Vintilă MiHĂescu biblioteca pentru toţi copiii apare sub îngrijirea lui Tiberiu Utan Cuprins

Metra se sacrifică pentru tatăl său

Cum i-a suflat pe gît otrava, regele s-a trezit din vise şi a început să strige tare :

— Aduceţi-mi bucate multe... din toate felurile... Multe... Slugile s-au pornit în fugă, purtînd mîncări nenumărate : fructe şi lapte, carne fiartă, fripturi din fel de fel de păsări şi animale. Merinde care-ndestulau, mai înainte, toată ţara, nu-i ajungeau acestui rege să-i sature grozava foame. De ce mînca, i-era mai foame. Cerea mereu alte bucate... şi tot mai multe, tot mai multe... Mănîncă avuţia ţării... Mănîncă tot ce se găseşte, cu gura lui nesăţioasă, şi sărăceşte tot regatul, înfloritor mai înainte. Cu timpul, însă, nu mai are ce să mănînce, ce să vîndă, ca să-şi mai capete bucate. Atunci pune ochii pe Metra, copila lui cea mai frumoasă.

— O vînd ca sclavă, zice dînsul, şi-mi cumpăr iar bucate multe, să-mi potolească focul gurii.

Dar Metra, bănuindu-i gîndul, merge pe ţărmurile mării şi îl imploră pe Poseidon :

— Tu, zeule atît de mare, cel mai puternic după Zeus, ajută-mă să nu fiu sclavă, scapă-mă de-aşa ruşine...

Zeul Poseidon se îndură şi-i dă prinţesei o putere de-a se preface, după voie, în orice animal din lume.

Fata îşi schimbă-nfăţişarea. Se face cal. Regele-l vinde şi-şi ia pe preţul său mîncare.

Metra se schimbă-atunci în cîine. Erisihton îl vinde iute. Dar Metra scapă de sclavie prin noua ei înfăţişare. Fugind de la stăpîn, se-ntoarce la tatăl său, ce-o vinde iarăşi.

Ea-i singurul cîştig ce-l are Erisihton, să se hrănească.

Dar hrana, astfel dobîndită, nu-i mai ajunge regelui. Foamea îi creşte fără margini şi îl cuprinde deznădejdea. Şi-atunci, se spune în legendă că preanenorocitul rege şi-a sfîşiat propria carne, împuţinîndu-şi astfel trupul.Pînă la urmă a pierit.

Aşa s-a răzbunat zeiţa belşugului şi a recoltei pe regele Erisihton ¹⁵⁵, care-i nesocotea puterea şi nu lăsa să crească-n voie stejarii falnici din păduri...

Veselul Dionisos

Multe făcuse năzdrăvanul Zeus. De-atîta ori se supărase Hera. Şi totuşi, parcă niciodată dînsa n-a fost atît de îndîrjită ca în ziua cînd stâpînul a făcut nuntă cu Semele, copila regelui din Teba.

Cum a silit-o să-i devină soaţă, sau cum a amăgit-o, nu se ştie, dar nunta s-a făcut, pe cît se crede, chiar în palatul de la Teba al tatălui copilei, Cadmos.

Mult s-a mai mîniat zeiţa Hera, aflînd această nouă necredinţă ! Şi, dornică să se răzbune, s-a prefăcut într-o bătrînă, luînd chipul doicei lui Semele, cu pas şovăitor şi fruntea încununată de şuviţe mai albe decît neaua iernii.

A poruncit, după aceea, să i s-aducă-un nor de aur. Norii aceştia învăluiau mereu Olimpul. Şi a pornit pe el zeiţa, către palatele din Teba. S-a dus îndată la Semele şi a-nceput s-o dojenească cu glas tremurător :

— Copilă... Cum te-ai lăsat ademenită ? Acela care s-a lăudat că e stăpînul din Olimp e un amăgitor, desigur... Mulţi se pretind că-s zei, pătrund prin case, ca să înşele fetele prostuţe. Aşa socot c-ai păţit tu...

Şi-a sfătuit-o, şi-a-ndemnat-o pe fata regelui din Teba să ceară soţului dovada că este zeu într-adevăr.

— îl rogi, de-i Zeus, precum spune, să ţi s-arate în veşmîntul şi cu puterea lui cerească. Aşa cum se înfăţişează soţiei sale din cer, Hera...

Semele-ar crede şi n-ar crede ce-i spune prefăcuta doică. Dar bănuiala tot o-nghimpă în inimă şi nu-i dă pace. Şi seara cînd coboară Zeus şi se apropie s-o sărute, prinţesa-l roagă, mîngîioasă :

— De eşti tu Zeus, şi nu altul, aş vrea să-mi împlineşti o vrere...

— Iţi jur pe Stix, rosteşte Zeus, că tot ce-mi ceri se împlineşte numaidecît...

Şi fata rîde bucuroasă :

— Atunci, să mi te-arăţi, slăvite, cum are dreptul să te vadă numai soţia ta din ceruri, în strălucire şi putere, cu fulgerele-n pumni şi faţa...

— Taci !... Taci !... a vrut să spună Zeus. Dar vorbele fuseseră rostite şi se împrăştiau prin aer. Zeus jurase chiar pe Stix să-i împlinească voia. Nu mai avea nici o putere să se împotrivească faptei ce-o ticluise bine Hera.

El se înalţă într-o clipă către palatele-olimpiene. îşi clatină bogata-i chică şi cheamă-n jurul său furtuna cu nori, cu tunete cumplite şi fulgere strălucitoare. îşi pune hainele de aur. Ia-n mînă sceptrul greu de rege peste pămînt şi peste ceruri, şi se pogoară iar în Teba, chiar în clipita următoare.

Semele, cum urzise Hera, apucă numai să-l zărească pe soţul său şi vrea să-i spună cît

este ea de mulţumită că-i împlineşte rugămintea. Insă abia deschide gura, şi focul, care-l însoţea pe Zeus în fulgerele-i orbitoare, o-ncinge iute pe copilă. Palatul însuşi se aprinde şi ar fi ars în întregime, de n-ar fi fost în preajmă Gheea — pămîntul larg şi bun — aceea ce e strămoaşa tuturora. Şi Gheea a făcut să crească perdele verzi de iederă peste coloane, peste ziduri, peste podele şi-n tot locul. O iederă plină de sevă, ce-a-năbuşit şi a stins focul.

Un copil născut de două ori

Semele a pierit în flăcări... Doar fiul ce-l purta în sînu-i Semele cea nefericită a fost scăpat prin voia Gheei, cînd potolise pîrjolirea palatului regelui Cadmos.

De fapt, din flăcări, l-a smuls Zeus pe băieţaşul lui Semele, căci băieţaş era copilul. L-a strîns în braţe ca un tată şi i-a rostit înduioşat :

— Feciorul meu, ţi-ai pierdut mama, totuşi, tu ai să vieţuieşti...

Şi, printr-o taină cunoscută numai de el, Zeus l-a luat şi l-a închis în coapsa lui, la fel ca-n sînul unei mame.

Au rîs puţin de dînsul zeii, cînd au aflat că Zeus poartă pruncul închis în coapsa sa. Dar Zeus şi-a văzut de treabă, şi chiar la vremea cuvenită, la care-ar fi născut Semele, l-a scos frumos, şi el, din coapsă.

Iată de ce Dionisos ¹⁵⁶ a fost numit şi Ditirambus ¹⁵⁷ — sau cel născut de două ori. Căci el o dată se născuse din mama lui pierită-n flăcări, şi-a doua oară-l adusese pe lume Zeus, tatăl lui.

Şi Zeus l-a chemat pe Hermes şi-a grăit :

— Să duci, pristave, pruncul ăsta, la Teba cea cu şapte porţi. Socrul meu, Cadmos, a murit, dar Atamas e-n locul lui, ca ginere şi ca urmaş. Soţia sa, regina Ino, e soră bună cu Semele. îi dai lui Ino băieţaşul şi-i porunceşti să mi-l păstreze într-o odaie-ntunecoasă, ferită de lumina zilei. Să nu mi-l afle, cumva, Hera...

A luat în braţe Hermes pruncul şi a zburat cu el în Teba. Iar Ino, soră cu Semele, l-a primit plină de-ncîntare pe-acest copil orfan de mamă. Abia de-o zi, şi ea născuse un copilaş, pe Melicerte. Se nimerise numai bine. Le da la amîndoi să sugă din sînul ei bogat în lapte ¹⁵⁸. De îngrijit, îl îngrijea o sidoniană vrăjitoare, ce purta numele de Mistis ¹⁵⁹. Şi sidoniană vrăjitoare a pus la cale pentru zeul cel nou-născut serbări nocturne, dionisiace, zgomotoase. Ca-nchinătorii să n-adoarmă, a creat tobe şi ţimbale cu sunete răscolitoare şi-a aprins torţe luminoase, care s-alunge umbra nopţii. A născocit apoi tiasul, un danţ frenetic, ce se joacă în strigătele de „Evoe !"... Ea i-a dat zeului şi tirsul, toiag şi armă totodată, ce are-n vîrf un con de pin şi e-nvelit în flori şi frunze de iederă căţărătoare. Tot ea a-ncercuit şi fruntea şi buclele strălucitoare ale acestui zeu frumos şi vesel, cu verzi ghirlande-mbălsămate şi struguri aurii şi dulci.