Virtualizarea educaţiei

6. 4. Atuurile educaţiei la distanţă

Extensiunea nevoilor de formare pe măsura educaţilor este o realitate a timpurilor noastre. Fiecare doreşte să se împlinească prin educaţie în orice moment şi în orice direcţie. Educaţia la distanţă, prin implicarea experţilor şi specialiştilor, constituie un răspuns operativ la schimbările necontenite din variile domenii ale cunoaşterii. Aceasta oferă cadrul unei formări a unui număr mare de persoane, la costuri destul de mici. “Formarea la distanţă îşi propune să rezolve mari sfidări: aspiră la o formare de masă, rămânând totuşi o formare suplă şi economică, prin raţionalizarea financiară şi pedagogică a acestor dispozitive” (Jézégou, 1998, p. 14). Trebuie găsit şi păstrat un optimum între cantitatea şi calitatea formării, ştiut fiind faptul că la un moment dat extensiunea acestei forme de educare are limite şi acţionează negativ asupra adevăratelor mize instructiv-educative.

Învăţământul deschis la distanţă este o formulă de instruire prin care cursantul nu se află sub supravegherea permanentă şi imediată a unui profesor, dar care beneficiază totuşi de acţiunile de planificare, orientare, îndrumare şi control din partea unui corp de specialişti ai unei instituţii de învăţământ. Noua formulă de realizare a educaţiei are următoarele caracteristici:

- accesul nelimitat al cursanţilor, pe baza unor opţiuni explicite, la un set de informaţii livrate într-o formulă inedită şi incitantă;

- flexibilitatea programelor de învăţare, în sensul că orice cursant poate învăţa dacă vrea, când poate, unde poate şi în ritmul propriu de muncă intelectuală;

- posibilitatea derulării unei instruiri mediate, fără întâlnirea "fizică" a protagoniştilor principali (profesori, tutori, cursanţi), medierea fiind realizată fie pe bază de suport scris (unităţi de curs sau cursul întreg) fie prin apelul la tehnicile electronice şi informatice (telefonia, televiziunea, internetul etc.);

- flexibilitatea sau relativizarea grupului de învăţare datorate interacţiunilor continui sincrone sau asincrone dintre educatori şi educaţi, prin restructurarea permanentă (în funcţie de afinităţi, interese, posibilităţi etc.) a grupului educaţional de referinţă;

- realizarea unei interactivităţi, imediate sau amânate, în funcţie de calităţile medierii (în cazul teleconferinţei interactivitatea este imediată, pe când în cazul textului scris aceasta este amânată).

Conţinutul instructiv care este livrat trebuie să fie astfel conceput încât să substituie unele carenţe ale comunicării indirecte. Forma de redactare a cursului va privilegia interogativitatea, reflexivitatea, interactivitatea, dimensiuni esenţiale pentru învăţământul deschis la distanţă.

Cursanţii trebuie să(-şi) răspundă la întrebările intercalate în cursuri sau programe de învăţare, să mediteze la temele de reflecţie, să rezolve diferitele probleme, să completeze şi să trimită fişe de evaluare - situate în anumite locuri ale cursului sau la sfârşitul acestuia - să interpeleze pe tutore cu întrebări sau observaţii cu privire la temele învăţate.

Gândită ca o formulă de livrare operativă a formării, educaţia la distanţă se justifică prin următoarele:

• 
  dinamica fără precedent a nevoilor cunoaşterii;
  
• 
  necesitatea actualizării de noi competenţe în practica profesională;
  
• 
  nevoia intrării imediate în contact cu cele mai noi date ale cunoaşterii;
  
• 
  costurile (de timp, de bani, de resurse etc.) ale re-formării sunt relativ mici comparativ cu alte forme „consacrate” de realizare a educaţiei.
  

Actul educativ încetează de a mai fi un proces omogen, continuu, disciplinat şi structurat. Educaţia se pulverizează într-o multitudine de unităţi de timp şi de loc. Înveţi fragmentar, cât vrei şi când ai chef. Unităţile de curs, cu caracter autoformativ, pot fi „atacate” prin mai multe locuri (prin informaţii detaliate, prin sinteze, prin temele de rezolvat) dar şi în mai multe locuri (acasă, în centrele de resurse, în biblioteci, în parc, în tren etc. - în funcţie de performativitatea tehnologiei pe care o posezi). Actul educativ – ca procesualitate - suportă o intervenţie minimală a formatorului iar aceasta este destul de evanescentă. În principiu, poţi intra în relaţie cu formatorul sau cu alţi co-echipieri ai activităţii de învăţare. Trebuie însă să te rezumi la transmiterea acelor cunoştinţe, stări, valorizări pe care ţi le îngăduie mediul tehnologic.

6.5. Perspective şi interogaţii posibile

Miza învăţământului la distanţă o constituie trecerea de la o educaţie centrată pe conţinut la o strategie de construire a cunoaşterii chiar de către educat. Pentru aceasta, conţinuturile şi formele de livrare a informaţiilor trebuie să răspundă principiului individualizării şi diferenţierii. Individualizarea educaţiei la distanţă se prezintă sub dublu aspect: a) un aspect instituţional, căci aceasta este prescrisă şi impusă prin cadrul organizatoric şi de proceduri didactice specifice şi 2) un aspect individual, prin modul în care individul poate dispune de un spaţiu de libertate deja existent, se acordează într-un anumit fel la instituţia creată, se relaţionează într-un anumit mod la instrumentarul didactic pus la dispoziţie. Poate că dincolo de diferenţierile legate de conţinut ar trebui să se vizeze diferenţierilor metodice, de construire a unor medieri didactice „pe măsură”, a unui evantai relaţional destul de larg şi permisiv faţă de experienţe multiple ale publicului vizat. Medierea tehnologică trebuie să fie plurală şi bine contextualizată (economic, cultural) la societate şi la indivizi.

Educaţia deschisă la distanţă constituie mai mult o instanţă ce asigură informarea decât formarea. De aici şi limitele acestui cadru organizatoric în dobândirea unor conduite, abilităţi practice, deprinderi spirituale (în domeniul abilităţilor psihomotorii, practicii pedagogice, practicii de specialitate etc.).
Elemente ce ţin de specificitatea educaţiei la distanţă se pot împleti cu modurile clasice de educaţie, devenind complemente procedurale ce sporesc eficienţa formării. De pildă, profesorii îşi pot crea pagini web, nemaiavând sau nemaipredând cursuri în mod clasic. Educaţii sunt consiliaţi, orientaţi către diferite adrese (ramificaţiile tematice sunt numeroase, elevii sau studenţii fiind invitaţi să „navigheze” în diferite arealuri, la anumite competenţe în materie) sau sunt evaluaţi prin e-mail. Prin aceasta, şcoala sau universitatea devin un mediu de învăţare, un prilej de contactare a competenţelor, un for privilegiat de împărtăşire a experienţelor.
Conţinuturile educative, pe care se bazează educaţia deschisă la distanţă, sunt o operă colectivă. De aici şi dificultatea de a stabili responsabilităţi. În cazul unui curs deficitar este greu să stabileşti vinovaţii: aceştia sunt conceptorii înşişi, tehnicienii prelucrării informaţionale, administratorii reţelelor de realizare a educaţiei?
Paradigma educaţiei la distanţă atrage după sine şi un fenomen de standardizare a informaţiei, de impunere a unor surse şi metode unice de captare a cunoaşterii. Procesul educaţiei la distanţă reprezintă un angrenaj destul de complicat, ce poate ajunge la un înalt grad de birocratizare, de „mecanizare” funcţională.
Nu trebuie uitat că această modalitate de realizare a educaţiei presupune tehnologii noi, o infrastructură specială, cu costuri destul de ridicate.
Efectele educogene ale grupului dispar sau se repliază. Chiar dacă se realizează periodic tutoriale sau echipe virtuale de învăţare (prin chat-uri, forumuri etc.), acestea nu vor conserva aceleaşi structuri de dependenţe şi modelări reciproce între educaţi sau între aceştia şi profesori.
Sistemul educaţional deschis şi la distanţă presupune o schimbare de mentalitate didactică, o depăşire a locurilor comune şi o permisivitate la nou, ceea ce nu este la îndemâna oricui.
Întrucât condiţiile de evaluare se schimbă (evaluatul nu mai este întotdeauna supravegheat de cineva), probele clasice, bazate pe reproducerea unor bagaje cognitive, devin caduce. Se vor institui noi instrumente de examinare, cu obiective şi funcţii noi, centrate pe corelarea, sintetizarea, semnificarea şi operarea cu conţinuturile vehiculate. Sistemul evaluativ vine şi cu o limitare. Se vor viza mai ales rezultatele parcursului, nu şi parcursul ca atare ce va fi mai puţin corectat, direcţionat, validat - în mod operativ.
Caracterul oarecum impersonal al instruirii generează o relativă dezumanizare a formării, o de-motivare circumstanţială şi un abandon şcolar mai înalt decât cel manifestat în instituţiile tradiţionale.
Paleta metodică, utilizată în învăţământul la distanţă, este relativ restrânsă, neputându-se edita o serie de metode formative precum jocul de rol, studiul de caz complex, punerea în situaţie etc. Educatorul „dispare” ca persoană în spatele suporturilor tehnice şi a logisticii sofisticate.
Trebuie instituit un raport optim între cantitatea şi calitatea educaţională. Există societăţi în care anumite aspecte ale pregătirii - cum ar fi cele de nivel universitar - sunt deficitare (realităţi exprimate prin numărul de studenţi la mia de locuitori). A supradimensiona din acest motiv, prin politici educaţionale voluntariste, reţelele de educaţie la distanţă (uneori, şi din dorinţa de a depăşi unele carenţe de imagine sau din raţiuni strict bugetare) constituie o strategie ce trebuie pusă, la un moment dat, sub semnul întrebării.
Acest tip de învăţământ constituie o formă compensatorie de educare, cu virtuţi deosebite pentru cei care au parcurs deja un program instituţional de pregătire şi se găsesc în situaţia de perfecţionare, de reorientare şi de schimbare profesională, de satisfacere a unor nevoi spirituale individuale. În condiţiile actuale, când formarea continuă a devenit o obligaţie, educaţia la distanţă este şi o cale de deşcolarizare a educaţiei adulţilor. Credem că instrucţia şi educaţia de bază, din primii ani de formare, vor rămâne, în continuare, apanajul formelor tradiţionale de livrare a educaţiei, ce trebuie şi ele să fie serios regândite. Inclusiv, în perspectiva pregătirii acestora, în timp, pentru virtualizare!

Temă obligatorie Având o experienţă în materie (pentru că sunteţi student la forma deschisă şi la distanţă), indicaţi şi descrieţi (cât mai sincer posibil!) câte trei avantaje şi dezavantaje ale învăţământului de acest tip, altele decât cele invocate mai sus.

Bibliografie

1. 
   *** AEL Platformă universală de E-learning, 2006, SIVECO România SA, cf. http://www.siveco.ro/products_ael.jsp
   
2. 
   *** Conseil de l’Europe, 2005, Apprendre et enseigner dans la société de communication, Les Editions du Conseil de l'Europe, Strasbourg (autori : Pierre Chauve, Gilles Ferréol, Adrian Neculau, Emil Paun, Thamasis Hadzilacos, Sonner Yildirim, Chronis Kynigos, Dan Potolea, Bernard Dumont, Stefan Aufenanger).
   
3. 
   *** Ministère de l’Education du Québec, 2002, Portofolio sur support numerique, Document d’information, Bibliotheque nationale du Quebec.
   
4. 
   AFEC-Info, 2004, Communication électronique « Programme Leonardo da Vinci », cf. http://afecinfo.free.fr/afec/index.htm.
   
5. 
   Alava, Séraphin, 2004, Cyberapprendre, un défi de formation, în http://www.educnet.education.fr/cdi/alava2.htm
   
6. 
   Alava, Séraphin, 2005, Enjeux réels ou virtuels des technologies éducatives, în http://perso.wanadoo.fr/alava/TIC2002/alavacours1.htm
   
7. 
   Archambault, Jean Pierre, 2004, Economie du savoir: cooperation ou concurence, în http://www.freescape.eu.org/biblio/article.php3?id_article=184
   
8. 
   Ascher, Francois, 2002, « Nouvelles techniques de communication et nouveaux liens sociaux », în Cahier internationaux de sociologie, nr. 112, 1-er semestre.
   
9. 
   Baucheron, Jean-Pierre, 2005, Présentation d’internet : outil d’information ou espace de liberté ingouvernable ?, în http://pro.wadanoo.fr/cimpsyaix/ardim/texte_01html
   
10. 
    Bellier, Sandra, 2001, Le e-learning, Editions Liaisons, Paris.
    
11. 
    Bernard, Michel, 1999, Penser la mise à distance en formation, L Harmattan, Paris.
    
12. 
    Cantoni, Lorenzo; Botturi, Luca, 2005, E-Learning Meeting Modular Education, the Case of Learning Objects, în Revue Suisse des sciences de l’éducation, 27^e année, (2), Academic Press Fribourg.
    
13. 
    Carre, Philippe, 2005, Dictionnaire encyclopédique de l’éducation et de la formation, Edition Nathan cf. http://membres.lycos.fr/autograf/Naviguer%20AF3.htm
    
14. 
    Castegniau, Guy, 2005, Contribution prospective au volet formation du schéma d’accès aux service d’information et de communication, în http: www.mtic.pm.gouv.fr/dossier/documents/schema/formation.doc
    
15. 
    Castegnniau, Guy, 2003, Vers des communautés virtuelles d’apprentissage, în Medialog, no 46, mai 2003, cf. http://www.ac-creteil.fr/medialog/ARCHIVE46/casteignau46.pdf
    
16. 
    Charbit, Claire; Fernandez, Valerie, 2002, Les trajectoires d’adoption des TIC dans les systèmes productifs localises : vers des communautés virtuelles ?, Workshop « TIC et réorganisation spatiale des activités économiques », ENST Bretagne, BREST, 21-22 novembre 2002.
    
17. 
    Conti, Calogero, 2002, Mondialisation et enseignement universitaire : grisaille ou ciel azur ?, în http://mecara.fpms.ac.be/homepages/mondialisationuniversite.pdf
    
18. 
    Cucoş, Constantin (coord.), 1998, Psihopedagogie – pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Curs elaborat în tehnologia învăţământului deschis la distanţă, Ed. Polirom, Iaşi.
    
19. 
    Deguerry, Nicolas, 2004, L’aprentissage collaboratif : cooperer pour apprendre, apprendre a cooperer, in Agora, decembrie, cf. http://ressources.agora.org/frontblocks/news/papers.asp?id_papers=1468&ID_THESAURUS_NODES=1045
    
20. 
    Dehamel, Amaury, 2001, Connaissance - ou « savoir » - implicite et explicite, în http://www.infres.enst.fr/-TCI/tci2001/adehamel/TCI/htm
    
21. 
    Depover, Christian, 2000, Un dispositif d’apprentissage a distance base sur le partage des connaissances, în Alava, Seraphin (sous la direction), Cyberspace et formations ouvertes. Vers une mutation des pratiques de formation ?, De Boeck Université, Bruxelles
    
22. 
    Dessertine, Jeremy, 1999, L’anti-somnambulique. Vivre en monde virtuel, în http://pjdesser.free.fr/deuxmil/virtuel.html
    
23. 
    Drucker, Johanna (ed.), 1997, The virtualisation of Art Practice : Body Knowledge and the Engineering World View, în Digital Reflections: The Dialogue of Art and Technology, CAA Art Journal Fall.
    
24. 
    Duclos, Denis, 2002, Société-monde: le temps des ruptures, Ed. La Découverte – MAUSS, Paris.
    
25. 
    Farrel, Glen M., 2001, The Chancing Faces of Virtual Education, Rapport prepare by Commonwealth of Learning, în http://www.col.org/virtualed
    
26. 
    Featherstone, Mike; Burrows, Richard, 1996, Cyberspace, Cyber-bodies, Cyberpunk. Cultures of Technological Embodiment, Ed. Sage, London.
    
27. 
    Fidler, Roger, 2004, Mediamorphosis - să înţelegem noile media, Ed. Idea Design &Print, Cluj-Napoca.
    
28. 
    Finkelkraut, Alain, 2001, L’utopie du cybermonde, în http://csiweb2.cite-sciences.fr/derosnay/jrviri.htm
    
29. 
    France, Henri; Anthony, Kaye, 1993, Problems of distance education, în Distance education: new perspectives, (Ed. By K. Harry, M. John, D. Keegan), Routledge, London, New York.
    
30. 
    Frumos, Florin, 2006, Reconsiderări ale didacticii din perspectiva psihologiei cognitive, Teză de doctorat în Ştiinţele Educaţiei, susţinută în ianuarie 2006, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale educaţiei, Universitatea "Al. I. Cuza", Iaşi.
    
