Volumul 1 Esenţa vieţii: destinul, karma, spiritul

NICOLETA

Prezentare

Femeie cu suflet sensibil şi voinţă puternică, NICOLETA şi-a făcut cu prisosinţă datoria de mamă, soţie şi om al muncii. Ajunsă la maturitatea gândirii şi raţiunii sale, a mai găsit ceva de realizat: să le acorde ajutor oamenilor aflaţi în dificultate fizică şi financiară. Evoluţia spirituală o preocupă în permanenţă, dorind ca şi pe lumea cealaltă să fie mulţumită de propria fiinţă.

Nina Petre
6 februarie 2014

EPISOADE SPIRITUALE COMENTATE

  Carmen Vasquez (1893-1936)

  Akti (1813-1891)

 

EPISODUL 1 - CARMEN

Spaniola Carmen Vasquez a trăit între anii 1893-1936. A fost soţia unui armator bogat, bărbat violent şi dedat alcoolismului. Au avut împreună şapte copii, printre care cinci băieţi şi două fete. Cu plămânii slabi încă din copilărie, Carmen s-a zbătut să trăiască pentru a-şi face datoria de soţie şi mamă, până când tuberculoza a ucis-o. A fost o fiinţă cu suflet curat, de o bunătate şi generozitate rar întâlnite printre femeile acelor vremuri. João, soţul ei, portughez la origine, s-a căsătorit cu ea ştiind că îi trebuia o nevastă docilă, blândă şi ascultătoare, pentru a nu fi nevoit să o rupă în bătăi. Într-adevăr, nu a bătut-o niciodată, dar i-a scurtat zilele cu grosolănia şi desfrânarea lui.

Nina Petre
24 martie 2008
COMENTARIUL NICOLETEI

„Un lucru care m-a pus pe gânduri este că, deşi lui Carmen destinul îi prevăzuse o suferinţă îndelungată, ea a murit de tânără. Concluzia mea să fie că destinul prevede ceva, dar se poate întâmpla cu totul altceva? Cred că da. Mă gândesc că, poate, ce îţi este predestinat, aşa ar fi bine să se întâmple, altfel oricum duci cu tine într-o nouă încarnare.

Bine spus „la limita răbdărilor”. Am ştiut să rabd foarte docilă fără să spun absolut nici un cuvânt nimănui. Din afară, căsnicia noastră pare un exemplu pentru ceilalţi. De aceea nimeni nu înţelege ce se petrece. De altfel, soţul meu este un „cetăţean” foarte bun şi respectat, care sare în ajutorul oricui. Eu fiind o fire mai rezervată, cei din jur poate pun în cârca mea ceea ce se petrece dintr-o dată la noi în familie, pentru că eu vreau schimbarea, eu sunt cea care nu mai pot.

Ca poziţie socială, am luptat şi mi-am câştigat-o. Poate că sunt prea conştiincioasă, fără să doresc cu orice chip laude. Mi-au plăcut meseriile grele, cu răspundere, am luptat pentru ele, am câştigat respectul celor din jur numai prin profesionalism, pentru că nu sunt prea sociabilă sau drăguţă cu cei din jur, doar la „a doua vedere”. Mă ataşez pentru o viaţă doar de oameni cu care sunt compatibilă. La prima vedere, sunt rece, dură şi cu legea în faţă. Am simţit o chemare spre meseria pe care o am acum. Am fost inginer, dar am multe diplome şi mulţi ani de studii în profesia de economist. Avocat nu am putut să fiu, pentru că nu prea am debit verbal.

Da, călătoresc mult, mă simţeam extraordinar când treceam singură prin aeroporturi. Îmi place enorm să zbor. E un sentiment aparte... eşti undeva, ascunsă în lume, nimeni nu ştie unde eşti, ce faci. Am colindat Europa cu familia şi am fost singură în S.U.A. fără familie.

În ceea ce priveşte activităţile cu caracter social, în ultimul timp, după ce mi-am terminat tot ce am avut de învăţat în meseria mea, am simţit dorinţa să îi ajut pe cei aflaţi în suferinţă. Mă vedeam la aziluri de bătrâni, să îi îngrijesc, să le alin suferinţele. Chiar am avut o oportunitate să merg în SUA la un azil, în schimb am îngrijit-o pe bunica soţului, în vârstă de 89 de ani, căzută la pat şi am făcut-o din toată inima.

Sunt prea obosită şi stoarsă de viaţa aceasta să mă pot concentra momentan pe alţii, în schimb de curând am primit o diplomă de maestru-vindecător în Prananadi, pe care îl practic de doi ani, singurul lucru, alături de karate, care m-a menţinut cumva să nu mă mai îmbolnăvesc. O dorinţă mare este să am o diplomă în reflexoterapie.

Sunt în stare să rămân singură, să mă dedic Domnului şi celor din jur, simt că pot şi vreau să fac asta din toată inima, dar poate peste câţiva ani, pentru că mă aşteaptă o viaţă lungă... habar nu am de ce simt aşa... şi voi avea vreme să mor în credinţă şi mulţumită sufleteşte.”

Nicoleta
13 martie 2008
Târgu-Mureş
EPISODUL 2 - AKTI

Înaintea spaniolei Carmen (1893-1936) a trăit un bărbat din Groenlanda (1813-1891) care se numea AKTI. S-a născut şi a locuit toată viaţa într-o aşezare din sudul insulei, unde majoritatea bărbaţilor se ocupau cu pescuitul şi vânatul. Om cu fire aspră, adaptat la viaţa grea şi plină de pericole din acele ţinuturi, AKTI şi-a dus traiul cu greu, abia având cu ce să-şi întreţină numeroasa familie: nevasta plus cei 8 copii ai lor.

Sătui de sărăcie şi de clima aspră, copiii s-au răspândit prin lume, în căutarea unei vieţi mai bune. Rămas singur cu nevasta lui, AKTI a îmbătrânit tot aşteptând veşti de la copiii săi. Unul dintre ei s-a întors în coliba părinţilor, băiatul cel mare, Uki, rămas văduv cu doi copii în îndepărtata Americă. La 78 de ani, AKTI şi-a îngropat soţia, plecând şi el după ea în câteva luni.

Viaţa lui AKTI nu a avut momente spectaculoase în afara celor în care scăpa cu viaţă de la vânat sau pescuit. În familie s-a comportat ca un soţ credincios şi un tată grijuliu.

Nina Petre
1 octombrie 2008
COMENTARIILE NICOLETEI

„Nu mănânc carne, respect viaţa pe care o au animalele. Nu sunt înnebunită să am neapărat pe lângă mine aşa ceva. Nu curăţ peşti, nu pot să îi omor, nu pun mâna pe ei, nu pot. Acum 3 săptămâni au fost ai mei la pescuit şi au adus peşti mai mici acasă. A trebuit să îi curăţ, dar, până nu au murit, nu am putut pune mâna pe ei. Au mai adus un peşte destul de mare acum 2 săptămâni, dar sub nici o formă nu am putut să pun mâna pe el sau să îl curăţ.

Deşi sunt Rac, cică semn de apă, nu mă am bine deloc cu apa, sub nici o formă cu oceanul. Sunt în stare să mă înec şi când mă spăl pe faţă. Simt că m-aş pierde şi m-aş simţi groaznic în mijlocul oceanului. Nu îmi place să mă duc cu barca pe ocean, întotdeauna am simţit o repulsie.

Interesant că am fost cam „ştearsă” în ultimele 2 vieţi ale mele. Acum simt că trăiesc foarte intens, cât pentru mai multe vieţi. Multe, multe şcoli, multe funcţii, ocupaţii, am o viaţă foarte, foarte plină. Şi, faţă de alţii din jurul meu, călătoresc mult. Interesant că mă atrage Alaska. Mă uitam cu jind la avioanele care decolau pentru Alaska din aeropoartele din SUA.

