Volumul 3 Esenţa vieţii: destinul, karma, spiritul

COMENTARIUL ELENEI

„Vă mulţumesc frumos pentru episodul spiritual nr.21, al Rankăi, cât şi pentru carte şi nu pot să nu constat cât de puternic simt această dragoste a celor doi, pe care am simţit-o dintotdeauna, fără să ştiu nume sau loc de desfăşurare. Mi-am dorit foarte tare să cunosc pe cineva pe care să-l iubesc din tot sufletul şi să mă iubească la fel, să fim sinceri unul cu celălalt şi ne sprijinim unul pe celălalt, dar se pare că viaţa nu a fost aşa. Mi-am dorit, dar am rămas cu doritul, se pare că nu mai am acest drept: să iubesc şi să fiu iubită. Dacă îmi plăcea de cineva, sentimentele nu-mi erau împărtăşite, sau dacă cineva mă plăcea, nu dădeam eu 2 bani, ceea ce nu-i prea frumos, dar când viaţa vrea să râdă de tine, o face. Sunt pedepsită, nu mai am dreptul să iubesc, deşi sunt o romantică incurabilă.

Probabil de aici s-au tras şi slăbiciunile lui Lirne, Ruhad, nu mai zic Lanisa şi boierul Mihai, un ataşament care i-a îndreptat spre suicid, pentru toţi trebuind eu să plătesc, prin toată batjocura şi circul pe care le trăiesc .

Văd umilinţă multă şi probabil că erau priviţi de sus, la fel cum simt şi eu lucrurile cu mine acum. Am o funcţie amărâtă, privită de sus de directori şi manageri, care consideră că sunt alfa şi omega şi că ei nu mai este nimeni. Şi ce este mai interesant, că mai şi mor de foame cu salariul pe care-l câştig într-o lună de chin.

Chiar mă îngrijorează prezentul, mi-e frică de viitor şi nu ştiu la ce să mă mai aştept. Mă tot gândesc ce fac cu viaţa mea, spre ce mă îndrept şi parcă sunt într-o cuşcă, închisoare, colivie, numiţi-o cum vreţi, din care nu ştiu când voi scăpa.

Frumos din partea Milenei că s-a ocupat de Ranka şi de educaţia ei, în ceea ce priveşte scrisul şi cititul în latină. De altfel mi-a plăcut foarte mult latina în şcoală, deşi nu am mai rămas cu prea mult, dar îmi place. Când am picat la treapta a 2-a şi a trebuit să mă mut de la real la uman, a trebuit să dau nişte diferenţe, printre care şi la latină şi mi-a plăcut, am luat notă mare, iar profesoara era foarte încântată de mine, chiar mă punea să răspund în clasă, dar după ce am terminat şcoala m-am rupt complet de profesori, că aşa se întâmplă. A fost o doamnă deosebită, frumoasă şi cultă, nu ştiu ce i-o fi plăcut la mine.

Ce viaţă frumoasă, cred că contează cât toate celelalte expuse la un loc, parcă nici un alt antecesor din cei expuşi nu au simţit ceva. Parcă a fost ceva la început la Esther şi Hander, dar la ceilalţi parcă totul a fost rece şi doar că aşa trebuiau să decurgă lucrurile. Dar oare mai meritau să simtă ceva după atâtea suiciduri?! Pur şi simplu, viaţa asta nu vrea ca noi să iubim cu putere, cu pasiune, cu sinceritate, că tot vine „Necuratu” şi-şi bagă coadă ca să ne chinuie, ca să ne îndemne spre păcat, din nerăbdare, egoism, indiferenţă, frică, orgoliu, mânie etc. În fine, ce mai contează??? :)

Nu ştiu, simt frică, nelinişte, chin, suferinţă şi nu mă mai aştept la nimic bun, cel puţin nu în viaţa asta a mea, răbdarea nefiind punctul meu forte. Am obosit şi trag de mine să fac tot ceea ce este de făcut. Faptul că trăim într-o lume în care numai banii, conturile bancare, maşinile şi funcţiile înalte contează şi după asta eşti judecat mă omoară, şi nu mai pot. Mi-e scârbă, simt dezgust, m-am săturat şi nu mai vreau. Mă tot întreb cât o să mai rezist, continui să mă întreb şi nu găsesc nici un răspuns, orice se poate întâmpla, oricând. Să mai aştept, ce? Nu mă mai interesează nimic. Îmi iubesc fetiţa şi ţin la tembelul de soţ, dar ce dacă? Nu mă ajută. Nu simt că există vitalitate şi bucurie de viaţă în mine. Mă ajută să nu-mi pun ştreangul de gât sau să nu mă arunc în faţa metroului, dar până când? Fata creşte, va merge la casa ei, soţul probabil că va pleca din această lume înaintea mea, că probabil trebuie să păţesc la fel ca boierul Mihai şi să rezist, să nu mai apelez la cuţit, ştreang, metrou etc., dar nu ştiu dacă voi putea. Nu ştiu ce să mai zic, decât că mă simt dispreţuită, tratată de sus, nici nu sunt băgată în seamă, de parcă nici n-aş exista. De altfel, m-am gândit că, dacă atâţia antecesori nu s-ar fi sinucis, EU sigur nu aş fi existat, şi ce bine ar fi fost!

Vă pup şi vă iubesc, şi le mulţumesc mult spiritelor care m-au ghidat spre dumneavoastră, care m-au luminat şi m-au încurajat să iau legătura cu dumneavoastră.

Pentru mine este foarte importantă viaţa fiecărui antecesor spiritual de care aflu şi regăsesc în mine câte ceva (mai mult sau mai puţin) din fiecare, încep să mă cunosc mai bine, dar cum să fac ca să nu cad din nou? Nu ştiu sau poate ştiu, dar nu am forţa şi curajul necesare să şi fac ceva.”

ELENA
7 noiembrie 2014
Bucureşti