31. 
    Ghiuţă, Alexandru-Ionuţ, 2002, Le management du savoir et son implémentation, în http://alexandru.levillage.org
    
32. 
    Hadzilacos, Thamasis, 2005, La formation des enseignants et leur role dans la societe de communication, în Apprendre et enseigner dans la société de communication, în Pierre Chauve, Gilles Ferréol, Adrian Neculau, Emil Paun, Thamasis Hadzilacos, Sonner Yildirim, Chronis Kynigos, Dan Potolea, Bernard Dumont, Stefan Aufenanger, Les Editions du Conseil de l'Europe, Strasbourg.
    
33. 
    Hébrard, Christophe 2001, Le village virtuel 3d. Introduction à une ethnologie des communauté virtuelles în http://alor.univ-montp3.fr/cerce/revue.htm.
    
34. 
    Jéyégou, Annie, 1998, La formation à distance: enjeux, perspectives et limites de l’individualisation, Ed. L’Harmattan, Paris.
    
35. 
    Karim, Wazir Jahan, 2003, Ethics for a Global Civil Society, în http: www.globalknowledge.org.my/Global_Civil_Society(WazirJahanKarim).ppt
    
36. 
    Kelly, Frances, 2002, Les implications politiques de l’enseignement virtuel, in L’enseignement supérieur en Europe, volume xxvii, numéro 3, 2002.
    
37. 
    Kynigos, C., Dumont, B., 2005, Standards pour les professeurs: preparation des professeurs a l’utilisation des moyens technologiques, în Pierre Chauve, Gilles Ferréol, Adrian Neculau, Emil Paun, Thamasis Hadzilacos, Sonner Yildirim, Chronis Kynigos, Dan Potolea, Bernard Dumont, Stefan Aufenanger, Apprendre et enseigner dans la société de communication, Les Editions du Conseil de l'Europe , Strasbourg.
    
38. 
    Laferriere, Therese (în colaborare), 1999, Avantages des technologies de l’information et des communications pour l’enseignement et l’apprentissage dans les clases de la maternelle a la fin de secondaire, Réseau des centres d’excellence en tele-apprentissage, Rescol Industrie Canada, cf. http://www.pedagbenefits.sept28.pdf
    
39. 
    Latouche, Serge, 2004, La megamachine et la destruction du lien social, în http://homestudio.thing.net/revue/content/latouche.htm
    
40. 
    Le Meur, Georges, Autodidaxie et/ou neoautodidaxie, Séminaire du 10 mars 2001, ]n http://members.lycos.fr/autograph/lemeur2001.htm
    
41. 
    Lessard, Claude, 1998, Globalisation et éducation, Conférence d’ouverture du Forum Education et Développement, 26-26 mars 1998, Faculté des Sciences de l’Education, Université de Montréal.
    
42. 
    Levy, Pierre, 1995, Qu’est-ce que le virtuel?, Edition La Découverte, Paris.
    
43. 
    Levy, Pierre, 2005, Cyberspace et cyberculture, cf. http://www.uoc.es/web/esp/articles/digitum_pierre_levy_fr.htm
    
44. 
    Linard, Monique, 2000, Un autre rôle pour les enseignants, în MONITEUR 92, nr. 40, décembre, cf. http://www.crdp.ac-versailles.fr/cddp92/Monit40/propos40.htm
    
45. 
    Lopez, Javier Suso, 2001, Grille d’analyse des manuels/ensembles pédagogiques de FLE, cf. http://www.ugr.es/_jsuso
    
46. 
    Lovink, Geert, 2004, Cultura digitală, Editura Idea Design & Print, Cluj.
    
47. 
    Manolescu, Ion, 2003, Videologia. O teorie tehno-culturală a imaginii globale, Editura Polirom, Iaşi.
    
48. 
    Mark, Gloria, 2001, Social Foundations for Collaboration in Virtual Environmets, în Tschang, Ted; Della Senta, Tarcisio, Acces to Knowledge. New Information Technologies and The Emergence of the Virtual University, International Association of Universities and Elsevier Ltd, Oxford, Paris, Tokyo etc.
    
49. 
    Merzeau, Louise, 2002, Des images a écrire, în Médiamorphoses, nr. 6, novembre, cf. http://www.merzeau.net/txt/photo/mediamorphoses.html
    
50. 
    Michel, Jean, 1999, Nouvelles approches de la formation par les nouvelles technologies et le multimédia, La démarche de l'école nationale des ponts et chaussées, Communication faite au Colloque organisé par Le Journal du Multimédia à Paris, les 13 et 14 octobre 1999 în http://www.enpc.fr/~michel-j/publi/JM321.html
    
51. 
    Mingasson, Michel, 2002, Le guide du e-learning. L’organisation apprenante, Editions d’Organisation, Paris.
    
52. 
    Neculau, Adrian, 2005, La société de communication, un défi pour l’éducation et la cohésion sociale, în Pierre Chauve, Gilles Ferréol, Adrian Neculau, Emil Paun, Thamasis Hadzilacos, Sonner Yildirim, Chronis Kynigos, Dan Potolea, Bernard Dumont, Stefan Aufenanger, Apprendre et enseigner dans la société de communication, Les Editions du Conseil de l'Europe , Strasbourg.
    
53. 
    Nifle, Roger, 2002, Sens şi cohérences humaines, în http://www.coherences.com/TEXTES/DIVERS/Lecture.php?fichier=/TEXTES/DOCUMENT/Sensvirt.htm
    
54. 
    North, Brian şi colab., 2005, Quality in Language Teaching-Learning, în http://www.quiltnetwork.org/home.php?page=author&PHPSESSID=8ab07d5f70c15f200f1842481e1476eb
    
55. 
    Obringer, Lee, Ann, 2004, What is E-learning, cf. http://www.howstuffwoerks.com/elearning1.htm
    
56. 
    Peraya, Daniel, 2000, Le cyberspace : un dispositif de communication et de formation médiatisée, în Alava, Seraphin (sous la direction), Cyberspace et formations ouvertes. Vers une mutation des pratiques de formation ?, De Boeck Université, Bruxelles.
    
57. 
    Perrenaud, Philippe, 1998, Cyberdémocratisation. Les inégalités réelles devant le monde virtuel d’Internet, în La revue des Echanges (AFIDES), vol. 15, nr. 2, juin.
    
58. 
    Perriault, Jacques, 1996, La communication du savoir à distance, L’Harmattan, Paris.
    
59. 
    Perrot, Thierry, 2005, Grille d’évaluation d’une site internet pédagogique, in http://www.polarfle.com/
    
60. 
    Philipbert, Yannick, 2001, L’éducation dans l’internet, http://barthes.ens.fr/scpo/Presentations00--1/Philipbert_Education.htm
    
61. 
    Potolea, Dan, 2005, La formation des enseignants et leur rôle dans la société de communication, în Pierre Chauve, Gilles Ferréol, Adrian Neculau, Emil Paun, Thamasis Hadzilacos, Sonner Yildirim, Chronis Kynigos, Dan Potolea, Bernard Dumont, Stefan Aufenanger, Apprendre et enseigner dans la société de communication, Les Editions du Conseil de l'Europe , Strasbourg.
    
62. 
    Pouts-Lajus, Serge, 2004, Present et avenir des communautes delocalisees d’enseignants, în http://www.txtnet.com/ote/communautes.htm
    
63. 
    Queau, Philippe, 2004, La présence de l’esprit, în http://www.chairetmetal.com/queau2.htm
    
64. 
    Ratcheva, Violina, Binks, Martin, Knowledge Creation Dynamics in Multidisciplinary Virtual Teams, în http://sses.com/public/events/euram/complete_tracks/knowledgebased_firm/binks_ratcheva.pdf
    
65. 
    Robertson, R., 1992, Globalization, Social Theory and Global Culture, Ed. Sage Publication, London.
    
66. 
    Rosnay de, Joël; Virilio Paul; Finkelkraut Alain, 1995, Répliques : L'utopie du cybermonde, Interviu France Culture, 4 décembre 1995, cf. http://csiweb2.cite-sciences.fr/derosnay/index.html
    
67. 
    Russell, Glenn, 2003, Computer-Mediated School Education and the Web, cf. http://www.firstmonday.dk/issues/issue6_11/russell/
    
68. 
    Russell, Glenn, 2004, Virtualisation and Changing Classrooms, in http://www.cybertext.net.au/tipd/keynote/weeks1_3/russell.htm Russell, Glenn, 2004,
    
69. 
    Saint-Martin, Arnaud 2005, Technosocialité et irrationalismes postmodernes : analyse d’une notion molle, cf. http://www.espritcritique.org/0310/article6.html
    
70. 
    Schriewer, J., 1997, L’éducation comparée : mise en perspective historique d’un champ de recherché, Revue Française de Pédagogie, no 121 (Education comparée), octombrie-noiembrie-decembrie.
    
71. 
    Seguin, Pierre (coord.), 2005, Internet une technologie pour l’apprentissage, Rapport PAREA, Ministere de l’Education du Quebec, cf. http://www.colvir.net/pedagogie/parea/intex.html
    
72. 
    Serres, Michel, 1997, La rédemption du savoir, în Quart Monde, no 163.
    
73. 
    Sharma, Sushil K., Kitchens Fred L., 2004, Web Services Architecture for M-Learning, în Electronic Journal on e-Learning, Volum 2 Issue 1 (February 2004) 203-216, cf. http://www.ejel.org
    
74. 
    Stancu, Alexandru, 1997, Învăţământul deschis la distanţă, în Stancu Alexandru (coord,), Tehnologii educaţionale moderne, Universitatea „Al. I. Cuza”, Centrul pentru Învăţământ deschis la distanţă.
    
75. 
    Szczypula, Janusz; Tschang, Ted; Vikas, Om, 2001, Reforming the Educational Knowledge Base, în Tschang, Ted, Acces to Knowledge. New Information Technologies and The Emergence of the Virtual University, International Association of Universities and Elsevier Ltd, Oxford, Paris, Tokyo etc.
    
76. 
    Thellen, Stephane, 2002, L’école aux prises avec les idéologies de l’informatisations sociale, GRICIS, Globalisme et pluralisme, Montréal, în www.er.uqam.ca/nobel/gricis/actes/bogues/Thellen.pdf
    
77. 
    Tisseau, Jacques, 2001, Réalité Virtuelle- autonomie in virtuo, Document de synthèse, Habilitation a Diriger des Recherches, Spécialité Informatique, Université de Rennes 1.
    
78. 
    Tremblay, Gaetan, 2004, Les campus virtuels, du siècle des Lumières a l économie du savoir, în http://www.terminal.sgdg.org/no_speciaux/83/Tremblay.html
    
79. 
    Tremblay, Nicole, 1996, Quatre compétences – clés pour l’autoformation, Les sciences de l’Education pour l’ère nouvelles, nr. 1-2, Vol. 29.
    
80. 
    Tschang, Ted; Della Senta, Tarcisio, 2001, Acces to Knowledge. New Information Technologies and The Emergence of the Virtual University, International Association of Universities and Elsevier Ltd, Oxford, Paris, Tokyo etc.
    
81. 
    Valentine, Doug, 2000, Distance Learning : Promises, Problems and Possibilities, în http://www.westga.edu/ distance/ojdla/fall53/valentine53.html
    
82. 
    Viens, Jacques; Wyrsch, Arnold, 2004, Regards et perspectives : l’évaluation au service de la qualité pédagogique des formations eLearning, in Revue suisse de sciences de l’éducation, 26/e année, Academic Press, Fribourg.
    
83. 
    Virilio, Paul, 1997, Fin de l’histoire, ou fin de la géographie? Un monde surexpose, în Le monde diplomatique, cf. http://monde-diplomatique.fr/1997/08/VIRILIO/8948
    
84. 
    Virilio, Paul; Rosnay de, Joël; Finkelkraut Alain, 1995, Répliques : L'utopie du cybermonde, Interviu France Culture, 4 décembre 1995, cf. http://csiweb2.cite-sciences.fr/derosnay/index.html
    
85. 
    Vlada, Marin, 2003, E-Learning şi Software educaţional, CNIV-2003, Noi tehnologii de e-learning, Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual, Software educaţional, Editura Universităţii din Bucureşti, 2003 (ISBN 973-575-822-9).
    
86. 
    W Wunenburger, Jean-Jacques, 2004, Filozofia imaginilor, Editura Polirom, Iaşi.
    
87. 
    Wright, Clayton, R., 2005, Criteria for Evaluating the Quality of Online Courses, Instructional Media and Design, Grant MacEwan College, in http://www.imd.macewan.ca/imd/content.php?contenting=36