Volumul 3 Esenţa vieţii: destinul, karma, spiritul

COMENTARIUL LUI CORBEC

„Cu cât încarnarea este mai departe în timp, îmi amintesc ori găsesc puţine legături karmice. Probabil ele s-au rezolvat, vindecat în bună parte în încarnările care au urmat. Eu cred că discrete urme karmice nevindecate ne vin din ancestral până obţinem desprinderea totală de materialitate. Ne întrebăm uneori, când reacţionăm altfel de cum ne cunoaştem, de unde vin acele amprente karmice, unele manifestate discret, altele în mod exploziv, care ne uimesc?

Dacă la început eram sceptic de vreo lecţie karmică de învăţat de la această încarnare, constat că am descoperit cel puţin două experienţe care îşi caută vindecarea în mod cert în prezent. O primă asemănare cu experienţa lui Kenoch este dorinţa de evadare din mediul familial, pentru a-mi construi singur destinul fără sprijinul părinţilor. La 18 ani am fugit şi eu de acasă, eram în ultima clasă de liceu, spre capitală, în Bucureşti, ca şi eroul, în capitala Dublin. Dacă atunci eroul a reuşit în mod spectaculos, fiind ajutat de unchiul său, în această viaţă am eşuat, fiind descoperit de tata cu ajutorul miliţiei şi dus acasă. După terminarea liceului cerusem ajutorul unui unchi pentru a o lua pe cont propriu, însă planul meu a fost divulgat. Ideea evadării din mediul familial a continuat să-mi provoace multe traume. Trebuia în această viaţă să învăţ reversul evadării din trecut. Experienţa cred că a fost asimilată până la urmă.

A doua asemănare cu trăirea lui Kenoch este că am fost bolnav de plămâni în tinereţe, am stat mult în spital, cu tratamente puternice, chiar se pusese problema extirpării unui lob de plămân, din cauza unei sechestraţii pulmonare. Nu mi s-a făcut operaţia, luându-se în calcul că-s tânăr şi se poate vindeca în timp. Decizia medicilor a fost corectă şi, într-adevăr, m-am vindecat spectaculos, în timp. Dacă subiectul studiului, Kenoch, a murit de boala de plămâni, în această viaţă m-am vindecat în mod natural, dar şi prin folosirea remediilor specifice.”

Corbec
6 aprilie 2015
Piatra Neamţ

 Episodul 9 - CHEN DAI

Episodul spiritual nr.9 o are ca eroină pe CHEN DAI. Viaţa ei s-a desfăşurat între anii 1116-1177 (secolul 12, era noastră). CHEN DAI s-a născut în oraşul chinez Shanghai, port la Marea Chinei de Est. Părinţii ei, Lard (tatăl) şi Yede (mama), aveau 7 copii. Dintre aceştia, 3 erau fete (CHEN DAI, Yai, Marn) şi ceilalţi 4, băieţi (Nemdu, Larru, Yan, Zal). Lard, negustor bogat, era comerciant de ţesături, fiind furnizorul principal de marfă pentru familia nobilului Yn Der.

În primii 11 ani din viaţa eroinei noastre, China a fost condusă de ultimii doi împăraţi ai dinastiei Song de Nord (Beisong): Huizong (1101-1126) şi Qinzong (1126-1127). În anul 1127, armata statului Jin, care invadase nordul ţării, a pus stăpânire pe capitala statului condus de dinastia Song, luându-l în captivitate pe împăratul Qinzong. Gaozong, fratele împăratului captiv, s-a retras spre sud, unde a întemeiat dinastia Song de Sud, cu capitala în oraşul Lin-an (Hangzhou). Cât timp a mai trăit CHEN DAI, au domnit doi împăraţi ai dinastiei Song de Sud (Nansong): Gaozong (1127-1162) şi Xiaozong (1163-1189).

Copilăria lui CHEN DAI, ca şi a celorlalţi copii ai soţilor Lard şi Yede, a fost plină de bucurii, părinţii oferindu-le condiţii bune de viaţă. Chinurile trupeşti ale celor 3 fete au început la 7 ani, când mama lor le-a înfăşurat tălpile picioarelor cu benzi de pânză, pentru a le opri creşterea normală. Mersul copilelor a devenit astfel nesigur, afectat, distins. Acest obicei, extrem de dureros, începuse în secolul 10 la curtea imperială şi s-a extins repede la toate clasele sociale. Obiectivul principal nu era cel estetic, ci dorinţa egoistă a părinţilor, care nu doreau ca fetele lor să poată ieşi uşor din casă.

