Volumul 1 Esenţa vieţii: destinul, karma, spiritul

CLARA

Prezentare

CLARA este un om înzestrat cu multă sensibilitate şi o intuiţie bine dezvoltată. Preocupată de ideea evoluţiei spirituale, practică diverse forme de meditaţie, la care adaugă lectura unui număr impresionant de cărţi cu profil ezoteric. Nu suportă vulgaritatea şi agresivitatea din comportamentul uman, iar violenţa faţă de fiinţele necuvântătoare o impresionează puternic şi o umple de revoltă. Îşi educă fiul în aşa fel încât să se comporte ca un om paşnic, altruist, pregătit în orice moment să îşi ajute semenii.

Nina Petre
29 ianuarie 2014

EPISOADE SPIRITUALE COMENTATE

  Atena Xauli (1896-1945)

 

EPISODUL 1 - ATENA

Portugheza ATENA XAULI s-a născut în localitatea portuară Matosinhos, situată pe ţărmul Oceanului Atlantic, şi a trăit între anii 1896-1945. Părinţii Atenei se numeau Sureo şi Lucia. Soţii Xauli au avut trei copii: unica fată, ATENA, şi doi băieţi, Estuno şi Jose. Sureo, născut şi crescut la ţară într-o zonă viticolă, învăţase de la părinţii lui să cultive viţă-de-vie, să prepare vinul destinat consumului familiei şi vânzării la oraş. Mica moşie moştenită după decesul părinţilor i-a asigurat în continuare, anual, recolte bune de struguri şi mulţi bani rezultaţi din comercializarea vinurilor. Lucia, fiică de coafeză, a învăţat uşor meseria mamei sale, lucrând la domiciliul clientelor. Familia Xauli nu era bogată, cu toate că părinţii puneau an de an ceva bani deoparte pentru viitorul copiilor.

După venirea pe lume a ATENEI, primul copil, Sureo s-a simţit atras de ideile republicane promovate de membrii Partidului Republican Portughez, care fusese înfiinţat în urmă cu 20 de ani. Pericolul permanent în care se aflau membrii şi simpatizanţii acestui partid sporea din ce în ce mai mult, pe măsură ce regele Carol I îşi amplifica tendinţele de domnie autoritară. Încurajaţi de veştile sosite sporadic de peste ocean referitoare la perspectivele unei vieţi mai bune pe solul brazilian, soţii Xauli au vândut tot ce aveau şi s-au îmbarcat pe un transatlantic împreună cu ATENA, care tocmai împlinise 10 ani. Au părăsit ţara cu puţină vreme înainte de începerea unor arestări în masă ale republicanilor.

Sosiţi pe ţărmul brazilian în oraşul-port Salvador, au decis rămânerea pe loc, în oraş găsindu-se mulţi portughezi, unii dintre ei ajutându-i să îşi cumpere o casă şi să îşi găsească de lucru. Lucia s-a făcut repede cunoscută datorită meseriei de coafeză, câştigând mai mulţi bani decât în ţara ei. Sureo, angajat la o fabrică de mobilă, s-a înscris repede în Federaţia Naţională Muncitorească. În următorii 3 ani au venit pe lume cei doi băieţi, Estuno şi Jose.

ATENA, dovedind o inteligenţă deosebită, a urmat şcoala generală şi liceul, dorind să studieze încă 5 ani pentru a deveni doctoriţă. Părinţii, peste măsură de mândri de fiica lor, au trimis-o la facultate în Rio de Janeiro. Anii de studenţie au reprezentat pentru ATENA o adevărată şcoală a vieţii. Banii trimişi de părinţi fiind insuficienţi, fata s-a descurcat cum a putut, noaptea lucrând în restaurante la servirea clienţilor şi ziua dând meditaţii unor elevi dornici să ia note mai bune la liceu. Împlinind 25 de ani, fata s-a reîntors în Salvador cu diploma de medic în geamantan.

Şi-a găsit repede un post la spital, unde l-a cunoscut pe medicul cardiolog Janelo Rivas. Acesta, originar dintr-un orăşel din regiunea Bahia, de care aparţinea şi Salvador, studiase medicina cu mari eforturi, la fel ca şi ATENA. La 27 de ani, Janelo era deja un medic vestit în oraş prin competenţa sa profesională şi devotamentul dovedit în tratarea bolnavilor. După câteva luni de la angajarea ATENEI, cei doi tineri au făcut nunta, stabilindu-şi domiciliul într-o casă veche, cumpărată cu banii puşi laolaltă de părinţii lor. În anul căsătoriei, 1922, s-a înfiinţat Partidul Comunist din Brazilia, în care a fost cât pe ce să se înscrie şi Sureo, tatăl ATENEI. Convingându-l cu toţii să stea departe de politică, omul şi-a ascultat familia, renunţând astfel la viaţa zbuciumată pe care ar fi dus-o în următorii ani.

ATENA şi soţul ei, total lipsiţi de patosul politic, s-au dedicat puternic profesiei şi creşterii celor doi copii. Fiica lor, Aulina, născută de mama ei pe când avea 29 de ani, le-a fost tuturor, părinţi şi bunici, o minunată rază de soare. Fratele ei, cu 3 ani mai mic, a necăjit-o cu năzdrăvăniile lui, dar fata l-a iertat de fiecare dată. Părinţii lor stăteau zile întregi la spital, făcând şi gărzi de noapte în fiecare săptămână. Sub îndrumarea lui Janelo, ATENA s-a specializat şi ea în cardiologie, bucurându-se că, prin competenţa şi sacrificiul ei, putea salva numeroase vieţi omeneşti. Copiii au crescut frumos, fiind inteligenţi şi buni la învăţătură.

Noul preşedinte al ţării, Getulio Dornelles Vargas, a inaugurat o perioadă îndelungată de guvernare dictatorială pe baze populiste. În timpul regimului său poliţienesc s-a înregistrat o dezvoltare economică a Braziliei bazată pe reforme economice şi sociale. Acest fapt îmbucurător s-a simţit şi în domeniul îngrijirii sănătăţii, mai ales prin dotarea spitalelor cu aparatură medicală şi sporirea cantităţilor de medicamente administrate bolnavilor. ATENA, al cărei soţ ajunsese directorul spitalului, era în culmea fericirii. Dar această fericire nu a durat mult. Intrarea ţării în cel de-al doilea război mondial, alături de trupele americane, a cauzat prejudicii economiei braziliene, fapt ce a condus spre demiterea preşedintelui Vargas, printr-un referendum, în anul 1945.

În acelaşi an s-a stins din viaţă, în urma unui stop cardiac, eroina noastră, ATENA. Epuizată de munca istovitoare din spital, după ce o mare parte dintre medici plecaseră în alte oraşe, doctoriţa Rivas aproape că nu mai ştia ce însemna odihna în locuinţa sa. Băiatul, Sundelo, încă mai învăţa la liceu, iar sora lui, Aulina, era studentă la Medicină în Rio de Janeiro. Ştiind cât de greu i-a fost şi ei în facultate, ATENA îi dusese grija fiicei sale, neputând dormi mai mult de 2-3 ore pe noapte atunci când nu era de gardă. Grijile permanente şi slăbirea accentuată a organismului au adus-o în pragul morţii, pe care l-a şi trecut la doar 49 de ani.

Ar mai fi putut trăi câţiva ani dacă s-ar fi ocupat mai mult de sănătatea ei. Dar având o fire de om generos, săritor la nevoie, ATENA i-a pus întotdeauna pe ceilalţi mai presus de propriile interese. Viaţa, pentru ea, însemna sacrificiu, dăruire, salvarea celor aflaţi în mare necaz. I-a salvat pe mulţi prin sacrificiul său, dar pe ea însăşi nu s-a putut salva de la un sfârşit prematur. Chemată de urgenţă, Aulina abia a mai apucat să îşi vadă mama în sicriu. Plângând cu disperare, fata a jurat lângă trupul fără viaţă al mamei că va avea grijă de propria fiinţă la fel ca şi de cele pe care urma să le ajute.

