Volumul 3 Esenţa vieţii: destinul, karma, spiritul

Episodul 21 – RUNGHAD

Episodul spiritual nr.21 îl are ca erou pe germanul RUNGHAD. Viaţa lui s-a desfăşurat între anii 138-187 (secolul 2). A văzut lumina zilei pentru prima dată ca fiu al soţilor Urdun (tatăl) şi Nawde (mama). Cu toţii aparţineau unei comunităţi tribale germanice care număra peste 100 de suflete, aşezată într-o zonă umedă şi rece, la vărsarea fluviului Weser în Marea Nordului.

Nawde a născut 7 copii, rămânând cu unul singur: RUNGHAD. Ceilalţi 6 copii (2 fete şi 4 băieţi) au decedat înainte de a împlini 20 de ani, din cauza unor boli de plămâni şi infecţii digestive. RUNGHAD i-a fost de mare ajutor mamei Nawde în treburile din gospodărie de la câţiva anişori şi până la 15 ani, când a plecat pe mare cu tatăl său.

Creşteau pe lângă casă două vaci, porci, câteva oi, capre şi păsări. Vitele constituiau mijlocul principal de subzistenţă. Aveau şi un cal, folosit mai mult la călărit decât la căratul poverilor. Casa lor era construită din bârne de lemn acoperite cu lut. Avea două încăperi: una pentru dormit, iar cealaltă servea drept bucătărie, având la interior vatra, cuptorul, bănci pe lângă pereţi. Vasele folosite erau făcute din lemn şi ceramică.

Nawde avea în casă şi un război vertical de ţesut, iar în curte, o moară de măcinat cereale. Proviziile pentru iarnă erau păstrate într-o groapă acoperită cu mult gunoi. Nawde, bună gospodină, ţesea pânză şi stofă la războiul din casă, împletea lână, cosea haine de iarnă din piei de oaie şi blănuri de animale.

Urdun, ajutat de nevastă, cultiva orz, ovăz, secară, cânepă şi zarzavaturi, fasole, mazăre, sfeclă. Pentru Urdun, o grijă deosebită era asigurarea furajelor necesare vitelor sale. Vânătoarea şi pescuitul intrau de asemenea printre preocupările sale. RUNGHAD l-a însoţit la pescuit şi vânătoare după ce împlinise 5 ani.

Pe mare, şi-a început călătoriile comerciale în corabia tatălui când deja avea 12 ani. Ţinta lor preferată erau porturile Peninsulei Iutlanda, unde soseau negustori din alte ţinuturi. Schimburile comerciale se făceau sub formă de troc. Monedele romane aveau căutare numai pentru conţinutul de metal preţios. În schimbul pieilor, blănurilor şi al unor cantităţi de cereale, Urdun şi RUNGHAD obţineau cremene, aramă, cositor, aur, argint, ambră, chihlimbar, fier, vin, vase pentru mâncare, obiecte de podoabă.

Locuitorii din regiunea lor erau în majoritate oameni liberi. Puteau să poarte arme, se întruneau în adunări generale şi aveau dreptul la „răzbunarea sângelui”. Un om liber putea să ajungă sclav dacă era condamnat pentru o vină gravă, dacă era prizonier de război sau dacă nu îşi plătea datoriile faţă de alţi cetăţeni. Între oamenii liberi nu există nicio barieră de clasă. După moartea lui RUNGHAD a început procesul stratificării sociale. Fiecare sclav primea câte o bucată de pământ cu obligaţia de a o cultiva singur. Îi datora stăpânului zeciuiala în grâne, vite şi postav. Dacă era harnic, avea şansa de a-şi răscumpăra libertatea.

RUNGHAD, ajuns la 26 de ani un negustor şi navigator neînfricat, şi-a luat de soţie o fată săracă, fiica sclavului Dorrikon, aflat în stăpânirea părinţilor lui. Ylda avea 18 ani când norocul i-a surâs prin căsătoria cu vestitul RUNGHAD. Ştia că va munci mult în gospodăria lor, bărbatul ei fiind mereu plecat pe mare şi pe uscat cu afacerile lui. A dat naştere unei fetiţe (Umire) la 20 de ani şi unul băieţel (Noguden) la 27 de ani. Crescând, copiii i-au fost de mare ajutor în numeroasele treburi gospodăreşti.

După 30 de ani, RUNGHAD avea deja o avere în vite, pământ şi sclavi mai mare decât a altor membri din obştea satului. Averea fiind câştigată în mod cinstit, prin schimburi comerciale, RUNGHAD avea dreptul să fie numit căpetenia tribului. În adunarea tribală, întrunită cu ocazia unei zile de sărbătoare a recoltei de cereale, comunitatea războinicilor împreună cu sfatul bătrânilor şi preotul satului l-a desemnat căpetenie militară pe timp de pace sau război cu alte triburi. Funcţia lui RUNGHAD era mai mult de ordin moral, el putându-şi exercita influenţa asupra oamenilor prin calităţile lui deosebite. Avea dreptul să declare război sau să încheie pace, să conducă negocierile, să îşi aleagă propria suită din cei mai curajoşi luptători, să îşi formeze o ceată de voluntari drept ajutor la incursiunile de pradă. Avea şi un obiectiv primordial: solidaritatea membrilor comunităţii din care făcea parte.

Spre norocul său, majoritatea locuitorilor duceau o viaţă cumpătată, erau sobri în comportament şi puţin pretenţioşi în privinţa modului de trai. Copiii lui au moştenit hărnicia şi îndemânarea ambilor părinţi. Umire torcea, ţesea, confecţiona haine şi încălţăminte pentru întreaga familie. Uneori făcea şi oale de lut, când mama ei nu se simţea bine cu sănătatea sau avea alte treburi mai importante. Noguden, în puţinele zile când nu era plecat cu tatăl lui la vânătoare, pescuit sau negustorie, trudea în micul atelier de fierărie, confecţionând potcoave pentru caii familiei.

Cu ajutorul lui Urdun şi al câtorva meşteri din sat, RUNGHAD şi-a construit propria corabie, care i-a servit drept mijloc de transport naval până în anul morţii. Avea 49 de ani, era în deplinătatea puterii şi a fericirii sale. Nenorocirea i-a sosit pe mare, sub forma unei corăbii rivale, care s-a apropiat mult de a sa. Lupta s-a dat la bordul corăbiei lui RUNGHAD, piraţii fiind ucişi în totalitate. Rana adâncă primită la gamba piciorului drept l-a determinat să comande revenirea la ţărm şi întoarcerea rapidă acasă.

Cu toate leacurile administrate de preotul satului şi de femeile tămăduitoare, adânca rană, ajunsă până la os, s-a infectat. Gangrena avansând, bolnavul se simţea din ce în ce mai rău. A luat o decizie disperată. I-a poruncit lui Noguden, fiul său de doar 14 ani, să ardă în foc toporul care servea la tăiatul lemnelor. În timp ce băiatul se afla în fierărie, RUNGHAD i-a cerut nevestei multă bere, cea mai tare, pe care o păstrau pentru zilele de sărbătoare. Până la sosirea băiatului a băut o mare cantitate de bere, ameţindu-se repede. Luând în mână toporul cu lama încinsă, i-a alungat din casă pe cei doi, nevastă şi copil. Urletul său cumplit a răsunat la mare distanţă, înfricoşându-i pe cei care l-au auzit. Nenorocitul îşi amputase piciorul suferind, tăindu-l în dreptul genunchiului. Cu mare greutate i-au oprit hemoragia cei aduşi să îl trateze. A băut în neştire până când şi-a pierdut cunoştinţa. În zorii zilei următoare nu mai avea suflare.

Familia şi toţi consătenii l-au îngropat cu mare cinste, ceremonia fiind dedicată unui om pe care îl respectaseră cu toţii de când îl ştiau printre ei. Noguden, moştenind curajul deosebit al tatălui, a preluat corabia lui RUNGHAD, continuându-i activitatea neobosită, fără a ţine seama de pericolele ce pândeau pe întinsul Mării Nordului.

Nina Petre
6 februarie 2015