Voi fi mereu lângă tine (08. 08. 2013)

Voi fi mereu lângă tine (08.08.2013)

În 1989, în Armenia a avut loc un puternic cutremur de pământ de 8, 20 pe scara Richter. În urma acestei catastrofe naturale şi-au pierdut viaţa câteva zeci de mii de oameni. Imediat după cutremur, un tată, supravieţuind catastrofei, se îndreptă spre şcoală, unde se afla fiul său. De altfel îi promisese că va fi mereu alături de el. Când ajunse acolo observă că totul era aproape una cu pământul. El nu disperă, ci se apucă numaidecât să sape printre dărâmături, dar lumea prezentă încerca să-l oprească spunându-i că şi-aşa de acum totul este în zadar. Şi împotriva opreliştilor din toate părţile, el se puse pe treabă. A săpat două ore, zece, 20, 30 de ore, şi nu dădu de nimic. După vreo 38 de ore de muncă, continua să-l strige întruna pe fiul său, pe nume Armand. Deodată veni şi răspunsul:

`Tată, aici sunt! Scăpase ca prin minune cu câţiva din colegii săi de clasă, deoarece plafonul formase cu peretele lateral un triunghi salvator.

- Le-am spus colegilor mei de clasă să nu se înspăimânte, fiindcă dacă trăieşti vei veni să mă salvezi, şi împreună cu mine şi pe ei. Ştiam eu că nu vei uita promisiunea făcută`.

Multele mâini ale mamei (08.08.2013)

Caietul în care se găseşte compunerea unei fetiţe din clasa a III-a s-a îngălbenit deja. În urmă cu 40 de ani, Christine, atunci în vârstă de zece ani, a scris o compunere. Învăţătoarea a citit-o în faţa clasei. Compunerea este următoarea:

Mâini de mamă - Într-o mână ţine tigaia şi găteşte. Într-alta are o cârpă şi şterge masa. Cu altă mână dă ceva de băut celor mai mici. Cu altă mână pregăteşte masa pentru tata şi pentru noi, copiii. Cu altă mână dă unui cerşetor de la uşă câţiva bănuţi. În altă mână ţine un crucifix şi se roagă...". În timp ce învăţătoarea citea această compunere ciudată, câteva colege începuseră să râdă. De aceea, ea se opri şi o întrebă pe fetiţă:

"Christine, câte mâini are mămica ta, de fapt?". Christine nu a fost surprinsă de întrebare. Se ridică în picioare şi spuse:

"Mama mea are..., mama mea are: două mâini pentru tata, două mâini pentru fiecare din cei şapte copii, două mâini pentru servitor, două mâini pentru animalele din fermă, două mâini pentru lumea nevoiaşă, două mâini pentru bunul Dumnezeu când se roagă... şi apoi încă două mâini dacă mai e nevoie de ceva. În total 26 de mâini".Deodată se făcu linişte în clasă. Iar învăţătoarea spuse:

"Tu, Christine, ai scris cea mai frumoasă compunere!".

Iubirea părinţilor este de neînlocuit (29.07.2013)

Un tată şi o mamă, care erau foarte ocupaţi cu activităţile profesiei lor, înaintea zilei de naştere a copilului lor, trecură în mare grabă printr-un magazin de jucării. Îi explicară vânzătoarei: "Am vrea ceva pentru un copil micuţ, care să-i poată ţine de urât şi să-i ia sentimentul singurătăţii".

"Îmi pare rău, zâmbi vânzătoarea, însă nu avem părinţi de vânzare".

A avea timp (29.07.2013)



"Hei, tăticule!", strigă un copil. Tatăl său citea ziarul. Deodată el spuse tare: "Da, ce vrei fiule?". Copilul răspunse: "Când voi creşte mare, va trebui să citesc şi eu ziarul?". "Bineînţeles". "Dar de ce, tăticule?". Tata se făcu că nu aude şi citi mai departe. "Hei, tăticule, de ce?". "Of, Doamne, când eşti adult, atunci se obişnuieşte să citeşti ziare. Se simte nevoia de a şti tot ce se petrece în lume; trebuie să mergi în pas cu lumea". "Ce înseamnă a merge în pas cu lumea?". "Înseamnă a şti să te orientezi după ea, înţelegi tu?". "Nu, tăticule". "Ei bine, atunci vom mai vorbi despre asta altă dată. Acum însă lasă-mă să citesc mai departe". "Tăticule, dar de ce nu poţi citi în timp ce vorbesc cu tine?". "Pentru că aceasta mă deranjează. Vorbăria mă deranjează. Să ţii minte asta". "Profesorul meu însă vorbeşte foarte mult, tată". "Da, dar el are voie pentru că el este profesor, însă copiii trebuie să tacă, ai înţeles?". "Însă când suntem la ore şi noi, copiii, nu deschidem gura, el ne ceartă". "Of, Doamne, lasă-mă odată în pace, căci dacă îmi mai pui astfel de întrebări, va trebui să merg la Socola, într-o casă de nebuni". "Şi acolo va trebui să citeşti ziare, tată?". "Dar de unde, fiule. Acolo nu sunt ziare". "O, ce bine va fi, tăticule, îi răspunse fiul bucuros. Acolo te voi vizita şi voi putea vorbi cu tine fără a te mai deranja".

___
Timpul este un dar foarte prețios pentru un copil. Un părinte trebuie să știe să-i acorde suficient timp copilului său. Ignoranța poate produce răni de nevindecat în inima unui copil, care se poate simți ca nefiind iubit.

Cum facem socoteala în viață?! (07.07.2013)

Într-o seară, pe când mama pregătea cina, fiul de unsprezece ani veni în bucătărie cu o foaie de hârtie în mână.

Cu un aer ciudat de oficial, copilul înmână hârtiuța mamei, care, ștergându-și mâinile cu un prosop, citi ceea ce era scris acolo:
Pentru că am smuls buruienile din grădiniță: 5 lei.
Pentru că am făcut ordine în camera mea: 10 lei.
Pentru că am fost să cumpăr lapte: 1leu.
Pentru că am avut grijă trei după-amieze de surioara mea: 15 lei.
Pentru că am luat 2 calificative, , foarte bine” la școală: 10 lei.
Pentru că am dus în fiecare seară gunoiul: 7 lei.
În total: 48 lei.

Mama își privi copilul în ochi, cu multă blândețe. În mintea sa reveneau o mulțime de amintiri. Luă un creion și scrise pe dosul hârtiei:

Pentru că te-am purtat în pântec timp de nouă luni: 0 lei
Pentru toate nopțile pe care le-am petrecut veghindu-te atunci când erai bolnav: 0 lei.
Pentru toate momentele în care te-am mângâiat atunci când erai trist: 0 lei.
Pentru toate prilejurile în care ți-am șters lacrimile: 0 lei
Pentru tot ce te-am învățat zi de zi: 0 lei.
Pentru mesele de mic dejun, prânz și cină, pentru toate gustările și sandvișurile pe care ți le-am pregătit: 0 lei.
Pentru viața pe care ți-o dau zi de zi: 0 lei.
În total: 0 lei.

Atunci când în relațiile personale și familiale începem să facem socoteli, totul se duce de râpă, căci iubirea este gratuită sau nu este iubire.

(12.06.2013)

Studiu: Copiii alăptaţi cel puţin trei luni sunt mai isteţi

Alăptarea copiilor timp de cel puţin trei luni ajută la dezvoltarea creierului acestora, arată un studiu american publicat în jurnalul NeuroImage, informează Science Daily.

Cercetătorii de la Universitatea Brown au analizat cu ajutorul tehnologiei de imagistică prin rezonanţă magnetică (RMN) creierele a 133 de copii cu vârste cuprinse între 10 luni şi patru ani, având timpi de gestaţie normali şi provenind din familii cu statut socio-economic similar. Aceştia au fost împărţiţi în trei grupe: cei care au fost hrăniţi exclusiv prin alăptare, cei care au fost în acelaşi timp alăptaţi şi hrăniţi pe baza unei reţete şi cei care nu au fost alăptaţi deloc. De asemenea, cercetătorii au pus la bază o traiectorie a materiei albe din creier pentru fiecare grup, analizând comparativ copiii mai mici ca vârstă cu cei mari.

Oamenii de ştiinţă au observat că bebeluşii hrăniţi exclusiv prin alăptare, timp de cel puţin trei luni, au înregistrat cea mai mare creştere a volumului materiei albe mielinizate, nivelul substanţial fiind atins la vârsta de doi ani. Cele mai pronunţate creşteri au putut fi observate în acele zone ale creierului responsabile de limbaj, funcţii emoţionale şi cognitive. În schimb, copiii care nu au fost deloc alăptaţi au înregistrat cea mai slabă creştere a materiei albe dintre toate cele trei grupuri.

De asemenea, studiul a luat în calcul şi perioada în care au fost alăptaţi bebeluşii. Ei au putut observa că alăptarea pe o perioadă mai lungă (mai mult de un an) a determinat o dezvoltare a creierului mult mai pronunţată, în special în zona responsabilă de funcţiile motorii, faţă de cei care au fost alăptaţi pe o perioadă mai scurtă.

Conducătorul studiului, profesorul asistent în inginierie Sean Deoni, susţine că bebeluşii hrăniţi exclusiv prin alătare au înregistrat creşteri de 20 până la 30 de procente în ceea ce priveşte nivelul materiei albe din creier, faţă de celelate grupuri de copii.

Mai mult, cercetătorii au supus copiii mai mari la câteva teste cognitive, în urma cărora au observat că cei care au fost hrăniţi exclusiv prin alăptare au avut rezultate mai bune în ceea ce priveşte performanţa de a vorbi, de a controla funcţiile motorii şi receptivitatea vizuală, în raport cu ceilalţi.

Influenţa marcantă a dragostei mamei, in primii ani de viaţă (05.06.2013)

Un articol publicat de Medical Daily dezvăluie o realitate marcantă: grija arătată de mamă pentru copil in primii lui ani de viaţă are un impact remarcabil asupra dezvoltării lui cerebrale.

 Neurologii au demonstrat acest lucru publicând imagini obţinute cu ajutorul unui computer tomograf, care arată structura cerebrală a doi copii de trei ani, unul crescut intr-un mediu normal, celălalt fiind negljat de mamă.

 Diferenţele, care se observă cu ochiul liber, arată că dragostea mamei nu influenţează numai dezvoltarea emoţională a copilului, ci chiar şi pe cea fizică, mai exact marchează chiar şi dimensiunea creierului celui mic.

 Creierul copilului crescut intr-un mediu ostil apare ca subdezvoltat, prezentând nu doar dimensiuni mai reduse, ci şi mai multe zone inchise la culoare, ceea ce indică o funcţionalitate scăzută a acelor regiuni. Aceasta implică şi o probabilitate crescută ca acel copil să nu dezvolte o capacitate adecvată de a empatiza cu ceilalţi, şi de a dezvolta in schimb diverse probleme de sănătate mentală. Consecinţele pe termen lung, includ, spun specialiştii, predispoziţia către dependenţa de droguri, inclinaţia spre violenţă, şanse mai mari de a nu fi angajat, ci de a depinde de ajutorul guvernamental.

Dragostea mamei…(16.05.2013)

Un baiat de 16 ani a facut o calatorie in strainatate… Dupa un timp, cand sa intors acasa la aeroport il astepta mama lui cu lacrimi de bucurie in ochi. Cand a ajuns si-a strans baiatul in brate cat de tare a putut deoarece i-a fost foarte dor de el.

Baiatul insa i-a spus: “mama stiu ca ma iubesti… mult, dar daca ma strangi asa de tare in brate in fata atator oameni ca pe un copil mic… ma faci de rusine!”

Cu aceste vorbe a ranit-o foarte tare pe mama lui care se gandea ca… fiul ei nu se bucura din tot sufletul ca o revede.
Dupa alti 6 ani fiul ei a plecat iar intr-o calatorie in strainatate si desi avea deja 21 de ani, mama lui a mers cu el la aeroport sa il conduca sa isi ia ramas bun de la el.
Dar de data aceasta nu si-a imbratisat fiul ci s-a intors cu spatele plangand foarte tare si zicandu-i doar atat: „Ramas bun fiule si sa ai grija de tine”.
Dupa o vreme, cand baiatul s-a intors din calatorie… mama lui nu il mai astepta in gara… Cand a ajuns acasa a gasit pe masa un buchet de flori si langa flori o scrisoare de la mama lui…
Curios a deschis-o si a inceput sa o citeasca, iar dupa ce a terminat a cazut jos plangand si distrus… era cel mai urat si rau moment din viata lui.
Iata ce scria in scrisoare:
„Fiul meu drag, cu 6 ani in urma, cand te-ai intors acasa, aveam lacrimi de bucurie in ochi si te-am strans cu drag in brate, dar cand tu vei citi randurile acestea… eu voi fi deja in cimitir intr-un mormant… pentru ca am murit de cancer…
Cand ai plecat ultima data nu te-am mai starns in brate, ci ti-am intors spatele… ca sa nu te fac de rusine in fata oamenilor strangandu-te in brate ca pe un copil mic… dar am plans foarte tare pentru ca am stiut ca te voi vedea pentru ultima data.
Te iubesc foarte mult si ma voi ruga Domnului pentru tine… iar dragostea mea va veghea intotdeauna asupra ta!
Cu mult drag, mama

