Volumul 5 Mărturii în urma revelării unor vieţi anterioare

ADRIANA, medic

EPISOADE SPIRITUALE

  Isabella Ianutti (1887-1916) + comentariu

  Jorje Paradiso (1802-1879) [nepublicat în website]

Episodul 1 - ISABELLA

ISABELLA IANUTTI (1887-1916), Italia. Născută într-o familie de boieri din Piemonte, a avut mari probleme cu sănătatea încă de la vârsta de doi ani şi jumătate, când, urcată pe cal de tatăl ei, a alunecat şi a căzut, suferind un traumatism puternic la coloana vertebrală. Având posibilităţi financiare deosebite, părinţii ei au chemat la patul ei de suferinţă zeci de medici, vraci şi ghicitoare. Cu mare greutate a reînceput să meargă, după un an de chinuri groaznice. Rămasă firavă, delicată, timidă, a crescut ca o floare pe lângă părinţii şi fratele său mai mare. Restabilită aproape complet, a reuşit să înveţe carte cu profesori particulari şi să dea examene la şcoala din zonă. Ajunsă la vârsta de pension, părinţii ei au preferat să o ţină acasă, ajutând-o să înveţe pictură şi muzică, aşa cum dorea copila lor.

Deosebit de talentată la desen, a început să schiţeze îngeri şi să picteze icoane pentru biserica din sat. Remarcată de un pictor adus de paroh pentru renovarea bisericii, acesta a fost impresionat de talentul ISABELLEI, comandându-i icoane pentru prietenii săi bogaţi şi pentru alte biserici. Astfel, tânăra pictoriţă a devenit celebră pentru harul ei, reuşind să câştige bani frumoşi din munca sa. În plus, vocea ei minunată de soprană dramatică era mult apreciată la petrecerile celor bogaţi.

ISABELLA s-a căsătorit la vârsta de 20 de ani cu un tânăr medic, venit în zonă după terminarea facultăţii. Ronaldo o iubea de multă vreme în tăcere, fiind şi el originar din partea locului. Au avut doi copii, un băiat şi o fetiţă. Dorindu-şi enorm de mult cel de-al treilea copilaş, ISABELLA s-a chinuit să ducă sarcina dificilă până în ziua când i-a venit vremea să nască. Din nefericire pentru toată lumea din jurul ei, a născut copilul mort, iar după două zile a murit şi ea, din cauza infecţiei post-natale. Mult regretată de soţ, copii şi părinţi, tânăra de numai 29 de ani a închis ochii pe vecie, regretându-şi amarnic sfârşitul timpuriu.

ISABELLA avea o fire optimistă, dar destul de reţinută. Modestă, echilibrată, ea s-a bucurat de fiecare clipă a vieţii sale, considerând că totul îi vine omului de la Dumnezeu şi trebuie suportate cu răbdare atât binele, cât şi răul.

12 august 2008
COMENTARIUL ADRIANEI:

„În primul rând, înţeleg de ce, încă în jurul vârstei de 11 ani, m-am îndrăgostit de Italia. Eram doar o copilă, dar această ţară mă fascina, limba îmi părea cea mai melodioasă, clădirile, cele mai frumoase. Chiar prima alegere importantă din viaţa mea am făcut-o pe baza acestei pasiuni, e vorba de admiterea pe care am ales să o dau la singurul liceu din oraş unde se putea învăţa limba italiană, şi am reuşit. Pot spune că în continuare viaţa nu mi-a fost legată în mod special de Italia. Deşi, la un moment dat, mi s-a deschis un drum ce putea duce spre un viitor în această ţară, am preferat să nu pornesc pe el, pentru că aşa simţeam. O mică ironie a soartei a făcut ca să nu ajung în Italia decât mult mai târziu şi pentru o singură dată (până acum), deşi era ţara pe care îmi doream să o văd prima dată, iar una din prietenele mele locuieşte acolo.

Isabella a trăit, în scurta ei viaţă, multe lucruri pe care eu am dorit să le trăiesc mult mai târziu şi pot spune că nu le-am trăit nici până acum. Ma refer în special la căsătorie, copii. Deşi unii spun că ar fi cazul să mă gândesc la aşa ceva, viaţa nu m-a adus aproape de acest pas, chiar m-a ţinut (şi încă mă ţine) la mare distanţă de el.

E foarte adevărat că am o pornire specială spre călătorii şi mi s-a oferit ocazia să străbat lumea. Am deja mii de kilometri la activ şi e doar începutul. De mică am vrut să călătoresc, dar părinţii au fost cam protectori şi nu m-au lăsat de capul meu (poate spiritul meu a ales exact o familie care să mă protejeze de necazuri şi accidente). Am recuperat însă când am crescut şi acum nu mă pot opri (deşi ştiu că tata nu doarme noaptea când mă ştie pe avion).

Mă bucur să aud că destinul meu nu se învârte în jurul unor probleme de sănătate. Până acum am fost norocoasă, nu am suferit de nimic grav... iar în total nu am stat în spital mai mult de 10 zile (din momentul zero al naşterii mele).

Mă regăsesc în multe alte aspecte menţionate. Deşi călătoresc mult, nu îmi doresc să trăiesc în altă parte, am un oarecare rău de înălţime – culmea e că se manifestă doar în spaţii deschise –, o oarecare frică de naştere şi problemele care pot să apară – îmi doresc enorm copii, dar simt o frică teribilă legată de momentul naşterii. De cai nu pot spune că mi-e frică, dar nici că sunt animalele mele preferate, destinul a avut grijă să îi ţină la distanţă de mine până acum. E clar că până acum am trăit exact experienţe pe care Isabella nu a avut ocazia sau nu a apucat să le trăiască. De exemplu, Isabella s-a căsătorit cu cel pe care îl iubea, era înconjurată de dragostea soţului. Destinul meu este exact invers (nu voi avea parte de multă dragoste din partea soţului sau nu mă voi căsători din dragoste) sau unele aspecte se pot repeta, dar în altă ordine (voi avea o familie fericită, ca cea a Isabellei, doar că, până o voi forma, trebuie să experimentez alte lucruri)?

Cred că sunt multe aspecte pe care trebuie să le înţeleg pentru a afla cum pot să folosesc toate aceste informaţii despre vieţile anterioare pentru a fi împlinită şi fericită în această existenţă. Sunt o fire care analizează mult detaliile pentru a înţelege şi experimenta toate aspectele unei situaţii.”

14 august 2008

 

Episodul 2 – JORJE

Columbianul JORJE PARADISO (1802-1879) s-a născut în Amazonia, aproape de graniţa cu Brazilia, într-un cătun izolat, pierdut de lumea civilizată. Părinţii săi, oameni săraci, trăiau mai mult din vânat şi pescuit. Tatăl lui JORJE mai scotea un câştig şi din vânzarea unor obiecte tradiţionale pe care le sculpta în lemn. Pe vreme frumoasă, pleca pe jos câţiva kilometri până la cea mai apropiată aşezare civilizată, unde îşi dădea obiectele de cult pe mâncare şi ceva haine pentru familia sa.

JORJE avea încă de mic o dorinţă aprigă de a cunoaşte lumea. La 15 ani şi-a luat rămas bun de la părinţii, bunicii, fraţii şi surorile sale, după care a pornit pe drumul, cunoscut de la tatăl său, spre modesta aşezare ce promitea să devină un adevărat oraş. Băiatul şi-a găsit de lucru la un cârciumar unde făcea de toate: vindea, servea clienţii, mătura, spăla. Toate aceste îndeletniciri istovitoare îi erau recompensate cu hrana zilnică şi adăpost într-o odăiţă din spatele localului în care erau primiţi clienţii. După 2 ani, tânărul JORJE îşi făcuse deja planul de însurătoare cu fata patronului său. Lolita era îndrăgostită foc de el, dar fericirea lor depindea în mod covârşitor de toanele lui Pedro, tatăl Lolitei. Într-o zi, găsindu-l în cârciumă bine dispus, cei doi tineri s-au prezentat în faţa lui, mărturisindu-şi iubirea şi rugându-l să le dea binecuvântarea unirii prin căsătorie. La început intrigat de îndrăzneala lui JORJE, a cedat în cele din urmă rugăminţilor fiicei sale, care l-a implorat stând în genunchi timp de o oră întreagă.

Zis şi făcut. S-au cununat, s-au mutat separat într-o căsuţă a lui Pedro, văzându-şi de viaţa lor. JORJE a devenit asociatul socrului său, afacerea cu cârciuma înflorea văzând cu ochii, iar toată familia era mulţumită. Lolita a născut şapte copii, pe care i-a educat foarte bine, iar soţul ei i-a dăruit multă iubire. JORJE s-a stins din viaţă la 77 de ani, fiind urmat de soţia sa după câteva luni. Amândoi au fost îndelung jeliţi şi regretaţi de copiii şi nepoţii lor.

Adriana, de la columbian ai preluat spiritul de independenţă, dorinţa permanentă de a cunoaşte cât mai mulţi oameni, de aproape şi de departe. Se mai poate remarca firea ta cinstită, corectă şi truditoare. Cu toate că natura şi soarta te-au înzestrat cu multe daruri, totuşi, din fire eşti un om modest şi la locul său, asemenea columbianului nostru.

Un mic avertisment: să eviţi, în general, consumul de alcool, deoarece Jorje cam trăgea cu paharul pentru a-şi stimula clienţii să consume mai mult.

2 octombrie 2008