Abia la 10 ani, sărmana CHEN DAI a fost în stare să îşi vadă visul cu ochii: înscrierea la şcoala privată de dans tradiţional, ale cărei absolvente urmau să fie angajate în trupele de muzică, dans şi teatru ale nobililor bogaţi. Terminând şcoala de dans la 17 ani, CHEN DAI şi-a găsit un binemeritat loc de artistă în trupă de teatru a nobilului Yn Der. Acesta o cunoştea de mică, fiind foarte mulţumit de serviciile comerciale oferite de Lard, tatăl fetei.

Ceremoniile rituale ce aveau loc în mod frecvent la curtea lui Yn Der erau însoţite de muzică, dans, pantomimă şi povestiri. Stăpânul Yn Der avea marea ambiţie de a întreţine un personal numeros. Familia lui avea la dispoziţie bijutieri, croitori, decoratori, pictori, scriitori, dresori de animale, muzicanţi, povestitori de istorii vechi, cântăreţi, compozitori, dansatori. Artistele ca frumoasa CHEN DAI purtau haine de mătase şi bijuterii scumpe.

La 19 ani, fata i-a fost dată drept soţie muzicantului Neme, aflat şi el în slujba stăpânului. Cei doi tineri se plăceau, iar prietenia lor ajunsese la urechile stăpânei, Dir. Împreună cu soţul ei, Yn Der, a pus la cale ceremonia nupţială. Neme împlinise 24 de ani. Era membru al formaţiei orchestrale a stăpânului de la 18 ani. Ştia să cânte la 3 instrumente: flaut, cheng (un instrument de suflat compus din tuburi de bambus) şi clopote.

În China Imperială muzica reflecta armonia naturii şi bazele morale ale societăţii. Se considera că principiul muzical stătea la baza legilor Universului şi le dirija. Muzica era totdeauna prezentă în ceremoniile religioase şi civile, la sărbătorirea evenimentelor istorice, în programul educativ al tinerilor din familiile aristocrate, dar şi în munca ţăranilor.

Căsătoria lui CHEN DAI cu Neme fusese hotărâtă de părinţii lor, la iniţiativa stăpânilor de la palat. Logodna s-a făcut printr-un schimb de daruri practice, utile în viitoarea gospodărie, dar şi simbolice: o gâscă sălbatică şi o bucată de mătase. Ceremonia căsătoriei s-a desfăşurat după un ritual bine stabilit: miresei i s-a adus un scaun purtat de către grupul de muzicanţi ai stăpânului Yn Der. Yede, mama fetei, a rostit o formulă de bun augur. Mireasa a plecat singură la casa mirelui. În casa părinţilor ei, luminile au ars 3 nopţi la rând. În casa mirelui, CHEN DAI şi Neme s-au închinat în faţa tăbliţei cu numele strămoşilor, act ce a reprezentat elementul religios al căsătoriei. Li s-au dat două cupe cu vin, fiecare vărsând câte puţin în paharul celuilalt. Gestul a reprezentat simbolic iubirea şi unirea lor. Cadourile primite au fost numeroase. Nunta s-a încheiat cu o petrecere până dimineaţă, fără alte formalităţi. Au lipsit preotul şi funcţionarul de stare civilă.

Ca soţie, CHEN DAI s-a bucurat de mult respect din partea lui Neme şi a rudelor lui. Sub raport moral, ea se situa la un nivel aproape egal cu bărbatul ei. Şi-a păstrat numele de familie şi după căsătorie. La fel ca în toate familiile chineze, în familia lui CHEN DAI a domnit bună înţelegere. Era o femeie bine educată, cultă, având un real talent la compunerea poeziilor. După căsătorie, CHEN DAI s-a retras în casa bărbatului ei, femeile măritate neavând voie să fie artiste.

I-a dăruit lui Neme două fete (Ide, Xado) şi trei băieţi (Yulan, Kirre, Yumir). Primul născut, la 21 de ani, a fost drăgălaşa Ide. Ultimul sosit în familie, Yumir, a fost adus pe lume de mama lui la 32 de ani. CHEN DAI a trăit în cinste şi onoare până la 61 de ani. Fetele ei, talentate ca ea, au cântat şi au dansat până la căsătoria cu negustori bogaţi. Cei 3 băieţi au avut drumuri diferite. Yulan a intrat în armată, Kirre a devenit comerciant, sub îndrumarea bunicului Lard, iar Yumir a urmat o şcoală de medicină.

La 29 de ani, medicul Yumir nu a mai reuşit să prelungească viaţa mamei sale. CHEN DAI suferea grav cu rinichii, boală care i-a oprit bătăile inimii. Amintirea ei a rămas de neuitat pentru toţi urmaşii câtă vreme i s-au păstrat portretele, volumele cu poezii, hainele elegante din perioada vieţii de dansatoare. De la o generaţie la alta, copiii au ascultat şi au repetat povestirile despre minunata dansatoare CHEN DAI, fata graţioasă care zbura pe scenă ca o pasăre sosită din înaltul cerului.

Nina Petre
4 mai 2015