Volumul 3 Esenţa vieţii: destinul, karma, spiritul

Episodul 24 - NOGHIDE

Episodul spiritual nr.24 o are ca eroină pe africanca NOGHIDE, care a trăit între anii 398-329 î.e.n. (secolul 4 î.Hr.). Ea s-a născut într-un trib aşezat pe malul fluviului Zambezi (denumirea actuală). Zona respectivă, aflată în apropierea oraşului Lumbala, aparţine astăzi teritoriului Republicii Angola, nu foarte departe de graniţa cu Republica Zambia.

Tribul căreia îi aparţineau părinţii şi rudele lui NOGHIDE era vorbitor al dialectului bantu. Tatăl fetei se numea Ndagu, iar mama ei, Munhe. Dintre cei paisprezece copii născuţi de Munhe, doisprezece au murit din cauza unor boli grave. Vraciul comunităţii, unchiul Mbadru (fratele lui Ndagu) nu reuşise să le salveze viaţa. NOGHIDE avea 12 ani când Mbadru a murit de supărare şi ruşine pentru neputinţa de a-şi salva nepoţii. Mbadru nu avusese copii, iar cei şapte băieţi ai fratelui său nu mai trăiau.

În mod firesc, fata cea mare a lui Ndagu, NOGHIDE, urma să preia greaua şi periculoasa îndeletnicire de femeie-vraci. Sora ei, Udali, era mai tânără cu 5 ani şi dorea să o ajute în viitoarea muncă, fără obligaţia celibatului. Udali voia să se mărite şi să aducă pe lume mulţi copii.

NOGHIDE avusese multe ocazii să înveţe câte ceva de la unchiul vindecător, chemarea ei spre această muncă fiind de neînvins. După moartea lui Mbadru, NOGHIDE a acceptat legământul celibatului, primind în folosinţă coliba vraciului. Timp de 3 ani, bătrâna vrăjitoare Khay a iniţiat-o în practicile tămăduitoare pe care fata nu le cunoscuse înainte.

Cei mai mulţi bolnavi proveneau din rândul bărbaţilor care se ocupau cu vânătoarea, dar şi al pruncilor născuţi debili, incapabili de supravieţuire. Accidentele vânătorilor se produceau aproape zilnic, ei fiind atacaţi de animale mai mici sau mai mari. Exista şi pericolul permanent de a fi ucişi în pădure de către vânătorii ce aparţineau altor triburi.

Toate familiile locuiau în bordeie (colibe) construite din ceea ce le oferea natura: lemne, crengi, lut. Ca îmbrăcăminte, bărbaţii purtau piei de animale, iar femeile, fuste confecţionate din ierburi. Cu toţii foloseau bijuterii din piatră şi oase. Adulţii îşi ungeau corpul cu grăsime amestecată cu vopsele. Cea mai apreciată vopsea era ocrul.

Activitatea de vânătoare se limita la câteva ore pe zi. Bărbaţii vânători şi culegători de plante nu cunoşteau teama de ziua următoare. Aveau mult timp liber pentru a gândi cu înţelepciune la mersul vieţii şi la natura atât de generoasă cu ei.

Numele membrilor tribului erau de fapt nişte porecle, acestea semnificând legătura puternică a oamenilor cu rudele şi strămoşii lor, dar şi cu animalele din zonă. Cu toţii aveau credinţa că spiritele strămoşilor se adăposteau în obiectele şi animalele care purtau acelaşi nume. Povestirile tradiţionale îi aveau drept eroi pe strămoşii ce purtau nume de animale.

Pe lângă treburile zilnice destinate supravieţuirii, adulţii tribului mai aveau o preocupare importantă: cunoaşterea naturii. Terenurile de vânătoare erau ştiute cu de-amănuntul, ca şi vietăţile care le populau. Întocmirea calendarului vânătoresc îi revenea ca misiune vraciului cel mai bătrân.

După moartea vrăjitoarei Khay, NOGHIDE s-a ocupat în continuare de studiul fenomenelor naturii şi al anatomiei animalelor. Ea cunoştea corespondenţa dintre ciclul menstrual feminin şi mişcările Lunii pe cer. În plus, deţinea informaţii despre durata sarcinii femeilor şi a unor animale folositoare omului.

Ca terapeut, NOGHIDE avea misiunea de a îngriji fracturile şi luxaţiile, de a folosi plante cu efect coagulant pentru oprirea sângerărilor. Ştia să aplice pe răni antiseptice vegetale, ştia metodele de uşurare a naşterii. Pentru calmarea durerilor mari, le dădea bolnavilor băuturi din plante halucinogene sau din ierburi care aveau un efect excitant.

NOGHIDE putea să folosească în scop terapeutic şi plante otrăvitoare. După ce le încălzea şi le usca, le combină într-un mod numai de ea ştiut, fierbându-le apoi sau transformându-le în prafuri. Apăsarea zonelor bolnave cu beţe sau cu degetele, administrarea soluţiilor obţinute din anumite plante, la care se adăugau metodele de sugestie, salvau multe vieţi omeneşti.

Printre practicile terapeutice ale vraciului NOGHIDE se afla şi invocarea spiritelor unor strămoşi sau ale unor animale puternice, ucise de vânătorii tribului. În comunitatea lor exista credinţa în spiritul independent, dar şi în dublura acestuia. Se credea că fiecare om are un dublu, acesta luând forma umbrei şi a imaginii oglindite. Noţiunea de dublu era legată de vis şi moarte. Dublura omului putea părăsi corpul lui doar temporar. După încheierea ritualului de înmormântare, dublul părăsea definitiv omul, devenind apoi un spirit adevărat.

Atunci când avea de tratat oameni aflaţi în stare gravă, NOGHIDE invoca spiritele unor strămoşi ai acestora, implorându-le să nu ia bolnavii în Ţara Morţilor. Uneori i se dădea ascultare, alteori nu, pacienţii pierzându-şi viaţa.

NOGHIDE a făcut mult bine de-a lungul celor 57 de ani cât s-a ocupat cu tratarea oamenilor bolnavi. La 69 de ani arăta ca o femeie de 90, iar trupul său era infestat cu germenii şi energiile uzate ale bolilor pe care se încumetase să le trateze. Inima ei, greu încercată de lucrul cu spiritele morţilor şi de amintirea vieţilor pierdute din cauza propriei neputinţe, a încetat să mai pulseze. Urmaşul lui NOGHIDE ca vraci al comunităţii a fost fiul cel mare al surorii ei, Udali.

Înmormântarea i s-a făcut cu mare cinste, ritualul având o durată de câteva luni. Locul în care i-a fost depus trupul neînsufleţit a primit de-a lungul timpului o semnificaţie aparte. Lângă copacul plantat deasupra mormântului veneau oameni disperaţi, rugându-se la spiritul fostei vindecătoare să îi ajute în necazurile lor.

Nina Petre
31 august 2015