Nina Petre
24 aprilie 2013
COMENTARIUL CLAREI

„Am să vă scriu ceea ce-am simţit în legătură cu mine şi poate are legătură cu ceea ce mi-aţi împărtăşit .

0. Nu am atracţie către politică, talk show-uri (nici nu am cablu sau satelit), dogmă naţionalistă şi religioasă, de aceea cel pe care l-am ales ca partener mă stresează binişor spre foarte bine cu obsesiile dânsului (are toate condiţionările din lume + paranoia legată de microbi = 100% fiinţă autentic paranoidă).

1. În această viaţă am simţit tot timpul o nevoie de somn şi de repaus, ceea ce am şi făcut cât de des am putut.

2. Nevoia de relaxare psihică, plimbări, ieşit mult în aer liber, am stat la casă cu curte şi dormeam efectiv afară, meditaţii, interiorizări, mult timp singură doar cu mine, îmi place să fiu cu mine.

3. Aplecarea spre îngrijire şi protecţie, dar paradoxal, când mă gândeam să-mi fac un drum din asta, mă oprea un detaliu semnificativ: nu-mi plac oamenii bolnavi, cei negativi care-şi plâng de milă. Am compasiune faţă de mulţi şi, când s-a putut am încercat să ajut, dar eu am înţeles de mic copil că cel care nu se respectă nu poate fi ajutat şi că omul trebuie să facă întâi el câţiva paşi pe calea vindecării, ca să dea semnal clar că îşi vrea binele.

4. Am simţit din copilărie că sunt inteligentă, prindeam repede informaţia, dar la fel de repede zbura, pentru că nu o fixam.

Nu am pus accent pe studii. Undeva, cumva şi, spun sincer, fără superficialitate, mi-am spus mereu că viaţa trebuie şi poate fi trăită fără chin şi încrâncenare. Întotdeauna le spuneam celor din jur că există o scurtătură şi că nu trebuie să ne zbatem, doar să avem încredere şi să stăm destinşi (la mine în familie şi de asemenea în mediul extern exista obsesia frământării şi a acelui TREBUIE care nu-ţi permitea să ai o viaţă).

5. Îmi place să stau cu copii, să mă joc cu ei, sunt mai mult băieţoi decât fată, de aceea acum am un băiat, cu el pot să joc fotbal. Şi să nu iau aşa-zisa viaţă de „om mare” prea în serios.

Chiar mă gândeam astăzi că eu joc fotbal cu el şi nu tatăl lui, că eu îi explic cum este cu basculanta, norii, albinele, copacii şi râmele şi nu tatăl lui şi că tot eu o să-i explic cum stă treaba cu băieţii şi fetiţele, nu tatăl lui.

6. Într-adevăr, familia eu o văd ca o unitate, un trio formidabil. Iar aici este un punct foarte important: am simţit foarte puternic că tema mea este să-mi fac întâi o familie închegată, unită, puternică şi pe urmă o carieră. Că acesta era sensul corect, dar mi-au ieşit doar firimituri. Mai vedem.

Numai că uneori mă încearcă o senzaţie veninoasă de a-mi declara viaţa şi pe mine însămi un eşec, iar după aceea mă scutur şi îmi spun „Clara, nu-ţi pune etichete, încă nu ai ajuns la final, mai este mult şi depinde de Tine de acum încolo ce alegeri vei face, finalul nu este scris!”. Ceea ce ştiu este că acum voi da atenţie aspectului profesional.

După dispariţia fizică ne rămân emoţiile, împărtăşite sau nu, iar dacă sunt neîmpărtăşite, ele se transformă în doruri, senzaţia că trebuie să realizezi ceva acum.

Cam atât despre viaţa reală, îmi duc crucea mai departe şi o duc binişor (pentru că am început să fiu mai dinamică) şi îmi propun (încă nu-mi iese prea bine) de a nu mă mai plânge.”

Clara
25 aprilie 2013
Germania