Vintilă MiHĂescu biblioteca pentru toţi copiii apare sub îngrijirea lui Tiberiu Utan Cuprins


Afrodita îi aduce mîngîiere copilei lui Agenor



Yüklə 1,13 Mb.
səhifə17/45
tarix08.12.2017
ölçüsü1,13 Mb.
#34176
1   ...   13   14   15   16   17   18   19   20   ...   45

Afrodita îi aduce mîngîiere copilei lui Agenor

Tîrziu, tîrziu, spre dimineaţă, trezindu-se din somn, Europa vede că a fost părăsită de tînărul care spunea că e regele insulei.

Dorul de casă, de părinţi, începe să o mistuie. Inima ei e-ndurerată. Priveşte cerul sîngeriu şi marea vînătă inspumată. Priveşte, plînge şi suspină :

— Pe unde sînt ?... Ce să mă fac ? Voi fi o roabă preaumilă a cine ştie cărui rege... Ruşinea, jalea mă doboară. Mai bine vreau să pier din lume. Uite, aici este stejarul. Am să m-anin cu cingătoarea de ramurile sale lungi, sau nu, mai bine urc pe stîncă, iată, pe stînca înnegrită, care se pleacă peste apă... iar apa fierbe dedesubt. De-acolo nu mai pot scăpa...

Europa se şi ridicase, gata să urce pe o stîncă şi să s-azvîrle-n apa mării. Deodată, simte lîngă dînsa o adiere parfumată şi-un zvon de cîntece duioase. Se-ntoarce iute şi zăreşte, într-o lumină orbitoare, pe Afrodita, pe zeiţa ce ocroteşte dragostea.

Zeiţa îi opreşte pasul, îi pune palma pe cosiţe şi-o mîngîie, dîndu-i curaj.

— Nu plînge, draga mea, îi spune. Taurul care te-a răpit a fost însuşi stăpînul lumii. Şi tînărul ce te-a cerut, să-i fii soţie, e tot el. Deci bucură-te, dragă fată ! Tu-i eşti nevastă pe pămînt, aşa precum îi este Hera, la noi, în muntele Olimp. Numele tău o să rămînă nemuritor, fiindcă pămîntul pe care Zeus te-a adus o să poarte, în viitor, numele tău... pe lîngă Asia bătrînă, va fi Europa tînără 71.

Astfel a glăsuit zeiţa către Europa şi, apucînd-o lin de mijloc, a dus-o către un oraş, ce se afla nu prea departe-n insulă. Europa i-a născut lui Zeus doi fii vestiţi. Unul va fi regele Cretei 72, iar celălalt, judecător al umbrelor de sub pămînt 73.


Hera si copiii ei



Cu toate astea , în Olimp domnea o singură zeiţă, mîndra şi preafrumoasa Hera, soţia marelui stăpîn. Cînd Hera pătrundea-n Olimp, toţi ceilalţi zei se ridicau şi-o salutau plini de respect.

Mînia ei stîrnea furtună, ca şi-a lui Zeus, glas de tunet. Putea să dea — tot ca şi dînsul — porunci stihiilor. Şi de se frămînta în jilţ, Olimpul se cutremura.



Pedepsirea Cheloneei

Despre căsătoria ei cu Zeus se povesteau destule lucruri. Fusese-o nuntă în Olimp, mai mare ca oricare alta. La nuntă au fost poftiţi zeii şi semizeii, ba şi genii şi nimfe, care mişunau şi pe pămînt, ca şi în ape. Toţi le-au adus daruri de preţ. Numai o nimfă, Cheloneea, n-a vrut cu nici un chip să vină. Locul ei, hotărît la masă, se vedea gol.

Zeus a poruncit lui Hermes să plece grabnic după nimfă şi s-o aducă negreşit. Dar nimfa tot n-a vrut să vină, ba a mai rîs chiar şi de miri.

— Zeus ? Cîte mirese-o să mai aibă ? se pare c-ar fi grăit nimfa, batjocorindu-l pe stăpîn. Mai bine stau la mine-acasă...

