Volumul 3 Esenţa vieţii: destinul, karma, spiritul

AGATHA

Prezentare

AGATHA este fetiţa doamnei ZOE, colaboratoarea noastră la acest capitol. Copil cu un fond foarte bun, lipsit de răutate, justiţiar înnăscut, AGATHA sare mereu în apărarea altora, nesuportând nedreptatea. Acum are 7 ani. De la 3-4 ani se descurcă de minune cu computerul. Îi plac cifrele şi le foloseşte destul de bine. Totuşi, pare destul de hotărâtă când spune că se va face medic veterinar când o să fie mare. Mama ei, ZOE, îi prezintă diverse meserii cât mai corect şi pe înţelesul ei, cu menţiunea că va trebui să muncească mult pentru a reuşi în viaţă.

Nina Petre
15 martie 2015
Bucureşti

EPISOADE SPIRITUALE COMENTATE

  Ivana Skradik (1888-1944)

  Teos Darilli (1712-1780)

 

Episodul 1 – IVANA

Eroina povestirii este IVANA SKRADIK. Viaţa ei s-a desfăşurat între anii 1888-1944. S-a născut în oraşul Praga, capitala Boemiei (regiune istorică aflată sub stăpânirea Imperiului Habsburgic). Împăratul Austriei, Franz Joseph I (1848-1916) era în acelaşi timp rege al Ungariei şi al Boemiei. Între anii 1419 şi 1436, populaţia pragheză a fost germanizată în întregime. Părinţii şi strămoşii IVANEI şi-au păstrat originea slavă, respectând obiceiurile tradiţionale şi vorbind în casă limba cehă.

Karol, tatăl IVANEI, lucra ca mecanic într-un atelier de reparat roţile de la trăsuri. Soţia lui, Senka, era soră medicală într-un spital din oraş. Soţii Skradik aveau doi copii. Fata, IVANA, era cu 3 ani mai tânără decât fratele ei, Simek. Deşi aveau venituri modeste, părinţii şi-au ajutat copiii să urmeze liceul, gândindu-se la viitorul lor. După anii de liceu, Simek a intrat ca mecanic la un atelier de reparat ceasuri. Sora lui, IVANA, şi-a ajutat mama la spital până când a împlinit 20 de ani.

În anul 1908 l-a cunoscut pe germanul Hans Daskil, sosit ocazional în spitalul în care lucrau IVANA şi mama ei, având nevoie de un tratament pentru răceală. Ajuns în Berlin, unde locuia, Hans i-a trimis câteva scrisori IVANEI, iar după două luni, revenit la Praga, a cerut-o în căsătorie. Nunta s-a făcut în Praga, fiind urmată de călătoria spre Berlin. Hans locuia singur în casa moştenită de la părinţi, după ce se mutaseră în Viena, la fiica lor, căsătorită cu un medic austriac. Tânărul de 28 de ani avea un serviciu bun, ca inginer mecanic într-o mică fabrică de ţesături.

Vizitându-i atelierul, IVANA s-a simţit puternic atrasă de specificul muncii de acolo. Cu încuviinţarea lui Hans, s-a înscris la facultatea de inginerie textilă, absolvind-o la vârsta de 25 de ani. Şi-a găsit repede un post de inginer în fabrica de confecţii de la marginea oraşului. La 28 de ani l-a născut pe micuţul Rudolf, unicul său copil. Având salarii mari, ea şi Hans şi-au putut permite creşterea copilului cu bonă, în casă muncind şi două servitoare.

Berlinul, capitala Germaniei, s-a aflat, ca întreaga ţară, sub stăpânirea împăratului Wilhelm II până în anul 1918. Înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial a condus la abdicarea împăratului şi proclamarea Republicii, în 9 noiembrie 1918. Tratatul de pace de la Versailles (din 28 iunie 1919) a sancţionat Germania cu pierderi teritoriale, a impus limitarea forţelor armate şi plata unor înrobitoare daune de război. Toate acestea au alimentat sentimentele naţionaliste de revanşă şi au agravat criză economică şi socială a Germaniei. Au început ani de gravă inflaţie şi mizerie.

Cu toate că numărul şomerilor creştea an de an, IVANA şi Hans nu şi-au pierdut locurile de muncă. Totuşi, îngrijorarea lor devenise copleşitoare după 1930, când a început ascensiunea la putere a nazismului. În 1933, Hitler a fost numit cancelar, iar în 1934 a devenit şef al statului. În 1935 a început persecuţia antisemită. Invazia Cehoslovaciei (în 1939), ţara fiind transformată în Protectoratul german al Boemiei şi Moraviei, a precedat declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, prin ocuparea Poloniei de către trupele naziste începând cu 1 septembrie 1939.