12.05.2013

”dar Tu, Doamne, eşti Tatăl nostru, Tu, din vecinicie, Te numeşti ,Mântuitorul nostru.” – Isaia 63:16

În ianuarie 2009, Jenna şi Barbara fiicele fostului preşedinte George Bush, au scris o scrisoare deschisă către fiicele noului preşedinte Sasha şi Malia Obama. Ele au oferit tot felul de sfaturi fetelor despre cum să se bucure de tot ceea ce viaţa la Casa Albă poate oferi. Gemenele Bush au încurajat fetele să meargă la meciuri de fotbal, la recepţii şi evenimente culturale. Scrisoarea precizează toate binecuvântările care vin odată cu acest statut de fiică a preşedintelui. Însă, la sfârşitul scrisorii se află un sfat personal, emoţionant şi extrem de folositor. Jenna si Barbara au scris:„Şi în final, chiar dacă este o onoare şi chiar dacă este plină de oportunităţi extraordinare, nu este întotdeauna uşor să fii un membru al clubului la care vă veţi alătura. Tatăl nostru, ca şi al vostru, este un om de o mare integritate şi dragoste – un om care ne-a pus întotdeauna pe primul plan. Încă îl vedem acum cum l-am văzut când aveam 7 ani: ca tăticul nostru iubitor… El este tatăl nostru, nu desenul dintr-un ziar sau o parte dintr-o parodie de la TV. Mulţi oameni vor crede că îl cunosc însă n-au nici o idee cum s-a simţit în ziua în care tu te-ai născut, mândria pe care a simţit-o în prima ta zi de şcoală sau cât de mult iubiţi amândouă să fiţi fiicele lui. Aşa că iată care este cel mai important sfat: Amintiţi-vă cine este cu adevărat tatăl vostru!”

12.05.2013-Dragoste de mamă



O tânără domnişoară s-a întors acasă într-o după-amiază. Avusese o zi grea, cu multe probleme şi acum era obosită şi supărată. Mama ei, femeie în vârstă, s-a grăbit să-i iasă în întâmpinare. S-au aşezat împreună la masă, dar, ca orice mamă, a văzut de îndată tristeţea din sufletul fetei şi a căutat să o liniştească.
- Mai lasă-mă în pace, mamă! Crezi că toate se pot rezolva aşa, cu una, cu două?
Nici nu ştii despre ce-i vorba.
- Dar îmi poţi povesti – i-a răspuns, cu răbdare, mama. Poate te-aş putea ajuta…
- Cu ce să mă ajuţi, cu sfaturi? M-am săturat de atâtea întrebări şi sfaturi. Lasă-mă în pace! – a mai strigat tânăra fată şi a plecat în grabă, trântind uşa.
Spre seară, când s-a mai liniştit, când şi-a dat seama de greşeala ei, de supărarea pe care i-o pricinuise, cu siguranţă, mamei, s-a întors. Acasă însă, şi-a găsit mama aşteptând în fotoliul din faţa ferestrei, cu capul în piept, parcă ar fi adormit.
Dar ea murise, murise de inimă chiar în după-amiaza aceea. Zadarnice au fost lacrimile ce au urmat, zadarnică a fost toată durerea fetei. Mama murise şi ultimele cuvinte pe care le auzise de la copilul ei fuseseră: “Lasă-mă în pace!”. Acest lucru o durea cel mai tare pe tânăra fată: mama murise fără ca ea să-i fi spus, de fapt, cât de mult o iubeşte, câtă nevoie are de prezenţa ei, de sfaturile ei, de dragostea ei – dragoste de mamă.