Zeus s-a mîniat cumplit, pentru că Hera se-ncruntase, auzind astfel de răspuns, şi a grăit către meseni :

— Ca o pedeapsă, Cheloneei să i se curme, pe loc, graiul. Graiul cu care a-ndrăznit să spună despre mine vorbe nesăbuite şi prosteşti. Casa să-i cadă în spinare şi astfel să şi-o poarte veşnic... Să se prefacă într-o broască. Broască ţestoasă 74. Poruncesc !... Iar noi, ceilalţi, să urmăm nunta...

Hera s-a-nveselit din nou, şi nunta a urmat în voie, în timp ce nimfa, Cheloneea, se prefăcuse într-o broască, ce-şi purta casa în spinare, precum îi hotărîse Zeus.

Sfîrşindu-se apoi cu masa, au pornit toţi către palatul unde avea să locuiască zeiţa Hera, în Olimp. In acea zi, i-a dat stăpînul voie Herei să meargă înaintea lui, deoarece urma să-i fie soţie pentru totdeauna.

Cortegiul se-ncepea cu Hera, avînd în mîna dreaptă sceptrul 75 . Zeus venea în urma ei, avînd şi el în stînga sceptrul şi-n dreapta fulgerele lucii, pe care le strîngea-n mănunchi, semnul puterii de stăpîn.

Sceptrul soţiei sale, Hera, avea în vîrf un cuc micuţ. Cucul fusese pus acolo, nu numai pentru că vesteşte lumii mult aşteptata primăvară, şi înflorirea, şi speranţa, ci fiindcă... se mai povestea...

Zeus a înşelat-o şi pe Hera

Se povestea, într-o legendă, că Zeus şi-o făcuse soaţă pe Hera printr-o-nşelătorie. în timpul unei ierni geroase, Zeus s-a prefăcut în cuc. Cucul, ţipînd şi tremurînd, se apropiase de fecioară. Se prefăcea că-i este frig. Ea s-a înduioşat de cuc şi l-a vîrît re-pede-n sîn, dar Zeus s-a făcut bărbat şi i-a cerut a-i fi soţie.

Atuncea Hera s-a-nvoit să facă nunta cu stăpînul, nunta cea mare din Olimp.

Ca dar, la nuntă, a primit de la bărbatul său izvorul care a fost numit Canatos, şi se găsea în Nauplin 76. Aici avea dreptul zeiţa să vie-n fiecare an şi să se scalde-n apă clară. Scăldîndu-se, zeiţa Hera sporea mai mult în frumuseţe.

Legenda spune despre Hera că îşi ungea, după scăldat, trupul său alb, încîntător, cu o esenţă-mbătătoare, ai cărei aburi parfumaţi se-mprăştiau în toată lumea, la cea mai mică adiere. în jurul frunţii îşi strîngea cosiţa-i lungă, mătăsoasă. Pe sîn îşi aduna veşmîntul, făcut cu multă măiestrie, de cea mai bună ţesătoare, Palas-Atena, în Olimp, şi şi—1 prindea cu o agrafă din aurul cel mai curat. Urechile-i micuţe, roze, erau şi ele-mpodobite cu cercei scumpi şi şlefuiţi de meşterul Hefaistos. Iar pe umăr îşi punea un văl, mult mai strălucitor decît e soarele-n amiaz.

Văzînd-o cît e de frumoasă, soţul ei, Zeus, sta-mpietrit şi îşi spunea, străfulgerat de o simţire-nflăcărată :

— O !... Niciodată... niciodată inima mea n-a fost mai plină de dragoste pentru vreo fată sau vreo femeie, zeiţă, nimfă, muritoare, cum este astăzi pentru tine...

Zeiţa Hera se mîndrea adeseori cu-aceste vorbe, pe care i le spunea Zeus. Ţinea la frumuseţea ei, şi dacă i-o nesocotea vreo muritoare, pe pămînt, o pedepsea îngrozitor.

Aşa a pătimit o fată, cu numele de Antigona, ce se lăudase, într-o zi, că are părul mai frumos. Zeiţa a schimbat în şerpi cosiţele lungi ale fetei. Altei copile, care-au spus că feţele lor sînt mai albe decît ale zeiţei Hera, şi-au văzut tinerii obraji mîncaţi, pînă la os, de lepră 77 .


Yüklə 1,13 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   13   14   15   16   17   18   19   20   ...   45




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin