X publicistică 1 noiembrie 1877 15 februarie 1880



Yüklə 4,51 Mb.
səhifə42/61
tarix27.07.2018
ölçüsü4,51 Mb.
#60286
1   ...   38   39   40   41   42   43   44   45   ...   61

O dovadă despre exactitatea cu care diplomaţia e informată despre starea noastră socială şi economică ne-a dat acum cîţiva ani raportul d-lui cavaler de Bosizio. Era deci aproape de necrezut ca aceleaşi persoane cari văd atît de limpede cestiunile zilei să fie în cestiunea evreilor jertfa unei mistificaţiuni. Din capul locului n-am crezut-o aceasta; de la început am susţinut deci că diplomaţia europeană cunoaşte prea bine stările de lucruri de la noi, ca ea nu poate crede fabulele născocite de Alianţă despre persecuţiuni religioase, că o lume întreagă nu poate fi indusă în eroare de presa evreiască şi semievreiască din centrele Europei. Din această aserţiune a noastră a rezultat apoi pentru noi credinţa înrădăcinată că cestiunea nu poate fi cauza unor pericole internaţionale, ci cel mult pretextul; apoi norma că pentru înlăturarea unui pretext e nedemn şi neraţional de-a sacrifica cel mai mic interes al naţiei noastre.

Era uşor de-a presupune deci că întreaga cestiune umanitară-religioasă pe care presa guvernamentală călăreşte cu atîta ... inteligenţă era un moft inventat de Alianţa izraelită şi că în fond lucrurile corespund cu interese materiale concrete.

Fiind deci de cel mai mare interes ca să ştim că străinătatea e lămurită asupra fondului cestiunii, reproducem după ziarul vienez următoarele şiruri:

Rezultă din toate celea că e îndestul de serioasă poziţia în care România a fost adusă prin cestiunea izraelită şi ea e cu atît mai critică cu cît opoziţia, în împotrivirea ei contra sfaturilor guvernului, e în acord cu părerile ce le are majoritatea populaţiunii româneşti.



Antagonism naţional şi interese materiale îşi dau mîna pentru a întări pe români în rezistenţa lor contra egalei îndreptăţiri politice şi sociale a izraeliţilor. Se ştie că intoleranţa religioasă nu joacă nici un rol în aceasta sau cel puţin un rol foarte subordinat; dar emanciparea izraeliţilor e pentru Principatele dunărene o cestiune socială de cea mai mare gravitate practică. Majoritatea Camerelor române se zbate pentru a nu îndeplini art. 44 al Tratatului de la Berlin, de la care atîrnă independenţa României, însă nu din consideraţiuni confesionale : ceea ce-i împinge pe deputaţii români, şi înainte de toate pe boieri, de a îngreuia cît se poate naţionalizarea izraeliţilor în România nu e nimic alt decît grija de a nu cădea în deplină atîrnare financiară de evrei. ,,De aceea oare ne-am espus tuturor pericolelor şi vicisitudinelor războiului, de aceea ne-am vărsat sîngele la Plevna, pentru a da ţara noastră pe mîna evreilor?" Prin aceste cuvinte ale unui însemnat deputat român se caracterizează dispoziţia majorităţii populaţiunii din Principatele dunărene. Cu toată exagerarea, e ceva adevărat în acest ţipăt de durere. Nimeni care e cîtuşi de puţin familiarizat cu împrejurările în cestiune nu va nega că cestiunea izraelită are pentru România cu totul altă importanţă decît pentru Serbia de exemplu. Cea din urmă putea lesne, fără a se teme de o răsturnare economică, să îndeplinească condiţiile puse de Congres pentru independinţa ei, pe cînd emanciparea spontanee a evreilor din România ar avea de rezultat o revoluţie în toată forma în toate raporturile de posesiune.

Deci daca nu se potriveşte ca cerinţele echităţii de a trata după acelaşi calup Serbia şi România în cestiunea evreilor şi de a măsura cu aceeaşi măsură, totuşi pe de altă parte împrejurarea că clasele superioare din Principatele dunărene sînt îndatorate


la evrei nu e un cuvînt pentru a dispensa România de îndatoririle ce li s-au impus tuturor statelor Peninsulei Balcanice în privirea egalităţii civile a membrilor tuturor confesiunilor. Minimul pe care Europa îl poate pretinde de la România e ca să se facă un adevărat început în cestiunea egalităţii civile a evreilor.

Ziarul vienez, care din cînd în cînd îşi primeşte inspiraţiunile de la ministerul de esterne al monarhiei, e aşadar bine informat, un semn că şi cercurile guvernamentale cu cari stă în legătură sînt bine informate.

Fără a ne preocupa aşadar de soluţiunea pe care ziarul citat o patronează, avem cuvînt de a ne părea bine că în sfîrşit cestiunea se mută de pe terenul nediscutabil şi şarlatanesc al teoriilor umanitare pe acel discutabil al intereselor naţionale şi economice. Întru cît dar interesele noastre sînt armonizabile cu emanciparea, vom ceda, întru cît nu, nu.

*

De vro cîteva zile oamenii politici ne prezintă priveliştea alergărilor, căci fiecare pe întrecute au fost chemat pentru a da consilii.M. Sale Domnului în privirea chipului cu care gîndeşte că s-ar putea limpezi situaţiunea.



Zilele trecute, cu ocazia realegerii d-lui C. A. Rosetti, am avut plăcerea de-a asista la numărătoarea mărgăriteştilor şi pătărlăgenilor şi, fiindcă rezultatul staulului au fost favorabil d-lui Rosetti, avînd adecă maioritatea simplă, de aceea ,,Românul" prezintă situaţia ca grozav de încurcată şi se vede că sfetnicii oficiali ai M. Sale asemenea.

În sine lucrurile stau astfel:

Camera nu se mai împarte în opoziţie şi guvernamentali ci în : Moldova şi Ţara Românească. Cumcă Moldova e în pericol, iar nu Muscelul, în care sînt numai doi evrei, e evident pentru oricine. Moldova, care are deplina conştiinţă a pericolului imediat, este aceea care nu-1 crede pe d. Brătianu, şi Moldova cată să aibă pasul întîi în cestiune. E o dovadă de înalt patriotism din partea deputaţilor din Ţara Românească că, măcar în această una cestiune, se lasă conduşi de opinia moldovenilor.

Cel mai practic mijloc pentru ca deputaţii din Tara Românească să vază cu ochii proprii pericolul ce ameninţă Moldova întîi, apoi ţara întreagă, ar fi ca cu un tren espres să plece toţi in corpore în Moldova, să vază odată de aproape Botoşanii, Bacăul, Tîrgul Frumos, Iaşii şi să treacă apoi în cîteva sate ca să vază halul la care a ajuns populaţia rurală. Atunci abia ar putea vorbi şi vota în cunoştinţă de cauză. Acest argument ad oculos e şi ieften şi lesne de avut şi ar lecui pe mulţi de boala teoriilor umanitare.

Iar cît despre situaţie, ea ni se pare destul de simplă. Cabinetul care ar primi-o astfel cum ea se prezintă prin proiectul majorităţii comisiei Camerei va fi susţinut de toţi, încît d. Brătianu îşi poate da demisia în toată liniştea ; nici un pericol pentru ţară n-ar rezulta din aceasta. Din contra, cele existente ar dispărea.

Iar pericolele care ar ameninţa nuanţa Mărgăritescu-Pătărlăgeanu ni se par de prea puţină importanţă pentru ca să mai vorbim despre ele.



[10 iulie 1879]

 

[„ÎNTRE DEOSEBITELE PERSONALITĂŢI..."]



 

Între deosebitele personalităţi politice cari în zilele din urmă au fost chemate la M. Sa Domnul pentru a-şi da opinia în privirea soluţiunii cestiunii evreieşti a fost şi d. A. Teriachiu, vicepreşedintele Adunării deputaţilor.

Acest d. deputat a fost şi este liberal, nu face parte din dreapta conservatoare şi e ales vicepreşedinte cu voturile roşiilor, deci nu se poate presupune că noi i-am fi inspirat consiliile ce avea de gînd a le da M. Sale.

Informaţiile noastre, întru cît sînt exacte, atribuie d-lui Teriachiu rolul de a fi atras atenţia M. Sale asupra faptului că în cestiunea izraelită deputaţii moldoveni stau aproape toţi la un loc, căci esperienţa de toate zilele le-au arătat ce greu pericol ameninţă în prima linie Moldova, apoi România întreagă din partea invaziei jidoveşti. A atras asemenea atenţia M. Sale asupra împrejurării că în Adunarea României — în această unică cestiune cel puţin — majoritatea formală n-ar trebui să decidă pur şi simplu, căci se izbeşte mai cu seamă într-o parte a ţării şi că ar fi o dovadă de patriotism daca deputaţii din Ţara Românească ar urma opiniile moldovenilor şi ai acelor colegi cari sînt de o părere cu moldovenii. Aceşti colegi sînt grupul Vernescu şi mulţi alţi deputaţi roşii chiar, din judeţele însă unde populaţia e curat românească.

 

21-c. 832


Nu putem chezăşui că espunem din cuvînt în cuvînt şi în toate amănuntele ei opinia atribuită d-lui Teriachiu, căci ea, trecînd din gură în gură, s-a modificat poate şi a pierdut din vigoarea ei originară, destul numai că acesta a fost aproape înţelesul cuvintelor sale, comunicat nouă de amici politici.

Această opinie atribuită d-lui Teriachiu e adevărată.

Moldova are sute de mii de evrei, Ţara Românească numai zeci de mii; în Moldova nu e oraş în care evreii să nu formeze majoritatea sau cel puţin jumătatea populaţiei, în Ţara Românească sînt oraşe, ba judeţe întregi în care nu sînt decît 2-3 familii evreieşti; în Moldova nu e sat în care să nu fie cel puţin una, dar în genere mai multe familii evreieşti, în Tara Românească sînt mii de sate în care nu se află un picior de evreu. Cestiunea izraelită este dar o calamitate publică în privirea purtăm căreia cele două părţi istorice ale României nu se aseamănă : Moldova e inundată, Tara Românească încă nu.

Cu privire deci la această opinie adevărată am scris în jurul nostru de marţi următorul pasaj:

Camera nu se mai împarte în opoziţie şi guvernamentali, ci în : Moldova şi Ţara Românească. Cumcă Moldova e în pericol, iar nu Muscelul, în care sînt numai doi evrei, e evident pentru oricine. Moldova, care are deplina conştiinţă a pericolului imediat, este aceea care nu-1 crede pe d. Brătianu, şi Moldova cată să aibă pasul întîi în cestiune. E o dovadă de înalt patriotism din partea deputaţilor din Ţara Românească că măcar în această una cestiune se lasă conduşi de opinia moldovenilor.

Cel mai practic mijloc pentru ca deputaţii din Ţara Românească să vază cu ochii proprii pericolul ce ameninţă Moldova întîi, apoi ţara întreagă, ar fi ca cu un tren espres să plece toţi in corpore în Moldova, să vază odată de aproape Botoşanii, Bacăul, Târgul-Frumos, Iaşii şi să treacă apoi în cîteva sate, ca să vază halul la care a ajuns populaţia rurală. Atunci abia ar putea vorbi şi vota în cunoştinţă de cauză. Acest argument ad oculos e şi ieftin şi lesne de avut şi ar lecui pe mulţi de boala teoriilor umanitare.

Atîta am scris în privirea aceasta, nici o literă mai mult, nici una mai puţin. Din aceste rînduri, cari constată un adevăr, ,,Românul" de ieri scoate prăpăstiele următoare :

O apreciare, care este totdeodată o teribilă şi imprudinte revelaţiune, ne-a învederat ieri, mai bine decît oricînd, vederile şi tendinţele partidei care îşi esprimă ideile politice prin articolii din ziarul „Timpul".

Acolo să ziceau ieri următoarele cuvinte, care destăinuiesc una din fazele cele mai pernicioase ale întinsului complot ce se urzeşte, în afară şi în întrul ţării, pe tărîmul arzător al cestiunii izraelite.

,,Camera — zicea ieri cu o stranie cutezanţă organul partidei care cu tot dinadinsul ţine a afirma că nu este cîtuşi de puţin naţională — Camera nu se mai împarte în opoziţie şi guvernamentali, ci în : Moldova şi Ţara Românească !"



Aşa le-ar plăcea poate celor de la ,,Timpul" să fie.

Apoi urmează:

Toată lumea ştie că nu aceia au fost cei cari au luptat pentru realizarea marei idei naţionale a Unirii. Din contra, această idee n-a aflat antagonişti decît printre cei cari se mîndreau cu titlul de conservatori.

N-avem nevoie a spune că toată lumea ştie contrariul. Toate actele Divanului ad-hoc pentru unirea principatelor sînt iscălite de d-nii Lascar Catargiu şi P. Mavrogheni alături cu Anast. Panu şi A. Hurmuzachi, încît partidul conservator de astăzi nu e — în cea mai mare parte decît partidul unionist din vremea Tratatului de la Paris.

După cel de mai sus urmează apoi un citat fals, pe care iată-l :

Conservatori a ce?[î]i vom întreba. „Conservatori — ne răspund ei astăzi chiar prin cuvintele din „Timpul" — con servatori ai acelor privilegie pe care ni le garantează nouă, şi numai nouă, debilitarea patriei comune, reducerea României independinte la starea umilită de Moldova şi de Ţara Românească !"

După acest citat fals, care nicicînd n-a fost scris în ,,Timpul", necum astăzi, urmează apoi trei coloane de acuzări de înaltă trădare pe care nu le vom releva pentru că e cu totul de prisos.

E destul a arăta publicului din ce oameni de nimic, din ce oameni fără conştiinţă şi fără sentiment de demnitate omenească, din ce candidaţi de balamuc — daca nu şi de puşcărie — se compune redacţia, ,,Românului".

Căci cine din şirurile noastre, cu totul conforme cu adevărul, inspirate de un consiliu pe care un deputat din partidul brătienist 1-a dat M. Sale, poate scoate prăpăstiile din n-rul de ieri al „Românului" acela a pierdut dreptul la orice răspuns serios.



[12 iulie 1879]
[„DE CÎND A ÎNCEPUT ..."]

 

De cînd a început să se discute cestiunea izraelită în presa şi în Camerile de revizuire ni se prezintă un fenomen nou, care desigur că nu poate decît să sporească bucuria tuturor umanitarilor şi negustorilor de mofturi, fenomenul adecă al unei prese fondate esclusiv pentru interese evreieşti.



Cele mai puţin periculoase între aceste producţiuni ale muzei Sionului sînt desigur acelea cari în mod franc şi leal se declară de mai nainte de organe esclusive ale evreilor. De această categorie se ţine însă numai unul din organele apărute, anume ,,Fraternitatea". Ţinta acestui organ este de-a lăţi cultura, iar această cultură consistă în articole, studii, schiţe biografice şi istorice privitoare la judaism. Astfel profesia de credinţă. După aceasta urmează un apel către naţiunea română, care, ca toate plîngerile de pîn-acuma, e în mare parte inexact, căci se susţine de ex. că evreii nu s-au bucurat în România pîn-acuma de nici un drept, pe cînd noi ştim din contra că s-au bucurat de toate, afară de unul. Partea literară a primului număr e o monografie a botanistului M. I. Schleiden, tradusă în româneşte. În această monografie ni se spune că evreii sînt şi rămîn cel mai remarcabil popor, cu drept cuvînt „poporul ales al lui Dumnezeu" şi alte ... cestiuni de apreciaţie !

Acest studiu cuprinde următoarea mărturisire :

Evreii sucombară unei puteri materiale înspăimîntătoare. Naţionalitatea lor fu nimicită, poporul evreu fu împrăştiat în lumea întreagă, de la China şi Indii pînă la extremul Occident al lumii pe atunci cunoscute, trecînd prin Africa şi Europa. Dar acest popor rămase unul, împreunînd pe toţi membrii săi prin legături indisolubile, şi în dezvoltarea vieţii lor morale şi intelectuale se îndreptă totdauna către un centru comun unde se întîlneau toţi izraeliţii. Orunde venea evreul găsea fraţi ce împărtăşea credinţa şi sentimentele sale; era sigur că va fi primit şi ajutat cu simpatie.

Tocmai aceasta am susţinut şi noi pururea. Evreii au rămas un popor deosebit de toate popoarele, deci ei nu pot deveni decît prin o escepţie români, germani sau altceva. Ei rămîn evrei.

Acelaş mare adevăr spus de d. Schleiden şi „Fraternitatea" ni-1 spune ştiinţific, clar şi precis Robert de Mohl în cartea sa : Staatsrecht, Völkerrecht und Politik, tom III, prin următoarele cuvinte :

Sîntem nevoiţi să arătăm—zice Mohl—că presupunerea despre o omogenitate completă între evrei şi între maioritatea populaţiunii a fost cu totul falsă, fiindcă s-a trecut cu vederea duplicitatea naţionalităţii lor. Masa populaţiunii—spre a vorbi aci numai de statele germane, cu toate că şi în Franţa, Anglia, Italia nu este altfel — masa populaţiunii are o singură, naţionalitate, cea germană. Absolut şi în singura fiinţă a acestei naţionalităţi concepem şi înţelegem noi relaţiunile noastre către stat, cătră toate afacerile şi interesele publice; vrînd-nevrînd, prin instict, pe nesimţite, Insă cu atît mai unitar şi mai concentrat. În această privinţă la noi nu se află sentimente împărţite, nici un interes alăturea sau peste cel german. Însă la evrei aceasta este cu totul altfel. Evreul nu este numai german, ci totodată şi evreu; ba este evreu înainte de toate, înainte de a fi german sau de-a se simţi ca atare. Chiar uzul limbei esprimă aceasta cu un tact fin de distingere. Căci nu se zice german-izraelit (german de religie izraelită), francez-izraelit (francez de religie izraelită) ci se zice: evreu nemţesc, evreu englezesc (evreu din Germania, Anglia). Pe cuvîntul evreu se pune accentul, căci noi ştim că aceasta le este adevărata naţionalitate, particularitatea lor pronunţată, iar cealaltă nu este decît o uşure modificare a celei dîntîi.

Aşadar noi românii admitem teoria d-lui Schleiden, că într-adevăr evreii sînt un popor, adoptăm chiar că ei sînt cel mai remarcabil popor — din multe puncte de vedere — asemenea că sînt poporul ales al lui Dumnezeu; dar odată admise aceste teorii ad majorem Dei gloriam ni se va concede ca în asemenea condiţii să nu-i privim drept români şi să le refuzăm net drepturi cari în această ţară nu li se cuvin decît numai românilor şi cari li s-au îngăduit, cu multă imprudenţă, şi străinilor creştini.

Aşadar cu producţiuni intelectuale leal evreieşti discuţia e uşoară. N-avem decît a admite tot ce zic în acele producţiuni pentru ca concluzia de a nu li se da drepturi să reiasă de sine.

În fine, nu negăm că tocmai ziarul acesta, puritan în felul lui, e moderat în espresiuni şi cuviincios. Nu criticăm apariţiunea lui din mai multe puncte de vedere, dar cel de căpetenie este desigur considerantul că prin fondarea unei foi esclusiv izraelite lupta de idei devine legală, pe cînd pîn-acuma ea se mărginea din partea adversarilor la denunţări oculte prin ziare străine, la reclamaţiuni oculte către consuli, adecă la acte cari prin minciună şi calomnie căutau a face rău ţării în care izraeliţii trăiesc.

Deşi presa la noi e absolut liberă, deşi se pot debita în ea cele mai mari neadevăruri, totuşi chiar o presă curat izraelită n-ar putea avea curajul de-a repeta în coloanele sale acele comune calomnii, acele poveşti inventate, acele ilustraţiuni de fantazie din ziare străine





cari prefăceau ţara noastră într-un fel de ţară tătărască. Presa izraelită va fi de acum înainte dovada cea mai bună că nu există persecuţiuni religioase.

*

Mai puţin sinceră şi mai greu de mistuit este categoria aceea de ziare evreieşti cari, sub masca apărării unor interese generale, deci sub masca românităţii, nu sînt în fond decît reprezentante ale intereselor evreieşti. Această categorie consistă pîn-acuma din două organe:



,,Ştafeta'', foaie ce apare zilnic în laşi; ,,Suceava", apărînd o dată pe săptămînă la Folticeni.

Nu se poate o deosebire mai mare decît între „Fraternitatea" şi ,,Ştafeta". ,,Fraternitatea" afirmă existenţa unei naţionalităţi izraelite, ,,Ştafeta" o neagă, c-un cuvînt acest din urmă ziar e campionul acelui neadevăr debitat de Alianţă că există români de confesie mozaică, deci e organul adevărat al Alianţei. Scris bine — poate de un român chiar — dar reprezentînd pur şi simplu punctul de vedere al Alianţei izraelite, afectînd în coloanele sale patriotismul şi sentimentul de naţionalitate, „Ştafeta" a fost un ziar cînd cogălnicenist, cînd fracţionst, şi n-a aruncat masca decît în timpul alegerilor. Abia atunci s-a văzut că e curat evreiesc.

Noi nu vom discuta cu acest ziar din simpla cauză că n-avem a face cu un reprezentant sincer al ideilor izraeliţilor, precum e ,,Fraternitatea" bunăoară. Oricît de clar am dovedi că nu există români de rit mozaic, că o deosebire trebuie mănţinută între străini asimilabili şi cei neasimilabili, oricît de limpede am arăta că teoria ,,om şi om" nu e admisă decît în state ce sînt la adăpostul a orice pericol esterior şi interior, iar nu in state unde teoria pusă în practică ar produce revoluţiuni economice şi sociale înlăuntru şi nimicirea din afară, „Ştafeta", ca reprezentantă a ideilor Alianţei, nu se va abate nicicînd din calea ei şi va continua a afirma aceleaşi principii pe care însăşi nu le crede şi pe cari le debitează numai pentru ca în ochii românilor sa aibă o raţiune de a fi.

Stat proraţione voluntas.

,,Suceava" în fine e încă foarte modestă; acest organ se mărgineşte deocamdată numai la reproducerea unor notiţe favorabile evreilor, iar propria lui atitudine încunjură cu grijă polemica arzătoare ridicată în cestiune.

Pentru iubitorii umorului neconştiut reproducem scurta profesie de credinţă a organului din Folticeni:



Necesitatea simţită în acest oraş de un jurnal a decis pe mai mulţi membri al partidei liberale fondarea unui ziar săptămînal.

Căci în adevăr în timpul de faţă, cînd ţara este într-o agitaţiune politică, cînd Camerile de revizuire sînt convocate spre a regula o cestiune importantă impusă nouă prin Tractatul de Berlin, vechea capitală a Moldovei să nu-şi aibă şi ea un jurnal? Ar fi să arătăm ţărei că folticenenii nu se mai interesează de cele ce se petrec în interiorul ţărei.

Nu ne vom ocupa de polemicele ce se ţinea tn altele jurnale care au mai fost în acest oraş, vom publica numai fapte pozitive, vom combate totdeuna răul de orişiunde ar proveni, vom căuta ca justiţia să fie la înălţimea ei.

Bazaţi pe aceste principii, sperăm că onor. public ne va da tot concursul.

,,Necesitatea simţită de un jurnal, care a decis pe mai mulţi membri al partidei fondarea unui ziar", apoi Folticenii declarat veche capitală a Moldovei sînt desigur lucruri cari dovedesc ca redactorii foii, înainte de a căuta ca justiţia să fie la înălţimea ei, ar trebui să caute a citi şi reciti abecedarul lui Ion Creangă, gramatica lui Manliu şi istoria lui Xenopol. După ce redacţiunea va fi trecut prin acel curs superior de ştiinţe politice şi de stat vom putea sta la vorbă cu ea, deşi cu oarecare rezervă. Pîn-atunci însă-i dorim numai sănătate şi voioşie!

[14 iulie 1879]

 

[„CAMERELE ACTUALE DE REVIZUIRE..."]



 

Camerele actuale de revizuire nu vor avea oare nimic alta de făcut decît de-a da o soluţiune oarecare cestiunii izraelite? Opinia noastră intimă este că, deşi evreii în numărul mare ce a inunndat tara — dar mai cu seamă Moldova — constituie un pericol imediat pentru existenţa economică şi naţională a ţării, totuşi ei constituie mai mult o boală acută decît organică şi că printr-o organizare mai conservatoare ei ar fi siliţi să emigreze în alte ţări ale


Orientului. Evreii se grămădesc în ţările unde semicivilizaţia e unită cu pseudoliberalisnml şi fug de civilizaţia adevărată şi de libertatea adevărată.

Iar libertatea adevărată şi neatîrnarea economică sînt două noţiuni identice. Şi cînd vorbim de neatîrnarea economică înţelegem eliberarea continuă, prin cultură şi prin împroprietărire, a clasei celei mai numeroase şi esclusiv productive, a clasei ţăranilor.

Observăm întîi că părticelele de pămînt acordate ţăranilor sub domnia lui Vodă Cuza constituie pînă acuma în mod definitiv proprietatea ţărăneasca şi o mărginesc prea de timpuriu la o cantitate oarecare, prea mică pentru epoca de astăzi, în care realul ţării stă în disproporţie cu populaţia. Daca ţara ar fi locuită de altă rasă decît cea traco-latină răul n-ar fi mare. Dar noi trebuie neapărat să ţinem seamă de calităţile şi defectele rasei noastre, de predispoziile ei psihologice de cîte ori croim legi generale. Evreul proletar, neavînd absolut nimic, nici capital în bani, nici meşteşug sigur, se-nsoară cu toate acestea foarte de timpuriu, face mulţime de copii; trăieşte cu ei în cea mai mare mizerie — adesea cîte două-trei familii într-o odăiţă — şi astfel în aceste furnicare omeneşti se cresc apoi generaţii de hiene ale societăţii, copii reduşi şi închirciţi în privinţa fizică şi intelectuală, în cari se dezvoltă un singur instinct, acela al speculării muncii altuia, al esploatării altuia. Ţăranul român e departe de a fi atît de cutezător în maniera lui de a vedea. El, neavînd pămînt, nu se însoară defel; el renunţă de bună-voie de a-şi întemeia un cămin dacă împrejurul casei sale n-are şi instrumentul necesar de muncă, care să asigure existenţa viitoarei sale familii. E evident însă că micile părţi de pămînt, dacă vor fi din nou împărţite între descendenţii familiilor foştilor clăcaşi, aceştia vor fi reduşi cu vremea la starea de proletari avînd fiecare cîte cîţiva stînjeni de pămînt, prea puţin pentru a trăi şi prea mult pentru a muri; se va naşte un fel de clasă ibridă, fără putere şi fără producţiune, incapabilă de a se înmulţi din cauza sărăciei, sclavă absolută a capitalului. Puţini oameni cu mai multă energie economică îşi vor acapara apoi părticelele foştilor clăcaşi şi, deodată cu creşterea sau creiarea din nou a altor latifundii, populaţia agricolă va da mereu înapoi prin stingere, încît epoca n-ar fi departe în care n-am mai avea decît oraşe străine într-un deşert românesc.


Yüklə 4,51 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   38   39   40   41   42   43   44   45   ...   61




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin