

Dracului, Calendarul familiar, Calendarul femeii, Calendarul <>, Calendarul Ghimpelui, Calendarul

gospodarilor sateni, Calendarul Gura satului, Calendarul Gutenberg, Calendarul industriasului, Calendar israelit, Calendar

istoric (cu adaugiri “popular”, “amuzant’, “literar”), Calendarul lectorului român, calendarul lui Mos Craciun, Calendarul lui

Nastratin Hogea, Calendarul militar, Calendarul muncitorului, Calendarul nostru (în multe variante), Calendar nou,

Calendar oficial al alergarilor, Calendarul Partidului National-Liberal (si ale altor partide), Calendar asezat pe sapte

planete, (în multe variante), Calendar pedagogic, Calendar pentru poporul românesc (în diferite ipostaze), Calendar

pentru toti, Calendar pentru toti românii, Calendarul plugarului, Calendar portativ (în multiple variante), Calendarul

(“povestilor”, “practic”, “progresului”, “puricelui”, “razboiului”, “scaiului”, “sufletesc”, “monetar”, “talmes-balmes”,

“umoristic”), Calendarul (urmeaza denumirile revistelor, ziarelor editoare). Ne oprim aici cu spicuirea acestor titulaturi care

sunt, credem, concludente atât ca orientare cât si ca multitudine de preocupari.

Ceea ce dorim sa evidentiem este faptul ca aceste lecturi de presa erau dintre cele mai cautate în secolul trecut, ca

sub textele atât de diverse apareau nume de ziaristi- editori, scriitori-editori de prestigiu, de la I. H. Radulescu la C.

Negruzzi, de la acestia la I. L. Caragiale, B. P. Hasdeu, Al. Macedonski, M. Eminescu, I. Creanga, I. Agârbiceanu, G.

Cosbuc, N. Iorga, Al. Vlahuta, N. T. Orasanu, Anton Pann, D. Zamfirescu, Iosif Vulcan, D. Bolintineanu, I. Slavici, cu totul

incompleta spicuire din bogatele prezentari de “sumar” ale acestor pretioase contributii de presa, (cf. Dictionarului presei

românesti, a se vedea litera “C”, p. 86- 115).

ALMANAHURILE. ALBUMELE–LECTURI PARALELE

O alta componenta circumscrisa evolutiei presei este aceea pe care ne-o ofera albumele si almanahurile, de

asemenea multa vreme ignorate în cercetarea de profil.

Si aceste scrieri au purtat pecetea dainuirii si talentului ziaristilor, scriitorilor, artistilor, dascalilor, învatatorilor, altor

izvoditori de gânduri luminoase pentru semenii lor, cu totii dând individualitate filelor de albume sau almanahuri. Ca

orientare, observam ca aceste scrieri se autodefinesc prin titlurile lor, din care noi redam o parte: ALBUMUL…(Academiei

de Muzica si Arta dramatica”; “Dreptatii”; “International”; “Învatatorului”; “Literar”; “Israelit ilustrat”; “Macedo-Român”;

“Pelerinilor români”; “Stiintific si literar” etc.).

Cu titulatura de ALMANAH plus…(definirea tematica) s-au publicat numeroase asemenea scrieri de presa, în

româneste si în alte limbi în tara si în strainatate). Redam selectiv: “Almanah Claymoor. Guide de High” (1866);

“Almanach de Bucharest” (1866); Almanach de la cathedrale Saint-Joseph de Bucarest” (1907); Almanach de la Cour et

de l’Etat de la Principauté de Valachie” (1840); “Almanach du theatre de Boukarest” (1833/34) – acestea cum se observa

în limbi straine si într-o ortografie a acelui timp.

Celelalte câteva zeci de almanahuri ale secolului trecut si început de secol XX se recomanda singure ca profil, prin

titlul generic de ALMANAH/ALMANAHUL urmat de indicele tematic. De exemplu: “Almanahul american”, 1861-1871;

“scolii si bisericii”,1898; “celor mai frumoase femei”, 1861; “comercial”, 1886; “cultelor”, 1868; “de învatatura si petrecere”,

1842/46; “financiar, industrial si comercial”, 1918; “Gazetei taranilor”, 1895; “ilustrat”, 1909; “ilustrat al ziarului Adevarul”,

1898-1917; “ilustrat pentru scoala si familie”, 1898; “învatatorul român”, 1898/99/1900; “jubiliar”, 1909; “Academia

ortodoxa”, 1884/1909; “lui Mos Teaca”, 1901-1903; “agricol”, “muzical”, “preotului român”, “românului”, “Societatii” (Andrei

Saguna, Petru Maior, Protectia animalelor), incomplete enumerari de titluri, ani de aparitie, semnificatii. Si în acest caz

cercetatorul poate sa aduca la lumina pretioase contributii de presa, în aceasta zona pornind de la fisele bibliografice

alcatuite de aceiasi destoinici cercetatori ai Dictionarului presei românesti (cf. P. 25-37).

O CURRICULARA MASS–MEDIA

1) 1) De la Iulius Cezar la tipografiile digitale

2) 2) De la telegraful duplex la Hi-Fi

3) 3) De la fotogafiile lui Nipce la Intelsat

1. 1. Presa tiparita

CE CÂND CINE (UNDE)

- - “Stramosul ziarului electronic:

“Acta di”Acta diurna populi romani”

Term. “ Term. “diurno” = “journal” (fr.),

“giornal”giornale” (it.)

59, î.e.n. Iulius Cezar, Roma

- hârtia din matase si lâna 105, e.n. Chinezii, China

- “Ti bao”, buletin-ziar 363, e.n. Chinezii, Beijing

- nasterea imprimeriei: texte, imagini imprimate pe o

placa de lemn

Sec.V-VII Chinezii, China

- imprimerie cu caractere mobile Sec. XI Chinezii, China

- europenii sud-vestici cunosc procedeele de fabricare

a hârtiei, prin intermediul arabilor

Sec. XI -XII Fabriano, Italia

- xilografia pe lemn, carti de joc, figuri de sfinti Sec. XIV În Europa

- se utilizeaza caractere mobile în lemn 1314 Chinezii, China

- se inventeaza tiparul în Europa, cu caractere mobile

metalice, se fac primele tiparituri (“Biblia”)

1438-1446 Johannes Gensfleisch zis

Johann Gutenberg de Mainz

(1400-1468) Strasbourg

- se inventeaza gravura pe metal 1468 Masso Finiguera (1426-1464),

Italia

- proiect pentru o masina de scris trimis spre brevetare 1714 Henryk Mill (1683-1771), Londra

- telegraful aerian, optic, folosit la transmiterea unor

mesaje purtate de stâlpi succesivi, pe o distanta de 70

de km., Paris – St.Martin du Dheree

1792 Inginerul Claude Chape (1763-

1903), Franta

- se inventaza litografia bazata pe repulsia reciproca a

apei si substantelor grase, care va influenta

dezvoltarea artelor grafice

1796 Alois Senefelder (1771-1834),

originar din Praga

- s- a construit o presa dubla, cu doi cilindrii, actionata

de abur, care imprima de zece mai repede decât presa

de mâna

1810-1811 Friedrich Koning (1774-1834, de

origine germana, emigrat în

Anglia

- se naste heliogravura, pe o placa de zinc sunt

captate imagini preludiu al descoperirii fotografiei

1816-1821 Friedridch Nicephore Niepce

(1765-1833), fizician francez,

Franta

- primul telegraf electromagnetic cu doua linii, pe o

lungime de 1,2 km, la Gotingen

1833 Germanii Carl Friedrich Gauss

(1777-1855) si Wilhelm Eduard

Weber (1804-1891), Germania

- prima linie telegrafica feroviara pe o lungime de 50

km, construita în Anglia

1837 Englezii Liam Koke (1806-1879)

si Charles Wheadson (1802-

1875).

- se construieste un aparat de telegrafie, se realizeaza

cea mai lunga linie telegrafica între Washington si

Baltimore. Este creat alfabetul MORSE, o suita de

semne, linii si puncte

1840-1844 Pictorul american Finley Morse

(1871-1892)

- se rezolva tehnologic procesul de producere a

hârtiei, pornind de la pasta mecanica

1844 Germanul Friedrich Gottlieb

Keller (1816-1895)

- se construieste o rotativa de mare randament ziaristic 1846 Inventatorul Richard M. Hoe

(1812-1866)

- se monteaza primele cabluri submarine în America si

Europa

Aprox. 1850 Exemplu: Canalul Mânecii între

Dower si Calais, Europa

- se iveste teleimprimatorul, aparat telegrafic care

permite scrierea textului la postul de receptie, sub

forma de caractere imprimate

1850 Moritz Hermann Jacobi (1801-

1874), în Rusia Idem, dar în

1855, americanul David Edward

Huges (1831-1877)

- telefonul electric cu microfon (care transmite doar

tonul)

1861 Învatatorul german Johann

Philiph Reisz (1834-1874)

- începe sa fie utilizate în tipografie rulourile de hârtie 1865 William Bullock (1813- 1967), la

Philadelphia

- intra în functiune legatura telegrafica prin cablu

submarin transoceanica

1866 Între Europa si America de Nord

- adaptarea unui emitator la telegraful Morse, în scopul

dirijarii emisiei cu ajutorul unei benzi de hârtie

perforata în avans

1867 Gh. Weatsone

- este pusa la punct prima masina de scris, care, din

1874, va fi produsa de firma “Regminton”

1867 Ing. Cristopher r. Latham, S.

Sholes (1819-1890), America

- este proiectat primul film sonor în laboratoarele lui

Edison de la West Orange. Brevetul a fost acordat lui

Edison, în 1891

1889 Americanul William Kennedy

Laurie Dikson, în America

- este inventata tehnica reproducerii de arta 1890 Pictorul ceh Karel Waclaw Klik

(1841- 1926) pe timpul activitatii

lui în Anglia

- se realizeaza transmisii fara fir ale informatiilor, prin

perfectionarea sistemelor de curent trifazic de înalta

frecventa, zisi si “Tesla”, folosindu-se antena

1890 Iugoslavul Nikola Tesla (1856-

1943), care a fondat la New

York un laborator de profil

- sunt turnate primele filme, cu pelicule de baza de

nitroceluloza produse de firma Eastman

1891 W. K. L. Dickson cu

colaboratorul lui EDISON,

America

- la primul cinematograf din lume, realizat la Paris,

Muzeul Grevin, se prezinta desene animate

1892 Francezul Charles Thearis

Emile Reynon, Franta

- borna zero a cinematografului modern: primele 1895 Fratii August si Louis Lumiere

reprezentatii publice cinematografice (1862-1954; 1864-1948),

inventatori francezi

- marele salt în contemporaneitate: ziarul electronic Anii 1990-2000 Co-autorat de inventatori,

concretizare în Statele Unite

(“Washington Post”, “Los

Angeles Times”’), în Anlia

(“Daily Telegraph”), în Italia

(“L’unione Sarda”), în Polonia

(“Gazeta Wyborcza”) etc.

- revolutia digitala. Multimedia, salt tehnologic

echivalat cu semnificatia aparitiei televiziunii în culori

sau cu inventarea tiparului de catre Gutenberg

Anii 1980-2000 Coautori, partasi la revolutia

digitala: reunind televizorul,

faxul si telefonul printr-un

calculator avem acces la

imagini digitizate, carti sau

enciclopedii pe CD-ROM

2. 2. Radioul

- primul telegraf electric, prima linie telefonica, Palatul

de Iarna – Ministerul Transportului

1832 Fizicianul rus Pavel Vovici

Shiling (1786-1837) Petrograd

- prima demonstratie practica pentru transmiterea

mesajelor în alfabetul Morse

1832 Fizicianul american Samuel

Morse, cit., demonstrase în

1837 transmiterea radiofonica

pe linia stabila Washington-

Baltimore

- telegraful duplex, fonograful, kinetoscopul 1864-1893 Inventii datorate lui Thomas

Alva Edison, cit.

- inventarea telefonului 1867 Alexander Graham Bell

- inventarea cilindrului înregistrator 1877 Charles Crois depune brevetul

de inventie la Academia de

Stiint din Paris

- teatrofonul sau legarea prin fir a mai multor teatre 1881 Clement Ader

- discul, înregistrarea paralela 1887 E. Berliner

- se inventeaza înregistrarea magnetica, se descopera

undele electromagnetice numite ulterior hertiene

1888 Oberlin Smith; Heinrich Hertz

- se construieste primul receptor bazat pe unde

electromagnetice

1895 Aleksandr Stepanovici Popov,

în Rusia, care la 24 martie 1896

transmite în alfabetul Morse

primul mesaj fara fir

- transmisie de pe uscat pe un vapor în rada, la 5 km.

Inventarea aparatului de captat semnale radio cu

ajutorul ascultatorului telefonic

1897; 1899 Acelasi electrotehnician rus,

Popov (1859-1905)

- instalarea unei statii de emitatoare- receptoare,

functionând pe baza undelo lungi, cu legaturi pe o

distanta de 2000 km

1895 Nikola Tesla, cit., în Colorado

- se transmie vocea umana printr-un telegraf fara fir,

usa deschisa radiodifuziunii

1900 Americanul Reginald Aubrey

Fessned (1866-1932)

- se inventeaza metoda înregistarii magnetice a

sunetului, perspectiva a magnetofonului

1900 Elecrotehnicianul danez Val De

Mar Poulisen (1862-1942)

- prima comunicatie radiotelegrafica între Europa si

America

1899-1901 Fizicianul italian Guglielmo

Marchese Marconi (1874-1937)

- inventarea diodei – cale spectaculoasa deschisa

radiotehnicii

1901-1905 Electricianul american Leed

Forest (1873-1961)

- construirea de lampi amplificatoare 1905 Electricianul austriac Robert

Lieben (1878-1913)

- se realizeaza transmiterea la distanta a

scrisului/desenului pe un circuit telefonic, pe baza

procedeelor fototelegrafiei si teleautografiei

1907-1912 Fizicianul francez Eduard Belin

(1876-1963), inventator al

aparatului care-I poarta numele:

BELINOGRAFUL

- primul post de radio în marina româna 1908 Constanta, România

- primele emisiuni radio intertari 1918-1925 Între Olanda – Rusia, SUA -

Anglia

- inaugurarea postului national român de radio 1928 Între 1925-1928 apar pubicatiile

“Radiofonia”, se constituie

Asociatia prietenilor radiofoniei,

se adopta Legea pentru

instalarea si folosirea statiunilor

radioelectrice cu raspândire pe

mapamond, inclusiv In România

- este descoperit tranzistorul 1948

- este descoperit procedeul Hi-Fi 1953

3. 3. Televiziunea

- primele imagini care vor duce la descoperirea

fotografiei

1816-1821 Datorate lui Joseph Nicephore

Nipce, cit., continuat târziu de

C. Senleco (care stabileste

principiile unui sistem tv, apoi

de ing. german Paul Nipkov

(care a imaginat discul perforat

explorator)

- propaganda prin conferinte despre binefacerile

televiziunii

1900-1922 La Expozitia universala de la

Paris, la Sorbona (Franta)

- Experimente de transmitere a imaginilor la distanta 1922

Fizicianul scotian John Logie

Baird

- primele sisteme ale televiziunii elctromecanice, cu

amplificatoare si oscilatoare cu tuburi cu vid emit

1925-1925 În Marea Britanie, fosta Uniune

Sovietica, Germania

- primul sistem de transmisie tv, prima demonstratie

cu un videodisc

1927 Fizicianul scotian Baird cit.,

considerat inventatorul

televiziunii, împreuna cu Henri

De France, care a pus la punct

procedeul tv de înalta definitie

(doar cu 819 linii)

- prima transmisie televizata 1928 Are loc la New York din initiativa

companiei Bell, cit.

- primele emisiuni experimentale bazate pe sistemul

BAIRD, cit

1929 Experimentele sunt efectuate de

Societatea britanica BBC

- se obtin imagini formate din 30 de linii 1929 Rene Barthelemy

- în fosta Uniune Sovietica se experimenteaza primele

emisiuni de televiziune

1931 La Moscova si Leningrad

începe construirea emitatorului

de televiziune

- se inaugureaza emisiunile de televiziune în sistem

Emirton

1936 Societatea britanica BBC

- primul studio tv în Franta 1935 Antena de emisie este pe

Turnul Eiffel, programul de

emisie 10 min. pe zi

- primele posturi tv 1937 Prezentate la expozitia

internationala de la Paris

- cibernetica în premiera ca stiinta pe mapamond 1938-1939 Autorul lucrarii “Psihologia

consonatista” este savantul

român Stefan Odobleja

- debutul televiziunii prin cablu 1950 În Franta

- sistemul tv în culori NTSC, din care se vor ivi

sistemele SECAM si PAL

1953 Se introduc în circuitul de retele

al SUA, apoi în Europa

- România: primele emisiuni ale Centrului national de

televiziune

1956 În Bucuresti

- inventarea magnetoscopului (ampexer-ul) 1957 Firma americana “Ampex”,

lansarea pe piata în 1978

- experimentarea sistemului tv în culori SECAM 1959 Henri De France, cit., SECAM =

“Sequence Couleur A

Memoire”/Secvernta color cu

memorie

- încep transmisiile de televiziune în Mondovizion 1962 S-a efectuat în Franta, la

Centrul de telecomunicatii

spatiale din Pleumer Boudon,

pe coasta normanda, unde s-au

receptat imagini transmise de la

Andover (SUA), prin intermeciul

satelitului TELSTAR

- organizarea Pietii internationale a Programelor tv 1963 Organizata de Bernard Chevry,

la Cannes, cu periodicitate

anuala, în luna aprilie, la care

participa 1500 societati

internationale

- este lansat primul satelit pentru telecomunicatii

intercontinentale, INTELSAT

1965 Arie de cuprindere Terra

- sistemul tv SECAM este introdus în serviciul public

în Franta

1967 Este preluat de fosta Uniune

Sovietica si Tari est-europene

- pe ecrane, primii pasi ai omului pe Luna 1969 INTELSAT retransmite pe

întregul Pamânt

- sunt puse la punct primele videocasete 1969 Beneficiarii Terra

- Conferinta Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor

si lumea sateli- Conferinta Uniunii Internationale a

Telecomunicatiilor si lumea satelitilor

1977 Defineste caracteristicile

satelitilor împartiti pe 3 regiuni:

1. Europa-Africa-Rusia-

Mongolia; 2. Cele 2 Americi; 3.

Asia-Ausralia

- videodiscuri laser, discuri laser audionumerice, 1978-1982 Noile cuceriri, la dispozitia

omenirii

- Europa îsi creeaza sistemul propriu de teledifuzie

prin satelitul EUTELSAT

1982 Respectivul sistem concureaza

în spatiul european Intelsat