Volumul 3 Esenţa vieţii: destinul, karma, spiritul

COMENTARIUL ELENEI

„Vă mulţumesc mult pentru episodul spiritual cu Rulle, cât şi pentru cartea trimisă. E un nou episod karmic din viaţa aceasta grea şi chinuitoare, în care Rulle a fost favorizată, deşi contextul economic şi socio-politic din Armenia a fost unul destul de urât, ingrat şi chinuitor (nu că după aceea ar fi dus-o prea strălucit, s-au lovit destul de multe nedreptăţi de-a lungul secolelor). Cu perşii asupritori, ca la Mihai turcii, populaţiile cotropitoare parcă nu se mai termină. Nu mai zic că şi Alikia a avut rude în război, spanioloaica Ranuja l-a avut pe soţul ei în război, cu mari probleme la cap, Esther amărâtă, ce să mai zic, căreia războiul i-a omorât copilul. Şi realitatea pe care o trăiesc, simt în permanenţă un rău ascuns, care parcă vrea să te facă să o iei razna şi să te piardă.

Biata femeie: sora i-a fost vândută şi nu ştiu dacă i-a mers prea bine cu acel persan, care presupun că desfrâna la greu, la cum era acest popor sau o mare parte a lui. Ea, săraca, a fost vândută, la fel ca sirianca Dahi Ardan (care a avut norocul să ajungă într-o familie civilizată şi să se reîntâlnească cu părinţii ei), dar Rulle nu cred că şi-a mai revăzut părinţii, soţul trădat, cu urmări asupra echilibrului ei sufletesc. Când aud de trădători, îmi creşte tensiunea, mor, deşi nu ar trebui să reacţionez în acest fel, dar anumite lucruri se simt. Şi colac peste pupăză, mai rămâne şi fără băiatul mult iubit, de care probabil că nu mai ştia foarte multe, după ce a plecat de lângă ea. Cum să nu se îmbolnăvească, săraca, pe fond nervos, sigur se măcina, îşi făcea griji, suferea. Amărâta! Ce să mă mai mir că Lanisa a cedat, Ruhad a cedat şi Mihai la fel. S-a strâns mult stres, griji, frică, nelinişti, care au erodat şi lucrurile au scăpat de sub control. Îi simt pe toţi, sunt acolo, împreună cu spiritul meu şi retrăiesc acele momente de stres, grijă, frică, nelinişte, panică, deznădejde.

Mă uit la antecesorii mei spirituali şi nici unul nu a epatat, nu a ieşit în evidenţă cu ceva, parcă toţi s-au pierdut în mulţime, nereprezentând nimic mai deosebit. Nu văd pe careva să fi lăsat ceva în urma lui, de care să fi beneficiat urmaşii: o operă literară din care să se înveţe ceva, vreo pictură, lucru care să se transmită peste ani, din care urmaşii să înveţe ceva, nu au fost regi, prinţi, conducători, pe scurt, personalităţi marcante. Probabil vorbeşte mândria din mine sau poate ar trebui să mă bucur că spiritele superioare au grijă de spiritul meu şi de multele lui încarnări.

Observ că toţi au fost cuminţi, în banca lor, şi-au văzut de vieţile lor, pe care ori şi le-au dus cu bine până la capăt, ori au renunţat din proprie iniţiativă, condamnând spiritul la alte încarnări chinuitoare şi nedorite. Toate acestea contribuie la a mă face să mă simt total inutilă şi nu o eroină. Sunt un pic dezamăgită din acest punct de vedere.

Mult creştinism, dar la ce bun? Cu ce i-a ajutat pe antecesorii mei spirituali? Cu ce mă ajută pe mine acum? Ca şi acum, din păcate, reprezentanţii bisericii erau puşi pe luat bani şi nu pe ajutat oamenii, dacă nu cu bani, măcar cu ascultare, bunăvoinţă, ghidare şi sprijin psihologic, sufletesc. Trist, trist, trist.”

ELENA
6 februarie 2014
Bucureşti