În anul următor, 1940, când Berlinul nu mai era un oraş sigur, soţii Daskil şi-au luat rămas bun, fiecare plecând în altă ţară. Hans, având o bunică evreică, se temea că va ajunge într-un lagăr de exterminare. Un vapor suedez l-a transportat în Anglia, unde a rămas până la sfârşitul războiului. Tot de teama deportării, IVANA şi-a luat fiul, student la Medicină, reuşind să ajungă la Praga. Şi acolo era război, dar apropierea părinţilor i-a fost de mare ajutor fugarei. Foametea din oraş devenind din ce în ce mai necruţătoare, Karol şi Senka s-au refugiat la ţară, unde aveau nişte rude, salvându-l pe Rudolf de la înrolare.

IVANA rămăsese în Praga, având nevoie să mai adune nişte lucruri din casă. Între timp, comandamentul german din oraş aflase vestea fugii soţului IVANEI din Germania, ca şi originea lui semită. Au arestat-o pe IVANA şi i-au propus să colaboreze cu naziştii pentru identificarea cehilor care aveau rude printre evrei. După refuzul ei categoric, au executat-o prin împuşcare. Rudolf, aflând vestea morţii mamei sale, s-a înrolat într-un detaşament de partizani cehi, luptând alături de ei până la sfârşitul războiului. În 1946, revenind la Berlin, tatăl şi fiul au plâns îndelung de dorul minunatei IVANA. Ea fusese o soţie perfectă pentru Hans şi o mamă excepţională pentru copilul lor.

Nina Petre
27 octombrie 2014

COMENTARIUL DOAMNEI ZOE, MAMA AGATHEI

„M-a întristat sfârşitul tragic al Ivanei. Poate că manifestarea curajului în faţa morţii şi loialitatea au fost lecţiile pe care a trebuit să le treacă în acea viaţă.

Cred că din timpul războiului a rămas reacţia la zgomotele bruşte şi puternice (se sperie uşor) şi teama de umbre pe pereţi (cele din timpul nopţii).

O să-i prezint puţin limba germană... să vedem cum reacţionează la ea.

În ce priveşte faptul că a avut servitoare: îi cam place să dea ordine.

Agatha este un copil iubitor, dulce, îi place să o ţin în braţe, să se simtă apărată.

Încă nu am văzut la ea vreo îndemânare anume, dar este meticuloasă în ceea ce face (scris, desenat, colorat, aşezat şi îmbrăcat păpuşi).

Voi încerca să descopăr în continuare legături cu trecutul.”

ZOE
29 octombrie 2014
Bucureşti
Episodul 2 – TEOS

Eroul povestiri este un bărbat din Milano al cărui nume era TEOS DARILLI. Viaţa lui s-a desfăşurat între anii 1712-1780. Tatăl său, Ivan, avea o moşie la nord de Milano, din ale cărei produse îşi întreţinea toată familia. Ronila, nevasta lui, picta minunat, creaţiile ei având o puternică influenţă religioasă. Cei doi copii, TEOS şi sora lui mai tânără cu 6 ani, Maricella, au primit o educaţie sobră, părinţii dorind să îi vadă ajunşi membri respectabili ai societăţii milaneze.

Oraşul Milano fusese întemeiat în secolul 4 î.e.n. de galii din Insubria (vechiul nume al Lombardiei). După tratatul de pace de la Konstanz (din 1183), oraşului Milano i se fixase statutul de comună. În secolul 4, ducatul Milano a devenit un important stat din nordul peninsulei italice. La sfârşitul secolului 15 a intrat în sfera intereselor expansioniste franceze şi a luptelor dintre Franţa, Spania şi Sfântul Imperiu. În anul 1540, Milano a căzut sub dominaţia spaniolă. Preluat de Austria după războiul de succesiune spaniolă (în 1713), Milano s-a refăcut rapid, favorizat de reformele Mariei Tereza. Clasa conducătoare, deosebit de activă, a stimulat dezvoltarea centrelor culturale şi iluministe.

Micul TEOS a avut o copilărie frumoasă, vacanţele şcolare fiind petrecute cu familia în vila de la ţară, unde se juca toată ziua, învăţa să călărească, să picteze, să îngrijească preţioşii cai din herghelia tatălui şi să lupte ca un adevărat cavaler. Studiile medii le-a urmat într-o şcoală catolică unde aveau acces numai fiii unor familii bogate. Acolo, în atmosfera sobră şi plină de înţelepciune, s-a format ca un tânăr cu prestanţă şi demnitate, viitor membru de vază al înaltei societăţi a oraşului.

La 20 de ani şi-a început călătoriile în peninsulă şi în oraşele importante ale Europei. Era dornic de a cunoaşte lumea, cu deosebire creaţiile artistice de mare valoare din domeniul picturii, sculpturii şi arhitecturii. Treptat, şi-a descoperit abilităţi de comerciant cu opere de artă, oferindu-le spre cumpărare lucrări valoroase unor nobili colecţionari pasionaţi. Mama şi sora lui continuau să picteze peisaje şi icoane pe sticlă, iar TEOS le vindea la preţuri convenabile, spre bucuria lor.

Avea 25 de ani când i-a murit tatăl, omul prăbuşindu-se de pe calul speriat de o vietate sărită dintr-un tufiş. Moşia revenindu-i prin succesiunea prevăzută în testament, comerciantul TEOS s-a văzut nevoit să renunţe la drumurile negustoreşti şi să preia administrarea terenului vast, aducător de mari venituri.

În anul următor, la insistenţele mamei Ronila, s-a căsătorit cu fata aleasă de ea. Rianna Tidisci, la 17 ani, se afla cu totul la discreţia părinţilor, aşteptându-şi resemnată soarta stabilită de ei. Căsătoria cu moşierul TEOS Darilli i s-a părut extrem de convenabilă. Fata era fericită că părinţii nu îi aleseseră un soţ bătrân, aşa cum li se întâmplase unora dintre prietenele ei. Ajunsă pe proprietatea lui TEOS, Rianna s-a simţit de la început în al nouălea cer. Bărbatul era tânăr, frumos, voinic, bun cavaler, bun moşier şi negustor. În accepţia ei, era bun la toate şi întrunea cele mai distinse calităţi ce i se cereau unui nobil bogat.

Din primele zile ale vieţii de familie, TEOS a stabilit atribuţiile fiecăruia dintre ei: Rianna urma să dirijeze servitoarele de la oraş şi de la ţară, să se ocupe de viitorii copii, iar restul timpului să şi-l petreacă după pofta inimii: să picteze, să cânte, să scrie poezii, să se viziteze cu familiile prietene. TEOS şi-a rezervat drepturi şi ocupaţii diferite de cele ale soţiei. Adminstrarea moşiei îl obliga la şederi îndelungate în casa de la ţară, unde se întâlnea cu oameni de afaceri, organiza partide de vânătoare, întreceri de lupte cavalereşti. TEOS făcea şi numeroase călătorii în nordul regiunii, continuând să achiziţioneze picturi şi sculpturi, valoroase creaţii ale unor mari artişti ai vremii.

Rianna, devenită mamă de 3 ori, i-a născut pe Alberta şi pe cei doi băieţi, Teodorio şi Emmanuele. Primul venit în familie a fost Emmanuele, un băieţel vioi, născut de mama lui la 19 ani. Alberta a văzut lumina zilei la 2 ani după naşterea băiatului. Teodorio, fiul care semăna leit cu tatăl său, a sosit la 3 ani după sora lui.

Până în anul 1762, viaţa familiei a decurs în cea mai deplină normalitate. Pe Alberta au măritat-o cu un bancher bogat din Milano. Ea le mărturisea tuturor că se simţea nespus de fericită. Avea doar 20 de ani. Teodorio, la 17 ani, încă mai studia la colegiul din oraş. Emmanuele împlinise 22 de ani, nu era căsătorit şi dorea să îşi trăiască viaţa din plin, aşa cum făcuse şi tatăl său în tinereţe. Mama lor, Rianna, s-a îmbolnăvit subit de plămâni, încetând din viaţă în ultima lună a anului 1762. Tuberculoza galopantă făcea ravagii în acele vremuri, victimele scăpând de boală numai prin moarte.

Abilul TEOS, după ce şi-a jelit nevasta până în primăvara anului următor, s-a căsătorit cu prima şi marea lui iubire din tinereţe, Mariangela. Femeia era cu 5 ani mai tânără decât el. La 45 de ani arăta ca la 30, deşi trecuse prin nenumărate supărări. Aflând despre dorinţa mamei lui TEOS de a şi-o lua drept noră pe Rianna, Mariangela şi-a ascuns durerea în suflet, grăbindu-se să accepte cererea în căsătorie a cavalerului Dimitrios. Acesta, militar de profesie, şi-a pierdut viaţa într-o luptă, lăsând acasă o văduvă tânără şi doi copilaşi, băieţi care nu împliniseră nici 5 anişori. Nedorind să se recăsătorească, deşi avea pretendenţi, văduva bogată l-a primit de nenumărate ori în casă pe TEOS, iubirea lor devenind mai puternică decât în prima tinereţe. Rianna nu aflase despre viaţa dublă a soţului, crezând că frecventele absenţe de acasă erau datorate multiplelor relaţii comerciale şi prieteneşti, de care TEOS nu ducea lipsă niciodată.

Sosirea văduvei în casele lui TEOS i-a uimit pe copiii acestuia. Din motive de bună purtare, cerute de poziţia lor în lumea celor sus-puşi, toţi trei au acceptat-o cu politeţe pe noua nevastă a tatălui lor. Mai mult chiar, s-au considerat fraţi cu copiii acesteia. Putem spune că TEOS a murit fericit, la cei 68 de ani ai săi. Moartea i-a fost uşoară, omul stingându-se în câteva minute, din cauza unui atac de cord.

Nina Petre
27 noiembrie 2014

COMENTARIUL DOAMNEI ZOE, MAMA AGATHEI

„Cât priveşte karma 2 a Agathei: voi ţine seama de sfaturile primite. Doresc să-mi protejez copila de tot ce-i rău şi să o văd fericită. Nu ştiu cât voi putea, poate doar până la ultima suflare. Voi imprima pe hârtie aceste studii şi le voi da Agathei când va putea înţelege. Sper să-i fie de folos.”

ZOE
30 noiembrie 2014
Bucureşti