Pe lângă alţii din jurul meu, sunt foarte energică, pot să zic că freamătă viaţa în mine, de aceea nu mă pot încă opri. Nu mă pot plictisi niciodată, nu am o viaţă de loc monotonă, aşa cum cred că am avut-o în ultimele două vieţi. S-ar zice că recuperez din plin.

Am observat că după 2 ani m-am şi reîncarnat. Hmmm... Ce o fi însemnând asta? De ce aşa de repede? De ce nu am mai stat între ele? Eu cred că trebuie să fie foarte bine acolo.

Am început să mă confrunt cu problemele pe care cred că le-am greşit în această viaţă. Mi-au reînviat traume pe care le-am depozitat şi le-am închis în subconştient şi care poate au rămas nerezolvate. Sunt într-o perioadă a vieţii în care m-am săturat să greşesc în această viaţă, aş dori să dizolv traumele trăite. În faţa biroului meu am pus o hârtie cu scris mare: „Acceptă-ţi eşecurile cu părere de rău, nu te învinovăţi!”

Am plâns din nou foarte mult. Aş vrea să îmi pot ierta fiecare gest cu care am supărat pe cineva. Simt totul ca un bumerang în mine, înzecit. Eu ştiu că persoanele care au suferit, poate şi din cauza mea, au şi ele destinul lor şi că aşa trebuia poate să se întâmple. Ok, dar eu sunt în stare să sufăr enorm. Nu aş mai dori să fac pe nimeni să sufere, de aceea am plâns tare în zilele astea.

Aş dori să îmi găsesc liniştea în viaţa asta. Până când va fi atât de agitată?

Să încerc să disec trecutul meu, să încerc să mai repar ceva? Sau trebuie să las trecutul în urmă şi să mă duc înainte? Asta e destul de greu acum, că mă apasă toată viaţa mea.”

Nicoleta
3 octombrie 2008
Târgu-Mureş
„Ai scris de predispoziţia spre reumatism moştenită: am dureri ale articulaţiilor de la degete, am perioade în care greu pot să îmi mişc degetele dimineaţa când mă trezesc. Am făcut toate analizele necesare pentru reumatism şi artrită în 2006, precum şi în 2009. Bineînțeles că nu îşi pot explica medicii de ce le zic că mă dor articulaţiile când toate analizele mele arată că nu am nimic. Mă tot întreabă medicii dacă am stat cu mâna în apă rece. Bineînțeles că nu, generaţia mea nu a mai apucat să spele rufele la râu, dar nici nu pot să îmi ţin mâinile în apă rece, nu suport.

Mi-ai mai scris că : Încă un avertisment: trebuie neapărat să eviţi marea sau oceanul pe vreme de furtună, să nu intri în ape reci, să nu te aventurezi cu vaporul în călătorii periculoase! Deşi sunt Rac, suport greu apa, nu pot merge cu barca pe mare, am o fobie şi groază de întinderi de apă, mă pot îneca şi când mă spăl pe faţă. Am fost o dată cu barca pe mare într-un golfuleţ din Grecia, dar numai eu ştiu cum am supravieţuit. În Tunisia am intrat seara în mare şi m-a apucat spaima şi disperarea, că soţul cu greu m-a scos la mal. Peşte nu curăţ, îmi e groază de aşa ceva.

Apropo de urşi: Nu pun mâna pe nici o vietate, poate fi ea şi domestică, am o reţinere din naştere să simt blana în palma mea. Dar, pe neaşteptate, după 46 de ani de viaţă, am simţit că doresc o pisică alb cu negru, un motan. Nu după mult timp, după ce mi-am exprimat dorinţa, a apărut în viaţa mea... O mângâi, o ţin în braţe, spre mirarea mea şi a tuturor din jur. Momentan doarme liniştit lângă mine şi nu mă satur să-l privesc pe Piti.”

Nicoleta, 10 ianuarie 2010
Târgu-Mureş