Volumul 3 Esenţa vieţii: destinul, karma, spiritul

Deosebiri: fizic, sunt mai solidă şi nu foarte feminină. Cât despre frumuseţe, nici să nu mai vorbim. Nu îmi place profesia mea de acum, nu îmi dă nici o satisfacţie. Sunt departe de Krana cu multe.

Influenţe: Nu îmi place limba germană, îmi repugnă. La fel şi limba rusă. Nu îmi place caracterul niciunuia dintre aceste popoare. Atmosfera de spital mi se pare familiară şi nu mi-a fost teamă la nici una dintre operaţiile pe care le-am avut. Îmi plac grozav bijuteriile, mai ales cele cu încărcătură istorică. Mă atrage stilul Art Nouveau.

Nu am crescut într-o viaţă de familie armonioasă, din cauza caracterului tatălui meu. Mama, în schimb, ne-a învăţat tot ce e bun şi ne-a dăruit viaţa ei. Îmi dau seama că nu reuşesc să îi mulţumesc de ajuns pentru asta. Câteodată, fiind grăbită, nu pot să stau să o ascult şi apoi regret.

Cred că în viaţa asta spiritul meu chiar a vrut să se odihnească şi să ferească fiinţa asta de palpitaţii. Am o viaţă plată, fără probleme. De câte ori îmi apare câte o situaţie tensionată şi încep să mă apropii de starea de panică, totul se rezolvă ca prin minune.

Cu timpul, mi-am dat seama că, de câte ori făceam ceva greşit, viaţa îmi dădea câte un bobârnac de atenţionare. Când făceam ceva bine, căpătam o răsplată - sub forma împlinirii unei mici dorinţi (de obicei, găsirea unei cărţi pe care o doream de mult). Îmi plac cărţile enorm, de cum am învăţat să citesc, mi-am făcut fişă la Biblioteca Orăşenească şi „mâncam cărţi pe pâine”.

O întâmplare din tinereţe m-a făcut să deschid ochii şi să realizez că nimic nu e întâmplător în această lume şi că trebuie să fim atenţi la tot ce ne înconjoară, pentru a putea înţelege ceva. Într-o zi, mama stătea în sufragerie de vorbă cu invitata ei, fosta noastră educatoare, o doamnă deosebit de cucernică, fiică de preot. Din mers, am prins o frază: „Părintele X nu este săptămâna aceasta la mânăstire, este plecat la fetele lui, în Germania, vine săptămâna viitoare”. A doua zi, eram în Bucureşti, în magazinul Unirea, pe vremea aceea în dezvoltare. Nu mai ştiu ce doream să cumpăr, dar mă învârteam într-o zonă cu rafturi goale, fără cumpărători în jur şi nu îmi venea să plec de acolo. Deodată, s-a apropiat de mine o femeie, parcă avea şi un copil de mână şi m-a întrebat: „Ştiţi cumva dacă părintele X este la mânăstire?”, iar eu am răspuns automat: „Părintele X nu este săptămâna aceasta la mânăstire, este plecat la fetele lui, în Germania, vine săptămâna viitoare”. Apoi am reuşit să plec de acolo, într-o stare perplexă, nevenindu-mi să cred ce mi s-a întâmplat.

Mai sunt şi alte episoade de genul acesta.

Deşi sunt femeie, mă surprind deseori gândind şi văzând unele situaţii din perspectiva unui bărbat. Un bărbat gata de luptă, gata să apere ceva, orice, nu ştiu ce. Câteodată mă văd, cu ochii minţii, bătrână, cu o droaie de copii în jurul meu, cărora le povestesc ceva. Problema este că ştiu că acea bătrână trăieşte într-o perioadă în care tehnologia nu mai există, natura şi-a recâştigat drepturile, verdeaţa a năpădit totul.

Vreau să-i mulţumesc spiritului meu pentru tot ce îmi oferă! Îl rog să-mi spună cum pot să-mi dau seama când este el cel care îmi vorbeşte şi nu este mintea mea cea sbârnâitoare. Vreau să ajut, să ştiu ce vrea să fac, ca totul să meargă bine.”

ZOE
17 septembrie 2014
Bucureşti