X publicistică 1 noiembrie 1877 15 februarie 1880



Yüklə 4,51 Mb.
səhifə48/61
tarix27.07.2018
ölçüsü4,51 Mb.
#60286
1   ...   44   45   46   47   48   49   50   51   ...   61
Act laudabil se zice cînd un isprăvnicel de moşie dă o gustare (zacuscă) gratis membrilor unii juriu agricol.

(v. Monit. of. no. 263 din 21 noiemvre 1879, coloana l-ia).

„O mînă spală pe alta şi amîndouă obrazul" se zice cînd se deschide un credit extraordinar de 5 875 lei pentru a se plăti unui domn advocat (să presupunem că este frate cu un ministru în activitate) pentru un proces ce nu l-a cîştigat.

(v. Monit. of. no. 262 din 20 noiemvre 1879, pagina 7228, coloana 1-ia).

*

Citind acestea, redactorul „Presei" se simte jignit în amorul său fratern, şi publică pe pagina I următoarele :



 

25 — C. 832


Un răspuns jurnalului ,,Timpul"

Deunăzi ,,Timpul" a fost silit de principele Al. Ştirbei să recunoască că a calomniat pe d. B. Boerescu în afacerea Băncei de Bucureşti.

Astăzi va fi silit de d. Lascar Catargiu, cu colegii săi de la 1872, să recunoască că calomniază pe d. C. Boerescu, prin numărul său de la 27 noiemvrie curent.

Iată despre ce este vorba:

„Timpul" de ieri, imitînd pe ziarele umoristice, rîde de d. ministru de interne, care a cerut Camerii un credit extraordinar de 5875 lei, pentru a plăti datoria contractată de stat către fratele altui ministru, adică către d. C. Boerescu, relativă la un proces pierdut, zice ,,Timpul", şi susţinut de acesta.

Am mers Îndată să luăm informaţiuni, şi iată ce am constatat prin noi înşine :

Statul, prin sentinţa Curţei de Apel din Bucureşti, secţia II, no 163 din 1866, a fost osîndit să plătească d-lui Pană Olănescu suma de 421 000 lei vechi.

În urma unei consultaţiuni subsemnată de d-nii G. Costa-Foru, C. Boerescu, C. N. Brăiloiu şi I. G. Florescu, statul face cerere de revizuire.

D. G. Costa-Foru, însărcinat cu apărarea acestei cauze, are fericirea să sfărîme sentinţa Curţei no. 163.

Curtea de Casaţiune însă casează, şi prin sentinţa sa no. 484 din 1871 trimite cauza în cercetarea curţii din Focşani.

În acest interval, ilustrul advocat G. Costa-Foru devenise ministru şi acest distins bărbat a crezut că nimeni altul nu-1 poate înlocui decît d. C. Boerescu.

După multe stăruinţe, d. C. Boerescu primeşte a apăra pe stat. Onor. d. P. Mavrogheni trebuie să-şi aducă aminte despre acest fapt şi poate da informaţiuni precise „Timpului".

Se încheie o convenţiune între stat şi d. C. Boerescu, cu data din 1872 şi care poartă subsemnătura proprie a d-lui Lascar Catargiu. Acest contract a fost aprobat de întregul Consiliu de Miniştri şi s-a întărit prin decret domnesc.

D. C. Boerescu pledează în trei rînduri la Curtea din Focşani, şi această Curte, prin trei deosebite încheieri, retractează sentinţa Curţei din Bucureşti cu no. 163 şi apără pe stat de plata sumei de 421000 lei vechi. (Sentinţele Curţei din Focşani sec. II, no. 72 şi no. 175 din 1872).

D. P. OIănescu face recurs în casaţiune.

D. C. Boerescu are fericirea să triumfe şi de astă dată : Casaţia respinge recursul d-lui Olănescu asupra sentinţei Curţei din Focşani no. 175, pronunţată asupra opoziţiunei, şi astfel se stinge implicit şi recursul d-lui Olănescu contra sentinţei aceleiaşi Curţi cu no. 71.

Aceste fiind, în rezumat, faptele principale ale acestei afaceri, cum rămîne cu „Timpul", care cutează sa puie în suspiciune onorabilitatea d-lor Lascar Catargiu, G. Costa-Foru, P. Mavrogheni, C. Boerescu etc.

Dacă este adevărat că o ,,mînă spală pe alta şi amîndouă obrazul", am voi să ştim care sînt mînile care mai pot spăla tina care se grămădeşte pe obrazul acelor redactori de la ,,Timpul", cari tind a-şi face din calomnie o adevărată meserie?

O ultimă întrebare.

Oamenii cinstiţi nobili de la acel ziar cred oare că este cinstit şi nobil pentru guvernul actual să nu plătească o datorie a statului către un particular, numai din cauza că acest particular a contractat cu d. Lascar Catargiu şi pentru că este fratele unuia din miniştri?

Dacă au o asemenea credinţă, să o spuie, şi totdeodată să ne autorize şi pe noi a-i imita, cercetînd viaţa privată a multora din neprihăniţii lor partizani ! ...

*

Mare supărare !



Însă noi credem că ea a izbucnit mai ales pentru ca să ni se poată arunca vorbele cu care începe răspunsul „Presei" la o întrebare ce nimeni nu i-a făcut.

Pentru aceea ne mărginim la o rectificare.

Nu am recunoscut niciodată şi nici nu recunoaştem că am calomniat pe d. V. Boierescu ; am declarat numai că nu bănuim pe principele A. Ştirbei şi pe alţi oameni oneşti care au fost luat parte la Banca de Bucureşti.

Dacă „Presa" doreşte şi alte explicaţii, nu are decît să ni le ceară.

Dacă însă ,,Presa" se crede în drept de-a bate toba cea mare chiar asupra aforismelor, glumelor şi diverselor din „Timpul" şi de a sacrifica pagina sa întîi relevării fulgerătoare a foiletonului de pildă, atunci lucrul nu numai că ar fi de tot hazul, dar potenţîndu-se ar ajunge la pagina a patra. O exegeză subţire şi advocăţească a interesantelor anunţuri i-ar face pe redactorii acelei foi să descopere şi acolo aluzii la adresa marelui om de stat sau a rudelor sale şi cu acest chip pagina a patra a „Timpului" s-ar primejdui de-a deveni talmudul redactorilor „Presei".

Foaia, care din amicul nostru rece a devenit duşmanul nostru cald, va recunoaşte cu noi că urmările unei asemenea polemice ar fi un dezastru intelectual atît pentru redactorii cît şi pentru cititorii ei.



[29 noiembrie 1879 ]
[„ERAM CURIOŞI ÎNTRUCÎTVA..."]

 

Eram curioşi întrucîtva să vedem izbucnirile de bucurie comprimate cari aveau să însoţească din partea presei guvernamentale votarea pe articole şi în total a legii răscumpărării drumurilor de fier.



Pe noi nici nu ne-a uimit trecerea repede a acelei legi prin Adunare, nici ne-a mai cauzat întristare măcar. Întristarea cea mare care apasă sufletul nostru e de un caracter atît de intensiv, încît, orice s-ar mai petrece în ţara aceasta, ea nu mai poate fi augmentată. Pentru un om ca şi pentru o ţară indiferent daca un fluviu sau un ocean [î]i îneacă; dar e un fluviu de baionete străine, dar e un ocean de datorii publice, dar precede moartea economică pe cea politică sau cea politică pe cea economică, rezultatul letal e acelaş. O fatalitate grea, păcatele părinţilor şi a strămoşilor poate, păcatele generaţiei actuale, setoase de cîştig şi lipsite de conştiinţă, un ce nedefinit ca adîncul Gheenei, incalculabil ca lipsa de caracter, variabil asemenea vecinicului neadevăr apasă asupra acestei ţări stoarse şi sărmane, acufundate în apatia popoarelor osîndite la nefericire.

În tradiţiile lumei creştine, care crede în venirea lui Antihrist, ezistă legenda că acest duşman al adevărului şi al sufletelor se va naşte lîngă gurile Dunării. Dacă ţinem seamă de împrejurarea că există într-adevăr în cazuri escepţionale o clar-vedere în viitor, daca ţinem seamă că milioane de oameni cred în venirea acelui duşman al universului şi vedem stările de lucruri din ţara noastră, vom trebui s-ajungem la încheierea că aici şi numai aici el se va naşte sau s-a născut. Aici, unde vînzătorii patenţi de ţară trec de mari patrioţi, aici în Babel, unde cuvintele şi-au pierdut înţelesul lor originar, aici unde cei ce vor avea nenorocirea de a trăi vor invidia repaosul celor din mormînt.

Crezi oare, cititorule, că acea sarcină de un sfert de miliard de datorie directă, încărcată alaltăieri în spatele a sute de mii de oameni cari n-au nici mălaiul trebuincios hranei lor de toate zilele, crezi că acea sarcină e singura care li se va impune ?

Dar cîteva zile vor trece numai şi ne vom pomeni cu împrumuturi de zeci de milioane pentru Ploieşti—Predeal, pentru Mărăşeşti—Buzău, zeci de milioane pentru plata datoriei flotante, o sută de milioane pentru cheltuielele războiului, zeci de milioane pentru plata greci lor în socoteala mănăstirilor închinate, căci şi aceştia, încurajaţi de geniul risipei ce domneşte la noi, vin cu nouă pretenţii. Din toate colţurile risipei publice ni s-arată capul unei datorii, pînă ce întreg bugetul statului nu va mai ajunge nici la plata dobînzilor acelor datorii, pînă ce o comisie europeană instituită în visteria noastră va veni ca să constate adîncimea prăpăstiei,

Ridica-vor chilele de grîu de calitate slabă şi vitele de rasă proastă pe care le produce în tot anul ţara aceasta acele datorii din cari unele votate, altele a se vota de acum înainte, acea sarcină prea grea pentr-un stat bogat chiar, pentru un stat în floarea lui? Se pomeneşte vremea tătarilor, vremea turcilor, a fanarioţilor, a cîrjalîilor; păstra-va poporul nostru atîta memorie din ziua de azi pentru a pomeni vremea roşilor? Exista-va acest popor sau istoricii străini vor pomeni de el în compendiile lor ca de-o curiozitate etnologică, dispărută de pe pămînt, pentru că n-a avut nicicînd energia de-a se ridica contra mişeilor, ci aclamîndu-i din contra, ca salvatori ai săi, au răstignit pe adevăraţii lui fii?

Exista-va el, cînd Antihrist, personificat în acel fin şi elegant agent al panslavismului, cu barba albă şi cu fizionomia ce inspiră încredere, cu atît mai periculos cu cît e mai simpatică figura lui, l-a promis de mult încă amicilor săi?

Dar nu întreg, nu viguros, nu tînăr ar fi chemat a trece poporul românesc sub dominaţiunea uriaşului. Cu măduva secată, cu puteri sleite, cu sîngele stors, îmbătrînit în mod artificial prin veninurile cele mai subtile ale corupţiei apusene şi răsăritene, unind în el fatalismul oriental cu necredinţa occidentală, astfel e menit — un copil sleit de puteri — să cază în mîna pînditorilor, puternicilor, fireştilor săi inamici.

Prea ar fi fost frumos, prea vrednic de admiraţia viitorului să cază cu arma în mînă ca un erou din oasele căruia răsare răzbunarea şi viaţa ideilor; prea ar fi avut copiii tradiţii mari despre părinţii lor şi prea aveau speranţă în viitor.

Nu. El trebuie să cază ca un laş, prin venin luat de bună-voie, prin abdicare de bună voie [de] la rolul său istoric, prin recunoaşterea pe faţă că e incapabil de-a avea o altă Adunare decît cea a Pătărlăgenilor, un alt guvern decît acela al lui Brătianu.

Pe noi ne ajunge în întunericul în care ne aflăm o rază din vremea lui Mircea cel Bătrîn şi al lui Ştefan cel Sfînt pe noi ne ajunge încă amintirea lui Matei Basarab; nepoţii noştri nu vor avea înainte-le decît chipul hidoasei pocituri care a înveninat ţara aceasta cu răutatea şi perversitatea sa şi a fratelui său de cruce, care zilnic o vinde. Şi strănepoţilor le


va fi scîrbă de noi, cu silă vor căuta, vor voi să se scuture de amintirea prezentului ca de un vis rău, fiindu-le ruşine de a purta acelaş nume pe care-1 poartă astăzi trădătorii ţării şi vînzătorii sîngelui, pămîntului şi a muncii ei.

Aliat cu Struossberg pentru a-i plăti în 90 de ani două miliarde şi mai bine pentru drumul de fier, aliat cu ruşii pentru a le ceda Basarabia, aliat cu Alianţa izraelită pentru a da ţara legată de mîni şi de picioare pe mîna evreilor, aliat cu bursa din Berlin pentru răscumpărare, d-lui Brătianu nu-i mai rămîn în perspectivă decît două mari alianţe. Alianţa cu grecii, pentru a le da moşiile statului, cu Rusia, pentru a le ceda Moldova.

Şi, precum ştim, agentul panslavismlui şi ceata sa sînt capabili de orice.

[30 noiembrie 1879]

 

[„S-APROPIE ÎNCEPUTUL SFÎRŞITULUI"]



 

S-apropie începutul sfîrşitului.

De acum, după ce şi răscumpărarea drumurilor de fier e terminată după pofta inimei d-lui Brătianu şi după ce d-nii deputaţi au dat dovezi splendide şi suficiente despre elasticitatea tinerelor lor conştiinţe în cestiunile vitale ale ţării, se va începe un alt joc de bursă în toate dimineţele, acela al împămîntenirii individuale.

Se aude de ex. că d. Brătianu, cu ocazia votului răscumpărării, nu aştepta decît o probă oarecum supremă de docilitatea şi elasticitatea conştiinţei ciracilor săi în cestiunile cele mai grave şi acum, această siguranţă cîştigată, se va începe realizarea treptată şi prin admiteri individuale a categoriilor promise de marii noştri oameni de stat ocultei „Alianţe izraelite".

Cu acest chip ingenios se vor crea încet-încet condiţiile juridice ale desfacerii cu toptanul a României, condiţiile de drept a acelora cari sînt meniţi a moşteni statul şi naţia românească pe acest pămînt.

Şi moştenitorii vor veni curînd să-şi solicite moştenirea.

Cele 250 de milioane votate pentru răscumpărarea drumurilor de fier, suta de milioane pentru cheltuielile de război despre care roşii tac încă asemenea peştelui, cele 65 de milioane pentru deficit şi calea Ploieşti—Predeal, milioanele pentru Mărăşeşti—Buzău, în fine milioanele ce le vor vota grecilor pentru mănăstirile închinate, toate aceste vor apăsa în curînd bugetul într-un mod atît de îngrozitor încît va suna ceasul desfacerii cu deridicata a averii statului român şi atunci noii cetăţeni, apelînd la capitalurile străine, le vor putea cumpăra pe preţuri de nimica.

Poate că moşiile acestea ale statului vor ajunge pentru a se plăti datoria publică, însă, în momentul în care nu vom mai avea datorii, nu vom avea nici ţară.

Astfel vro cîţiva ani de guvernare roşie sînt îndestul pentru a stîrpi condiţiile de existenţă ale poporului pe secole înainte.

Răscumpărarea drumurilor de fier e un dezastru financiar care, într-un moment de nevoie, de război bunăoară sau de complicaţiuni exterioare, se va dovedi că ne-a ucis cu totul creditul, încît n-am avea nici de unde să ne înarmăm. Uşurinţa cu care s-a votat a uimit nu numai pe români, ci şi pe străinii ce locuiesc în ţară şi cari nu pot fi cu totul indiferenţi la soarta acestui pămînt.

Dar pe lîngă uşurinţă sîntem datori a ţinea seamă şi de reaua-credinţă evidentă care a domnit la votarea proiectului de răscumpărare.

Există o oră reglementară a închiderii şedinţii şi, cînd aceasta sună, prezidentul e dator a întreba Adunarea daca ea voieşte sau nu să prelungească şedinţa şi pînă la cîte ore anume.

D. C. A. Rosetti a lăsat această oră să treacă, făcînd astfel pe toţi să crează că, după mîntuirea discursului ţinut în ora reglementară a închiderii, va şi urma închiderea şedinţei. Mulţi din deputaţi, mai cu seamă din opoziţie, erau parte în salele secţiunilor, parte au plecat după ora reglementară de închidere.

Cînd d. C. A. Rosetti a observat că o seamă din cei mai însemnaţi membri ai opoziţiei se duseseră, a propus prelungirea şedinţei pînă la terminarea cestiunii.

Astfel, la 10 ceasuri noaptea, ca şi cînd ar fi dat tătarii, s-a terminat votarea unei legi care, privită în sine, nu avea nevoie de grabă, ci din contra de-o lungă şi minuţioasă discuţiune.
Mirată de-o asemenea procedură de codru, opoziţia în momentul votării legii a părăsit sala, de vreme ce faţă cu faptul pur şi simplu al majorităţii prin număr nu mai rămînea nici o discuţie cînd acea majoritate condusă de instincte de bursă.

Dar cu asemenea procedări de codru sîntem deprinşi. Ne aducem aminte de ciudata întîmplare cînd majoritatea actuală s-a constituit în colegiu electoral al judeţului Suceava, alegînd deputat pe d. Morţun, care n-avea nici voturile alegătorilor, nici mandatul biuroului electoral legiuit. Aşteptăm încă multe asemenea minuni din partea actualei majorităţi a Adunării, aşteptăm ca la ocazie ca să se constituie în sinod şi să aleagă pe d. Sihleanu mitropolit al Ungro-Vlahiei.



[1 decembrie 1879]

 

UNITATEA DE VEDERI ÎN CABINETUL ACTUAL



 

Nefiind oameni de ceartă şi necăutînd sfada cu lumînarea, ca turcul care aştepta să-i calce cineva pe colţul işlicului ca să-1 ia la harţă, întrebăm numai cu toată smerenia cuvenită daca oameni cari s-au combătut cu cea mai mare vehemenţă şi şi-au imputat manopere neleale, ilegalităţi, influenţe si presiuni în alegere, vînzare de ţară, escamotare de voturi, ignoranţă şi lipsă de orice titlu de merit, pot merge mîni mînă în mînă şi înfrăţiţi ca să facă — vorba vine — fericirea ţării.

De aceea, sub titlul de Unitatea de vederi în cabinetul actual, vom publica o serie de articole, nu ale noastre, ci ale ,,Presei" bunăoară sau ale ,,Românului" şi nu tocmai vechi, ci Feţi-frumoşi de cîte şapte luni, de prin aprilie şi mai anul curent.

Din aceste producţiuni cititorul nostru va învăţa multe lucruri frumoase şi instructive; va învăţa cum, pentru a-ţi face pe cineva prieten, trebuie să-1 tratezi cu eleganţa bîtei şi a reteveiului şi cum Mărgăriteştii, Pătărlăgenii, Dimancii, ieri încă numiţii ignoranţi, inepţi, neoneşti, devin de a doua zi nişte dulci prieteni cari te susţin şi pe cari-i susţii, totul, se-nţelege, in majorem Romaniae gloriam.

De aceea începem seria prin următorul articol al „Presei", scris la 30 aprilie anul curent.

Bucureşti, 30 aprilie

Citind cineva jurnalul „Românul" şi unicul lui satelit, „Telegraful", nu vede decît declamaţiuni şi iarăşi declamaţiuni patriotice, apoteozînd independinţa ţărei ca operă gratuită a acestui guvern, care a binemeritat de la patrie, şi intonînd pe coarde melodioase gloria pe care zic că, întocmai unor prestidigitatori, ar fi făcut-o să reuşească mai radiantă decît în cele mai militare timpuri ale bravei Românii.

Acesta este şi acesta a fost totdeauna diapazonul de care s-a servit partidu radical la noi spre a ajunge sau a se menţine la putere.

Au trăit din. eroare publică transfigurată şi vor şi de astădată, fie şi pe ruinele ţării, a triumfa tot prin eroare. Cînd vor începe aceşti oameni a stima această opiniune publică în numele căreia declamă? Cînd vor începe ei a numi cu adevăratul lor nume faptele al căror autor sînt şi situaţiunile ce au creat acestei zvînturate ţări care a meritat o soartă mai bună ?

Cînd vor începe în fine ca, atît prin presă cît şi prin întruniri, să lumineze lumea în loc sa speculeze credulitatea publică ?

Iacă întrebări ce, cu. inimă strînsă de durere, [î]şi face orice om de bun-simţ şi orice bun român. A asculta cineva numai vorbele şi organele radicalilor, ţara niciodată nu s-ar fi aflat mai prosperă, mai avută, mai fericită, mai iubită de vecinii noştri de la fruntarii şi de întreaga Europa ca în timpurile de faţă.



Deşi radicalii au aruncat ţara în ghearele panslaivismului din care n-a ieşit decît sîngerîndă şi sfîşiată; deşi au aruncat armata şi soarta ţărei peste Dunăre de unde nu. s-a întors decît cu 100 milioane datorie publică, cu doliu şi pentru. ţară şi pentru familiile lor, cu ruina economică prin pierderea vitelor şi cu. hidoasă. mizerie prin toate satele acestei Românii ce surîdea altădată ; deşi, cînd armata română ocupa Vidinul ca garanţie a cheltuielilor de răzbel, s-a făcut eroarea neiertată de a-l părăsi şi de a compromite interesele noastre de tot genul; totuşi aceşti oameni cutează a cînta fericirea ţarii şi a dirigea atenţia publică spre acest abstract şi duios curent, pe cînd ei de altă parte se adoper[sic] a prepara soluţiunea cestiunii ovreilor şi poate giulgiul său, mormîntul numelui de român
Înţelegem pe radicali ca să-şi susţie faptele şi să-şi nege greşalele comise, ce au să se resimţă secular în această ţară; înţelegem pe aceşti domni că nu voiesc a-şi recunoaşte eroarea, că au permis ambiţiei lor a întrece capacitatea ce le-a dat D-zeu; înţelegem în fine pe aceşti domni, ce profesează maxima : Post mortem nihil, că nu vin aşa de repede să afirme ca la 1868 greşalele lor, pronunţînd încă o dată faimoasele cuvinte : Fraţilor, iertaţi-ne că am greşit; nu înţelegem un lucru însă, cum, în gradul de cultură şi lumină în care a ajuns ţara şi corpul electoral, se mai pot găsi unii din tineri cari să le dea concurs din cînd în cînd!

Aceşti puţini tineri cu a căror instrucţiune se îmbracă radicalii spre a se prezinta poporului trebuie a înţelege că rolul lor urmează să fie mai înalt şi mai mare ; că lor nu le poate fi rezervate numai locul şi onoarea de a figura prin biserici la Te Deum; că ei ar putea să aibă o înrîurire şi o acţiune în conducerea destinatelor statului, întrunindu-se cu adevăraţii bărbaţi liberali şi întărind astfel şi mai mult liga oamenilor de stat ce au de deviză : Munca şi meritul, patria şi libertăţile publice.

Vericari ar fi însă conduita politică ce vor ţine în viitor aceşti cîţiva tineri, atît de abuzaţi de către radicali, domnii alegători trebuie, prin atitudinea lor, să facă justiţie cu aceşti oameni ce au crezut că pot a se substitui suveranităţii naţionale, conducînd la război, ruină şi dezmembrare naţiunea română.

Acum, mai mult decît oricînd, d-nii alegători vor înţelege cît de grav este a se lăsa să fie amăgiţi prin declamaţiuni şi împinşi spre ruina politică şi materială.

Cruda esperienţă este făcută. Generaţiunile viitoare se vor întreba: Ale cui păcate espiez ele plătind atîtea milioane? Şi istoria, în doliu pentru pierderea Basarabiei în secolul al 19-lea sub domnia radicalilor, va răspunde: Plătiţi votul nesocotit de la 1868 şi de la 1876.

S-a dat o concesiune îndoit de scumpă străinilor spre a-şi asigura radicalii puterea ce simţeau că are să le scape dacă nu vor lupta cu asemenea arme escepţionale. S-a plătit chilometrul cu 270 mii fr.

Şi cine declamă cu toate acestea, prin întruniri şi jurnale, că conservatorii au vîndut ţara străinilor? Tot radicalii.

Astfel, ca consecinţă a votului din 1868, ţara prin sudori de sînge [î]şi varsă avuţia şi economiile sale în. punga străinilor, pe cînd aceste sute de milioane s-ar fi putut întrebuinţa gradat pentru înflorirea şi prosperarea economică a ţărei. Astfel, în doi ani de guvernare radicală, s-a scomptat viitorul generaţiunilor viitoare, transmiţîndu-li-se ca moştenire plata anuităţilor înscrise în buget.

Votul din 1876 este o a doua nesocotinţă, comisă tot prin efectul declamaţiunilor patriotice a acestui partid radical ce lasă sfîşieri adînci în pămînt şi goluri profunde în finanţele ţărei cînd trece pe la putere.

S-a strigat: jos timbru[l] ! jos licenţa ! jos monopolul ! jos aceste impozite puse spre a se achita datoria publică făcută de radicali la 1868, şi naţiunea, într-un moment de entuziasm pentru pămîntul tăgăduinţei, i-au crezut pe radicali şi i-au votat.

Ce au făcut însă radicalii cu acest vot, dat cu atîta inocenţă pentru desfiinţarea impozitelor? Desfiinţatu-le-au? Nu; căci nu puteau, trebuia să se plătească greşelele lor din 1868; ba mai mult, a întreit timbru[l], a îngreuiat taxa depeşilor şi scrisorilor. Mărginitu-s-au aci ?

Deloc. Evenimentele se anunţă, şl ei, temîndu-se că naţiunea nu are să le mai dea mandatul pentru aceste timpuri escepţionale, În loc să dizolve Camerile şi să ceară un nou mandat, din contra, se substituie voinţei naţiunei, calcă suveranitatea ei şi dă concurs Rusiei, pe cînd ştiu de la prinţul Gorciacoff, care o declarase la întrevederea sa cu d. Cogălniceanu În Ploieşti, „că Basarabia urmează a se retroceda".

Această cunoştinţă ce aveau radicalii de soarta ce ameninţa Basarabia nu se poate nega. D. Cogălniceanu a declarat-o în Parlament că sînt propriele cuvinte ale d-lui Gorciacoff.

Iacă dar şi fructele nesocotitului vot din 1876 !!! Vadă-se acum buna-credinţă de care s-a uzat pentru ca d-nii alegători să înţeleagă cum are să se urmeze şi în chestia ovreilor, atît de ocolită de radicali.

Terminînd, conjurăm pe toţi d-nii alegători ca : în numele datoriei publice din nou înscrise în bugetul statului, ca în numele conservării Românii atît de zvînturată în aceşti din urmă trei ani să meargă tinerii şi bătrînii la vot, votînd pentru opoziţie, căci lugubra voce a tocsinului a sunat naţiunei! ...

Va să zică acum şapte luni roşii erau în ochii d-lui Boerescu oameni cari au trăit din eroare publică, cari triumfă pe ruinele ţării tot prin eroare, cari aruncă ţara în ghearele pan slavismului, de unde n-a ieşit decît sfîşiată şi sîngerîndă.

Aceşti roşii au adus : 100 milioane datorie publică, doliu pentru ţară şi familii, ruina economică, hidoasa mizerie prin satele României.

Ei au compromis interesele de tot genul.

Au preparat soluţiunea cestiunii izraelite şi poate giulgiul ei, mormîntul numelui de român.

Au permis ambiţiei lor a întrece capacitatea ce le-a dat-o Dumnezeu.

Ţara, în urma votului roşiilor din 1868, prin sudori de sînge îşi varsă avuţia şi economiile în punga străinilor.

Cînd trec roşii pe la putere lasă sfîşieri adînci în pămînt şi goluri profunde în finanţe. Au dat concurs Rusiei pe cînd ştiau că Basarabia urmează a se retroceda. Lugubra voce a tocsinului a sunat naţiunii:

Alegătorii să facă justiţie cu aceşti oameni ce s-au substituit suveranităţii naţionale, conducînd la răzbel, ruină şi dezmembrare naţiunea română.
Toate din nefericire adevărate.

Ce sînt roşii peste şapte luni — azi?

Ce alta decît buni prieteni şi mari patrioţi.

 

[II]



 

În numărul ,,Presei" de la <21 aprilie> [30 aprilie] a.c. roşii au fost, precum am văzut, oameni cari trăiesc din eroare publică, triumfînd pe ruinele ţării, aruncînd ţara în ghearele panslavismului, aducînd doliu, ruină economică, mizerie hidoasă, preparînd mormîntul numelui român, lăsînd sfîşieri adînci în pămînt şi goluri profunde în finanţe, dînd concurs Rusiei cu ştiinţa pierderei Basarabiei, conducînd naţiunea la răzbel, ruină şi dezmembrare, încît...

Vocea lugubră a tocsinului a sunat!

Popor ! Fă justiţie cu aceşti oameni!

Lucrul se agravează însă şi mai mult citind articolul de mai la vale al „Presei", scris cu cîteva zile mai înainte, adică la 21 aprilie, tot anul de la naşterea lui Hristos 1879, adică anul curgător.

Iată-1 şi pe acesta :

A distinge în sînul mulţimei, unde se agită cu incoerenţă atîtea nulităţi zgomotoase, unde se izbesc cu confuziune atîtea prezumpţiuni neputernice şi atîtea pretenţiuni rivale.

A distinge în această mulţime pe toţi oamenii capabili, instruiţi, integri, animaţi de ferma voinţă a binelui, de ardenta dorinţă de a se onora onorînd ţara lor.

A-i chema de pretutindeni la sine.

A-i pune la lucru şi pe fiecare la locul său.

A escita prin emulaţiune facultăţile lor şi a le îndoi forţele.

A face să iasă din obscuritate tot ceea ce merită a fi la lumină.

Acesta fu secretul tutulor marilor regi, tutulor marilor miniştri a căror memorie istoria a transmis-o posterităţei.

Acest secret pare a fi cu desăvîrşire la noi pierdut sau mai bine putem zice că el nu a fost niciodată cunoscut.



Miniştrii noştri nu par a fi tăiaţi în stofa din care se fac marii miniştri.

Ideea ce i-a preocupat şi îi preocupă mai presus de toate este domnirea oamenilor partidului în capul căruia se află, este recompensarea acelora ce i-au servit, este îmbuibarea acelora cari s-au arătat mai slugarnici şi mai lipsiţi de sentimentul onoarei şi demnităţei personale.

Dar aceştia sînt ignoranţi, incapabili, neoneşti...

— Nu face nimic : ei sînt buni, căci sînt oamenii partidului nostru.

— Dar toate interesele statului care li sînt încredinţate periclitează În mîinile lor; dar administraţia suferă, dar justiţia se corumpe; dar morala publică este ofensată; dar descompoziţiunea socială începe a se întinde în sînul întregii naţiuni !

— Nu face nimic : interesele partidului sînt mai presus de interesele statului, şi toţi oamenii noştri sînt buni, căci mai presus de toate ei se preocupă de triumful şi glorificarea partidului.

— Dar ei delapidează banii publici; dar ei vînd sudoarea ţăranului; dar ei deseacă toate sorginţele de avuţie materială şi morală a naţiunii ! ...

— Nu face nimic : ei sînt buni, căci ei sînt oamenii partidului nostru.

Am chemat în mai multe rînduri atenţiunea tutulor oamenilor noştri politici pe care-i preocupă viitorul statului român asupra unui fapt ce ni se pare de cea mai mare gravitate şi care se generalizează astfel încît tinde a se transforma în doctrină de stat.

Toţi constatăm cu durere că sînt puţini tineri la noi cari iau drumul laboarei conştiincioase pentru a atrage asupra lor stima şi atenţiunea publicului.

Sînt puţini aceia cari, dominaţi de legitima dorinţă de a ocupa un loc în ierarhia socială, aspiră a ocupa acest loc prin serviciuri aduse ţărei şi prin dobîndirea cunoştinţelor ce dă studiul şi a esperienţei ce se cîştigă prin maniarea îndelungată a afacerilor publice.

Dacă cercetăm cauza principală a acestui grav simptom, să ne întrebăm cari sînt aceia cari ajung la toate demnităţile şi toate funcţiunile statului, la toate onorurile, la toate recompensele, la toate distincţiunile ?

Aceia cari au insultat mai mult.

Aceia cari au aruncat cu mal multă abundenţă injuria şi scuiparea.

Aceia cari s-au făcut organele doctrinelor şi faptelor celor mai subversive.

Aceia care au atacat cu mai multă imprudenţă şi cutezanţă însăşi bazele pe care repauzează orice stat şi orice societate civilă.

Aceasta constituie un fapt de cea mai mare gravitate şi de cari sînt responsabili aceia cari se află în capul partitelor şi în capul statului.

Ştiinţa, laboarea conştiincioasă, meritul onest, înaltele cualităţi ale inteliginţei şi ale caracterului, cari constituie producţiunea, forţa, demnitatea şi gloria unui stat, vor tinde a dispare din ce în ce mai mult din mijlocul nostru, ca să lase locul numai unei acţiuni de descompoziţiune, de anarhie şi de decadenţă.

Într-o asemenea stare de lucruri şi cu asemenea principii admise de şefii noştri politici

Cea mai înaltă expresiune a forţii unui stat, ştiinţa, este despreţuită.

Cea mai preţioasă sorgintă a activităţii naţionale, laboarea, este desecată.

Cel mai demn titlu la atenţiunea oamenilor ce se află în capul afacerilor publice, meritul, este desconsiderat.

Cel mai nobil sentiment ce împodobeşte pe omul ce aspiră a juca cu demnitate un rol în ţara sa, respectul de sine însuşi, este luat în ridicol.

Laboarea este înlocuită prin declamaţiune şi intrigă.

Respectul de sine prin linguşire şi servilism.

Meritul este înlocuit prin turbulenţa zgomotoasă şi prin cutezanţa de a arunca pretutindeni injuria şi insulta.

Dacă pe asemenea baze şefii partidelor şi oamenii noştri politici au ambiţiunea de a consolida societatea şi statul român, nobilă şi mare le este ambiţiunea şi noi propunem a le ridica statui pe toate uliţele capitalei.

Vom deschide pentru aceasta chiar o subscripţiune naţională.

Ce sînt aşadar roşii în aprilie? Cei mai slugarnici, cei mai lipsiţi de sentimentul onoarei şi a demnităţii, ignoranţi, neoneşti, incapabili, ei periclitează interesele statului, fac administraţia să sufere, corump justiţia, delapidează bani publici, vînd sudoarea ţăranului, deseacă toate sorginţile de avere materială şi morală a naţiunii, ei au insultat mai mult, ei au aruncat injuria şi scuiparea, ei s-au făcut organele doctrinelor şi faptelor celor mai subversive, ei au atacat cu imprudenţă bazele statului şi societăţii.

Care-i rezultatul? Descompunere, anarhie, decadenţă ! Dar, va zice naivul cititor, „Presa" face curat fotografia puşcăriei! Aşi! se poate una ca asta? Nu vedeţi pe d. Boerescu in acelaşi tren accelerat împreună cu acei slugarnici, ignoranţi, neoneşti, incapabili, lipsiţi de onoare, delapidatori, vînzători de sudoare?

Ba încă în vagon de clasa întîia. Surîde şi salută publicul uimit.

Buona sera don Basilio! Cum mergeţi cu sănătatea? Şedeţi bine cu societatea în care aţi ajuns?

 

III



 

Într-un articol al „Presei" am auzit deci tocsinul sunînd şi naţia chemată a face justiţie cu radicalii; într-alt articol vedem pe roşii încărcaţi cu orice epitheton ornans din cîte se cuvin unui veritabil puşcăriaş.

De astă dată schimbăm puţin faţa lucrului şi trecem de la injuriile grave la acuzaţiuni mai subţire făcute, dar cu atît mai grele. Aceeaşi „Presă" care azi laudă atitudinea patriotică a guvernului scria la 11 mai anul curent cuvintele de mai la vale, cari, fiind adevărate şi esprimînd şi opinia noastră în privirea partidului radical, ne inspiră numai mirarea cum, scrise daca nu de d. Boerescu însuşi, totuşi în foaia d-sale, se mai conciliază cu tonul de azi al „Presei" şi cu rolul marelui om de stat într-un cabinet de trădători de ţară.

Bucureşti, 11 mai

,,Românul", în numărul său de miercuri 9 mai, consacră un lung articol de fond, cu un rar spirit de denigrare, pentru a combate pe d. Boerescu din cauza discursului ce a ţinut acum vreo 15 zile în adunarea electorală din sala Ateneului.



Intră în deprinderile falsei democraţii de a se sili cu orice preţ şi cu orice ocaziune să micşoreze orice superioritate, să decapiteze orice se înalţă, să cate cu obstinaţiune a stabili pretutindeni nivelul unei sălbatice egalităţi.

D. Boerescu prin munca, capacitatea şi talentele sale, a devenit în stat o personalitate marcantă, care se înalţă mai presus de nivelul comun al acelor mediocrităţi zgomotoase care umplu ţara de clamoarea, incapacitatea, ignoranţa, confuziunea şi vociferaţiunile lor.

D. Boerescu trebuie decapitat!

Aceasta o cere principiul falsei democraţii.

În acest sens e conceput şi redactat articolul din „Românul" despre care vorbim şi pentru acest scop el revine a combate pe d. Boerescu pentru un discurs ce a ţinut acum 15 zile.

Sînt imprudenţi politicii de la „Românul" de a tot agita nişte cestiuni care apasă asupra lor cu cea mai strivitoare greutate.

D. Boerescu, într-un discurs asupra politicei generale a guvernului, n-a putut să treacă sub tăcere imensa şi teribila greşală comisă de dînsul în cestiunea Basarabiei.

Cum a putut cabinetul din Bucureşti să dea ordinul armatei române de a trece Dunărea fără un tractat, cînd el ştia prea bine, a zis d. Boerescu, că Rusia ne va lua Basarabia ?

D. Boerescu, esclamă ,,Românul", este un insinuator vulgar şi fals, căci guvernul, prin convenţiunea de la aprilie, a stipulat integritatea teritoriului şi prin urmare a luat toate garanţiile pentru păstrarea Basarabiei.

Să stabilim veritatea faptelor.
Fără a vorbi de textul primitiv al acestei convenţiuni, asupra căruia politicii de a doua mînă de la „Românul" nu par a avea nici o idee; fără a acuza pe guvern că, în loc de termenul cam vag, integritatea teritoriului, el ar fi trebuit să stipuleze anume garantarea Basarabiei ce s-a redat României prin Tractatul din Paris; noi declarăm că sîntem satisfăcuţi de convenţiunea din 4 aprilie în ceea ce priveşte Basarabia şi mărturisim că, din toate cuvintele pronunţate în Corpurile legiuitoare cu ocaziunea votării acestei convenţiuni, nimic nu ne-a mers mai mult la inimă decît următoarele cuvinte ale d-lui ministru de externe :

Prin această convenţiune, Rusia ne linişteşte de frica cea mare că ni se va lua şi acea părticică din Basarabia luată întreagă la 1812 şi care ni s-a redat prin Tractatul de Paris.

Aceasta a fost impresiunea cea mai puternică sub care s-a votat convenţiunea din 4 aprilie.

Să votăm, a zis în rezumat tot guvernul, pentru că acesta este singurul chip de a nu pierde Basarabia.

Acest punct stabilit, invităm pe politicii de la ,,Românul" şi pe toţi aceia ce se lasă a se ameţi prin zgomotul unor manifestaţiuni de o veselie adesea foarte importună, să deschidă ,,Monitorul oficial" şi să citească (pag. 5612) şedinţa Camerii din 30 septembre 1878, şedinţă preşidată de d. Vernescu asistat de d-nii secretari Gr. Isăcescu şi R. Pătărlăgeanu.

D. ministru de esterne al aceluiaşi cabinet radical care încheiase convenţiunea din 4 aprilie 1877 destăinuieşte Camerei la 30 septembre 1878 că două luni după acea convenţiune, în luna lui iuniu, marele cancelar al Rusiei declarase formal că guvernul rusesc este hotărît a ne lua Basarabia.

Am ieşit, zice d. ministru de esterne, cu durerea în inimă, căci văzusem că Rusia nu renunţase la Basarabia" („Monitorul oficial" din 1878, p. 5612).

Guvernul nostru radical ştia dar în iuniu că nu mai putea compta pe convenţiunea din aprilie; că articolul din acea convenţiune, relativ la integritatea teritoriului român, nu avea nici o valoare înaintea Rusiei; că, într-un cuvînt, marele imperator, înaintea căruia el ieşea cu pîine şi cu sare, nu renunţase la Basarabia.

Întrebăm pe contradictorii noştri daca cabinetul din Bucureşti, în loc de a face ţărei această teribilă destăinuire în 1878, 30 septemvrie, adică după război, ar fi făcut-o înaintea războiului, ar fi dat România Rusiei sîngele şi milioanele sale pentru ca să o ajute ... să ne ia Basarabia?

Înaintea unei asemenea revelaţiuni, cari ar fi fost deputatul, care ar fi fost senatorul, care ar fi votat război şi ar fi rupt o neutralitate pe care Europa nu înceta a ne-o consilia?

Opoziţiunea, ca şi ţara întreaga, nu cunoştea declaraţiunea guvernului rusesc din luna lui iuliu şi, cu toate acestea, nu înceta de a striga guvernanţilor noştri: De treceţi Dunărea, luaţi cel puţin garanţii; încheiaţi un tractat cu Rusia pentru a stipula avantajele ce trebuie să tragă statul român dintr-un război costisitor şi plin de pericole.

Este o jale de a citi răspunsurile ce ne dau atunci guvernanţii noştri, precum şi acuzaţiunile ce ei aruncau în contra noastră, pentru a atrage asupra opoziţiunii mînia Rusiei !

Oare a spune asemenea adevăruri şi a constata asemenea fapte este a face insinuări falşe? Şi întrebăm pe ,,Românul" : Nu ar fi mai prudent de a păstra o înţeleaptă tăcere asupra acestei cestiuni a Basarabiei, care apasă într-un mod aşa de strivitor asupra patronilor săi ?

De cred politicii de la „Românul" că vor rezulta învăţăminte cari le pot fi utile din discuţiunea celor petrecute în această dureroasă cestiune, noi sîntem gata a priimi o asemenea discuţiune şi nu vom califica de insinuări falşe fapte pozitive ce ei vor invoca în favorul domniilor lor.

În mai anul curent ziarul radical „Românul" era scris cu un spirit de denigrare.

Dar aşa e falşa democraţie.

Micşorează orice superioritate.

Decapitează orişice se-nalţă.

Cată a stabili nivelul sălbaticii egalităţi.

Roşii sînt zgomotoase mediocrităţi, împlu ţara de clamoare, de incapacitate, de ignoranţă, de confuziune, de vociferaţiuni.

Cum se vede nici acestui articol nu-i lipseşte epitetele omerice, roşii tot vociferează, tot ignoranţi, tot confuzi, tot incapabili.

Dar afară de aceste epitete mai e o acuzare gravă, aceea că guvernul, ştiind cererea Rusiei în privirea Basarabiei, au trecut totuşi în auxiliul ruşilor pentru a le ajuta... de a ne lua o parte din ţară.

Dar ştie oare „Presa" că acesta este un act de înaltă trădare? Tocmai acest act ne face pe noi să credem că d. Brătianu nu-i nimic alt decît un agent rusesc cu masca de patriot român.

Astăzi însă, după şapte luni, d-nu [1] Brătianu, din patent trădător, devine simpaticul şi patrioticul coleg al d-lui Boerescu.



[1, 4, 11 decembrie 1879]
[„ŞI ZI GLORIE, MĂRIRE, NEATÎRNARE..."]

 

Şi zi glorie, mărire, neatîrnare, strălucite foloase materiale şi morale, o nouă eră economică erau ascunse în răscumpărare ?



Cîtă cheltuială de fraze din partea confraţilor roşii spre a ascunde ceea ce acum s-arată făţiş, că domiciliul juridic al Societăţii, va să zică supunerea sub jurisdicţiunea germană, era punctul cardinal împrejurul căruia tratau de un an de zile, încoronaţi cu cel mai deplin nesucces. Aşadar opoziţia care a spus pe toate tonurile că partea juridică a transacţiei este o adevărată aservire a avut dreptate, iar ,,Românul" care vedea toate în colori trandafirii spunea — cu deplină ştiinţă —- contrariul.

Pentru a arăta din nou cită greutate s-a pus din partea consiliului de supraveghiare a societăţii tocmai pe partea juridică, reproducem din nou notiţa din „Berliner Borsenzeitung" care, după cît ştim din sorginţi cu totul sigure, e în cazul acesta foarte bine informată. Iată acea notiţă publicată acum cinci zile în foaia de biursă din Berlin.

Deja ieri am arătat exact că cestiunea căilor ferate române stă aşa după cum se va înţelege amendamentul primit.

(Amendamentul Ferechide ce propune strămutarea sediului societăţii la Bucureşti.)

Ieri seară şi azi dimineaţă au sosit în Berlin numeroase lămuriri cari fac a presupune că adunarea legiuitoare scoposeşte cu acel amendament o strămutare imediată a domiciliului. În asemenea caz acel amendament e a se considera ca o respingere a întregei convenţiuni. După cum reiese din depeşile telegrafice ale n-rului nostru de astăzi cele două persoane cu cari tratările s-au urmat aci au făcut încă o dată arătare telegrafică la Bucureşti că un asemenea amendament Îl consideră ca egal cu respingerea şi că, în asemenea caz, în genere nu vor mai supune discuţiunii adunării generale convenţia de răscumpărare, adecă s-a întîmplat tocmai ceea ce am spus noi ieri. Am menţionat deja că tocmai


Yüklə 4,51 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   44   45   46   47   48   49   50   51   ...   61




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin