COMENTARIUL LUI SORIN
"Încă de la începutul vieţii, hispanicul Ugdun avea o pasiune pentru comerţ şi visa încă de mic să acumuleze câştiguri nelimitate. Acest lucru se regăseşte şi la o bună parte dintre antecesori şi anume abilitatea comercială şi dorinţa de câştig rapid. Fiind o fire ambiţioasă, el a avansat repede şi nu era dispus să renunţe la niciun efort sau risc. Aici e o calitate umană bună, pentru că fără ambiţie şi sacrificii nu ajungi prea departe. Pe de altă parte, cred că scopul lui în viaţă şi anume acumularea continuă a averii reprezintă o karmă negativă.
Finalul poveştii de viaţă a lui Ugdun este unul marcant şi tragic, cu descrierea Illadiei şi a copiilor care zăceau fără suflare datorită incendiului. Alegerea lui Ugdun a fost una imposibilă, când a trebuit să aleagă între lupta cu piraţii care urcaseră pe punte sau să se întoarcă la casa lui care era cuprinsă de flăcări. Orice ar fi ales, nu putea evita ghearele morţii. A fost măcelărit ca un animal împreună cu tot echipajul, un final de-a dreptul revoltător.
Acest episod a conţinut toate componentele bune şi rele ale vieţii, trecând atât de repede de la fericire şi împlinire la dramatism.
Pot spune că eu sunt diferit şi nu îmi plac riscurile, prefer să îmi calculez înainte fiecare acţiune. Nu sunt un om al extremelor precum câştiguri nelimitate şi asumarea unor riscuri fără acoperire. Dar pot spune că sunt la fel de ambiţios ca majoritatea antecesorilor, adică la ce îmi propun vreau şi reuşita.
SORIN
19 iulie 2015
Bucureşti
Dostları ilə paylaş: |