X publicistică 1 noiembrie 1877 15 februarie 1880



Yüklə 4,51 Mb.
səhifə39/61
tarix27.07.2018
ölçüsü4,51 Mb.
#60286
1   ...   35   36   37   38   39   40   41   42   ...   61

Sperăm însă că a sosit deja timpul în care naţia românească să se fi săturat în adînc de superficialele teorii demagogice-umanitare şi că reprezentanţii acestor teorii, fie ei emisari ai Alianţei, fie capi de partide numite în ironie naţionale, vor reafla astăzi în noi acel vechi bun-simţ, întunecat de cîteva timp, dar pentru care poporul nostru era vestit odată, care nu se lasă indus în eroare prin distincţiuni subţiri şi trageri pe sfoară de sistem superior.

Deşi nu ştim şi nici putem şti dacă o rezolvare a cestiunii în sens strict naţional şi fără nici o concesie făcută teoriilor roseteşti şi luminilor secolului, cum s-ar prinde, ar întîmpina sau nu greutăţi internaţionale, totuşi nu trebuie să exagerăm aceste greutăţi şi, speriindu-ne de umbra noastră proprie şi de închipuiri deşerte hrănite de-o jurnalistică venală, să sărim din lac în puţ.

Mai înainte de toate să nu crează cineva că esistă în lume vreo putere care de dragul evreilor va pune în mişcare vreun soldat, că se vor primejdui oasele unui singur creştin pentru această rasă despreţuită din adîncul inimei de toate popoarele europene. Dacă ar urma într-adevăr o intervenţiune — ceea ce nu credem ― cestiunea izraelită ar fi pretextul nu cauza adevărată a ei; iar, dacă e vorba de pretexte, cată să admitem că, îndată ce o înţelegere s-ar stabili între cei ce ar avea interes de a nimici statul român, pretextele nu vor lipsi; de nu va fi cestiunea izraelită, se va găsi altul şi totul s-ar reduce la o cestiune de timp şi de timp nu tocmai îndepărtat.

Dacă însă o asemenea înţelegere nu s-ar putea stabili, atunci nici cestiunea izraelită nu va fi mai primejdioasă, din punct de vedere internaţional, decît aceea a deplinei uniri a Principatelor, a alegerii Domnului străin s.a.m.d., aceasta cu atît mai mult cu cît nimenea, absolut nimenea nu are dreptul de a se amesteca în afacerile noastre interioare şi a regula poziţia nenumăratei mulţimi de proletari străini care au venit pe capul nostru.


Dacă dar un pericol internaţional există, el există abstracţie făcînd de la cestiunea izraelită, iar dacă nu există, cestiunea izraelită nu e în stare a-1 crea. În orice caz cestiunea aceasta n-ar servi decît ca pretext şi n-ar fi nicicînd cauza adevărată a unei politice duşmane nouă.

Mănţinerea articolului 7 chiar n-ar adăoga şi n-ar scădea pericolul internaţional daca el într-adevăr ar exista; numai că o asemenea mănţinere ar însemna c-o luăm pe mînecă cu toată Europa, ceea ce nu ne-ar şedea bine ca popor mic ce sîntem şi ar avea aparenţa că căutăm pricina cu lumînarea. Avem în faţa noastră un tractat internaţional pe cari cei ce 1-au semnat sînt obligaţi a-1 respecta şi, oricît de binevoitoare ar fi unele din puteri pentru noi, oricît ar voi a recunoaşte greutăţile cu cari avem a ne lupta, totuşi trebuie să le dăm posibilitatea de-a ne face concesiuni şi să ne punem şi noi pe terenul formal al Tractatului de la Berlin. Daca nu fără pericol, dar [nu] fără neplăceri continue o naţie mică nu se poate face luntre şi punte contra Tractatului de la Berlin.

Aci e toată greutatea şi tot meşteşugul. A crea pentru evrei posibilitatea de-a ajunge la drepturi civile şi politice fără a compromite nici un interes naţional şi economic al românilor, a ridica piedeca absolută a religiei pentru a o-nlocui cu garanţii şi mai puternice, iată ţinta la care trebuie să aspirăm cu toţii.

Ţinta aceasta e însă mult mai complicată de cum s-ar părea. Se cer lucrări de organizare şi introducerea unor principii în legislaţiunea noastră care, departe de a fi liberale-cosmopolite, vor fi binişor retrograde, dar vor avea meritul de a pune pe de a pururea la adăpost naţionalitatea noastră şi a ţării noastre.

Dar asupra tuturor acestora vom reveni.

[8 iunie 1879]

 

["ROŞII, ÎNCEPÎND DE LA ORATORII LOR..."]



 

Roşii, începînd de la oratorii lor din Senat şi de la ministrul Învăţăturelor Publice şi sfîrşind cu redactorii „Românului" şi ai foii bărbierilor franţuji, sînt atît de neştiutori de carte încît adeseori dau ocazia la cel mai mare haz oricărui om cu oarecare cultură temeinică.

D. General Manu de ex. a întrebuinţat în şedinţa de joi a Senatului faţă cu guvernul actual epitetul de cinic. Deodată toată suflarea roşie din Senat, ministrul învăţăturilor de pe banca sa, d. Grădişteanu, oratorul roşilor, în fine ziarul „Românul", toţi într-un glas zic că acest epitet e neparlamentar, e o insultă gravă, iar ziarul „Românul" esplică cuvîntul — ipsissimis vorbis — astfel:

D. Manu merse pînă a-l numi (pe guvern) cinic; ceea ce se tălmaceşte în limbagiul poporar; cîne nelegiuit, cîne spurcat.

Este oare un singur cititor care să crează cumcă un om de condiţia socială şi de cultura d-lui general Manu ar putea întrebuinţa în Parlament un cuvînt care să nu fie strict parlamentar ?

Cuvîntul ,,cinic" are a face tot aşa de puţin cu cuvîntul grecesc Kucov (cîne, şi încă nelegiuit şi spurcat) precît de puţin are a face d-1 C. A. Rosetti cu partidul Rozei Roşie din Anglia.

Iată cum stă lucrul. După moartea lui Socrat discipolii lui se împărţiră în două direcţiuni, unii căutînd a dezvolta mai departe principiul cunoştinţei (şcolile lui Euclid şi Phaedo) alţii căutînd a dezvolta principiile lui morale şi anume şcoala cinică a lui Antistene şi cea a lui Aristipp din Cyrenae.

De ce şcoala lui Antistene se numea cinică? Pentru că vechiul filozof, un model de virtute şi de înţelepciune, era un cîne nelegiuit şi spurcat, după esplicarea d-lui Grădişteanu şi a „Românului" Ciudată calificare pentru un discipol al lui Socrat!

Cauza poreclirii e următoarea : Antistene (născut la 444 înainte de Chr.) nu era copil legitim, deci nici cetăţean cu drepturi egale în Atena. Tatăl său fusese atenian, mumă-sa însă tracă. Ca discipol şi ca învăţător el era deci mărginit la locul de educaţiune (????); (cînele alb), un sat pe un deal spre nord de Atena, consfinţit lui Ercule şi loc de educaţiune a copiilor bastarzi. Aci-şi preda Antistene lecţiile şi de aici elevii lui au lat numele de cinici. Numele acestui
sat venea de acolo că, cu prilejul unei jertfe aduse lui Ercule, un cîne alb, răpind o bucată din cărnurile de jertfă, a dus-o în gură pe acel deal.

Iată originea cuvîntului „cinic". Însemnarea originară a cuvîntului este deci: discipol al filozofului socratic Antistene. Şcoala cinică e totodată muma şcoalei stoice.

Mai tîrziu, şi mai ales de pilda lui Diogen din Sinope, cuvîntul şi-a schimbat întru cîtva semnificaţiunea. Cinismul a degenerat în trufie şi lipsă de pudoare. În suta întîia după Christos, adecă 500 de ani după moartea întemeiatorului, cinismul devenise un fel de predicaţiune morală, însoţită în mod ostentativ de barbă lungă, păr lung, haine neîngrijite ş.a.m.d.

De aci înainte cinismul înseamnă lipsă de pudoare pînă în ziua de astăzi; nimic mai mult, nimic mai puţin.

Pe deplin corect a fost aşadar d. general Manu daca şi-a mănţinut espresia, pe deplin potrivită şi parlamentară, mai cu seamă fiind ilustrată cu exemple.

A propune Domnului un decret prin care se răsplătesc cu medalia Bene Merenti batjocuri îndreptate contra persoanei şi a familiei sale e lipsită de pudoare, e cinism.

A însărcina cu siguranţa capitalei şi a persoanei Măriei Sale pe omul care-a proclamat răsturnarea lui şi republica din Ploieşti e un act lipsit de pudoare, e cinism.

A striga pe toate uliţele că convenţia cu Austria e „cadavrul sîngerînd al României aruncat la picioarele contelui Andrassy" şi a iscăli apoi singur acea convenţie şi a deveni ministru pentru a o aplica e un act de lipsă de pudoare, e cinism.

Dacă d-lor redactori ai ,,Românului" le convine mai bine esplicarea pe care şi-o dau înşişi ca mai potrivită, noi vom sta tot aşa de puţin la ceartă cu dumnealor ca şi cu calfele de bărbierie de la „Renaşterea".

În fine d. Petre Grădişteanu a spus că ecuivalentul cuvîntului „cinic" e cuvîntul francez canaille.

Se înşală d-sa. Şi un om cinstit poate fi cinic. Dar cînd întruneşte cineva o exemplară tărie de caracter şi de convingeri, un talent oratoric (de klown) şi curăţie de moravuri, atunci amîndouă cuvintele, deşi nu s-apropie în sens lexical unul de altul, totuşi sînt strîns unite în unul şi acelaşi nobil piept.

În orice caz, faţă cu d. Grădişteanu nu se va întrebuinţa numai epitetul „cinic".

*

Interesante din orice punct de vedere au fost dezbaterile Senatului asupra răspunsului la mesajul tronului în zilele de 7 şi 8 iunie.



Vom da pe rînd toate discursurile membrilor opoziţiei conservatoare, din cari toate au strălucit prin farmecul adevărului şi prin acea artă oratorică fără meşteşugire şi panglicărie care e proprie oamenilor oneşti şi serioşi.

În şedinţa de la 7 iunie au vorbit din partea opoziţiei dd. general Manu, Strat şi M. K. Epureanu, din partea partidului guvernamental — d. P. Grădişteanu. În sedinţa de la 8 a vorbit dd. Dim. Ghica, generalul Florescu, Lascar Catargiu, iar din partea guvernamentalilor iarăşi d. P. Grădişteanu. La acest singur orator, demn, cum s-ar prinde, de parlamentele, dar şi mai mult încă de circurile Franciei şi a Angliei, se reduce tăria logică şi mai cu seamă cea morală a partidului guvernului din Senat.

Există un biet om nenorocit aici în Bucureşti pe care o soartă nemiloasă, hărăzindu-i un cap de mărimea unei măciulii de mac şi un trup închircit şi ridicol, 1-au zvîrlit totuşi pe scîndurile scenei, ba încă i-au mai inspirat şi nenorocita predilecţie nu pentru farse de genul paiaţelor, ci pentru tragedie înaltă, încît vizitarea teatrului e totdauna primejduită de cătră acest creştin.

Numele proverbial a acestui geniu ciudat în felul său e Crăcănel. Dacă se dă vro tragedie şi joacă şi el vrun rol, publicul se prăpădeşte toată seara de rîs de interpretarea ciudată pe care Crăcănel o dă rolului său tragic; daca se dă vro comedie, publicul plînge de interpretarea, vrednică de comizeraţiune a rolelor sale comice.

Ei bine, Crăcănelul Parlamentului e d. Petre Grădişteanu. Pronunţînd cuvinte mari şi avînd o fizionomie nenorocită, care poartă sigiliul neşters a unei viclenii pronunţate, voind a vorbi cu sentiment şi căldură şi nefiind capabil de aceasta, domnia sa se umflă în mod artificial şi, cu sofismele cele mai netrebnice, de cari ar rîde şi copiii, cu întortocheri de cuvinte, cu tertipuri si cusururi subţiri de advocat, d-sa s-apropie de cestiuni mari şi de espunerea liberă şi clară a spiritelor oneste. Ca să lumineze flăcările, orbitoare prin claritatea lor, d-sa aprinde un chibrit şi, ca să liniştească oceanul mînios, varsă un degetar cu untdelemn în el.

Dar se-nţelege că precum e guvernul aşa şi apărătorii lui sau mai bine zicînd unicul lui apărător în Senat.


Dar să-l lăsăm în ştirea Domnului. Nici ne-am preocupat vreodată de stoicismul ciudat al acestui domn şi nici avem de gînd a ne preocupa de acuma-nainte.

*

Şedinţa de ieri a Senatului s-a început printr-un discurs al principelui Dim. Ghica. Ca şi în alte rînduri principele au atras atenţia asupra primejdiei situaţiunii şi au făcut un nou apel la înfrăţire. D-sa a recunoscut că ministerul trebuie să rămîie la putere pentru a rezolva sub proprie responsabilitate cumplita cestiune la care a dat naştere. Cestiunea e destul de spinoasă ca să n-avem nevoie a ne irita unii pe alţii, precum s-au întîmplat aceasta prin manifestul electoral al partidului naţional-liberal, care aruncă acuzări de trădare asupra conservatorilor. Între subsemnătorii acelui manifest sînt 10—12 străini, încetăţeniţi de ieri-alaltăieri. Numai astfel se poate esplica provenirea în manifest a unor asemenea nedemne acuzări la a-dresa celor mai vechi familii din România. în acelaşi manifest se vorbeşte şi de Basarabia.



În loc ca partidul guvernamental să se apere, ce face el ? Aruncă acuzări şi în această cestiune asupra adversarilor politici, schimbînd rolurile.

Noroc — adaose principele — că poporul nostru e înţelept, căci rar se va găsi un popor mai răbdător decît al nostru. Dar şi răbdarea lui cată să fi avînd o margine.

Principele au, încheiat cerînd guvernului un proiect de lege în cestiunea evreilor care, numai de va fi posibil pentru România, d-sa îl va vota împreună cu toată opoziţia.

*

Dar la apelul de pace şi înfrăţire d. Stătescu a răspuns prin insinuaţiuni şi contraacuzări care de care mai neadevărat[e], învinuind pe conservatori de introducerea evreilor în ţară, de voinţa de a le da drepturi, de complicitate la dărîmarea havrei, mai mult încă — de uciderea cetăţenilor. În privirea alegerilor a spus că cele făcute sub conservatori erau mai rele decît cele făcute acum în perfectă legalitate.



Răspunsul d-lui general Florescu la acestea au fost scurt dar foarte cuprinzător.

Au avut loc în alegeri ilegalităţile cele mai monstruoase, cele mai culpabile ingerinţe. Cît despre alegerile cu bîta, ele sînt o invenţiune a liberalilor, îndeosebi a unui om foarte aproape de guvern (P. Grădişteanu). Cine nu-şi aduce aminte de barba şi de perii smulşi ai bătrînului prinţ Constantin Ghica cu ocazia mişcărilor electorale roşii? Liniştea materială, ordinea care a domnit în alegeri a existat din cauză că cei cari fac dezordine erau ei înşii la, puiere. Era să mor — zise generalul — fără să ştiu că partidul conservator e susceptibil de-a turbura apa. De la dv. am trebuit s-o aflu aceasta. În realitate au fost ingerinţe nespuse şi candidaturi oficiale; guvernul a făcut în orice colţ al ţării să lucească la ochii mizeriei şi ai slăbiciunii sau decretele domneşti de numiri în funcţiune, sau teroarea destituirilor.

Răspunzînd la acuzările d-lui Stătescu privitoare la liniştirea turburărilor de la 3 august, generalul a zis că nu de acuzat, dar de deplîns este că a fost silit să întrebuinţeze armata, aceasta pentru că rămîne neclintit în credinţa juruită şi pentru că tot d-nii roşii erau să răstoarne atunci pe Vodă. Se miră însă în genere de cutezarea ce o au cei cari au pierdut Basarabia, cei cari au păţit ruşine la Arab-Tabia, cei cari n-au protestat cu nici un cuvînt la Berlin contra art. 44 şi au adus asupră-ne cestiunea evreilor, cum de mai pot acuza pe cineva. Vrednică de plîns este starea conştiinţei publice, vrednice de plîns exemplele cari se dau tinerilor de către tinerii miniştri. Aceşti domni prin purtarea lor au dat exemplul că nu prin muncă, nu prin emulaţiune, n-a prin învăţătură se poate ajunge ceva în astă ţară, ci prin lipsă de caracter. Alături cu d. Brătianu stau tinerii cari au numit convenţia cu Austria cadavrul sîngerînd al României aruncat la picioarele contelui Andrassy, şi cari a doua zi, ajungînd miniştri, nu numai au promulgat şi iscălit convenţia, dar s-au şi umplut de cordoane austriace.

Iată exemplele de moralitate publică ce le dă tinerimea liberală.

*

Pînă la publicarea darii de seamă stenografice a discursului d-lui Lascar Catargiu, foarte însemnat prin atitudine şi cuprins, dăm deocamdată în şirurile următoare un estras al acelui discurs.



[10 iunie 1879]
[„OCUPAŢI CU STRÎNGEREA DE MATERIAL..."]

Ocupaţi cu strîngerea de material în cestiunea izraelită şi tratînd-o noi înşine cu toată paza cuvenită, n-am avut de cîteva zile nici timpul material, nici spaţiu destul în coloanele noastre pentru alte întîmplări.

De atunci a venit ştirea cumcă departe de continentul european şi de patria sa, Franţa, s-a stins în luptă nobila şi cavalereasca inimă a lui Napoleon IV, al împăratului prin drept divin şi uman, şi noi n-am găsit timp a-i consacra cîteva şiruri, ba nu-1 avem nici astăzi chiar. A fost într-adevăr o tainică legătură între steaua Napoleonizilor şi steaua statului latin de la Dunăre — cu îngălbinirea uneia a îngălbinit şi steaua naţiei româneşti pe cer. Dacă împăratul Napoleon III n-ar fi avut nenoricirile care le-au avut în anul din urmă al domniei sale, niciodată nu se punea în mişcare cestiunea orientală în modul în care s-a pus, niciodată nu cîştigau în Europa preponderanţa acele puteri a căror înrîurire nu ne poate fi decît fatală.

Cît au pierdut naţionalităţile cele slabe în genere, naţionalitatea română îndeosebi prin moartea ocrotitorului lor nu se poate prevedea încă cu siguranţă. Destul că în trecut ca şi în prezent nu Franţa, nu Italia ne-au susţinut în conflictele noastre internaţionale, ci Napoleon în Franţa, iar în Italia influinţa sa predominatoare. Concepînd el întîi ideea unei mai strînse legături între popoarele latine, pentru a ţinea cumpănă mulţimii reînviate a popoarelor germane şi slave, ne acoperise şi pe noi, pe cît a trăit, cu umbra acestei idei înviitoare.

Atitudinea d-lui Waddington şi a d-lui conte Delaunay în Congresul de la Berlin ne-au dovedit că, cu sufletul marelui împărat deodată, s-au stins şi ideile sale şi că nu avem nici un razim de aşteptat de la Apusul latin al Europei. Avizaţi la noi înşine şi la propriele noastre puteri, sfîşiaţi prin efectele unor organizaţii premature şi corumpătoare, cu capetele stricate de o ideologie importată fără ştirea vameşilor, guvernaţi în momentul de faţă — cel mai periculos al existenţei noastre — de ignoranţă şi de rea-credinţă, moartea lui Napoleon IV e pentru noi îndoit de dureroasă. Nu doar că tînărul principe, urmînd calea croită de părintele său, ar fi putut să ne dea vrun ajutor imediat, dar poate că ― întorcîndu-se roata lumii după cum din vechi obicinueşte — principele, ajuns la înălţimea ce i se cuvenea, ar fi ajutat generaţiei din România care creştea deodată cu el, de a lupta cu urmările greşelelor de azi.

Popoarele lesne uitătoare i-au înnegrit fără de judecată memoria, ingraţii care îi înconjurau odată tronul părintelui său au aruncat fiere în inima nenorocitei mume — nici ocazia asta nu putea trece fără ca o jurnalistică lipsită de demnitate şi de sentiment să nu bîrfească contra celui abia săvîrşit din viaţă; noi, descoperind încă o dată vălul negru ce acopere faţa palidă, fină şi brăzdată de suferinţe a împărătescului tînăr, dorim sufletului său repaosul ferice a celor buni!



[16 iunie 1879]

 

[„AFLĂM CĂ D. N. T. MOLDOVEANU A FOST LIBERAT..."!]



 

Aflăm că d .N.T .Moldoveanu a fost liberat. Cine ar trebui să îi ia locul? Noi nu credem că paşa din strada Armenească ar voi să schimbe palatul domniei sale cu altă chiliuţă. Oricum ar fi, liberarea d-lui Moldoveanu ne-a surprins ieri. Azi însă, aflînd că un comisar rus a sosit în Bucureşti pentru a lua parte la cercetarea încurcatelor afaceri ale cinstitului Simion, am preceput totul. Parchetul însă, ca să evite orice bănuială, a declarat că deocamdată nu e caz de urmărire ! Bun ! Să aşteptăm acum şi vom mai vedea multe ! Bravo d-le Stătescu, dragă-ţi este Themis, dar mai drag portofoliul!



[16 iunie 1879]
[„VECHEA IMPUTARE..."]

 

Vechea imputare pe care pururea ne-o făcea presa radicală e că nu credem în naţie, pe cînd dd. radicali s-au identificat atît de mult cu ea încît partidul Mihălescu-Warszawsky reprezintă, ca o cristalizaţiune geometriceşte exactă, toate aspiraţiunile şi voinţele naţiei.



Convingerea noastră intimă a fost însă cu totul contrarie. Am ştiut şi ştim că numai partidul conservator reprezintă şi poate reprezinta o ţară agricolă ca a noastră în privirea adevăratelor ei interese şi că dd. radicali n-au alt rol decît de-a amăgi oraşele cu fraze ieftene şi a esploata ţara în socoteala lor. Mofturile cele subţiri, şurupurile advocăţesti, apocaliptica învăţăturilor liberale-cosmopolite naţia nu le pricepea, şi fiindcă tot ce nu e priceput exercită farmecul necunoscutului, de aceea capetele cu semicultură s-au luat cu droaia după ele, căci ce era mai lesne şi ce convenea mai mult deşertăciunii individuale a fiecăruia decît de-a se crede învăţat citind coloanele „Românului", şi de-a crede că recitînd fraze de jurnal ai ajuns a întrece prin civilizaţie pe statele cele mai vechi ale continentului european, pe Franţa, pe Anglia, pe Germania.

Dar iată că a venit în rîndul acesta o cestiune pe care naţia o pricepe îndestul şi ca prin minune naţia nu mai este cu dd. radicali, şi aşa e de departe de-a mai fi cu ei încît fondatorii şi glorificatorii gardei orăşeneşti, adică dd. radicali, au trebuit să proceadă la dezarmarea naţiei, să-i ia îndărăt puştile şi cartuşele ce i le încredinţase şi să-i zică : ,,Naţie dragă, de astă dată tu nu pricepi nimic, deci te oprim de a te amesteca cumva în mod simţitor în daraverile noastre."

Şi cu toate acestea niciodată naţia n-a avut mai multă dreptate şi radicalii mai puţină, niciodată pericolul unei dominaţiuni străine sub forma ei cea mai scîrboasă n-a fost mai mare decît tocmai astăzi.

Dacă toţi evreii — străini şi pămînteni — vor căpăta deplinătatea drepturilor civile, Moldova nu mai are de trăit decît zece ani, Ţara Românească treizeci poate. Se va începe atunci acea luptă de exploatare fără de milă — atît de favorizată de legislaţiunea liberală — care s-a operat înainte de cîteva decenii în California între rasa spaniolă si cea anglosaxonă şi care s-a sfîrşit prin esterminarea pe calea economică a rasei spaniole. Domnia fanarioţilor a fost o epocă de aur în comparaţie cu domnia de tină a evreilor şi să nu uite nimeni că , evreii fiind clasă de mijloc şi legislaţiunea liberală fiind esclusiv în favorul acestei clase, ei vor deveni aci stăpînii privilegiaţi şi românul slugă la jidan.

Iar guvernul acestei ţări merge atît de departe cu frica şi cu nedestoinicia, dacă nu cu trădarea, încît pe români îi ameninţă cu soarta chedivului din Egipet, detronat de puterile europene; deşi cazul se potriveşte cu noi ca nuca în perete. Chedivul era dator cu bani, era dator a avea miniştrii străini şi a supune finanţele ţărei sale controlului străinătăţei. România nu e datoare nimic evreilor decît doar cu o bună recoltă de cînipă şi cu cîţiva ţăruşi, ciopliţi anume pentru membrii pămînteni ai Alianţei izraelite.

Iar Europa însăşi nici ne ameninţă, nici pretinde ceva în favorul evreilor. Ea a făcut din cestiunea izraelită o cestiune de recunoaştere a independenţei noastre. Dar, de va recunoaşte-o sau nu, pericolele internaţionale ale existenţei noastre naţionale şi de stat rămîn aceleaşi.

Nimic n-a ajutat neutralitatea garantată, nimic nu va ajuta independenţa recunoscută dacă pericole într-adevăr există. Sau e organul guvernului atît de naiv să crează că, prin admiterea la drepturi civile a o jumătate milion de vagabonzi, teritorul României devine sacrosanct şi, dacă nu s-ar putea mănţine un stat apărat de badea Toader, se va putea mănţine unul trădat din capul locului de Iţic şi de Leiba?

Aşadar — cu sau fără evrei — pericolele internaţionale există şi soluţiunea largă a cestiunii izraelite, propusă de Alianţă şi de redactorii „Românului" le-ar adăuga numai prin anemizarea şi slăbirea elementului român, singurul în drept de a exista pe pămîntul nostru şi singurul apărător al lui.

Noi credem că dîndu-le evreilor putinţa de-a deveni români am fi făcut tot ce se poate face. E o concesie mare aceasta, căci pretutindene în Europa evreii emancipaţi, amestecîndu-se în cultura ţării, au falsificat-o şi corupt-o, dar cultura în România e deja o semicultură atît de coruptă şi de radicală prin toate tendenţele încît o picătură de otravă mai mult nu va schimba-o. Adevărata cultură naţională merge ş-aşa alături cu cultura generală şi ea îşi va găsi temeliile numai atunci cînd fiecare ţăran va şti a citi şi a scrie. Oraşele cari în locul sănătosului Anton Pan citesc dramele nesănătoase ale Parisului ş-aşa şi-au pierdut tot rostul unei culturi adevărate şi vor redeveni într-adevăr româneşti cînd vor începe a-şi reînvăţa limba şi obiceiurile de la badea Toader.
În sfîrşit să mai lămurim încă o chestiune. Se face vorbă multă de evrei pămînteni, a căror existenţă o susţin mulţi, între care şi d. dr. Bluntschli.

În realitate însă o seamă de evrei se pot declara pămînteni, deşi nu există, căci nu există evrei cari în familia lor să vorbească româneşte.

Legile prusiene pentru emanciparea evreilor au urmat aceeaşi cale. În principiu toţi evreii erau consideraţi ca străini, deşi aşezaţi de sute de ani în statele regelui Prusiei, şi li s-a recunoscut dreptul de cetăţenie numai acelora cari ştiau scrie şi citi limba germană şi îşi purta condicele de comerţ, îşi făceau contractele şi corespondenţa în această limbă. Iar restul era considerat de străini, n-avea permisiunea de-a se aşeza nici la ţară nici în oraşe, n-avea permisiunea de-a intra ca slugi, ucenici sau calfe, c-un cuvînt marea mulţime era ameninţată cu alungarea peste graniţă şi silită să emigreze.


Yüklə 4,51 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   35   36   37   38   39   40   41   42   ...   61




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin