Яна добрева

TÂNĂRUL. (deschizând uşa bucătăriei) Ce s-a întâmplat?

ELENA. Nu pot să mă mişc. Dar trebuie să merg! Trebuie!

TÂNĂRUL. (lui Alex) Să vă ajut?
ELENA (repede) Trebuie să ajung pe scenă şi să le spun că asta e aria mea!

Încerc să păşesc, dar picioarele-s parcă de lemn...Atunci trebuie să strig, mă gândesc. De asta depinde viaţa mea! Viaţa mea e cântecul! Dacă voi striga –mă va auzi cineva.Şi mă va scoate de aici. Şi atunci am să cânt! Deschid gura, dar din gât îmi iese un hârâit: ”Ajuto-o-or!” (încet, aproape în şoaptă) Ajutor! Ajutor!

ALEX. Tinere, o ladă cu şampanie! Nici nu ştiu, dacă ne ajunge...

TÂNĂRA. Dacă asta e dragoste...

TÂNĂRUL. Nu vedeţi că are nevoie de ajutor!

ALEX. Pe femei să nu le crezi niciodată, tinere! Toate-s mincinoase! Nu-şi

doresc decât să te facă una cu pământul...Chiar şi peste două sute de ani! Toate-s aşa! Cu un singur gest, o femeie poate să distrugă tot ce-ai clădit tu...Un imperiu! Imperiul tău! Uite aşa, tinere! Din câte am înţeles, venirea mea aici a fost ...Sunt un ticălos, un trădător, un fiu de căţea!...Un diavol cu chip omenesc! Sunt acel pe care Dumnezeu l-a creat, fiind într-o ceaţă totală.În noiembrie...Dar, fir-ar să fie! Am făcut şi multe lucruri bune pe lumea asta!Am salvat oameni! Le-am redat viaţa! În clinica mea am tratat mii de narcomani, mii de oameni sortiţi morţii.Chiar şi când eu nu voi mai fi, ei vor continua să fie îngrijiţi în clinica mea!Asta şi este viaţa! Profesia pe care o iubeşti şi de care are nevoie lumea!Altminteri ce poate fi considerată viaţa?

Tăcere.

ELENA. (tânărului) A spus...clinică pentru narcomani?

ALEX. Desigur că dacă mai ai parte şi de dragoste, şi de copii...Atunci te poţi

încălzi chiar şi într-un noiembrie friguros ca iadul...Un pic de căldură. În noiembrie...Niciodată nu poate fi în plus...”Dar nu poţi avea totul”, aşa mi-am zis eu mie...Nu, nu poţi.

ELENA. (încet) Doamne!

ALEX. Ceaţa asta...Ce brusc se lasă...

ELENA. Dac-aş fi ştiut....

Tânăra coboară pe scară.

ALEX. N-are nimic, că la sfârşit tot timpul se lasă ceaţa...Nu mi-e frică...

Sunt doctor. Ştiu ce-nseamnă asta. (tresare) Eu nu mă tem...

ELENA. (plângând) Doamne, Dumnezeule...

ALEX. Femeile simţeau durerea mea...Această Elenă mândră şi stranie...

Mi-am jurat că n-o să mă gândesc la ea! N-am s-o visez! Dar n-am mai putut să mă îndrăgostesc cum am fost îndrăgostit de ea...Şi femeile simţeau asta...Tinere, foarte multe lucruri, femeile le- nţeleg mai bine decât noi...Noi, bărbaţii, ştim multe, dar ele sunt mai înţelepte...Probabil din cauza asta nimeni nu mi-a născut copii...

Tăcere.Tânăra intră tiptil şi-şi lasă capul pe umărul Tânărului.

Şi totuşi eu am atins vârful...Am ajuns pe culmi! Dacă nu existai tu, Elena...eu aş fi avut totul! Dar vezi tu...sus pe culmi, te simţi un pic singur...E multă tăcere acolo... Doamne Dumnezeule! Câţi ani pierduţi!...Mândria ta respingătoare ne-a făcut mult mai mult rău decât fuga mea pe nava nemţească...Mândria ta blestemată, Elena...o adevărată nenorocire! De ce nu pot fi întorşi anii ăştia?

ELENA. (pentru sine) Clinică pentru narcomani...De unde era să ştiu?...

ALEX. Ce să ştii, Elena?

ELENA. Puteam...Am fi putut...(umblă încolo şi încoace ca o nebună)

Doamne!...Am obosit un pic...Trebuie să plec...

Să mergem, Charlie...E târziu...Foarte târziu...Nu plânge, Charlie...Te rog, Charlie numai să nu plângi...(îşi ia haina)

ALEX. Încotro, Elena?

ELENA. Măria-Sa, Viaţa, ne-a învârtit ca într-un carusel, nu-i aşa Charlie?

ALEX. Lasă glumiţele astea, Elena! Şi nu-ţi lua haina.Mai e o chestie pe care

trebuie s-o rezolvăm: întâlnirea cu fiul meu!

ELENA. (încercând să se abţină) Mama ta n-a renunţat la tine. Tot timpul

repeta: ”Elena, el o să se întoarcă.Alex e un copil bun, el nu poate să nu se întoarcă. Dacă taci, dacă înghiţi totul, dacă rabzi şi taci...Poţi oare să speri că acest sunet infernal din creier, acest zgomot îngrozitor din cap, această durere interminabilă, interminabilă... vor înceta măcar pentru o clipă? Măcar pentru o secundă?”

Tăcere.

O, Doamne!Te-am iubit, Alex!...Când mi-a fost clar că n-o să mai pot cânta, am hotărât să-nvăţ filologia.La universitate nu m-au primit.Din cauza ta.Se ştia prea bine despre relaţia noastră...Dar eu te iubeam în continuare...Am fost menajeră, bonă, am vândut ziare.Şi nu plângeam...Doar te iubeam...M-am angajat într-un cinematograf. Casieriţă...Băiatul nostru vedea filmele şi de câteva ori...Smereşte-te, aşa-mi spuneam, smereşte-te, Elena, smereşte-te în numele lui Dumnezeu!Tu vei cânta în altă viaţă! Iar viaţa asta e aşa... Primeşte-o aşa cum e...Pur şi simplu primeşte-o!...

De câte ori Viaţa asta a vrut să mă răpună!Dar nu m-a frânt!

Până azi...Acum...Am fi putut...Doamne Dumnezeule...Doamne...

Alex, dac-ai şti ce-ai făcut?

ALEX. Cu ce-am greşit, Elena?

ELENA . Ai năvălit în viaţa mea şi mi-ai sfărâmat-o în bucăţi.Mai ales acum...

ALEX. Ce-nseamnă „acum”?

Elena se uită la el, ezită dacă să-i spună sau nu. Tace.

ALEX. De ce am impresia că oamenii întotdeauna evită să spună ce-i mai

important?

Tăcere.

ELENA. Alex...Alexandru...Tu te-ai speriat de încercările sorţii.

De aceea ai fugit...Şi acum te temi...te temi pentru tine.

Tăcere.

Sfârşitul...A rămas doar cenuşa...Cenuşa....Eu te-am iertat, Alex.Când, într-un sfârşit, m-am împăcat cu ce mi s-a întâmplat, am putut să te iert. Ştii de ce?Pentru că am avut fericirea să iubesc pe altcineva...L-am iubit pe copilul nostru...mai mult decât orice pe lumea asta...Chiar mai mult decât pe tine.

ALEX. Să mergem, Elena.

ELENA. Unde?

ALEX. Vreau să-l văd.

ELENA. El...nu e aici.

ALEX. Trăieşte în altă parte?

ELENA. Da...El călătoreşte.

ALEX. Ce ştie despre mine?

ELENA. El...I-am spus că tatăl lui e pilot.Şi că avionul lui a dispărut într-o

ţară îndepărtată. I-am spus că eşti un erou.

ALEX. Va trebui să găsim cum să-i spunem..

ELENA. Va trebui!

ALEX. Să-l sunăm! Oriunde ar fi!

ELENA. Da, o să-l sunăm. Mâine. Azi ...sunt obosită.O oboseală adunată de

ani de zile. Fără tine...Iar noaptea m-am trezit la ora trei.Şi n-am mai reuşit să adorm...I-am spus lui Charlie că...

ALEX. (o întrerupe) Elena, ştii când am luat hotărârea să plec?

ELENA. Nu, Alex, nu ştiu.

ALEX. (adresându-se tinerilor) Ne-am oprit într-un camping.Lângă un baraj.

Eu, ea şi Pavel.Asta a fost demult.Îţi mai aminteşti, Elena?...Într-o dimineaţă am ieşit din cort şi m-am pornit să-i caut - pe ea şi pe Pavel.Când i-am văzut, am avut impresia că încă mai dorm.Stăteau pe marginea unei stânci cu spatele la o prăpastie şi se jucau un joc de genul ruletei ruseşti. Un pas în spate... Se apropiau tot mai mult de margine.Un pas în spate –la început Pavel. Un pas în spate –Elena.Nu puteam să strig - puteau să se dezechilibreze şi să alunece în prăpastie.Un pas în spate...Atunci mi-am dat seama că sunt nebun după femeia asta!Ea va fi în visele mele toată viaţa şi n-am să mi-o smulg niciodată din inimă! Dar ea-i aparţine lui Pavel! (Elenei) Pentru că nimeni pe lumea asta niciodată nu m-ar fi putut determina să mă urc pe stânca aia şi să stau cu spatele la acea prăpastie. Niciodată... Nimeni... Nici măcar tu. (Tăcere) Elena, pe mine m-a înlocuit Pavel? El a devenit tatăl băiatului meu?Te-ai măritat cu el? Răspunde, Elena! El mi-a educat fiul?
ELENA. Nu m-am culcat niciodată cu Pavel. (Tăcere) Şi nu m-am măritat cu

nimeni, niciodată.Niciodată.(de abia respiră) Dar am rămas în viaţă mulţumită lui Pavel. În momentele cele mai grele, Pavel a fost alături de mine.A vrut să ne căsătorim.A vrut să-l înfieze pe copilul tău.Mergea prin magazine, ne făcea cadouri...Juca fotbal cu băieţelul meu.Îl apăra de huligani pe stradă.Îl ducea la înot.La concerte...Se ducea la şedinţele cu părinţii.Cinam împreună... După care el pleca...Cu toate cele întâmplate, trăiam bine...

Lui Dumnezeu i s-a făcut milă de noi în acel noiembrie îngrozitor- în afară de bucurii, el ne-a dat şi prieteni...Da, în toţi aceşti ani, Pavel a fost alături de mine ca eu să nu cad în prăpastie.Pavel a fost cel mai bun prieten al meu.Nu te poţi mărita cu cel mai bun prieten.Este imposibil. Dar dacă cineva, vreodată, m-ar fi întrebat ce înseamnă „patria”...Asta e...cel care-ţi stă alături...atăt de aproape că şi dacă ai vrea... n-ai putea să pici în prăpastie...O fi ţinând de spiritul slav asta, sau nu...Nu ştiu. Dar asta-i patria! Vai de mine, Alex! Tu ai pierdut atât de multe...

Tăcere

Eşti bolnav, Alex? (Alex tace)

Ceva ireversibil te-a făcut să te întorci...(Alex tace)

Vei muri în curând? (Alex tace)

Înseamnă că de asta te-ai întors...(tăcere) ...ca să mori alături de mine?

Tăcere. Elena se apropie de Alex, îi răvăşeşte părul.

Sărmanul Alex...

ALEX. Cine-i ...Charlie?

Elena scoate din poşetă un elefănţel din porţelan, îl pune pe masă.

Tăcere lungă, toţi se uită la elefănţel.

TÂNĂRA. (foarte încet) Motănel...

TÂNĂRUL. Linişteşte-te!

TÂNĂRA. Dacă asta-i...

TÂNĂRUL. Te rog să te linişteşti!

TÂNĂRA. Dacă asta e dragoste...dacă aşa e dragostea...Atunci eu n-o vreau!

(merge repede sus şi închide fereastra)

Elena îi atinge buzele cu buzele ei. Rămân aşa un timp, apoi Elena pleacă. Alex se uită la elefănţel...Apoi priveşte în jur, tresare...

ALEX. Da...Trebuie să plătim...(caută în geantă)

TÂNĂRUL. Dacă mai doriţi ceva...

ALEX. Nu, nu, mulţumesc...Da...Imediat plătesc....A fost o călătorie lungă...

Mă simt un pic obosit...Un pic îmbătrânit...

Plătesc şi merg să mă plimb pe plajă...

TÂNĂRUL. La ora asta? E târziu, domnule...

ALEX. E târziu , da...(scoate o cutiuţă mică).Dar mai am puteri...să mă plimb

pe plajă...Apoi voi intra în casa mea prin geam...Voi face asta...Şi mă voi culca pe podeaua casei mele...Uite aşa...

TÂNĂRUL. Domnule, asta nu e deloc înţelept. Dacă sunteţi bolnav,

ar fi mai bine...

ALEX. (îi întinde cutiuţa) E un inel cu diamant...

L-am cumpărat pentru Elena. Ia-l tu.

TÂNĂRUL. Eu?

ALEX. Da, tu...Ea nu va mai vrea să mă vadă...

TÂNĂRUL. Nicidecum! Un inel cu diamant, nu pot...

ALEX. Dă-i-l fetei...sau ia-l în contul notei mele...Ea nu va vrea să mă

vadă...Şi are dreptate...Cenuşa este sfârşitul firesc al lucrurilor...Când dezgropi un focar, găseşti numai cenuşă...(tresare) Ceaţă şi cenuşă...O să mă plimb pe plajă...Îl voi cunoaşte pe fiul meu. Mâine...Am să-l sun...Înainte, aş vrea să dorm puţin...Mulţi ani n-am dormit în casa părintească...Da.Foarte mulţi ani. Ani plini de muncă, de glorie, de strălucire şi de singurătate...Fără Elena...Dar dimineaţă o să-l sun...Acum, asta e cel mai important...Mâine ...Fiului meu...Fiului nostru...Fiului Elenei...

TÂNĂRUL. Domnule...
ALEX. N-am venit la înmormântare...Am vrut să ard toate punţile...Am vrut

să tai totul...Credeam că o să-mi fie mai uşor...Şi mi-a fost, o perioadă...Până nu demult...Ce sens avea să vin la înmormântare?Ce puteam eu să-i spun mamei mele? Ea ştia totul...Nu ştiu cum se face, dar de când eram mic, ea înţelegea totul. Citea totul în ochii mei. Mama mea ştia că eu am crescut şi nu mai sunt băieţelul ei cuminte...Desigur că-s un doctor bun. Ştiu perfect că sunt boli incurabile...Mi-am urmărit pacienţii...Şi am înţeles...că noi trăim ca să adunăm greşeli...Iar greşelile adună boli...Medicamentele sunt ca pastilele de somn: te ajută o perioadă să dormi...pe podeaua casei părinteşti...Dar ceea ce e în interiorul tău, nu se vindecă.Pentru că nu există medicamente pentru greşeli...Iar greşelile astea se adună, se adună...Şi treptat apare boala...Boala incurabilă...Mâine îl voi suna pe fiul meu...Mâine voi încerca să-i explic... Mâine eu...

TÂNĂRUL. Domnule...

ALEX. (în şoaptă, Tânărului, ca pe o mare taină)

Eu şi cu Elena ne-am iubit foarte mult...

TÂNĂRUL. Domnule, băiatul ei a murit...

Tăcere.

Îmi pare rău că vă spun asta.

Tăcere.

Ea s-a întors aici, pentru că...a încercat să-l salveze. Dar...El era narcoman, domnule...S-au luptat...El şi ea. Împreună. Dar n-au reuşit.

Tăcere.

L-au găsit în parc. Supradoză. În parc...Acolo l-au găsit...El...lăsase un bileţel: ”Mamă, iartă-mă, dar nu mai pot”.Îmi pare foarte rău...Am ţinut la el... Doamne, Dumnezeule! Oare chiar nu se poate să suferim mai puţin?Oare chiar trebuie să fie atâta durere?

Sunetul avionului.Acţiunea se mută în trecut.

ALEX. Ei, Vrăbiuţă! Vezi Calea Lactee? Alături e Ursa Mare. Iar acolo e

Orion.

ELENA. (râzând) Nu văd nimic, Alex.

ALEX. Vrăbiuţă, ochii tăi ar trebui trataţi.

ELENA. Tratează-i, doctore.

ALEX. Ei, Vrăbiuţă!

Dacă va pica din cer un meteorit mare şi va atinge pământul?

ELENA. (râde)Te rog, Doamne!Ţine-l în cer! Ca să nu se buşească pe pământ! (serios) Te rog, Doamne, păzeşte Pământul!

ALEX. Şi pe Elena!

ELENA. Şi pe Alex!

ALEX. Şi dragostea noastră!

ELENA. Doamne, Te rog, apără Soarele, apără vântul, apără ploaia, apără

vara!

ALEX. Apără-ne de minciună şi de trădare!

ELENA. Apără-ne de oamenii răi!

ALEX. De întuneric!

ELENA. De greşeli şi de rătăciri!

ALEX. De bătrâneţe!

ELENA. Şi până vom îmbătrâni, Doamne, noi vom tot creşte!

ALEX. Puternici. Şi curajoşi!

ELENA. Şi ne vom iubi unul pe celălalt.

ALEX. Mereu.

Scena se luminează. Apare Tânăra cu valiza în mână.Ea iese.Se aude vocea dispecerului:”Avionul pentru New York decolează peste 20 de minute. Pasagerii sunt rugaţi să meargă la poarta 3.Ultima atenţionare pentru cursa de New York...Ultima atenţionare...

ELENA. Plouă...

ALEX. Să mergem prin apă, Vrăbiuţă!

ELENA. Desigur, Alex...
Tânăra se opreşte, priveşte în spate...Tânărul se uită cu ochi miraţi la ea...Tânăra pleacă.

Se aud şansonete franţuzeşti, pe care le acoperă sunetul avionului...


SFÂRŞIT